Browsing Tag

tirg

EVENIMENTE

31 martie – Târgul produselor de post

„ Un post gustos, local, şi sănatos!”

De ceva vreme, împreună cu buna mea prietenă Tamara Şchiopu, plămâdim ideea unui târg al produselor de post. Altfel spus, sută la sută veggie.Ne-a luat ceva timp ca să decidem dacă sigur îl facem sau nu. Dacă îl facem pe o dată sau alta. Dacă nu e prea târziu sau prea devreme. În fine, am lăsat la o parte îndoielile şi am zis că-l facem.Să vedem cum o să meargă prima dată şi după aia ne luăm lecţia. Am cunoscut o sumedenie de oameni, inclusiv bărbaţi, ceea ce nu e chiar atât de tipic, care s-au bucurat că vor putea cumpără produse de post într-un singur loc şi asta pentru ca următoarele 40 de zile ale PostuluiPaştelui să nu se rezume la căutarea a ceva cu care să te saturi, ci să fie o perioada binecuvântată de armonie gastronomică şi  linişte spirituală.

Cu ajutorul Federaţiei Fermierilor din Moldova am făcut rost de resurse necesare pentru chiria spaţiului. În rest, lista sponsorilor rămâne deschisă.

Duminica 31 martie, Terasa Orfeus, Casa Scriitorilor, strada 31 August 1989

Intre orele 12:00 – 17:00

Preţul biletului de intrare: 10 lei

Copii sub 10 ani intră gratis.

În program:

Vânzari de produse alimentare de post, autohtone si în sezon: nuci, seminţe, fructe uscate, ciuperci, uleiuri, conserve, dulceţuri, boboase, plante aromate, miere, patiserie de post, sucuri naturale

Vânzare de artizanat: oale, vase, ustensile de buctărie

Teatru gastronomic cu degustări de bucate, pregatite de Petru Scaleţchi – Bucătarul Diplomat, Petru Chicu, Bucătar Şef Mercedez Center, Tamara Şchiopu şi cum fără mine? Eu voi pregăti un master class de condimente şi ulieuri.

Cu ocazia târgului, Tamara Şchiopu lansează setul de reţete Bucate de Post: Reţete şi Poveţe – o colecţie extraordinară de reţete, sfaturi şi recomandări de post. Acesta va putea fi cumpărat chiar la târg.

Jocuri si activitati pentru copii,  Tombola „cosul de post”, Muzica live ethno

Evenimentul are ca scop

  • Promovarea nutritiei sanatoase si diverse in perioada de post
  • Promovarea produselor alimentare autohtone
  • Promovarea producătorilor mici şi mijlocii din Moldova

Cu mai multe detalii voi veni pe parcurs

Toţi cei interesaţi de participarea la eveniment rog să mă contacteze pe nataalbot@gmail.com

Evenimentul este orientat spre familii cu copii,  folosirea alcoolului si fumatul nu vor fi permise pe teritoriul tărgului.