Browsing Tag

vacanta

Calatorii

O TABĂRĂ DE COPII LA CARE ȘI EU AȘ MERGE ÎN VACANȚĂ

Am fost un copil foarte legat de părinții săi. Cu greu suportam despărțirea de ei când plecam la bunei în vacanță. De aceea, probabil, în copilărie, vara, am fost o singură dată la tabăra de pioneri.  Prima și ultima. Eram prin a 5-ea. Nu mi-a placut la tabără. În afară de faptul că mă simțeam abandonată de părinți și le duceam nebunește dorul, m-am bătut cu băieții din tabără, am pierdut la Zarnița, i-am strâns în ușă, până la unghie vânătă, degetul  unei fete care a început să-mi poarte hainele fără voie, mâncarea nu era bună, piscina era jegoasă, camerele erau urâte, blocurile sanitare deloc plăcute, găseam seringi în pădurea de alături…în fine a fost experiența ideală pentru a mă eschiva de la a mai merge la tabără vreo dată.

De aceea, atunci, când o cunoștință  mi-a povestit, pe scurt, despre condițiile super confortabile și moderne a taberei pe care o organizează vara aceasta, într-un loc pitoresc  dintr- o rezervație naturală, aflată la o oră distanță de Kiev, am zis să merg și eu până acolo. Cum s-ar zice până nu văd nu cred. Mai ales că aveam și un training la Kiev, deci puteam să îmbin utilul cu plăcutul.

În primul rând, DecCamp este o tabără britanică de instruire pentru copii, ceea ce din start o exlclude din categoria unei tabere de vară obișnuite. Aici, pe parcursul a 2 săptămâni, copii vorbesc și studiază engleza, circa 60 de ore în total. Iar instruirea mai presupune și o multitudine de ateliere, de la educație în business și până la activități artistice sau ateliere de multimedia, cu profesori care vorbesc engleza și care în mare parte sunt veniți din MB.  Impresiile copilului  din mine, care a rostit azi la tot pasul doar: uau! și incredbil de frumos!…mă fac să vreau ca și părinții de la noi să afle despre această tabără.

Așa dar, vorbim întâi despre locul pitoresc în care se află. E vorba de câteva hectare de pământ dintr-o rezervație naturală forestieră, în mare parte conifere, de pe malul lacului de acumulare Kanevscoe, la 1 oră distanță de Kiev.  Stațiunea a fost dată în exploatare în toamna lui 2012 și reprezintă câteva blocuri:  de locuit și divertisment,  balneo-sportiv, medical și administrativ.

20130511-204936.jpg

Continue Reading

Calatorii

Ar fi bine și la noi așa ceva

Montrealul poate dormi liniștit. Cel puțin, în topul orașelor cu cea mai bogată viața culturală pe parcursul verii, acesta se clasează, fără îndoială, pe primul loc. Cât m-am aflat acolo, timp de 3 săptămâni, am numărat 5 festivaluri care se desfășurau concomitent în diferite zone ale orașului.20120711-004555.jpg

Festivalul Weekend du Monde, din parcul Jean Drapeau,  presupune participarea tuturor etniilor care se regăsesc în populația canadiană: de la algerieni și turci până la români și brazilieni. Fiecare țară este prezentă cu diverse mostre ale culturii sale: muzică, dansuri, artizanat , dar mai ales gastronomie.

20120711-004634.jpg

20120711-004647.jpg

Dulciuri marocane. Nu vă voi spune cu ce le-au comparat fetele mele, atunci când m-am dus după mâncare și m-am întors doar cu ele. Sunt gustoase, chiar dacă arată dubios. Se servesc cu ceai de mintă, pentru că-s tare dulci și parfumate.

20120711-004659.jpg

Pe la români nu am trecut, dar în timp ce mă uitam la câteva algerience dansând, auzeam de printre copaci sunetele Morăriței cu fuior…țac, țac, țac

20120711-004710.jpg

Așa probabil, arătau primii locuitori ai Canadei. Cum s-ar zice First Nation.

20120711-004730.jpg

La fata asta era cea mai lungă coadă.Procesul de pregătire a limonadei arăta foarte apetisant.

20120711-004746.jpg

Am prins un spectacol și din cadrul Festivalului Circului. Circul modern nu mai e cel de altă dată. Pisicile și papagalii încep să fie tot mai mult înlocuiți de oameni.

20120723-033143.jpg

20120723-033239.jpg

Tot în iulie, la Montreal, se desfășoară Festivalul Focurilor de artificii.Sâmbătă seara, lumea urcă în mașină, încarcă portbagajul cu scaune plaiante și pleacă la Montreal ca să se uite la cele mai spectaculoase jocuri de artificii. Meduze, crizanteme, valuri, stele, inimioare  – toate din focuri de artificii.

20120723-033357.jpg

20120723-033415.jpg

Între timp, cei care căutau cum să-și ucidă frumos timpul puteau alege între Festivalul De Jazz din Montreal și Festivalul Internațional Nopțile Africii.

Iar peste o săptămână după plecarea mea începea încă un festival muzical, despre care am aflat din anunțurile din metro și Festivalul Modei, cu vănzarea hainelor create de designeri tineri. Mi se rupe sufletul.

Mai pe scurt,plictisitor. Nu ca la Chișinău.

De-ale mele, Desteptarea

Unde-i mai bine ca acasă

Nu v-am povestit  nici un cuvânt despre Monaco. Probabil pentru că mă sperie lucrurile perfecte. Tot timpul am aceeaşi dilemă. Să mă exprim printr-un cuvânt, care mai cu seamă ar fi unul necenzurat sau să căut o propoziţie din superlative mai puţin banale decât super, mega, extra, foarte tare. E bine acolo băieţi, bine şi frumos. Oameni gospodari trăiesc. Asta se vede imediat cum laşi în urmă zecile de tuneluri, pe care trebuie să le traversezi că să descoperi această perlă arhitecturală. Un exemplu de cum paradisul nu are nevoie de hectare, pentru a arăta infinit de departe de lumea în care trăim. Monaco încă îşi scutura puful de după nunta regală, atunci când am ajuns acolo. Când afli unde este casa luxului, mai greu îţi vine să zici că nicăieri nu-i mai bine ca acasă.

Monaco este unul dintre locurile pentru care s-a inventat: No money, no honey.

După Monaco am aruncat artileria de vacanţă în Italia.În locul ăsta mi-am imaginat cândva că voi ajunge pentru a scrie. Na, am şi eu o imaginaţie că şi toată lumea. Bine că nu toată lumea apucă să afle câte idei le vin gândacilor mei din cap.Ei, gândacii,cel puţin, nu mor de foame. Cum am ajuns pe mal de lac, mi-am dat seama că m-am înşelat. Bookvalno, mi-am pus mâinile în cap şi am început să continui să mă odihnesc. N-am putut scrie nici o boabă. Cel puţin nu acum.Poate într-un octombrie târziu, dar nu iulie. Când soarele frige şi valurile răcoritor lovesc în pietre, când vara e  şi în creier, nu doar în calendar, se spulberă orice socoteală de acasă. Aşa că am încercat să mă împrietenesc cu G.G.Marquez, dacă uitase muza de mine . N-a prea mers. Marquez e  romantic  şi mistic.Dar romanele-i sunt lungi şi încîlcite. Aşa că m-am mulţumit cu „Un veac de singurătate”, citit cam tot atâta timp în urmă şi …am trecut pe F.Beigbeder. Uşor de digerat, şi mai lejer de citat.”Egoistul romantic” se termină repede şi îmi dă curaj. Deci există lecturi pe care le pot scoate în capăt. Fiecare îşi potriveşte lecturile, ca şi mânuşile. Nu trebuie neapărat toţi să fie ca http://madrizen.com/carti-citite. Dar pentru noi toţi, Madrizen este un generator de complexe intelectuale. Şi foarte bine. În lumea asta mare şi-n viaţa asta scurtă, avem nevoie de modele. Adică oameni care să ne amintească că încă mai avem spre ce da din coate.  Pe Beigbeder îmi vine de fiecare dată să-l citesc cu pixul în mână. Aroganţa are şi ea un farmec. Când e bine scrisă. „Care este secretul meu? Mă prefac că scriu şi fără să observ încep cu adevărat să scriu.” – Beigbeder, egoistul romantic.

Calatorii

Intre contrtaste

Aici e bine. Mult prea bine. Daca m-ati intreba cit de mari sunt diferentele intre Crimeea si Antibes, v-as spune ca din punct de vedere climateric nu e nici o diferenta. Soarele arde la fel de tare, palmierii sunt la fel de maiestuosi, dar oamenii traiesc mai frumos aici si bineinteles asta costa. Am avut marele noroc sa aterizez intr-o vila. Una cu peretii jupuiati si cu citeva locuri cirpite pe fatada. Dar vila asta, potrivit preturilor de pe piata imobiliara face cam vreo 3 mln. Si daca starea de bine si confortul acestei case cu foarte multe dormitoare, bai si ascunzisuri intra in pret, inseamna ca asta e…si atita costa. Coasta de Azur este o splendoare, un lux si un paradis. Si eu inca nu am ajuns sa mi-l permit, desi sunt foarte incintata de tot ce vad.Oleandri si magnolii in floare, arhitectura simpla, dar ingrijita,curatenie, babute cu liftinguri si silicoane, cu buzele muiate in ruj, bronzindu-si frumoasa batrinete, in timp ce baieti frumosi culeg in plase gunoiul adus de valuri. Gunoiul e peste tot la fel, dar motivul pentru care l-as prefera pe cel din Antibes, in locul celui din Crimeea, este faptul ca aici se curata.
Ziceam despre luxul pe care inca nu mi-l pot permite. Am ajuns in Antibes doar gratie unui fenomen care se numeste migratie. Acum moldovenii isi pot permite mai mult decit Crimeea si pentru ca au prieteni pretutindeni. Peste tot in lume se mai gasesc moldoveni care te pot gazdui, oferi un pat, o masa, eventual o mare.Prieteni care au alti prieteni si care la rindul lor sunt gata sa te gazduiesca chiar si intr-o vila super frumoasa si luxoasa.Farmecul locului se ascunde in cascavalurile, fructele de mare, fructele si legumele intr-un sortiment cum nu s-a mai vazut. Eu is cam satula de savok. De mutre posace, de cantine din care miroase a pirjoale si pireu de mazare si de vorba pe care o inteleg. Ador faptul ca nu aud aici nici rusi si nici romani.Sau foarte putini. Si ei nu-s prea bucurosi sa ma auda. Si ei ar vrea sa aiba senzatia ca-s departe de savok. Oi fi eu prea incintata de vacanta mea si de aceea imi e usor sa critic vacantele pe care eu insumi le-am avut. Dar vacanta de aia e vacanta, ca sa te rupi din peisajul binecunoscut si sa iei o gura de inspiratie cu care sa te tii o perioada de timp.Chiar si daca gura asta te costa putin mai mult. Atit despre Antibes. V-as mai povesti cum e sa ai o vacanta cu 7 femei(una dintre care doar in octombrie va vedea lumina zilei) intr-o casa din Provence, pe Coasta de Azur. Cum e sa-ti pastrezi confortul, povestind si ascultind istorii de viata, petrecind clipe absolut fenomenale cu fiicele mele, gatind in fiecare zi mincaruri delicioase si amintindu-mi doar de bine despre emisiunea care m-a invatat atitea secrete despre gastronomie. Si v-as mai povesti cum e orasul Cannes,invecinat cu Antibes – un cuib de lux, iahturi, silicoane, rochii de 2000 euro la care se inghesuie rusoaice bogate si mochito servit de cei mai aroganti chelneri. Dar mi se incalzeste vinul in pahar. Hai, va pup. Judecati-ma daca vreti. Orice vacanta e buna. Dar nimic nu e mai bun decit o vacanta care iti ticneste.

De-ale mele

Înainte de vacanţă

Acest extraordinar articol este pentru oameni extraordinari, cu o răbdare extraordinară ca să afle lucruri extraordinare, cu un interes extraordinar pentru extraordinara mea persoană.

Azi eclipsă de soare. Eu-s cu din astea, eclipse, lună, soare, saturn, mercur retrograd şi tot aşa. Dacă nu-mi amintea reminderul din telefon, nu mi-aş fi explicat o concidenţă atât întortocheată dintre exlipsa de azi şi evenimentele zilei.

Dar să le luăm la rând. Azi plec în vacanţă. Plec împăcată în privinţa unui subiect care de mai multe zile este cap de afiş la mine pe blog. Mă refer la starea lucrurilor din capitala noastră. Mă bucur că am reuşit să-l enervez pe primarul Dorin Chirtoacă. Altfel ce motiv ar mai fi avut să mă sune? De obicei îl sunam eu. De obicei nu răspundea. De obicei îi scriam un sms. De obicei nu reacţiona. Dar eu pentru tine am votat Dorine, şi nu o singură dată. Şi am dansat pentru tine,şi am inventat rime şi am cântat pentru tine. Pentru că revenirea comuniştilor la putere mi se părea o ciumă mai mare, decât birocraţia, corupţia şi mai ales neprofesionalismul unora din cei care ţi se subordonează. Mă bucur că Poştaşii Chişinăului au ieşit cu lumânări şi flori la Leogrand  pentru a sabota un business care se construieşte pe ruine de istorie. Mă bucur că Poştaşii au obţinut o dezbatere publică la Primărie,în care s-a discutat civilizat şi în care arhitectul-principal al Chişinăului şi Dumnezeul urâţeniei din Chişinău nu s-a simţit confortabil deloc. Bine că nimic nu-l deranjează atunci când semnează acte ce autorizează construcţii oribile care distrug imaginea centrului istoric al Chişinăului. Un arhitect ca ăsta trebui gonit cu bâta, nu ţinut 20 de ani în Primărie. Dacă mai văd vreun steclopachet lipit de clădiri vechi, voi începe să strig în gura mare din nou. Promit.

Recapitulăm. În urma dezbaterii publice de la Primărie, Poştaşii Chişinăului au scos la iveală minunăţii ale sistemului şi mai ales nume ale unor funcţionari care cred că fiind demişi din funcţie, încă mai pot semna acte şi mai ales ocoli instituţii care trebuie să avizeze anumite documente sau şi mia şi: nefiind în funcţie să lipsească de importanţă istorică o clădire cum a fost cea demolată. Ce am pus noi la cale mai departe?  O să vedeţi. Acum….şşşşşş vacanţă…puţin…

În decembrie storceam din imaginaţia mea nişte angajamente pe care mi le luam pentru 2011. Bineînţeles că e mai mult un joc de imaginaţie. Dar ştiţi cât de bine funcţionează?

Din 10 rezoluţii, jumătate s-au împlinit, mai bine zis se împlinesc.

Mai ciudat, ce-i drept. Cea cu vacanţa. Am ales Lago de Garda la invitaţia unei ascultătoare pe care am cunoscut-o încă pe vremea când munceam la radio D’or. Asta a fost prin 98.De atunci Valentina s-a stabilit în Italia şi a reapărut în viaţa mea cu un coş de cadouri şi cu o sumedenie de broşuri despre Lago de Garda . O simplă broşură m-a făcut să visez la o destinaţie de vacanţă. Uite-aşa funcţioneză fraza: nimic nu e întîmplător. Nici măcar ecplisa de soare de azi. Pentru că fiind în drum spre aeroport am înţeles că mi-am uitat banii acasă. M-am întors după bani, pe alt drum…ştiţi voi de ce. Dar am pierdut ceva timp şi de aceea, luând din nou calea spre aeroport, am hotărât să sun pe cineva de la compania aeriană  ca să anunţ că vin, dar mă reţin. Tot de la ei aflu că zborul se amână pentru câteva ore. Coincidenţa sau nu, dar dimineaţă mă sunase buna mea prietenă Valentina Vidraşcu, care mi-a spus că a terminat munca la ultima colecţie, e foarte obosită şi are mare nevoie de-o vacanţă. I-am propus dimineaţa să caute un bilet şi să ni se alăture, chiar şi dacă zborul va fi câteva zile.Valentina a găsit bilet pentru un zbor de peste câteva zile. Dar eu, aflând că mi se amână cursa, o sun şi-i zic: sună acum la aeroport poate se găseşte un bilet şi pentru tine, ca să zburăm împreună. Bilet s-a găsit şi Valentina, emoţionată ca o adolescentă, chicotea, spunând că  niciodată până acum nu i s-a întîmplat să plece într-o vacanţă, aşa în câteva ore. Culmea e că la Milano, trebuia să fiu întîlnită de o prietenă, care mi se lăuda zilele trecute cu un căţel foarte drăguţ şi mai ales cuminte,  pe care recent l-a cumpărat. Sunând-o ca să o anunţ despre amânarea zborului, o găsesc nervoasă şi îngrijorată, pentru că puiul refuza categoric să urce în maşină. Nu vă mai povestesc ce dezamăgire au trăit odraslele mele care au fost trimise la somn în patul lor, în loc să zboare printre nori.

Eu cred poate prea mult în destin. Şi în faptul că nimic nu e întîmplător. Şi în influenţa astrelor. Plecam  la drum cu remuşcări că n-am apucat să trimit nişte mail-ri importante. Acum stau liniştită şi scap de remuşcări şi vă povestesc o istorie nebănuită despre o vacanţa care nici n-a început. Apropos, v-am spus că de fapt că azi sper să aterizez nu în Lago de Garda, Italia , ci în Antibes, Franţa?…Dar asta e o altă istorie. Pup. Dacă aţi avut şi voi azi surprize din partea eclipsei, scrieţi-mi despre ele.

De-ale mele

Welcome back! to reality….

http://desteptarea.jurnaltv.md/?p=2965

Eu simt că trebuie să scriu ceva, dar nu sunt în stare. Diferența de fus orar mă lipsește de somn noaptea și mă doboară ziua. Cei care au experiența, spun că va dura o săptămână să redevin om normal. Deocamadată, tot caut chibrituri toată ziua, ca să mi le bag în ochi. Zăpușeală, praf, caniculă:I LOVE IT. Luna august. Iți place și ție? Atunci scrie! Scrie cum te-a ajuns la os stresul? Cît de nedrept e ca picioarele să-ți revină din vacanță, iar spiritul să rămînă acolo? Cât de ciudat este  să ai o ispită și să nu-i faci față? Cît de greu este să le răspunzi într-o singura zi la 20 de oameni care caută un job, că munca de reporter este una dintre  cele mai dificile și distrugătoare , dar și interesante meserii? Cât de incitant este să mergi la întîlnirile pe care le-ai programat de cîteva săptămâni și să te alegi doar cu momeala aruncată?Cât de uimitor e să nu mănânci toată ziua și să nu simți foame? Cât de înalt ți se pare muntele pe care trebuie să-l urci, iar  necruțătoarea  frică îți șoptește suav: nu te vei descurca….Voi nu știți despre ce vorbesc eu, nu-i așa? V-am spus eu că-s obosită. Iar voi: scrie, scrie….

Așa că azi eu arăt cam așa:

euP.S Dragoș, tu azi m-ai ghicit cu poza. Citești printre rînduri, șto li? 

De-ale mele

Dolce far niente

John William Goodward, cel care a reușit să suprindă atît de exact această stare, nu a fost un om foarte fericit. Acesta a hotărît de bună voie să-și pună capăt zilelor,nefiind apreciat pe parcursul vieții sale.

john_william_godward_001_dolce_far_niente_19041