Azi, din nou, ca în fiecare an, urmăream Eurovisionul şi cu amărăciune, a cîta oară, conştiintizam că în televoting nu e gram de obiectivitate. Şi nu din cauza cum au fost votaţi Zdubii. Ci din cauza cum s-au votat ţările între ele. E vorba doar despre solidaritate. N-are importanţă deeeloc că e bună sau proastă piesa. Siingurul principiu valabil: Cine şi cu cine e vecin sau pe cine strategic e corect să susţină ţările. Dacă întîmplător mai e şi o piesă drăguţă – nu e rău, dar nu esenţial.
Să lăsăm naivitatea acasă şi să ne punem pe promovarea brandului ţării noastre, pentru că muzică, slavă Domnului avem. Doar că Eurovision nu e un concurs de muzică. Şi publicul din acest an, de la Dusseldorf , a fost deosebit de sincer, huiduind ţările care ofereau punctaj maxim vecinilor.
În concluzie. Nu de muzică bună avem noi nevoie. Pentru că nimeni nu ştie cum anume această muzică bună sună. Noi avem nevoie de muzică cu personalitate. Aşa cum e cea de la Zdob şi Zdub. Ei sunt cei mai buni. Ei merită să fie întîmpinaţi ca cei mai mari eroi ai zilelor noastre.Cât noi nu ne putem decide ce culoare avem, ei dau culoare naţiunii noastre.