Yearly Archives

2010

EVENIMENTE

10.10.10

Dialog între mine şi mine..(pls fără aluzii la careva devieri psihice)
– Nata, ce ai fi vrut să faci iubito în această magică zi a cifrelor?
– Păi, cum adică ce? Cel mai mare vis al meu, în acestă zi, e să lucrez. Neapărat să lucrez.E duminică totuşi. img_2767Să stau în ploaie, cu machiaj, coafură, în cea mai frumoasă, romantică şi vaporoasă rochie, cu un microfon în mână, să-mi îngheţe măinile şi vârful degetelor de la picioare,să mă fac că nu plouă şi să-i fac şi pe vreo 300 de oameni să uite de ploaie, frig şi de ziua de luni care urmează.
– Şi ţi-a reuşit? Cum?
– Uuuuu. Ştii vorba aia: satu arde, da baba se chiaptănă. Azi am înţeles că nu e o zicală chiar atât de proastă. Având în vedere condiţiile climaterice precare, evenimentul din start nu promitea mare lucru. Dar musafirii s-au simţit binişor, ascunzându-şi pielea de găină sub plapumele primite în dar, au urcat la înalţime să admire oraşul, au văzut cele mai spectaculoase focuri de artificii şi au gustat din canapeuri gustoşele.
– Şi totuşi cum ţi-a reuşit?
– Păi am avut un partener cărui nici cu pistolul la tâmplă nu-i închizi gura. Slavic Romanică. Bun băiat. Adevărat profesionist. Rezervat în spatele scenei, dar foarte generos în faţa publicului.img_2776

Şi bineînţeles, această superbă rochie, care cred că şi pe cel mai mare ger te-ar încălzi cu gândul că eşti aproape irezistibilă.img_2761

Pentru aceasta nu pot pot decât să-i spun un mare mulţumesc Cătălinei şi salonului Royal, al cărui proprietară este. Îţi face din ochi de pe strada Bucureşti, Crown Plaza. logo_royal_nou

Vă sugerez să mergeţi neapărat acolo, dacă veţi avea nevoie să arătaţi excelent şi nu vă veţi dori decât o rochie cu adevărat specială. Sper, că de aici în colo, să legăm cu Royal o colaborare  frumoasă, care mi-ar permite de fiecare dată să ies în scenă cu capul sus ridicat. Ce puţin îi trebuie unei femei pentru a se simţi pe cal, pe ploaie, pe scenă….

Loading

Blog

Pentru cine înţelege

Съемки проводились в горах Кавказа методом покадрового панорамного фотографирования местных пейзажей на протяжении 7 дней, затем в киностудии тысячи фото были сшиты в “одни сутки” видео. Из всех песен альбома ZOOM ZOOM ZOOM Борис Борисович не отдал предпочтение ни одной, на вопрос режиссера “На какую песню клип будем снимать?” ответив коротко: “Сам выбирай!”.

Loading

SARE SI PIPER

Timp de mine

img_7266Drăguţă seară. Fără prea multă agitaţie. Echipa de marketing de la Mall – destul de bine organizată şi inspirată. Deci totul a mers strună. Aşa cum îmi şi doream, rochia de la Ted Lapidus a fost, în primul rând, o sărbătoare pentru mine. Şi chiar dacă era cu o mărime mai mare, nimeni nu şi-a dat seama. Iar eu am avut loc în decolteu să-mi ascund şi rujul şi telefonul mobil.

Aşa deşteptare ca azi, mai des….Mi-am  luam elanul să ies din pat de vreo sprezece ori. Una dintre tentative a fost însă cea mai dulce. Când a venit cea mai mică, Sonia, în pat la mine, fiind dornică de comunicare, şi văzându-mă aşa somnoroasă, în loc să insiste, aşa cum fac de obicei copii, îmi declară: Mama, nu te mai deranjez. Mă duc jiosi. Hai domi, mama. Învăţ şi eu la 30 să fiu simţită, cum e ea 2,5 ani. Tot Sonia azi a înţeles legătura directă între faptă şi consecinţe. Mama, dacă facem dezordine, nu mai vin azi musafirii?

Eu azi am timp de mine. Frig aceste vorbe. Mai ales după ce ieri am revăzut o cunoştinţă care are tot timpul pentru ea. Este echilibrată. Este împăcată. Este împlinită. Nu, nu aş vrea să fiu ca ea. Dar nici ca mine nu poate mult dura. Se uita la mine şi mă întreba dacă mai pot. Eu de unde să ştiu?Când n-o să mai pot, atunci voi şti.

Dar să nu ne mai lingem rănile atâta. Azi aştept musafiri şi am o satisfacţie nebună din timpul petrecut la bucătătrie. Am ales 4 reţete de salate pe care nu le-am mai gătit până acum. Morcovi ca la El Paso, Salata de telina cu pui, Salata de pasta cu rosii uscate la soare si Salata de varză cu chimen şi alune.

Dacă Jamie Oliver lucrează azi la bucătărie, eu la bucătărie mă odihnesc – în mica mea biserică, în care intru foarte rar, dar în care mă încarc cu energie, ca în cel mai sacru lăcaş.  În curând, aceste sporadice plăceri de gospodină vor deveni partea din activitatea mea zilnică. Ştiu că vreţi mai multe detalii, dar încă nu, nu acum. Promit să vă placă.

Loading

EVENIMENTE

Vineri….tineri…seri…ieri…la mulţi ani….

O zi confuză.Dar nu proastă.Nu proastă. Nu există zile proaste. Există zile foarte proaste şi zile în care n-ai timp să te gândeşti cum e ziua.

Am început printr-un “La Mulţi Ani” cântat în cor cu 3 voci. Eu, Eva şi Sonia. Am continuat cu mască pe păr, lut pe faţă şi nici o picătură de apă în robinet. Asta e vesel. Tare vesel. Dar fiecare inel îşi are degetul lui, aşa cum fiecare pantof îţi găseşte Cenuşăreasa.Iar eu mi-am încălzit apă în ceainic şi mi-am imaginat că lipsa apei e doar o coincidenţă şi nimic nu mă poate împiedica să arăt azi bine. Azi e un Fashion Show la Malldova. Iar eu îl prezint şi abia aştept să văd dacă rochia aia super tare pe care am ales-o va arăta la fel de bine pe mine ca şi fără mine.

Dacă nu veniţi la Mall, să vedeţi care-s tendinţele de toamnă-iarnă, începeţi să valorificaţi cum se cade primele clipe ale acestui  weekend. Un film ca Inception puteţi încerca, nişte coşuri de ciuperci sau măcieş, un grătar în geci mai calde, nişte reţete noi la bucătărie, o carte demult amânată. Voi ştiţi mai bine ca mine ce să faceţi, ca să reveniţi la insuportabilul cuvânt LUNI cu bateriile încărcate. Dar aţi putea veni şi la Mall.

Loading

PRÂNZUL ÎN AER

De la stomatolog la radio

Pe la 13.00, astăzi, ne vom întîlni cu ea la radio, la Prânzul În Aer.Acum ea încă mai este pe scaunul de la stomatolog. Acolo ne-am văzut ultima dată. Era extrem de frumoasă, subţire şi finuţă. Mă gândeam la ea de câteva zile, dar ştiind politica ProTv-lui nu îndrăzneam să o sun ca să aud un refuz. Întîlnirea de la stomatolog însă mi-a dat curaj. Hai, vii?, i-am spus. Vin!, dar n-am ce-ţi povesti. Această modestie a ei întotdeauna m-a lăsat fără replică. Cu anii, a devenit şi mai frumoasă şi mai interesantă şi mai glacială în faţa glamourului. Ea este zgârie norul – în jurul căruia mulţi se rotesc, muntele – la vârful cărui mulţi visează, apa –  adâncimea câreia mulţi ar vrea să o cunoască.   Ea este femeia fără seri acasă, dar cu seri în multe, multe case. Astăzi  iau Prânzul În Aer cu Angela Gonţa. Ne auzim la Aquarelle FM. Ce-s alea care îţi fac inimna să bată un pic mai rapid. Emoţii?

Loading