Browsing Tag

Valentina Vidrascu

De-ale mele

FEMEILE CARE FAC MOLDOVA MAI FRUMOASĂ

În contextul acestor zile de sărbătoare, în care multă lume se simte rătăcită între a sărbători Moldova ca proiect sau a o ignora conștient, din cauza rușinii pentru unde a ajuns țara, am conștientizat că moralul moldovenilor a ajuns sub pământ, deja. Am înțeles că avem o țară urâtă, pe care oamenii nu o iubesc. Și au tot dreptul. Dar, imediat următoarea reacție a fost să intervin, să spun că 25 de ani e un termen atât de mic, în care toate bubele societății noastre post-sovietice au ieșit la iveală. Am avut de toate și încă mai avem: banditism, hoție, corupție, sărăcie, otkaturi, trafic de influență, prostituție politică. Unele vicii s-au înmulțit, altele au fost tratate parțial sau superficial. De unde să ai o țară frumoasă cu atâte bube nerezolvate? Totodată simt nevoia să vă focusez atenția pe ceea ce face din Moldova o țară mai frumoasă. Și am înțelesc din nou că numai noi, oamenii, ne-o facem cu mâinile noastre această țară. Acest articol este despre femeile care, în pofida la toate, prin afacerile pe care le-au creat și le conduc, aduc Moldova mai aproape de așteptările, nevoile și aspirațiile mele pentru o țară frumoasă.

De ce despre femei? Continue Reading

De-ale mele

30 IUNIE – VESELIA, BUCURIA, MÂNDRIA, IA MANIA

Dacă aveţi o ie pe care vreţi să o scoateţi la plimbare sau dacă nu aveţi o ie, dar vreţi să vă cumpăraţi una, atunci pregătiţi bănişorii, că iile nu costă puţin şi veniţi. Pe 30 iunie, duminică, să nu vă faceţi alte planuri. Începând cu ora 14.00, pe str. Alexandru Cel Bun 19, pe teritoriul Satului Moldovenesc Buciumul, se va întîmpla ceva frumos. Cel puţin noi foarte, foarte tare ne vom strădui aşa să se întâmple. Trasformăm Ziua Universală a Iei în Săptămâna Iei şi o încheiem cu “Ia Mania” – Un eveniment de modă şi gastronomie tradiţională. Vom avea meşteşugari din toate breslele tradiţionale, ateliere de meşteşuguri, prezentări de modă.Vă aşteaptă o super atmosferă asigurată de Vatra Neamului, Viorica Lupu, Formaţia Peeno, Taraful Lăutăresc, Cristina Scarlat cu un program muzical inspirat din repertoriul Marie Tănase. Sper să iasă un eveniment Klumea. Mai multe detalii vă dau în curând. Pentru cei interesaţi să participe într-un mod anume sau să devină parteneri sau sponsori ai evenimentului, uşile sunt deschise.

Identitate elaborată de Imago.

P.S Cine vrea să facă voluntariat pentru acest eveniment îmi poate scrie la nataalbot@gmail.com

De-ale mele

CONCURS FOTO: POARTĂ IE CU MÂNDRIE!

Cu întârziere, blogul meu se alătură acțiunilor demarate cu ocazia Zilei Universale a Iei. Poate știi, poate nu știi, dar de Sânzâiene, pe 24 iunie, n-ai voie să uitați de ea.

Prima mea ie am cumpărat-o de la Valentina Vidrașcu. De atunci, o iubesc și mă iubește. De aceea, nu mi-a fost greu să o conving să îți ofere șansa să ai și tu în garderobă o ie creată în atelierul său.

20130605-001610.jpg

20130605-001602.jpg

Această ie, semnată de Valentina Vidrașcu, ce-și poartă numele de “Maramureș”, poate deveni a ta. Da, a ta! Pentru asta trebuie să-ți faci o poză cu tine, purtând o ie cu mândrie, adică cu atitudine. Poart-o cum o simți. Poart-o cu blugi. Poart-o la birou. Poart-o la petrecere. Mărită-te în ea. Poartă o ie care îți este dragă, pe care o ai în dulap sau ți-o cumperi chiar acum. Fă o poză și trimitemi-o la nataalbot@gmail.com. Nu uita să-mi lași coordonatele tale și o frază în care să descrii povestea iei tale. Mult succes!

Apropo, în sfârșit pe www.valentinavidrascu.ro pot fi admirate toate creațiile Valentinei.

Aștept pozele voastre cu ii purtate cu mândrie. Iar în curând vă anunț detalii despre un atelier de brodat ie la care vă puteți înscrie. Locuri limitate, doar 10. Înscrierea deja a început.

EVENIMENTE

Valentina Vidraşcu revine cu ultimele creaţii. Câştigă invitaţii!

Nu ştiu dacă mai există oameni în Chişinău, ca şi mine, atât de ofticaţi pe activitatea funcţionarilor, de la primărie şi până la guvern. Ceea se i se întîmplă Chişinăului este o moarte lentă. Tot ce era mai  frumos, mai cu gust, autentic , este mistuit de kitch, reclame, termopane şi business centre din sticlă şi metal. Vara această mă gândisem să-i aduc un omagiu Chişinăului. Locurilor, pe care încă n-a pus ochiul vreun Gabi Stati, vreun Plahotniuc sau nu mai ştiu care barosan, deloc interesat de monumente şi cultură. Omagiul meu nu ar fi fost deplin dacă nu aş fi îmbrăcat bluzele Valentinei Vidraşcu, una dintre foarte foarte foarte puţinii rămaşi apărători ai autenticului moldovenesc. Recunoaşteţi aceste locuri? Recunoaşteţi aceste ţinute? Şi unele şi altele sunt parte din noi. O mică parte, din păcate. Mă închin în faţa celor care îşi investesc averile în clădirile vechi ca să le dea un nou suflu. Mă închin şi în faţa Valentinei care îşi cunoaşte menirea şi nu se lasă doborâtă de disperarea pe care i-o aduce indiferenţa. Vineri, 18 noiembrie, la ora 18.00 Valentina va prezenta la Chişinău cele mai recente creaţii ale sale. Biletele la eveniment nu sunt în vânzare. Intrarea se face doar pe bază de invitaţii. Dar Valentina mi-a spus că şi-ar dori să vadă nu doar vedete ci şi femei simple, dar îndrăgostite de ceea ce face ea. Aşa dar, vă propun câteva invitaţii la prezentare. Dar pentru a le câştiga trebuie să ghiciţi măcar 4 dintre cele 5 locuri ale Chişinăului, apărute în pozele de mai sus. Nu e complicat. Atrageţi atenţia la mici detalii şi le veţi recunoaşte îndată. Ne vedem vineri.

De-ale mele

Obşarpe – criza e la modă

Acum câteva săptămâni, într-o dimineaţă însorită de duminică, mă puteai vedea  frumos îmbrăcată, alături de Valentina Vidraşcu şi Violet Malibu (fotografă) în preajma celor mai frumoase locuri arhitecturale ale Chişinăului. Hotărâsem să folosesc o bucată de weekend pentru a realiza o idee pe care o tot amânam din lipsă de timp. O sesiune cu noile creaţii ale Valentinei,  într-un context urban special: locuri din Chişinău, pe care nici timpul, nici Modârcă şi nici un primar n-au apucat să le distrugă. Mici oaze ale Chişinăului care îi dau un farmec şi  un romantism de poezie.

Am schimbat 12 ţinute şi cred că şi vreo 12 locaţii. N-a fost uşor. Mai ales că aveam un deadline cu Valentina. Să apucăm în acea duminică, la 17.00,master classul criticului de modă, venit din Rusia – Alexandr Vasiliev . Dacă nu mă convingea Valentina că merită, probabil că nu am mai fi ajuns acolo, după o zi atât de plină şi istovitoare.

Pe la 17.30 am ajuns şi noi în sală, unde pe scenă defilau modele care purtau nişte haine oribile. Iertată să-mi fie atitudinea categorică, însă eu veneam după o zi în care m-am scăldat în ţinute unice, lucrate manual, haine care îţi ţin privirea captivă şi de care cu greu te desparţi. Or pe scena defilau paiete, imprimeuri, rochii mult prea colorate şi kitchioase, haine fără gram de personalitate. Ieri lângă piaţa centrală văzusem câteva din astea şi băiatul care le vindea propunea cumpărătoarei să probeze un maiou drept pe marginea drumului, sub umbrelă. Să revenim la acţiunea de la Operă. Aşa dar master class-ul începuse cu defilarea unei colecţii prezentate de un magazin local. De aia mă scuz pentru impresii, mai ştii poate omului care vinde aceste haine, chiar îi place ceea ce vinde.

Apoi, un nene scund, cu burtică şi cu ochelari, a apărut în scenă şi a început să ne povestească, în baza unui slideshow cu imagini din Vogue, despre tot ce se poartă, ce-i la modă, ce-i trendy, ce-i cool. Vasiliev e un foarte talentat povestitor. Puţin acid, puţin tăios, are umor şi chiar dacă a insinuat că unele moldovence se îmbracă fix ca nişte femei cu moravuri uşoare, asta, mi s-a părut, că n-a supărat pe nimeni. Vasiliev e un specilist cu un foarte impresionant background. A muncit mulţi ani pentru teatre din străinătate, creînd decoruri de scenă. Ştie cum să aranjeze lucrurile pe policioară şi să povestească despre modă, fără ca să te plictiseşti.

Într-un moment dat mi-am zis: ce-ar fi să fac nişte notiţe în telefon? Omul povesteşte cu atâta pasiune despre tendinţe. Poate cineva tocmai se gândea să dea o tură pe la magazine şi nu ştia cum să-şi cheltuie cel mai bine banii.Ascultând recomandările lui Vasiliev am înţeles că în sfârşit voi fi şi eu la modă. Pentru că ceea ce se poartă în acest an, e ceea ce port eu tot timpul.

Aşa dar, moda mondială în 2011 este marcată de războiul religiilor şi criza economică. De aceea tot ceea ce sclipeşte(paiete, accesorii şi încălţăminte de lac), branduri, lux, şic,  nu se mai poartă. Se poartă tot ce are aspect de ros, uzat, şters, spălat,second hand, adică obşarpanoe. La modă e stilul Obşarpe. Picioarele se spală în ligheane sovietice, telefoanele cxu butoane se înlocuiesc cu tlefoane cu firul răsucit, găurile din haine pot fi înmulţite, ţărţămurile de altă dată revin cu succes. Ce ar fi să fac un copy paste la notiţele din telefon…iar vouă vă doresc mult succes la cumpărături estivale.

Ştiu, ştiu că pentru  unii e dureros, dar eu zic Ura! În sfârşit nu se mai poartă haine cu brandul scris pe ele. Fetelor, aveţi  şi voi puţin mai multă demnitate. Vă plăteşte cineva să le promovaţi pe piept D&G, gucci, guess şi alte prostii? Din cîte ştiu voi plătiţi pentru aceste haine. Deci voi îi plătiţi ca să le faceţi lor reclamă. Vindeţi la Yardsale tot ce aveţi cu inscripţii de branduri. Apropos, următorul Yardsale e pe 26 iunie.

În schimb, femeia din 2011 poartă: pantaloni kliosh, rochii, fuste şi bluze cu dantelă, hainele albe, palarie tip poganka,

Sunt în vogă accesoriile improvizate, handmade gen coroniţă din romaniţe pe cap, rochii extramaxi lungi şi voluminoase,

Revin în port umerii mari la sacouri, se poartă decolteu mai modest, aşa că bogăţia de acolo doar să se întrezărească, se poartă salopetele şi la modă sunt  culorile toxice, aprinse , shoking pink, galben, albastru, verzui – culoarea sticlei de chefir.

Se acceptă chiar şi combinaţia de 4 culori într+om ţinută. Se poartă poncho, coafura tip Angela Davis, accesorii măşcate(cele mărunte le puteţi trimite în concediu din cont propriu).

Sandalele grecesti, pantaloni din piele , gentile tip ruxac, hainele unisex. Precum susţine şi Valsiliev la modă este femeia divorţata, concediată pe timp de criza,păr puţin slinos, culoare naturală, blondele nu mai sunt la modă, sprâncene naturale, fără tatuaj(mare durere pentru cele care şi-au tatuat sprâncenele pe viaţă). La modă este femeia, aşa cum a creat-o Dumnezeu, fără implanturi, botoxuri, singură, pe cont propriu, dar puternică, descurcăreaţă, luptătoare.

Şi pentu băieţi avem noutăţi. Nu se mai poartă cravata. Există doar 4 activităţi care îi permit bărbatului să mai poarte cravata: în partid, la banca,la guvern, în  birou de servicii funebre. Nu se mai poartă şosetele(e criză totuşi) sau doar şosete foarte colorate. Nu se mai poartă cămaşa sub cardigan, direct pe pielea goală şi de dorit e ca bărbaţii să-şi etaleze pieptul cât mai păros. La modă sunt bruneţii cu mustaţă sau barbă.

Se recomandă să umbli neras, distrus, umilit – e criză totuşi. Bărbatul la modă  e cel îngrijorat că n-are nici bani şi nici motive să cumpere o lamă si crema de ras. Se poartă păr lung, pălăriile trilby, fularasşe la maiouri cu tăietura tip V.

Cine are măcar puţin umor, poate întrezări în cele înşirate mai sus ironia povestitorului. Inspiraţi-vă, nu copiaţi. Moda este termometrul timpurilor pe care le trăim. Am stat la primul act cu Valentina, ne-am amuzat şi am plecat în pauză să stăm la oo terasă şi să golim o sticlă de vin, pentru a corespunde cât mai bine modelului de femeie la modă,pe timp de criză…..

EVENIMENTE

Mireasă, încă o dată

Acum 8 ani am fost mireasă. Atunci mi se părea că am purtat cea mai mișto rochie pe care o puteam găsi în Chișinău. De fapt, nu a fost o rochie. Mai cu seamă, un zbor de imaginație care m-a ajutat să combin corsetul unei rochii și fusta de la alta. Eram o mireasă verde, la direct și la figurat, iar în păr și în mînă aveam crini vii, de culoare orange. Acum nu aș mai îmbrăca aceeași ținută, dar aș mai fi o dată mireasă,pentru că nu rochia, ci emoția marchează evenimentul.

Demult visam să mai îmbrac o dată rochia de mireasă. De cînd am început colaborarea cu Valentina Vidrașcu, s-au ivit cîteva ocazii, una la București, alta la Bruxelle,dar nu am putut să profit de ele. Mă emoționează foarte mult acest moment.Pentru că rochiile de mireasă ale Valentinei reprezintă ceea ce aș purta acum, dacă aș mai fi o dată mireasă. Și uite că voi fi. Și voi purta exact acea rochie care mă reprezintă întocmai.

Vineri, 4 iunie, la ora 19.00, la Restaurantul  MOST de pe Viaduct va avea loc finala Concursului „Viva Top Model 2010”, ediţia a IX-a. Concursul va desemna cel mai bun model al agenției Viva Models. 17 tinere cu vârsta cuprinsă între 12 şi 24 de ani, majoritatea liceene sau studente, vor defila ca să convingă juriul de anumite calități. 
În cadrul concursului, Valentina Vidraşcu va prezenta o mini colecţie de rochii de mireasa în stil etno inspirate din portul popular românesc, care face parte din larga colecţie „Blouse roumaine”, iar una dintre ele o voi purta și eu.

Stimaţi colegi de breaslă, jurnalişti, reporteri, din numele Valentinei Vidrașcu vă invit la acest eveniment!

P.S. Șampania – din partea casei, plăcintele – din partea Plăcintăriei “Morărița”. Plăcintele vi le recomand din tot sufletul. Le-am gustat o singură dată și nu le-am mai putut uita. Au și sarmale. Livrează unde le doriți.Dacă veți suna la ei pentru comandă, bagați și voi o vorbă bună despre blogul de pe care ați aflat despre ei. Că-s niște oameni tare de treabă. De aia și plăcintele le ies bune. Tel.93-00-01, www.placintariamoraritei.com.