Azi bat recordul la intro-ri asemenea celor din jurnalul intim al unei fetițe de 13 ani. Dar asta e…N-am nici o treabă…mă simt bine…așa banală și previzibilă, cu aroma de măr verde a unei gume de mestecat dulci-acrii și offf…cît de bună.
Eu,aș da multe să rămân așa banală și negustoasă, între pereții imaginari ai pătrățelului meu de univers, dar împăcată cu mine. Așa dar, să re venim la intro-ri.
Se mai trece o zi. Una care a început cu sunetul unui deșteptător, venit chiar în momentul cînd simțeam că mi-am împlinit pofta de somn. Inconștient, instinctiv, din poziţia orizontală, brusc,am aterizat în fața geamului, am ridicat jaluzeaua și am făcut un namaste, semn că-i mulțumesc universului peantru această nouă zi. Apoi m-am mirat de mine însămi și de pornirile mele budhiste și mi-am zis că o să vad dacă se repetă și măine.
A fost o zi colorată. Am început cu yoga. Apoi un banc de-a lui Dodon mi-a stricat pofta de mâncare, pentru că am luat la prânz revista pe a cărei copertă a apărut. De ce? De ce atât de tânăr şi atât de zombat deja, m-am întrebat citind bancul care a fost propus de politican ca fiind cel mai tare pe care l-a auzit în ultima vreme. Are o familie frumoasă. Şi nişte copii frumoşi. Şi ce păcat ca aceşti copii nu vor afla de la tatăl lor ce înseamnă să-ţi stea comunismul în gât, ce înseamnă toleranţă, ce înseamnă să-ţi pese cu adevărat de un om şi mai ales să-l accepţi aşa cum este, fie că este homosexual sau nu.
