Monthly Archives

September 2011

De-ale mele

Scenaristul nr.1 din MD

Noi în televiziune căutăm scenarişti.Ştiţi,din ăia care, în ţarile cu televiziuni mari şi bogate, dacă se apucă să facă grevă, s-a dus televiziunea pe apa sâmbetei, cu tot cu marile lor vedete şi show-ri. Pentru că un show foarte bun de televiziune gen Projektor Paris Hilton, Comedy Club sau David Letterman sau oricare altul care vă place foarte tare, se ţine pe scenarişti. Şi nici măcar nu pe un scenarist. De obicei un show de umor se ţine pe o echipă mai măricică de oameni ale căror servicii sunt plătite per bucata de glume, de ex. Şi nu e Doamne Fereşte dacă ţi s-a supărat scenaristul, s-a îmbolnăvit sau s-a îmbătat. Mai ai vreo 7-8 în rezervă. Glumele din Paris Hilton sunt toate scrise pe foaie, se glumeşte vreo 2 ore în continuu, se mestecă şi ni se scuipă ce e mai bun sub forma a 30 min de super show. La fel e şi la Comedy Club.

La noi însă, imaginaţi-vă că nu avem scenarişti. Adică ar fi ei vreo câţiva bunicei, dintre care şi mai puţini au reuşit să-şi ajusteze talentul la necesităţile televiziunii.Scenariştii din televiziune sunt cei care prind ideea din zbor şi o transformă, în timp rezonabil, într-o scenă de râs sau de plâns. Tocmai de aceea ne aflăm
întrun stadiu cam lung de tranZiţie de la emisiuni beee la emisiuni ooooo. Pentru că, pe lângă problemele rezolvabile, e una mai dificilă – nu se găsesc scenarişti. Nu se găsesc oameni care să aibă viziune, să prietenească cu limba română, să aibă o cultură generală peste nivelul mediu, să fie curioşi pentru tot ce se întâmplă în jurul lor şi plus la toate să aibă şi umor.

Azi mă uitam la declaraţiile pipărate ale primului-ministru V.Filat şi am înţeles că noi totuşi avem un scenarist. Unul atât de bun, încât Oprah Winfrey se poate linge doar pe botişor. Păcat că-l interesează doar să fie stăpân pe vreo jumătate de ţară, iar talentul său de scenarist nu vrea să şi-l irosească pe show-ri de televiziune. Are omul un show mult mai interesant de scenarizat. Este un reality show pe care ni-l serveşte cu multă iscusinţă când vrea el. Mai face un episod şi se uită la telespectatorii săi de pe la vreun etaj 9 al vreunui hotel din centru.Meschin, necruţător, şmecher, lacom,calculat, categoric, hotărât şi neliniştit. Oare în ţara asta există vre-un om care are calităţile necesare cu care să bată un asemenea scenarist? Deocamdată Nu.Dar dacă va creşte cererea, va creşte şi oferta.

P.S. Apropos, noi chiar căutăm scenarişti. Buni.

De-ale mele

Film prost, gânduri bune

http://kinozad.ucoz.ru/news/az_esm/2011-08-29-7934
Acesta nu e genul de film care dă bine să-l recomanzi la tine pe blog. A avut parte de critici nemiloase pentru pretenţia de a fi o peliculă bazată pe credinţă, dar nu i-a reuşit. Producătorul peliculei însă ncrede că dacă filmul a atins măcar un om, înseamnă că el şi-a îndeplinit misiunea. În pofida unui scenariu prost şi a unei distribuţii deloc strălucite, filmul îţi trezeşte o sumedenie de întrebări. Şi oricum eu sunt deschidă pentru filme proaste care provoacă întrebări, decât filme bune care să nu lase nici o urmă.

Dumnezeu e din nou de culoare, poveştile vieţii sunt extrem de banale, iar finalul este strigător de previzibil. Dar eu am terminat cu el seara de vineri şi am început cu el dimineaţa de sâmbătă. Şi mi-au picat foarte bine la inimă cîteva momente. Unul e cu piatra pe care o arunci în apă şi care la rândul său poate provoca un adevărat ţunami – o metaforă perfectă, bine de ţinut minte şi altul e fraza de încheiere. “Într-un final, singurul lucru pe care ţi-ai dorit întotdeauna, a fost singurul lucru pe care l-ai avut.” Nu râdeţi de recomandarea mea. Sau mai bine râdeţi. şi urmăriţi filmul printre rânduri.