Eugen Doga, redescoperirea binecunoscutului

Nu stiu daca e o coincidenta comoda, dar e un soi de plecaciune si un multumesc pentru doua reviste concurente din MD.

In primavara asta am trait o adevarata revelatie. Sau m-am maturizat sau imbatrinesc sau asa mi-i catatura si-mi place la nebunie un fel anume de muzica care nu se mai face. L-am descoperit pe Eugen Doga. Va rog, nu ma luati pe sus, fie pentru patriotism exagerat, fie pentru unul intirziat. M-am simtit atit de mindra ca e de-al nostru. Are d-lui iesiri mai putin sentimentale, ca si orice artist. Dar cine nu le are, din cei care isi inteleg valoarea si vor ca cei care exploateaza aceasta valoarea sa plateasca si drepturi de autor. Dar nu-i despre bani vorba. Despre ani e vorba. Diferenta de ani si prapastia pe care o genereaza aceasta diferenta intre generatii. Cind spun unui coleg mai tinar ca am vazut in weekend un film sovietic, se mira si ma intreaba: de ce sovietic, sunt atitea filme americane sau europene, bune de vazut? Eu ii raspund prin aceeasi intrebare, doar ca sunt inveresate filmele. Si azi ma inebunesc Служебный Роман si Осенний марафон, Покровские ворота si Mосква слезам не верит. Ador infantilismul acelor vremuri,chiteala obtinuta de sub tejgheli, pudicul exagerat amestecat cu desfraul camuflat si mai ales…muzica.

Acum o luna si ceva am gazduit Balul de Primavara al revistei Aquarelle. Mentionez acest eveniment, pentru ca in cadrul Balului a fost organizat proiectul intitulat Tezaurul Moldovei, unde interpretii nostri mai tineri au cintat live cele mai frumoase melodii ale copilariei si adolescentei mele. Culmea a fost sa descopar ca mai mult de jumatate din ele au fost compuse de Eugen Doga. De ce am fost surprinsa? Pentru ca traiam cu impresia gresita ca maestrul a compus doar valsuri si muzica de film. Nu stiam insa ca o gramada buna de hituri din acei ani, interpretate de Anastasia Lazariuc si Iurie Sadovnic, Nadejda Cepraga, Sofia Rotaru si multi altii, au aparut gratie lui Eugen Doga. Fac o legatura poate neinspirata, dar atit de apropiata sufletului meu, intre muzica din filmele sovietice si operele lui Doga, pentru ca imi trezesc aceleasi emotii. Emotii asemanatoare cu cele pe care le am uitindu-ma in poze la parintii mei tineri, frumosi si indragostiti, mergind cu prietenii la parada de 9 mai. Mamica cu buchetul de lacramioare, atit de proaspata si visatoare. Taticul, inalt ca un pin din Carpati, cu бакенбарзий mindri. Atunci, dupa bal, mi-am zis ca am pierdut deja prea mult din Doga si i-am ramas recunoscatoare Angelei Sirbu, redactor-sef Aquarelle, pentru nevoia pe care a simtit-o de a aduce un omagiu acestui foarte, foarte mare compozitor. Trebuie sa recuperez, m-am gindit. Sa-l ascult mai mult, sa-l descopar. Ce stiam eu despre Doga? Ca a scris muzica pentru filmul la care am plins mult in copilarie: Mой ласковый и нежный зверь, a scris imnul orasului Chisinau :Мой белый город, are o casa chiar in centrul Chisinaului, o casa frumoasa si foarte scumpa, dar locuieste mai mult la Moscova, se cam judeca si cistiga procesele cu toti care-i folosesc operele fara sa-i plateasca drepturile de autor sau macar sa-i ceara permisiunea si este un interlocutor cam incomod pentru ca spune multor lucruri pe nume.

Cei de la Vip Magazin, in editia aniversara de 7 ani, lansata in aceasta luna, mi-au facut un cadou extraordinar. Presupun ca si voua o sa va placa, daca va veti grabi sa gasiti revista. Aniversarea Vip Magazin s-ar putea trece fara o petrecere scumpa si ordinara, dar sigur nu ar fi fost la fel de memorabila fara ceea ce au inserat baietii in interior. Un supliment cu legenda lui Eugen Doga si un CD pe care nu mai opresc sa-l ascult de citeva zile in masina. Sa vedeti insa fetele mele ce bucurie au sa auda Maria Mirabela, iar eu valsuri si soundtrackuri de filme dureros de dragi – toate nascute in imaginatia unui om cu har, indragostit, inrobit de cele 7 note muzicale si variatiile care le poate face cu acestea, cunoscindu-le la perfectie. De obicei, ma plictisesc discutiile cu un artist despe ce, cind, cum si de ce il inspira. Or in cazul lui Eugen Doga, as asculta cu atentie povesti despre muza, crize de inspiratie, talent omagiat prea tirziu.

Revin la inceputul acestei relatari. 2 reviste concurente s-au pus pe aceeasi lungime de unda si mi l-au daruit pe Eugen Doga. Ei de ce sa nu scriu eu despre asta ca despre o revelatie rara ca ploile in februarie, dar neasteptat de placuta ca un sarut cu cineva pe care-l cunosti demult, dar nu-ti inchipuiai ca pupa atit de bine.

Comentarii