1,2,3,4,5,6,9,10…În ultima vreme, fiind la volan, am făcut un obicei din a număra câţi şoferi îmi vor trece prin faţă,până se va găsi unul care îmi va oferi prioritate. Mă uit în ochi la fiecare, încerc să-i prind privirea, mă amuz, mă distrez, le dau semne că aş vrea să ies din parcare sau dintr-o intersecţie nedirijată de semafor şi îi număr.
Nivelul de cultura a unei societăţi poate fi apreciat şi prin prisma comportamentului în trafic. De ce nu? Vă mai amintiţi, cândva demult, după ce vizitam România, am trăit cu toţii un şoc cultural când am aflat că pietonii de acolo au prioritate şi că şoferii tot timpul stopează în faţa unui pieton, chiar şi dacă nu sunt în preajma unei zebre.
Apoi am gustat din cultura traficului din Europa. Despre asta chiar nu are rost să vorbesc mult. Atât pot să spun: e plăcut. Plăcut când oamenii găsesc în scara lor de valori sau pur şi simplu în orizontul bunului lor simţ şi obişnuinţa de a fi corecţi, drăguţi şi binevoitori între ei, şoferii, dar şi cu pietonii. Credeţi că e doar vorba de amenzi? Fie şi-aşa. Dacă prin amenzi se educă bunul simţ, sunt adepta celor mai usturătoare pedepse. Pentru ca de frică, şoferii să fie şi oameni. Dacă nu vor să fie oameni, aşa, fără nici un pretext sau condiţii.
Şi acum să revenim la Chişinău. Ziua în care voi fi cu adevărat suprinsă va fi aceea când măcar un şofer de maxi-taxi sau un şofer de taxi va face un gest ieşit din comun: va lăsa conştient un pieton să-i traverseze calea sau un alt şofer să i-o ia pe dinainte. Aşadar, cea mai joasă castă de şoferi în capitală, sunt ăia pentru care traficul nu este doar un segment de traversat de la o destinaţe la alta, ci o sursă de venit. Atâta timp cât pentru un om de la noi un ceva de uz comun, este şi o sursă de câştig, imediat individul în cauză consideră că îi poate fi justificată nesimţirea. Aceea de a fi atât de grăbit, încît poate ignora un grup de pietoni aşteptând să treverseze pe zebră, aceea de a nu observa un alt şofer care-i cere prin semnal să treacă în faţă. El je lucrează pentru stăpân, el je câştigă bani pentru familie, nu s-a dus ca alţii în Italia la munci. Şi fiecare minut ratat pe manifestări de bun simţ, înseamnă pentru el un băţ de cârnaţ sau un pachet de ţigăro sau pivă ratată sau o cartelă de reîncărcare pentru unul dintre cele 2 tilifoane la care vorbeşte mai tot timpul.
O altă castă de participanţi în trafic sunt proprietarii de maşini mari şi luxoase. Atât de mari, încît te sufocă prin obrăznicie şi atât de luxoase, încât nici nu îndrăzneşti să te aştepţi la manifestări de bun simţ de la şofer. Singurul detaliu care-i deosebeşte de casta cea mai de jos, este doar preţul maşinii. În rest, la fel de nesimţiti şi mai ales grăbiţi. Şi dacă pe şoferii de maxi-taxi de obicei îi înjur, că ei mai mereu au geamul întredeschis. Pe şoferii de maşini luxoase,cu geamuri închise şi cu mult aer condiţionat în interior, îi claxonez la fel de tare şi mult, cum mă claxonează ei, atunci când scapă trenul şi se grăbesc. Ce mult mă bucur însă, dacă marele lor elan este strivit de culoarea galbenă a semaforului la care ne întîlnim din nou, chiar dacă el mă claxona aşa de parcă ne vedem ultima dată. Ei mă învaţă să nu mă grăbesc nicăieri. Ei mă ajută să desenez profilul idiotului în trafic.
Mai avem o categorie de participanţi în trafic. Îi poţi ghici după anumite manevre stupide şi inutitle pe care le fac. Şi poate după câteva jucării de pluş. Corect. La şoferiţe mă refer. Azi, putea să se întîmple un al 3-lea război mondial, până când o blondă se hotăra cum să iasă dintr-o intersecţie aşa ca să se pacrheze imediat. Această matematică complicată din capul fetei a creat o coadă lungă de maşini, în care mă aflam şi eu. Aici s-au manifestat un taximetrist, ca de obicei, nu prea familiarizat cu noţiuni de toleranţă, simţul umorului, ironie, şi când s-a apucat să facă ordine….of.of.of, vai de capul fetei. Sunt totalmente de-acord. Femeile la volan sunt o altă extremă a categoriilor menţionate mai sus. Ezită cam mult şi nu sunt mai puţin agresive.
1,2,3,4,5,8,10….Şofezi? Câte maşini îţi trec prin faţă, până te lasă vreunul să ieşi, în sfârşit din intersecţie.
Şi la tine pietonii se uită, de parcă au primit o cărămidă în cap, când te opreşti şi îi laşi pe ei să treacă primii?
Nu sunt o şoferiţă exemplară. Şi eu uneori, mai ales la prânz, mă grăbesc. Şi eu am în zonă o trecere de pietoni prea aglomerată şi dacă vreau să fiu foarte politicoasă, stau până diseară ca să treacă toţi pietonii. Încerc să cultiv în mine o şoferiţă mai puţin grăbită, şi mai ales mai puţin nesimţită. O cresc şi o laud în mine, atunci când mă opresc automat,vâzând măcar şi un om care ezită să traverseze o trecere fără semafor. Ce să mai zic de surpriza de pe faţa unui şofer pe care îl las să o ia în faţă, dacă-i dă în foc borşul acasă. Oare poate funcţiona şi aici modelul de educaţie prin propriul exemplu şi dacă da, câţi ani durează asta? Că eu aş fi gata să mai aştept…
19 Comments
cel mai tare ma irita cind este si trecere de pietoni si semafor si unii soferi tot dau peste tine….
este adevărată problema, însă cîteodată şi pietonii pracă-s fară cap aruncîndu-se direct în faţa maşinii. Apropo, în Paris, dar îmi pare chiar în toata Franţa se intenţioaneză anularea trecerilor de pietoni. Iar aceştia vor putea trece pe oriunde strada, şoferii fiind obligaţi să cedeze trecerea. Dar şi asta e un pic absurd, sau poate la ei ar funcţiona. La noi ănsă :))) s-ar împuşca între ei şoferii şi pietonii dacă nu călca cu maşina.
Şi în general problema culturii şoferilor e atît de complexă, cum ai spus poţi să stai ore, sau pînă cineva va avea nevoie de locul tau de parcare şi aşa scapi de acolo…. De şofarea pe străzi nici nu mai zic… Cred că e nevoie ori de taxarea scumpă a oricărei încălcări, sau aşteptăm minuni, care s-ar putea să nu le mai prindem chiar dacă ajung să aibă loc.
imi place mult sa sofez, si multumesc Dzeului nu ma enervez niciodata la volan.
Am anticorpi sau ceva. 😀 (ceva=nu am asteptari mari de la restul soferilor)
sunt sigura ca au fiecare motive sa se grabeasca.
uite asai tot roz si optimist la mine in cap. 😀
p.s. as vrea si eu sa avem traficul din Europa.
p.p.s. odata i-am transmis pupici prin aer unui mosnegel de 60 de ani ca sa ma lase sa trec in fata lui 😀
delicata tema si chiar nostima….
de ce zic delicata, fiindca aerele astea le intilnesti la noi nu doar in strada, ci si in oficii, in aproape toate institutiile, in unele buticuri…. mai pe scurt – in fiecare zi…
– apropo buticuri si magazine…. unde vinzatoarele stau si citesc carti, si iti arunca priviri care te strapung pina la oase si care nu inseamna nimic altceva decit “nu da Doamne, atingi bluza ceea, la care te uiti de 5 minute, si poate intentionezi s-o cumperi”…
– apropo institutii (oricare ar fi ele)… unde cind intri te simti ca deranjezi….
Dar indiferent ce simtim in acele momente, uneori ridem, uneori devenim si noi agresivi….dar de fiecare data imi dau seama ca toti acei oameni sunt pur si simplu victime ale fostei perioade comuniste (sovietice), cind politica (la general) nu era orientata spre a satisface consumatorul…. si astea sunt urmele acelei perioade….
asa ca Nata, va fi cam greu sa schimbi o intreaga societate…. e posibil, dar greu….
Sunt intru totul de acord, dar, nu cred ca din cauza unor specii din categoriile mentionate de tine, Nata, putem sa generalizam. Si eu sofez zilnic si ma grabesc ca toata lumea. Si pe mine ma irita unii soferi, dar si pietoni. Un lucru care incerc eu sa-l fac este sa-mi pastrez integritatea proprie in pofida lucrurilor urate din traficul din jurul meu.
Cat priveste educarea lor – cred, chiar cred, ca pot fi schimbati prin propriul exemplu. Doar ca nu cred ca-i putem schimba pe toti si deodata :)))).
Ai grija de tine si cum conduci! Pina la urma noi contam mai mult decat unii participanti la trafic care se comporta obraznic si nesimtit.
masinuta mea e tare mica 🙂 o micra – adica – si nu-mi pot explica de ce, dar multi dontre acei soferii de care vorbeai mai sus – cu masini mari si luxoase – imi cedeaza trecerea :)ma simt tare onorta – si-mi ridica dispozitia kiar – le multumesc neaparat si cind vad ca zimbesc – inteleg ca si ei se simt bine dupa gestul lor generos 🙂 problema mea e cu femeile la volan – nu cu faptul ca sunt femei (ca si eu uneori greu ma decid, ma asigur de 7 ori ca am scaun de bebe alaturi si n-am kef de prikliucenii), dar cit de agresive sunt unele d-ne,of-of-of – mi s-a intimplat sa-mi iasa pe contrasens si tot pe mine m-a facut “s..a” asa ca la noi e cum ar fi in bancul cela – numai in MD poti sa iesi pe contrasens si sa fii lovit de cineva din spate 🙂 (care-i mai grabit, evident)
Exact la tzanc…
Vin acum din oras, am asistat si eu la o scena care, cred ca le-a stricat dispozitia pasagerilor din microbuz, dar , mai ales, soferului.
El avea dreptate saracul, i-a facut semn “la stinga” cind vroia sa porneasca din loc altuia cu numere Transnistria ce venea din spate…si acela numaidecit a tzinut sa treaca el primul.
Au urmat niste replici peste geam…soferul din microbuzul in care eram si eu i-a zis celuilalt: “oleaca de stima tre sa fie”…
Si ce credeti, dupa citiva metri, acela a oprit in fatza noastra, a coborit din masina si a ridicat mina la soferul din microbuz…
cand iesi cu masina in orasi zici ca e jungla adevarata,unii parca ar avea un regulament al circulatiei rutiere aparte..si cand isi iau un elan ca-s grabitzi si claxoneaza nervos si mai fac si eforul sa-ti arate cu degetul la tampla ce crede despre tine ,dupa care-i observi la semafor stand frumos langa tine..ti-au stricat ziua si ei n-au ajuns departe.Cel mai socant a fost intr-un maxi taxi pe timp de ploaie soferul conducea cu coatele si papa frumos seminte..iti faci faci cruce c-ai ajuns sanatoasa la destinatie.Toate acestea demonstreaza lipsa de respect intre OAMENI.
daca permisul de conducere ar costa cat in Europa (minim 1500 EU) si efortul pentru a sustine examenul ar fi pe masura, n-ar fi atatia nesimtiti la volan, prea usor i se permite la noi oricui sa iasa in trafic.
eu cand sofez, intru in rolul de soferita si ma enervez pe pietoni.
cand sunt in roul de pieton, ma enervez pe soferi.
si tot asa 🙂
nu poti să sofezi prin chisinau,si sa nu te inervezi,eu cel putin asta incerc sa fac de fiecare data cind merg la volan sa fiu calm,dar nu pot cind merg si cineva nu-mi cedeaza pentru ca este mai grabit,sau cind merg sunt in ambuteiaj si cineva la fiecare 10 sec imi claxoneaza de paraca din cauza mea el nu poate trece.nu-i cultura elementara la moldoveni.
În Europa (cel puțin în Italia) bunul simț se cultivă de mici. Toți părinții își duc copiii la grădiniță/școală și deci văd cînd și unde tre să cedeze/oprească.
Încearcă să fie toți cît mai înțelegători pentru că toți au mașini (care nu sunt un lux, ci o modalitate de a te mișca) și cel care azi e pe jos sau bicicletă mîine e în mașină și va fi tratat la fel.
La fiecare pas sunt semne rutiere ce semnalizează limitele de viteză, camere de filmat și vai de capul celui care încalcă, îi vine acasă o amendă și puncte retrase din permis că nu-i mai ticnește s-o facă pe fraierul.
Nimeni nu stă cu gîndul că dacă-l va opri ”mentul îi va da capica” și va merge mai departe punîn viața altora în pericol.
Drumurile sunt bine marcate.
Nu există categorii de șoferi, sunt toți egali, chiar și cei cu Panda de prin 70.
Și lista poate continua…
Nata iti dau dreptate in tot ceea ce ai scris mai sus despre soferi si te sustin. In timpul facultatii cand ma aflam in Chisinau capatasem o frica imensa fata de ceea ce priveste traversarea strazii, chiar si pe trecerea pentru pietoni. Chiar si acum cand ma aflam in fata unui semafor am frica, ca va aparea un sofer iresponsabil care va trece pe rosu, iar eu voi sfarsi prin a ramane pe viata cu vreun handicap locomotor sau chiar deces. Asa ca de fiecare data cand ma aflu in Chisinau traversez strada doar la semafor, si atunci ma uit in stanga si in dreapta de 10 ori pentru a ma asigura ca nu vine nimeni.
Asa ca dragi pietoni aveti grija pe unde traversati strada si cum o traversati.
Multa bafta.
Nata esti incredibila in ceea ce faci si mult Noroc in continuare.
Nata ai dreptate si eu sunt soferita si cind ma opresc la zebra chiar “pietonii se uită, de parcă au primit o cărămidă în cap”. Cel mai trist e ca au dreptate de obicei doarece masinile nu se opresc la trecerea de pietoni.
De fiecare data ma intristeaza cind vad cum oamenii pur si simplu FUG pe trecerea de pietoni chiar daca ei au prioritate. Am fost in diferite tari din Europa si nicaieri nu am vazut asa ceva. Culmea este ca daca se gaseshte vre-o dominsoara in tocuri care sa traverseze mai lent pai numaidecit se gaseste un sofer care claxoneaza or ii zice nishte “complimente” (am fost martora la asa situatii).
Apropo a fost un bilboard prin Chisinau cu mesajul “Nu fi porc la volan” si nu vad sa fi schimbat ceva. Nu trebuie sa inventam ceva amenzile foarte usturatoare este solutia, putem vedea rezultatul in tarile din Europa. Din pacate eu nu cred ca la noi vor avea curajul sa mareasca amenzile (deoarce avem o alta problema lipsa de increde fata de politie).
ooooffffff…. cat adevar zici Nata 🙂 Nu sunt soferita, dar sunt deseori pasager in masina sotului care circula regulamentar si e des claxonat de cei care le da “in foc borsul acasa”. ca pieton nici nu mai zic, mai ales k deseori ies cu baietelul in carut si kiar mi-e frica cand ma apropii de o “zebra”. insa am fost foaaaaarte surprinsa intr-o zi cand ne-a cedat trecerea un taximetrist. kiar vorbeam cu o mamica care iesise si ea la plimbare cu bebelushul k e foarte straniu 🙂
sunt si oameni intre oameni…
Și p-aici (Cluj) șoferii de taxi se dau uneori rotunzi.
Salut Nata,eu tot conduc de 6 ani,daca de la inceput nu intelegeam de ce nu se respecta regulile de circulatie acum am inteles un lucru foarte ferm ca cum se circula in Pekin unde merg destul de des la noi nu va fi nici odata chiar daca acolo sunt de multe -multe ori masini mai multe, doar daca o sa se schimbe conducerea tarii din talpa cum s-ar spune sa fie introduse niste legi mai dure si desigur sa se respecte caci la moldovenii nostri alte metode nu functioneaza ,foarte des sunt martor cind in masina din fata mea deschide usa si arunca demonstrativ gunoi,oare asta e posibil?.
Salut! Cer scuze ca mă implic în discuţie, dar odata ce a venit vorba şi despre siguranţa rutieră, Vă propun sa vă alăturaţi luptei noastre. Haideţi s a promovăm împreună valorile siguranţei rutiere în Moldova. ONGul Automobişl Club din Moldova şi Poliţia Rutieră desfăşoară campania Make Roads Safe Moldova. Unde-s mulţi- puterea creşte.
Alăturaţi-vă http://www.facebook.com/#!/pages/Make-Roads-Safe-Moldova-S%C4%83-facem-drumurile-mai-sigure-%C3%AEn-Moldova/177584555591590
Sunt la volan de doar 2 ani insa in Chisinau intodeauna sunt stresata,pe cind in Europa sunt foarte linistita si ma bucur de multe prioritati mai ales k sunt femeie la volan……