Browsing Category

CĂLĂTORII

CĂLĂTORII

Kite picnic

Din engleza, „kite” se traduce ca „zmeu”. Iar kiting este un sport care utilizeaza un zmeu pentru a trage după el diferite mijloace de locomoție ca schiuri, snowboard, kiteboard. De kiting  am auzit prima dată la Chișinău, de la o amatoare de sporturi extreme. Era vorba despre niște băieți care practicau kitingul pe lacul Ghidighici.  Probabil până aici nimic interesant pentru voi, la fel ca și pentru mine. Dar asta până azi, când am venit în parcul Mont Royal din Montreal la un Kite picnic organizat de câțiva oameni foarte simpatici, stabiliți în Montreal. Datorită lor am aflat cât de distractiv poate fi să lansezi zmei în aer.

20120702-195001.jpg

Zmeii sunt prinși de valuri de aer și după aceea sunt purtăți de vânt și asta s-a adeverit a fi mai distractiv, decât pare la prima vedere. E vorba de un hazard debil, pe care-l trăiești în timp ce încerci, zburdând și chicotind sau chiar râzând în hohote, să ții în aer zmeul. Sincer, e unul dintre cele mai distractive moduri de a-ți petrece timpul, fără ca asta să implice alcool sau mâncare din belșug. Fetele mele au ajuns să se bată pentru zmeu, când au prins gustul ocupației. Iar cineva drag, acolo sus, sper că a simțit cât de mult suntem azi cu gândul la el, în această zi când viața familiei mele s-a împărțit între cer și pământ.

20120702-195014.jpg

20120702-195026.jpg

20120702-195041.jpg

20120702-195054.jpg

Ar fi bine și la noi așa ceva – ar spune unii. Dar ce ne împiedică?  Lenea sau mai cu seamă necunoașterea. Pe net există linkuri despre cum să confecționezi un kite în condiții de casă. Asta în cazul în care apare scuza că la noi nu se găsesc zmei în vânzare. Probabil, că noile mele cunoștințe nu se vor supăra dacă le voi prelua ideea și voi încerca să o aplic la Chișinău. Un Kite Picnic cu mămici și tătici care, ca și mine, se întreabă în weekend, oare ce naiba să mai faci cu copii că să se distreze și maturii și cei mici.

CĂLĂTORII

Berlin,Budapesta, Montreal

Multe zboruri în ultimele 2 săptămâni. Cu ocazia numeroaselor decolări și aterizări, mi-am amintit de multe ori  de vorba lui Johnny Depp în unul din interviurile sale, unde spunea că atunci când urcă în avion toți brusc devin religioși.

20120629-150759.jpg

 

În sfîrșit, după o sumedenie de povești spuse de alții despre Berlin, am reușit și eu să încep să-l citesc.Și pentru asta am un mare mulțumesc pt cei grație cărora această călătorie a avut loc. Nu știu daca aș mai fi apucat vreo dată intenționat să fac o vizită în capitala Germaniei. Din păcate am fost în Berlin doar o jumătate de weekend. Dar am încercat să captez pe telefon fiecare colț drăguț.

20120630-104105.jpg

20120630-104447.jpg

Am încercat bucătăria nemțească și bine că nu am stat mult timp, pt că sigur aș mai fi adus acasă acasă cîteva kilograme în plus. Ciolan cît un cap, crenvuști bavarezi cu muștar și varza murată. Casa celor 100 de beri a fost extrem de primitoare și asta nu din cauza berii pe care oricum numai făra alcool am gustat-o.

20120630-104702.jpg

 

În schimb, m-am plimbat pâna la Branderburger Tor și am inhalat aroma teilor care se aranjau din belșug pe alei. Am încercat să pătrund în spiritul acestui oraș, în care am prins și soare și ploaie torențială.

20120630-104344.jpg Poate n-ar fi rău să revin măcar încă o dată ca să-i mai dau o șansă Berlinului. M-au fascinat zborurile de imaginație arhitecturală a nemților. Nemții sunt maladeți, curajoș, calculați și talentați, calități care se regăsesc chiar și în arhitectura lor urbană modernă.

20120630-104413.jpg

20120630-104522.jpg

În această săptămână am prins și o bucată de Budapesta. Capitala papricăi. Aici sunt pt a doua oară.

20120630-105050.jpg

Priveliștea din camera hotelului în care am stat nu poate lăsa un aparat de fotografiat să dormiteze. 20120630-105218.jpgȘi cCred că ar fi fost mai simplu să vegetez în hotel, în puținul timp liber pe care l-am avut, dar am hotărât să mă țin de vechiul meu secret-obicei. Dacă vrei să descoperi și să te împrietenești georgrafic cu un oraș, într-un timp cât mai scurt, cea mai rapidă și ieftină metodă este să urci pt 20 de euro într-un autobus de excursii hop on hop off cu 2 etaje, să iei o hartă și să asculți în câști, în bătaia vântului care îți zburlește părul, povești pentru turiști. De obicei, biletele sunt valabile 48 de ore și asta înseamnă că și mâine poți veni pe același itinerar sau pe unul nou, iar cel mai comod este faptul că poți oricând coborî și reveni pe bus. Adică poți vizita muzee, merge la cumpături sau face o plimbare pe jos, ca după aceea, în loc să dai banii pe taxi, să poți urca în următorul autobus de pe aceeași rută și să continui excursia. Autobuzele de excursie sunt dotate cu wi-fi ceea ce nu poate să nu bucure broaștele călătoare dornice de socializare virtuală. Daca toarnă o ploaie – primești un trench impermiabil, iar dacă ești foarte pofticios de excursii, după călătoria cu autobusul poți beneficia și de o plimbare gratuită cu barca pe Dunăre. Budapesta și de data aceasta mi s-a părut o Frumoasă Adormită. Dar ăsta poate fi considerat și un compliment. Depinde ce cauți.

20120630-104806.jpg

20120630-104746.jpg

20120630-104845.jpg

Dacă vrei plimbări romantice în doi pe malul Dunării – e super. Vrei o cină bună de tot, din orice bucătărie a lumii – și asta se găsește ușor. Budapesta e un oraș pt trai, nu pt distracții, așa mi-a spus cineva. Distracția mea a fost să imortalizez arhitectură neogotică prezentă din belșug în Budapesta, să mă minunez de talentul ungurilor de a reconstrui și restaura monumente istorice, distruse de cîteva ori, ba de un război, ba de altul. M-am topit în fața jocului de lumini și a unor clădiri de care nu mă pot sătura și pe care aș putea doar să le visez în Chișinăul nostru.

20120630-104858.jpg

La shopping nu am fost, că Zarele și H&Murile sunt aproximativ la fel peste tot. Dar am descoperit absolut întîmplător un ghid micuț cu harta către localurile și boutique-le din Budapesta, create după un concept inovativ de shopping unde fie o cafenea găzduiește un boutique, fie invers.

20120630-104728.jpg

Creațiile designerilor vestimentari maghiari se combină pe aceleași polițe cu obiecte de decor, create de designeri de interioare. Spre exemplu Hybridart – un mix de cafenea, unde poți prinde un latte, și un shop în care s-au adunat creații vestimentare locale, apropo destul de inspirate și trăsnite.

20120630-104913.jpg

20120630-105106.jpg

20120630-104954.jpg

20120630-104930.jpg

20120630-104942.jpg

20120630-105012.jpg

O duzină de zboruri în ultima vreme. Multe ore de gînduri lente. Zone de turbulență în care avioanele se umpleau de rugăciuni. Mâncare proastă în avioane.Nemții – lideri la servicii prestate în aer. Moldovenii și ei foarte bunicei.Lume de toate culorile. Duty free-uri parfumate. Bagaje înghesuite. Răni străine, răni personale – linse. IERTAREA e un lucru mare. Și de cele mai multe ori se ascunde sub o plită de beton pe care scrie mâșcat sau IMPOSIBIL sau NICIODATĂ.

Cu timpul totul e posibil. Chiar și imposibilul. Mie mi se întîmplă demult. Și acum.

Acum retrăiesc sentimentul căuia îi duc dorul tot anul. Sunt alături de fratele meu și familia lui. Ultima dată avea 37. Acum merge pe al 40. Ultima dată era doar cetățean al Moldovei. Acum e și al Canadei. Tot cea vreau e o familie reîntregită, măcar în vacanță.

 

CĂLĂTORII

FOTOREPORTAJ 4: KEUKENHOF

Încă un reportaj foto,şi ultimul din Olanda, din maiul ăsta. Pozele vin de pe meleagurile unde încă buzunarul nu e suficient de plin şi probabil nici  timpul n-a venit să pot trăi în fiecare zi. Dar va veni şi ziua în care voi putea lua maşina ca să ajung în 30 de minute în aceasta grădină unică. Unică este ea pentru  multitudinea detaliilor adunate în acelaşi loc. Keukenhof este deschis pentru public doar 2 luni pe an. În sezonul lalelelor. Un teritoriu imens se transformă într-o paradă de culori, într-o expresie a tot ce poate omul crea mai frumos. Nu e vorba doar despre 7000000 de bulbi de flori de toate soiurile şi culorile, pe care le veţi găsi înflorite. Keukenhof este întruchiparea  apogeului la care poate ajunge imaginaţia umană, jucându-se cu florile şi culorie. Gustul pentru frumos ca şi pentru mizerie, este uşor transmisibil. Găsiţi-vă timp, şi mergeţi măcar o dată în viaţă aici. Pentru 15 euro veţi trăi o experienţă unică, chiar dacă în general, florile nu vă trezesc emoţii prea mari..

Am prins cea mai proastă vreme posibilă. Vânt puternic, ploaie şi frig. Nu se prea vede, nu-i aşa? De astăzi,  20 mai, Keukenhoh şi-a închis porţile pentru pubic. Şi raiul florilor are program. Următorul spectacol este la anul.

CĂLĂTORII

FOTOREPORTAJ 2: OAMENII LOR

Ultimul om pe care l-am văzut azi, era când mă întoarceam noaptea acasă. A picat în lumina farurilor de la maşina mea şi s-a aflat în această lumină fix 3 sec. Timp suficient ca să înţeleg că nu vreau cu această imagine să rămân în capul meu, înainte de somn. Era tuns, avea mustaţa tradională a moldovenilor, avea o burtă mare tapetată cu un maiou alb, care se îmbracă de obicei doar sub cămaşa şi mai purta un costum sportiv alb,fosforiscent. Avea ciorapi albi şi şlapi, iar în gură sugea pofticios o scobitoare de dinţi. Stătea în întuneric şi aştepta.

Nu-i rău deloc să poţi vedea de toate în viaţa asta. Şi oameni de-ai noştri şi oameni de-ai lor. Şi mai ales e neplăcută senzaţia asta că la ei oamenii sunt mai frumoşi decât la noi. Că doar nu e așa. Probabil e doar o senzaţie. La ei scobitorile sunt folosite pentru scobit între dinţi. Ce prostie…

CĂLĂTORII

FOTOREPORTAJ 1: SĂRBĂTOAREA LOR

De cîţiva ani, la sfârşit de aprilie şi început de mai, a devenit deja o tradiţie ca să plec puţin mai departe de casă. În timp ce la ChIșinău, cu chiu cu vai, era marcată Ziua Tricolorului, eu, vorba cântecului Adei Milea, mi-am pus patriotismul în raniţă, am trecut graniţa şi m-am alăturat celor peste 700 mii de oameni care s-au adunat ca furnicile la muşuroi, să sărbătorească Ziua Reginei, la Amstedam. Ziua în care se şterg orice hotare de vârstă, culoare, opţiuni politice sau sexuale. Ziua în care există o singură condiţie pentru a face parte din gaşcă – să porţi oranj. O fi având olandezii probleme,poate chiar mai mari decât ale noastre. Dar nu ştiu cum naiba fac aşa încât sărbătoarea lor să devină atât de populară încât să adune atâţia turişti străini. Cert e că în suflet sunt nişte petrecăreţi şi negustori înăscuţi, iar talentul de a transforma cheful din ogrăjoara lor într-un chef internațional – nu e doar simplă chestie de marketing. 30 aprilie în Olanda este ziua când poţi vedea multă lume dansănd, cântând, bând, mâncând, navigând pe canale aglomerate, pe bărci de toate mărimile. Şi este unica zi din an când olandezii sunt lăsaţi să-şi vândă obiectele uzate din casă. Dar ce vechituri! Rochii vintage din anii ’50 cu 3 euro….păpuşi de porţelan cu 25 cenţi, centuri de 50 cenţi, tablouri cu 1 euro pt 4 buc…broşe de prin sec 19 cu 3 euro şamd. Mai multe le veţi afla din imagini…

În loc de Wellcome to Amsterdam!

Toată lumea are ceva de făcut. Nu şaşlîc. Vând, cumpără. Cântă şi dansează. Este uimitor cum într-o curte mică, unde numai vecinii se adună, poţi să suprinzi o trupă, cu o vocalistă minunată. Cineva îţi şopteşte că cea care cântă e chiar interpreta Anouk.Cruto zic eu şi nu ştiu cum să-mi stăpânesc un continuare emoţiile de uimire pentru tot incredibilul din jur.

Oranjul e peste tot. Sub orice formă. Şi nimeni nu caută să fie orginal, ignorând această tradiţie cromatică. Dar noi, moldovenii, cu ce culoare am vrea  să ne identificăm? Hai întîi să vrem să ne identificăm.

Distracţia de pe barcă am încercat-o anul trecut. E haios, dar îţi mănâncă prea mult timp. Or pe uscat se întâmplă atâta veselie.

Şi eu am purtat oranj.Şi aş purta o culoare care i-ar uni pe toţi moldovenii. Noi suntem mai bogaţi. Noi avem di tăti culorile.

Un capitol aparte în Queens Day îl au copiii. Dar despre asta în următorul reportaj.

CĂLĂTORII

Remuşcări,după Odesa

Acum un weekend am avut o escapadă la Odesa. Nu am prea multe de povestit. E anume acel caz de escapadă scurtă, minunată, pentru care numai epitete banale îmi vin în cap. Frumos e oraşul, chiar şi fără frunze şi gazoane verzi. Odesiţii s-au priceput la a-şi păstra şi proteja centrul istoric,arhitectura de altă dată, care pe orice vreme arată splendid. De ce pe unii îi duce capul să păstreze ceea ce la noi se distruge cu atâta uşurinţă? De ce trebuie să traversez hotare, să stau în cozi la vamă şi să miros aerul împuţit  de canalizare la punctul de trecere dintre Transnistria şi Ucraina, în timp ce eu plătesc impozite nebune (nu exagerez)ca cineva să aibă grijă de toate astea la mine acasă, la Chişinău.

La ei, chiar şi atunci când începe restaurarea unui edificiu vechi, oamenii se gândesc cum să nu deranjeze ochiul cetăţeanului cu vreun gard, butcă sau altă mizerie. De aceea se întinde peste clădirea în reconstrucţie o pânză specială.

Iar atunci când se pune la cale construcţia unui nou bloc de locuit, vă închipuiţi, oamenii ştiu ce e aia stil arhitectural al oraşului şi nimeni nu se pune cu tradiţiile. De aceea casele lor noi şi monumentele istorice arată de parcă ar fi făcute de o mamă.

Pe mine mă doare şi mă disperă indiferenţă, meschinătatea şi ţărănismul moldovenilor. Aş vrea să vină o ciumă în capul nostru şi să mistuie toate aceste calităţi atât de înrădăcinate. Trăim doar cu ziua de azi. Azi să furăm, azi să amăgim, azi să distrugem , iar mâine fie ce-o fi. Şi mă nenoroceşte lipsa unui om, acolo la Primărie, care să oprească odată şi pentru totdeauna amputarea obraznică şi necruţătoare a personalităţii pe care şi Chişinăul a avut-o cândva.

În loc să-i chemăm noi pe alţii să vină şi să cheltuie banii în Moldova, ne ducem noi la străini şi îi ajutăm să-şi restabilească istoria pe banii noştri de turişti. De mare nici nu mai zic.

Dacă v-am molipsit cu Odesa, vă fac doar 2 recomandări.Localul Salieri, cu cheescake sau chiar tortul Salieri, care este grozav cu un vin chilian, într-un loc în curtea din spate, cu ieşire spre un scuar liniştit şi frumos. Salieri se află pe Ланжероновская 14 , lângă hotel Mozart.

Iar dacă vreţi o atmosferă ruptă din filmele sovietice, gândită până la cel mai mic detaliu, mergeţi pe Французкий блв, la restaurantul Дача. La ei, lingurele şi furculiţele  au suflet şi când le bate vântul acestea se transformă în mărţişoare. Câtă minte trebuie să ai ca să transformi linguri şi furculiţe într-un element de decor cu atâta personalitate? Multă.

Настойка “Дачная ” din răchiţele e un must have. Borşul roşu cu balabuşte  – la fel.

Acum înţelegeţi de ce epitetele mele nu-şi au locul aici?

Asta e doar Odesa.  Scuzaţi, tocmai Odesa.

Nici măcar o capitală.