N-am fost acolo, dar lumea zice că la Tedx s-a plictisit. Și chiar ziceau să ceară înapoi cei 200 lei dați pe bilet. Pe unii i-am convins eu să meargă. Nu-mi pare rău decît de faptul că data viitoare îmi va fi mai greu să-i conving. N-am întîlnit un om care să laude ediția recentă. Avînd propria experiență, deloc simplă, de paricipare la Tedx, cred că oamenii au idei, dar nu și capacitate de a împărtăși captivant. Fie nu au timp suficient să se pregătească. Pentru că un om interesant este undeva implicat, ceea ce nu-i permite să se pregătească mai minuțios, cu un slideshow, cu o prezentare în power point, cu un performance mai deocheat. Fie organizatorii sunt prea indulgenți cu participanții și le permit să vină oricum, numai să vină. Le doresc mai mult succes în edițiile următoare.

Cred că oamenii trebuie să împărtășe ideile atunci cînd îi obligă serviciul, cum sunt tinereii angajați pe post de consilieri la politicieni. Sau atunci cînd ideea a crescut atît de mare, încît nu mai încape înăuntru și vrea neapărat să iasă afară. Deci pentru a împărtăși idei nu e sufiecient să creadă cineva că tu ai idei. E important să poti tu pune mâna pe ea, pe idee.Să o simți. Să fie palpabilă. Dar mai ales să știi cum organic, atractiv și conceptual să fie transmisă.

În ultima vreme am tot fost invitată să inspir studenți, tinere-lideri, business women și liceeni. În unele cazuri am refuzat, în altele m-am abținut, ca să refuz, de fapt. Habar n-am de ce. Poate că sunt sătulă de vorbe aiurea, în van. Și mai ales sunt foarte complexată în a-mi face un loc sub soare cînd vine vorba de un public nou. În cele mai multe cazuri eu le sunt oamenilor atît de neinteresantă cu ideile mele, încît la întrebarea cu ce aș putea să vă fiu de folos, auzeam întebarea: spuneți-mi cum să ai succes în viață? Deci unora refuzul meu de a-i inspira pe alții li se părea o aroganță. Mai bine arogantă decît ipocrită.

Mă inspiră oamenii care nu caută să inspire. Fiecare îi are în viața sa. Iar cei de la televizor nu inspiră, decît atunci cînd știi exact ce te fascinează în om și vrei să te molipsești și tu cu asta. Mă inspiră antrenoarea mea de sport, profa de pictură a Evei, părinții mei, fermierul Ion Ciocan, Tamara Șchiopu, șamd. Oameni care nu se văd, dar se simt.

Ideile se zămislesc, se macină, se rodează, se screm, mor sau se nasc. Ideile sunt combustibilul nostru. Și dacă ești capabil să le realizezi singur – ești un Dumnezeu al micului tău univers. De cele mai multe ori pentru realizarea ideilor e nevoie de echipă, de drepte și stîngi, de generatori și executori. Și mai ales, fertili la idei sunt oamenii care și-au găsit rostul și locul. Eu mi-am luat prea în serios și locul și rostul. Acum din mine n-a mai rămas decît ficatul. El îmi dă idei. Cum ar fi că mâine dacă nu mai ești, la muncă ve fi înlocuit cu altcineva. Acasă nimeni nu te va înlocui, insă. Iar acasă, oamenii te vor mai mult cu sănătate decît cu idei.

Am o idee! Ce-ar fi să nu mai avem atîtea idei? Sau măcar să găsim o soluție cum să-i împiedicăm pe alții să-si realizeze ideile.Alţii de pe la ministere şi primării.

La doar 3 luni trecute din acest an, avem deja 8 cazuri de suflete pierdute, cu ajutorul medicilor , pe teritoriul de activitate a acestora. Ce sunt astea? Întîmplări nefericite, incidente inexplicabile? Sau erori fatale ale medicilor, dar mai cu seamă crime ale unui sistem medical obosit de ignoranţă şi aşteptarea unei revoluţii. Crime, care au rămas nepedepsite şi au nenorocit familii întregi. Ministrul Sănătăţii, D-ul Usatâi are mult tupeu, crezând că toate cazurile sunt nişte simple incidente. La cât de strigătoare la cer sunt cele întîmplate în 2012, pedepsirea penală a medicilor şi o demisie onorabilă a Ministrului ar fi fost cea mai firească realitate. Din păcate, nu şi în Moldova.

Atenţia mi-a fost atrasă, în primul rând, de anestezia care a adus un copil în comă, la sfârşitul anului trecut. Continue Reading

Mă înfoaie bardacul. Mai ales infinitul acestui bardac şi nesimţirea celor care ne țin de proşti şi fac ce vor ei în fotoliile în care tot noi i-am așezat.

Ieri nuş ce m-a apucat, dar m-am gândit că de-abia aştept să văd cine se va mai băga în cursa pentru primărie la următoarele alegeri locale. Pentru că deocamdată, am toate motivele să-mi schimb opţiunile de altă dată.

Mă înfoaie show -ul cu urnele din faţa Primăriei. Şi apropos, Oleg Cernei este unul dintre cei mai teferi la cap din toţi cei adunaţi pe colţul Vlaicu Pârcălab şi Ştefan cel Mare. Ei de ce, d-le Cernei alimentaţi “cânii turbaţi” cu show-ri, evident compromiţătoare. Dacă oamenii nu se pot înţelege de câte urne de gunoi are nevoie Chişinăul şi dacă nu sunt nici bani pentru asta, de ce nu vă înţelegeţi măcar să spuneţi aceleaşi minciuni presei. Cu minciuni comune deveniţi şi voi mai credibili. Scoateţi 2 urne, le puneţi chiar în faţa Primăriei…şi chemaţi microfoanele de toate culorile să imortalizeze eroica faptă. Mama voastră de showmani….Poate aţi greşit locul de muncă? De ce nu v-aţi dus cu cele tocmai 2 urne într-o curte jalnică, plină de blocuri şirosărite, cum sunt cele mai multe curţi din Chişinău. Acolo, cele tocmai 2 urne ar fi fost de mai mult folos. E mare dezordine în jurul Pieţii Centrale, e mare dezordine cu gheretele, e mare dezordine cu monumentele istorice, e mare dezordine cu publicitatea stradală, e interminabil de îndepărtată clipa cînd vom avea un oraş interesant şi pentru turişti. Dar dacă aţi şti voi ce dezordine se întîmplă acum cu teritoriul fostului Stadion Republican din centrul Chişinăului. Cum se vinde şi răzvinde acesta şi ce zgârie-nori ne aşteaptă acolo în locul mult aşteptatului stadion. Dar dacă aţi şti voi ce se întîmplă cu monumentele istorice din aşa-numita zonă pietonală. Am auzit că Ministrul Focşa îşi însoară fata în primăvara asta şi are omu nevoie de bani pentru nunta de la Leogrand, cu Lăutari şi tot tacâmul. De aceea edificii măreţe din proprietatea statului trec,puţin câte puţin, în proprietate privată, cu semnătura d-lui Focşa…..eh Maldova, Maldova…o ţară mititică şi pe alocuri aşa de frumuşică….cine naiba te-a blestemat aşa de tare ca să nimereşti pe mâini de stâpâni atât de hapsâni…..

Ei cum poţi să fii atât de iresponsabil? Cum poţi să îngădui o asemenea porcărie şi să te consideri primarul unui oraş pe care vrei să-l scoţi din rahat? Cum ţi se deschide gura să chemi oamenii la curăţenia oraşului cu greblă şi cu lopată, dacă tu însuţi tolerezi cea mai mare porcărie din acest oraş?

Hai să recunoaştem, primarul nostru este un gospodar de o blândeţe şi o toleranţă rară. Ce stă la baza acestei blândeţi? Unii ar spune interesele personale, alţii bunul simţ. Eu aş numi asta aşa, mai ruseşte: беcхребетность.

D-le Primar, nu fiţi laş. Recunoaşteţi-vă gafa şi reparaţi-o! Aţi scăpat priтtre degete peste 1000 de gherete ilegale. Asta după ce acum 3 ani, când erau circa 3500, aţi emis dispoziţia prin care se interzicea instalarea gheretelor în Chişinău.

În 2012 numărul gheretelor instalate în capitală, cică fără aprobarea primarului a ajuns până la 5 mii. Când aţi descoperit acest număr, ce aţi simţit d-le Primar? Tu la mama lui de gherete. Ei ce să facem acum. De-amu…..N-or mai fi altele noi, da pe cele vechi nu le mai scoatem.

De ce? De ce î-ţi făcut una ca asta Chişinăului?

Vă chem să daţi dovadă de caracter şi bărbaţie. Declaraţi război gheretelor din Chişinău. Să-şi mişte fundul cetăţenii la market după cumpărături săptămânale, nu după o pivă, noaptea, pân la butcă. Iar din cele 5000 de gherete din care 1500 sunt pe sovistea dvs, 3500 să fie demolate, alte 1500 să accepte o stilistică prietenoasă cu acest oraş pseudo european.

D-le Chirtoacă, de dragul viitorilor dumitale copii pe care ai să-i plimbi fix printre aceste gherete, dărâmă-le măcar pe cele de care te faci vinovat. Fii bărbat, dă o dată cu pumnul în masă…că nu mai ştim cum arată asta, acolo la voi, la Primărie..

Am atâtea să vă spun. Dar am de dus la sport, beau nişte pastile care mă adorm mai repede decât vreau, a venit primăvară şi vreau să mă plimb pe afară mai mult decât să încheg texte cu care să acumulez vizualizări inutile pe blog. Deocamdată vă mai dau o porţie de enigmă pusă pe note muzicale. Parcă şi vocea îmi este cunoscută, şi versurile îmi plac şi mai ales anonimatul lui îmi place.