Browsing Tag

aamanns 1921

CĂLĂTORII, GUSTOS

MAX SURDU – BUCĂTARUL CARE TE ÎNDRĂGOSTEȘTE DE COPENHAGA

Înainte să ajungem în Danemarca, eu știam doar că mâncarea tradițională a danezilor este Smørrebrød (tartina pe pâine de secară), cartofii și carnea de porc (Danemarca este cel mai mare producător de carne de porc din Europa)

Ce nu știam eu e că, dacă te duce capul, dintr-o tartină daneză poți face o operă de artă, iar din ingrediente locale nordice poți face magie în bucătărie. Și dacă ești moldovan, ambițios și plin de vise, te pricepi la gătit, într-un cuvânt ești talentat,  atunci vei face așa ca, devenind bucătar șef al unui restaurant din Copenhaga, acesta să ajungă foarte popular și chiar să fie recomandat de ghidul Michelin.

De Max Surdu am aflat de la un prieten. Apoi am avut ocazia să-l cunosc personal, în cadrul experienței culinare de la sfârșit de iulie –  ”Cină în 4 mâini la Castel Mimi” . Continue Reading