Browsing Tag

andrei sclifos

De-ale mele

Unde lutul începe să respire

Pe eroul postării de azi l-am cunoscut acum 2 ani la Iurceni, la Bâlciul Olarilor. Mi-a atras atenţia căldura cu care comunica cu oamenii şi umorul cu care îşi trata lucrările din lut. Datorită acestui umor şi lucrările i se vindeau ca pâinea caldă. Ne-am revăzut peste 1 an la acelaşi eveniment. Iar mai apoi, în decembrie, am aflat că lucrările care au făcut furori la Balul Brazilor de Crăciun purtau semnătura întregii sale familii: Andrei, Victoria şi cei 3 copii ai lor. Bradul cu 164 de ulcioraşe din lut atunci a luat locul 2.

Continue Reading