Browsing Tag

bloggeri

De-ale mele

Despre intransigenţa alchimiei spiritual-materiale a trecutului, prin prisma viiitorului incandescent

Noroc de mine. Eu nu fac parte din blogosfera moldovenească. Pentru că mai jios de atât nu se putea. Pentru mine, dacă aș fi fost numită un câine turbat sau măcar o cățea turbată – ar fi fost o adevărată onoare. Sincer, eu absolut deloc nu m-am simţit ofensată cândva de replica lui Muruianu. Ba mai mult, am luat-o ca un compliment. Pentru că un câine turbă nu de viaţă bună. Turbat devine câinele fără stăpân. Aşa mi se păreau până nu demult şi blogherii noştri. Liberi, coloraţi, unici şi turbaţi. Şi asta era minunat. A fost adică….

Dragi navigatori de bloguri. Cei care ar da “un ban” pe blogosfera moldovenească. De acum o săptămână aceasta nu mai reprezintă câini turbaţi. S-a găsit un stâpân să-i vaccineze. Felicitări pentru stăpân, nu şi pentru câini. De aici încolo, ei se vor hodini pe pernuţe de catifea şi nu vor mai sorbi bere ieftină. De aici încolo, ei vor merge în workshopuri de bune maniere, se vor spăla la fund cu premii împărţite tot de stăpân, se vor linge unii pe alţii la fundişor şi vor transforma Blogovăţul în cea mai mare competiţie de lins la fund. Iar cel care va linge cel mai iscusit, va avea avea mulţi, mulţi , mulţi, mulţi…..bani.

Cineva mi-a spus că cel mai corect este să nu scrii nici de rău, nici de bine. Asta îl enervează pe stăpân foarte tare. Eu n-am putut. De-o săptămână trăiesc o mare decepţie. S-au dus 20 de căini turbaţi şi s-au întors aproape tot atâţia miei. Tot ce pot spune despre voi, se încadrează în 1,45 min din îndrăgitul meu meu film cu desene animate – Mowgli. Nu vă pierdeţi prea mult timpul. Urmăriţi acest video de la 16.10 şi până la 18.05. Succes şi adio, ex-câini turbaţi.

P.S. Propun să nu mai amânaţi mult cu această idee. Offline-le trebuie urgent comercializate. Se poate face o minunată afacere din asta. Multă lume e gata să plătească pentru un cântat în dudcă, bine organizat.

Acum o lună, din numele Jurnal TV, am invitat bloggerii la un offline, ca să vedem ce se poate face cu blestematele gherete din Chişinău. Şi noi am avut apă dulce şi biscuiţi.Şi ora era de seară, când toţi demult terminaseră munca. Ştiţi câţi au venit din cei invitaţi? Nici unul. Şi chiar dacă veneau, asta nu le-ar fi  iertat prosti-tuarea noţiunii de blogger.

De-ale mele

Despre patriotism

Ok. Aşa dar chiar şi la capitolul patriotism suntem capabili să ne împărţim în tabere. În cei care pot deschide gura pentru cele 2-3 cuvinte. În cei care pot, dar nu vor, pentru că nu e mişto să te arăţi patriot faţă de o ţară de căcat.Şi în cei, cărora, le este fix în cot. Primii îmi sunt simpatici, mai ales dacă nu fac exces de zel, cei din urmă nu mă deranjează. Mă supără însă cei care îşi tratează ţara prin prisma unui cumpărător iritat de la piaţă. Unul care nu doar nu e mulţumit de marfă, dar ţine neapărat să se descarce asupra mărfii, de parcă asta ar schimba cumva calitatea de care este nemulţumit.

Cert e că îndrăgostiţii şi dezamăgiţii nu sunt indiferenţi.Vorba cântecului: În dragoste, indiferenţa-i cea mai grea. Şi eu am un paşaport românesc care îmi permite să cutreier Europa fără impedimente, şi eu am o bunică rămasă la 84 de ani cu gustul amar al independeţei din care n-a înţeles nici o boabă. Şi eu n-am unde să-mi duc copii la joacă şi îmi distrug caroseria în fiecare zi prin râpele din Schinoasa. Înţeleg prea bine că grijile funcţionarilor noştri nu sunt nici confortul cetăţenilor, nici consecutivitatea culorilor din tricolor, nici ecologia ţării şi nici faptul că prin semnăturile lor autorizează privatizări unilateral convenabile şi demolări corupte.

Mă întreb însă, dacă postările antipatriotice ale unor colegi din blogosferă moldovenească sunt dictate de dorinţa de a fi,cu orice preţ, altfel decât toţi ceilaţi sau de un profund şi sincer antipatriotism moldovenesc. Unii abia aşteaptă să le vină paşaportul românesc ca să o tulească din gară, dar până atunci nu se obosesc să mai toarne nişte polonice de dohot peste ţara asta “minunată”. Perfect, mă bucur din tot sufletul pentru planurile voastre măreţe, dar de ce să scuipaţi în farfuria din care atâţia ani aţi mâncat? Plecaţi liniştit, realizaţi-vă, împliniţi-vă toate neîmplinirile. De ce naiba ţineţi neapărat să vă faceţi publică poziţia, ştiind prea bine că vă citesc nişte oameni? Cititori care neapărat vor pune nişte like-ri. Like-ri absolut nemeritate. Puse doar de dragul pusului. Marele defect pe care am putea să-l corectăm prin a ne abţine de la astfel de postări antipatriotice, ar fi neputinţa sau nedorinţa noastra de a fi solidari şi uniţi. V-aţi făcut bagajele. Drum bun. Dar nu mai aruncaţi cu pietre în ţara asta, formatori de opinie ce sunteţi. Că şi-aşa destui o fac.

Eu chiar te iubesc. Şi chiar dacă voi pleca într-o bună zi departe, oricum te voi iubi.Pentru că afecţiunea pentru locul în care te-a trimis Dumnezeu să te naşti n-are nici o legătură cu motivele care te îndeamnă să părăseşti acest loc.Şi niciodată nu voi înceta să-mi iubesc rădăcinile. Pentru nu este un sentiment pe care aş putea să-l controlez.Este ca şi grupa ta sanguină, numele tău, părinţii. Nu ţi le alegi şi nu ai cum să nu le iubeşti.

De-ale mele

+1 la vot

De cîteva zile pe facebook pozele de profil ale multor utilizatori sunt înlocuite cu +1. Eu încă nu mi-am înlocuit-o. Dar susțin ideea.Ideea de a lăsa scârțîitul acasă și a merge la vot cu orice preț, chiar și cu prețul de a alege răul cel mai bun.
Păcat că ne apucăm să stingem focul cînd totul e APROAPE cenușă. Păcat că suburbiile devin brusc foarte importante strategic pentru candidații la primărie. Păcat că la 5 zile de alegeri, cineva suprinzător, ne amintește că nu suntem legume și deci nu e cazul să ne împărțim pe culori. E o poziție pe care o salut cu brațele deschise și o așteptăm cu toții de atâta timp, dar nu mi se pare sinceră.Pentru că e apărută peste noapte, cînd cuiva a început să-i tremure fundul din cauza unui presimțit eșec. Da, d-ul Dodon, la dvs mă refer. Sunt tristă că aveți o echipă atît de bună,care v-a făcut o campanie atât de bună, atât de bine închegată. Panotaj stradal de calitate, maiouri calitative și colorate, slogan, concert, spoturi tv – toate la un nivel de cîteva ori mai bun decît ale lui Dorin Chirtoacă. Sunt tristă că vă duce capul să vă selectați echipa de pr și nu faceți cel mai important pas: acela de a-i lăsa pe comuniști în paza Domnului și a vă construi o carieră politică fără un electorat bătut în cap, buimăcit și mai ales disperat.Disperat pentru că nu are cine să le reprezinte interesele. De ce nu vă anunțați ca un politician anticomunist care să reprezinte interesele vorbitorilor de rusă în țara asta. Acei ruși care votează comuniștii de nevoie, nu din simpatie. De nevoie, pentru că toți ceilalți eroi politici se pomenesc că avem ruși în țară numai la alegeri și întrebîndu-se cine naiba îi mai votează pe comuniști. Dar eu am rude,colegi, prieteni, fini, vecini care votează pentru comuniști. Și asta doar pentru că sunt singurul partid care cîtuși de puțin îi mai ia în seamă pe ruși. Iată, d-ul Dodon ce cred eu că ar trebui să faceți…dar asta după ce toți tinerii vor ieși duminică la vot. Toți, netoți…cine-i știe…poate acțiunea pusă la cale de mai mulți bloggeri din Moldova va avea un impact mai mare decît cred eu. De aceea mă și alătur și voi ieși și eu duminică să dansez Duck Sauce.

Așa dar, joi,la 11.50 în Piața Marii Adunări Naționale bloggerii din MD se adună, împreună cu artiști, trupa Just Friends a lui Igor Munteanu, pentru a face o repetie de dans la melodia pe care o vedeți în clip. Iar duminică, în ziua alegerilor, la 11.50 în același loc, toată lumea este chemată pentru o acțiune de solidarizare, de mobilizare la vot. Mesajul e simplu: Mergi pe la secția de votare înainte să te duci la frigărui, bronz sau vilă.
Acțiunea nu are culoare politică (deși e clar prin metoda excuderii care-i culoarea), dar mă alătur.Pentru că mă interesează, în primul rînd pentru că încă mai am de gînd să trăiesc în Chișinău, mă interesează ca și experiment pentru a testa puterea internetului și mai ales pentru că nu face nimănui rău.

De-ale mele

UN OFF fără “of!”..cu Vlad Filat

Azi am uitat cardul de la aparatul foto în computer și nu vă dau poze.Poate între timp colegii își vor face o pomană și-mi trimit vreuna. Deocamdată, toată lumea de la offline bea bere și prețuiește fiecare minut rămas din acest week-end. Mai puțin eu, care tocmai mi-am terminat desfășurătorul pentru Deșteptarea de mâine și înainte de a închide pacostea asta numită laptop vă dau câteva impresii despre întîlnirea de azi cu primul ministru al țării.

Prima impresie: Prea calm și nu exagerat de încrezut. Optimism dozat, suficient de sincer ca să recunoască anumite lucruri, cum ar fi că nu este informat pe o temă sau alta.

Într-un moment dat, eu care sunt toată ziua în JurnalTv și sunt dobă de discuții despre referendum, am simțit nevoia să mai schimb tema. Nu de alta, dar aveam în față un om viu, un bărbat cu multă ambiție și aspirații mari, dar care pînă la urma este un soț, un tată. Și am vrut să știu și alte lucruri despre intrelocutorul nostru. Sper că a fost sincer în tot ce a spus.Iată ce-am aflat…

Vlad Filat este perfect împăcat cu postul său de prim-ministru și nu se visează în postul de președinte

Vlad Filat a promis să ia măsuri pentru promovarea brandului Moldova.Avem nevoie de o strategie modernă, comercială, bine gîndită de cîțiva oameni foarte creativi și cu mintea deschisă. Am cîteva proiecte care-și așteaptă clipa siderală. M-aș bucura ca aceste măsuri să fie luate cît mai curînd. Sunt gata să fac voluntariat pentru a crea o imagine nouă și modernă brandului Moldova.

Vlad Filat și-a petrecut ultima vacanță cu familia la vila din Holercani, care i-a fost oferită de cind și-a ocupat postul

Fiica lui Vlad Filat este gata să protesteze în fața Guvernului că să-și revendice dreptul de a petrece mai mult timp cu tata

Vlad Filat consideră că încrederea și copii sunt cele două componente ale unei relații de durată

Vlad Filat zice că apelează la un consultant în imagine. Deocamdată nu am ce-i reproșa la acest capitol,dar mi-ar plăcea să-l văd, uneori măcar, mai casual.

Vlad Filat susține că nu a încercat niciodată canabis și nici nu va susține inițiativa unuia dintre bloggeri de a fi legalizată marijuana în Moldova

Vlad Filat nu susține căsătoriile între homosexuali, considerînd că avem probleme mult mai importante și mai serioase de soluționat.

Vlad Filat susține că cine are să se înmulțească se va înmulți. Și dacă oamenii vor primi subsidii , asta nu-i va motiva să facă mai mulți copii. (aici nu sunt deloc de acord)

Vlad Filat nu a download-at niciodată filme de pe torrente..și deci pirateria din Moldova nu stă pe agendă

Apropos de întrebările pe care le-ați lăsat aici pe blog:
Textul acordului între MD și Fondul monetar a fost publicat. Deci căutați pe net.
Despre comisionul încasat de bănci pentru achitarea facturilor, și-a făcut notițe

Și la final, am aflat vești bune…există mari șanse să putem vota prin internet. E o procedură scumpă și de lungă durată, dar la asta se lucrează.