Browsing Tag

bucium

EVENIMENTE

IA MANIA. INFO BINE DE ȘTIUT

,

Ideea acestui eveniment s-a născut peste o săptămână după Mai Dulce. Probabil de vină este Ia din euforIA pe care am trăit-o atunci. Sau de vină este Ia din cuvântul nebunIA pe care o trăiesc atunci când mă pomenesc printre dantele croșetate manual, fețe de mese, prosoape, covoare tradiționale cu elemente geometrice și ii. Sau de vină este Ia din armonIA și bucurIA pe care am trăit-o în mica echipă de producție a acestor evenimente. Sau de vină e Ia din inspirațIA pe care o aduce Ziua Universală a iei.

Ia Mania s-a născut ca un proiect de suflet și nu mai speram să găsim atât de repede niște parteneri. Și aproape că nu-i mai găsisem, când s-au întâmplat niște mici minuni. Cred că e vorba de Ia din cuvântul magIA. De aceea, bucuria și recunoștința mea este nemărginită pentru cei de la vinurile MIMI care au vara aceasta o Fetească de milioane (o veți putea gusta la eveniment), pentru cei care reprezintă brandul Thermomix – cea mai performantă invenție de bucătărie pe care am văzut-o vreo dată (în curând vă voi povesti despre asta mai mult) și pentru cei care crează încălțămintea Cristina, în special Alexandra Porubin Bodarev. Agenția Imago s-a oferit să ne elaboreze gratuit identitatea evenimentului. Receptivitatea acestor companii ne-a dat aripi să facem din idee noastră o adevărată sărbătoare.

În promo nu încap multe informații. Dar ele sunt importante.

(null)