Știați că îmi place să gătesc? Și că în ultima vreme, mai ales, visez la o carte mare și frumoasă, cu o copertă groasă și cu mult gust făcută, a celor mai delicioase și reușite bucate pe care le-am gătit în 2 ani de Sare și Piper. Din circa 800 de rețete încercate, minim jumătate au fost extraordinare ca și combinație de arome, ingrediente și texturi. Din 2010 încoace am aflat ce este pasta al dente, mojar, consome, ce este un gratin, un tarte tatin, un bouillabaisse, o bruschetta, ca puddingul englezesc are un echivalent in româna și se numește budincă. Știu să recunosc aroma condimentelor din bucătăria mea și să improvizez cu ele atunci când gătesc. Din 2010 am vorbit atât de mult despre ghimbir, încât ieri noaptea, când mi-am făcut un ceai din frunze de măslin, cu scorțișoară, cuișoare, miere și bineînțeles ghimbir, mă întrebam dar oare câtă lume, datorită emisiunii noastre de la Jurnal TV, au gustat și s-au îndrăgostit de ghimbir. Eu l-am cunoscut în condiții nefericite, lecuindu-mi rinichii obosiți de atâtea nașteri, dar m-am îndrăgostit de el pe viață și voi vorbi, și voi tot vorbi despre rădăcina de ghimbir ca oamenii să se obișnuiască cu denumirea lui, cu gustul lui, dar şi cu proprietăţile lui miraculoase. Acesta, de rând cu o multitudine de alte daruri ale naturii, pur și simplu lipsesc din bucătăria noastră, dar și din paleta gusturilor care ne plac. Și asta, în primul rând, din cauza tradițiilor noastre gastronomice autohtone, mult influențate de sărăcie, uniunea sovietică, de educația alimentară a vânzătorilor de la piață și de condiții climaterice.
Noi nu ne prea dăm în vânt după dovleac, deși este un produs extraordinar de volatil, noi nu folosim pastârnacul pentru că nimeni nu vorbește despre el așa cum se vorbește despre cartofi, de ex. Noi nu știm ce e rubardul, deși acesta ar crește ușor în grădinile noastre, dacă am cunoaște căt e de bun. Noi nu prea știm cum se gătesc gustos morcovii cu unt, chimen și suc de portocale, așa încât și carnivorii să-i mănânce cu plăcere. Noi nu folosim napul, cartofii dulci şi sparanghelul. Spanacul nu ştim să-l gătim gustos, rucola ni se pare burghezie curată, prazul e cam rar în casele noastre.
Noi, adulții, mai greu ne schimbăm preferințele gastronomice, măcar la masă nimic nou să nu ne streseze. Problema e că nu prea avem grijă să ne educăm gastronomic, cu mai multă precauție şi dedicaţie, copiii. Cartofii le plac, cartofi le dăm, maioneza le place, maioneză la dăm. Vor fast food – fast food le dăm, vor salam – salam le dăm, vor pâine albă – albă le dăm. Vor unt – unt le dăm, vor crenvuști – crenvuști le dăm. Sătui să fie și pe noi, maturii, să nu ne bată la cap. Dar sănătatea lor, actuala și viitoarea se construiește în primul rând pe obiceiurile şi cărămiziile alimentare pe care le punem la bază. Și mai ales pe luminare, informare,educație alimentară, pe care doar cei maturi le-o pot oferi, pentru a le forma copiilor obiceiuri noi, pe care noi nu le avem.
Gata! Să te ghiftui de parcă ai avea stomacul din cauciuc nu mai e la modă. Dar e frumos să-ți faci un obicei din a cunoaște mai mult decât lucruri elementare despre alimentație și gastronomie. Și e bine să fii câtuși de puțin curios la ce mănânci tu, ce mănâncă copiii tăi,părinții tăi, lumea din străinătate
Am avut un revelion pe vârf de munte frațuzesc, într-o casă de pădurar, cu peste 200 ani vechime. Și am avut și o cină de revelion interesantă. Am început cu șampanie și stridii proaspete,13 euro cutia, pe care le-am găsit la magazin, cu câteva ore înainte de revelion.
