Dimineaţa am ales sloganul. Moldova, eu chiar te iubesc.Slogane au fost mai multe. Incredibile(asta nu e de bine). Patetice.Aşa cum ne-am obişnuit să fim în raport cu ţara asta. 365 de zile pe an scuipăm în ea, ne văicărim,o înjurăm. Nu că n-ar merita. Dar nu ţara e de vină. Ţara e minunată. E o bucată de pământ care ne găzduieşte, ne dă de mâncare, de trai, de muncă. De vină sunt doar gândacii din capul nostru.
Gândim greşit, credem prea mult în preoţi şi clarvăzători, bem mult, spunem minciuni, nu ne respectăm, nu învăţăm limba, furăm, dăm mită, …ce mai…eu să vă spun….Nu ţara e de vină. Oamenii fac ţara. Şi dacă oamenii o fuck, ei să o şi desfacă.Adică nimic nu e imposibil. Trebuie doar schimbate sau direcţia, sau viteza, sau volumul, sau lumina din gânduri.Ceva cu siguranţă trebuie schimbat. În minţile noastre. Schimbările sunt un proces destul de rapid. Consecinţele schimbărilor însă durează cam mult până le simţi. Şi cum cineva a spus că ar fi bine să te grăbeşti încet, Spune-ţi şi tu:
Eu vin şi mă duc.
Copiii rămân.
Eu le las ce-am găsit
sau pot şi mai mult?
(Creaţie proprie.Mătincă am prins o rimă.Deci mă duc la pescuit)
Tot dimineaţa am ales şi piesa. Seara la 10, după toate emisiile, ne-am aşezat 3 oameni şi ne-am sfredelit minţile. Pe la 1 dimineaţă versurile erau terminate. Peste câteva zile piesa a fost înregistrată în studio. Apoi filmată. Un scurt making off.
Am parte de o echipă cum numai concurenţii şi-o pot visa. Cei mai frumoşi. Muncitori. Ceea ce văd mai sus, e chiar ceea ce simt. Mai mult nu simt nimic. Obosită. Mâine la 6 scularea. Dacă v-am inspirat pentru un acces de patriotism, înseamnă că a meritat. Atenţie, însă, nu ţine mult efectul dacă nu vă uitaţi la clip măcar o dată pe zi.