Browsing Tag

pictura

De-ale mele

DESCOPERĂ, ÎNDRĂGOSTEȘTE-TE, IUBEȘTE. EUDOCHIA ZAVTUR

Sunt îndrăgostită de țărăncuțele ei de ceva timp, după ce am văzut un tablou semnat de ea în showroomul Valentinei Vidrașcu din București. Niciodată nu aș fi putut crede că o pictură îmi poate aduce atâta bucurie. Pur și simplu, uneori în viață, se întâmplă să descoperi lucruri și oameni care îți plac din prima, fără vreun motiv anume. Pe care ai senzația că i-ai iubit într-o viață anterioară și îi vei iubi într-o viață viitoare. Tabloul pe care l-am văzut pe perete s-a culcat atât de plâpând pe sufletul meu, încât numele Eudochiei Zavtur s-a aranjat în memoria mea pe policioara oamenilor pe care trebuie neapărat să-i cunosc. De atunci am reușit să o invit la emisiune, să facem și un reportaj despre ea, dar ori de câte ori mă apucam să-i vizitez atelierul, ceva intervenea și nu mai ajungeam.

(null)

EVENIMENTE

BIENALA INTERNAȚIONALĂ DE PICTURĂ LA BRÂNCUȘI

Știu că nu aveți timp niciodată. Nici eu nu am timp. Niciodată nu am timp. Dar de data asta chiar mi-am făcut timp. Pentru că la Galeria Brâncuși până pe data de 16 iunie sunt expuse lucrări din peste 30 de țări și mai ales, ceea ce m-a atras pe mine sunt  mai multe lucrări ale celor mai buni pictori din Moldova. Ar fi păcat ca în apropiatele 2 săptămâni să nu găsiți timp pentru  Eternitatea Ecaterinei Ajder,  Ucraineanca Cezarei Colesnic,  nebunia colorată a lui Ion Morărescu , o lucrare frumoasă semnataă de pictorița Valentina Rusu Ciobanu, văduva lui Glebus Sainciuc. În cele 3 săli fiecare își va găsi tabloul și artistul de care să se îndrăgostească. Și dacă nici de data asta nu reușiți să croiți un pic de timp, trageți cu ochiul aici ca să vedeți o mică părticică din ce ratați.

20130603-125120.jpg

Continue Reading

De-ale mele

Pictăm sănătos

Eva pictează. Cu ajutorul profesoarei sale Oliga Anatolievna. Sâmbetele le aşteptăm şi eu şi ea. După lecţie îmi aduce ceva spre aprobare. Ochii i se fac mari cât cerul, zâmbetul fix ca o prăpastie de mare, dinţii de lapte concurează cu cei de os în zâmbet. Ştie că-mi place ce pictează, dar de fiecare dată are nevoie să mai audă asta de la mine. De când a început să picteze, am început şi eu să trăiesc cu aceste tablouri. Şi să-mi fac speranţe. Că poate fata mea are o atracţie spre frumos, are gust, se pricepe la a alege culorile, poate s-ar pricepe singură la a decora un spaţiu sau a crea o ţinută. Şi chiar dacă asta i-ar plăcea să facă, oare ar trebui să o împiedic să-şi urmeze calea, ştiind cât de întrebată este o meserie învăţată la Arte în Moldova?

Deocamdată, ştiu că mi-am pus în gând ca tablourile Evei să meargă mai departe de pereţii casei noastre. Aşa am ajuns la Spitalul pentru copii Emilian Coţaga. Acolo am petrecut o zi întreagă cu Eva şi Irina Moisei, o tânără mămică şi foarte talentată absolventă a Academiei de Teatru, Muzică şi Arte Plastice. Irina nu a reuşit să-şi găsească un job în domeniu său. Deşi i-ar plăcea foarte foarte mult. Copilul său stă cu buneii la Călăraşi, iar Irina munceşte nopţile într-un local de agrement ca să poată măcar ceva câştiga. Irinei i-ar plăcea enorm să facă ceea ce o pasioneză şi să mai şi căştige din asta. Deocamdată însă i-am propus un act de voluntariat. Şi îi mulţumesc pentru că a acceptat. Mai mult, pasionată de idee, Irina a pictat ceva şi în spitalul din Călăraşi unde a stat recent cu copilul. Dacă cineva caută un om talentat, întrebaţi-mă vă rog de Irina. Sper în curând să mergem şi spre alte locuri în care copiii din Moldova îşi refac sănătatea. Ca să pictăm pereţii cu tablourile Evei. Acceptăm în echipa noastră şi alţi voluntari. Pentru că Moş Crcăciun există.Moş Crăciun eşti tu.

Întîmplâtor sau nu, dar isprava noastră a coincis cu toată harababura aceasta cu reforma în medicină. Vorba aia, noi pictăm, dar ei se piaptănă.

De-ale mele

Micile plăceri mari

Numai eu şi ele, veveriţele mele gălăgioase. Timp de câteva ore ne-am umplut de vopsea acrilică, din cap până în picioare. Şi masa, şi mâinile, şi prosoapele. Dar am petrecut câteva ore superbe printre pensule, pietre şi pălăvrăgeală.Fără telefon şi facebook. Bineînţeles că fără gadgeturi e minunat. Şi fericirea are alt gust. Când a trecut o jumate de dumincă  fără net, când am văzut că nu le pot dezlipi de mine pe meşteriţele mele, mi-am pus şi eu câteva întrebără existenţiale. (Mă mai apucă uneori treaba asta cu existenţialele, dar îmi trece).De ce oare avem nevoie, după ce ne-a fost bine, să împărtăşim acest lucru cu lumea întreagă? De ce vrem aprobare şi like-ri de la străini pentru rarele clipe de fericire ? S-a simţit cineva mai fericit după 58 de like-ri la o poză sau după un status gen: ieri seara a fost foarte bine, iepuraş te iubesc?

Internetul ne-a transformat pe toţi în exhibiţionişti. Numai că noi nu stăm la colţ de stradă, în întuneric, aşteptând un trecător buimac. Noi, scoatem la iarmarocul de like-ri stările noastre de bine. Până nu demult nu puneam like-ri. Mai nou, relaţia mea cu facebook mă obligă să fiu mai atentă. Nu e bine numai să primeşti like-ri. Trebuie să şi dai. Fix ca în viaţă. Vrei să primeşti atenţie şi tandreţe, trebuie să şi oferi. Similitudinile cu viaţa reală aici abia încep.

Naşterea,moartea, iubirea, sexul, despărţirea, spovedaniile, rugăciunile, sms pentru Dumnezeu, distracţiile, cumpărăturile, căştigarea banilor, pierderea banilor – toate  sunt deja posibile pe net.  Totul. Chiar şi sfârşitul lumii acolo e posibil. Acolo chiar e mai posibil. De când cu Anonymous sau cum îi mai cheamă pe ăştea, pseudo Dumnezeii internetului.

Dar iată pietrele să le colorezi pe net nu poţi.Aşa încât să le poţi lua după aceea în mână. Şi nici pe bicicletă nu te poţi da pe net. Şi nici un herring cu cepuşoară şi castravete marinat nu poţi mânca pe net. Există plăceri şi bucurii pe care nu le poţi trăi pe net, oricât de mult s-ar încerca mimarea, reconstituirea lor acolo.  Nu e prea îndepărtată clipa când vom începe a pune dorinţe cum ar fi:  Ca nimeni să nu ne poată lua din viaţa reală micile plăceri. Şi mai ales, să putem trăi aceste plăceri fără ca bucuriile noastre să depindă de numărul de like-ri.  Succes la a vă identifica plăcerile rămase în afara netului. Şi mai ales la păstrarea lor cu sfinţenie.

P.S. Acest articol mi se adresează în primul rând.