Browsing Tag

video

De-ale mele

Noutăți de pe frontul iubirii

Revenită acasă cu orhidei și tuberoze. Așa a fost împachetată toată seara. Păcat, până la noi, la piață, tuberozele nu au ajuns încă. Le-am mirosit prima dată la București. Acolo se vând la tot colțul. De acolo le duc dorul parfumului pe care îl au. În schimb, acum e sezonul freziilor la noi. Din ele a fost compus buchetul eroinei principale a serii, dar și tot decorul sălii. Aș dormi într-o seră de frezii, m-aș scălda în parfum de frezii. Doar că nu prea știu parfumierii cum să reproducă aroma fină și inconfundabilă a freziilor. Așa va fi și buchetul meu într-o bună zi. Din frezii albe și funze verzi. Doar că oameni vor fi de 28 de ori mai puțini. Eu nu am atăt de multe neamuri. Pe de-o parte asta nu e un motiv de mândrie. E bine să ai un neam numeros și puternic. Șansele ca o familie nou născută să reziste pe fonul unui neam mare și puternic sunt mult mai mari decât în cazul rudelor răzlețite.

Vai, câte minuni pot face bunul gust și banii. Mai nou, în materie de servicii pt nunți, este posibilitatea,contra unei sume acceptabile, să inchei seara unui eveniment frumos, impresionându-ţi musafirii cu un clip video  pe muzica lui Adele, de ex, din imagini cu tot ce s-a petrecut în ziua evenimentului, inclusiv la serbarea propriu zisă. Fiecare musafir se poate revedea pe ecranul mare dansând şi chefuind, iar mirii pot încheia magica seară cu imagini ale clipelor din dimineaţa aceleaşi zile.Vă recomand din tot sufletul acest serviciu.Cei care furnizează acest servciu de montaj rapid susţin că preţul de 500 euro pt clip este unul promoţional şi că mai apoi va costa mai scump. Nimic mai frumos nu mi s-a întîmplat pînă acum să trăiesc la o ceremonie de acest gen. Inventivitatea nu are margini. Tot ce a mai rămas este ca dragostea să dureze mai mult de 3 ani, oamenii să nu uite cât de frumos a fost începutul şi mai ales, de dragul la ce, sunt toate astea…..

De-ale mele

Gaga epatează!

Am auzit azi piesa la radio. Mi s-a părut extrem de cheap, adică foarte slabă. Chiar am rămas uimită să aflu mai tîrziu că e cîntată de Gaga. Și mai uimită însă rămîn după apariția videoclipului.Premiera a avut loc chiar azi. Apropos, nu în zadar Lady Gaga își permite să facă cele mai lungi videoclipuri muzicale din showbiz. Sex sales…Nici nu știu cum aș putea să vă doresc vizionare plăcută.Dar, vă doresc.