Chiar daca destinul fiecaruia dintre noi este o istorie hotarita, ma gindesc uneori ca deciziile pe care le luam, alegerea pe care o facem zilnic, depinde in mare parte de noi. Incepind cu ora la care iesim din casa si drumul pe care il alegem ca sa ajungem la destinatie si incheind cu alegerea tarii in care sa fii fericit, omului cu care sa-ti imparti patul si visele – toate sunt, pina la urma, optiunea noastra. Cind eram mai mica, eram si mai supusa in fata pornirilor mele interioare. Multe lucruri le faceam inconstient. Dar timpul trece, iar noi ne dezobisnuim sa ne ascultam vocea interioara. Asa ca incepem sa cautam semne in exterior.Cind m-am facut mai maricica eram inebunita dupa horoscoape. Si din alea mai “sanatoase la cap” si din alea care se dau la radio in fiecare zi. Iar in momentul in care am inteles ca nu-mi servesc la nimic…. decit la fomarea unei predispozitii fata de anumite lucruri, am decis ferm nici sa nu trag cu ochii prin ele. Vizitele frecvente la biserica erau si ele una dintre caile spre luarea unei decizii sau gasirea unei stari de spirit. Din pacate, insa atmosfera dintr-o biserica depinde atit de mult de cei care slujesc in ea, incit in multe dintre aceste locuri in Chisinau nu ma pot duce. Cred, foarte mult cred, ca locul pe care noi il numim biserica este de fapt o concentratie cosmica, fenomenala, de energii ale rugaciunilor cu care vin oamenii acolo.Si mai cred ca,acolo constiinta noastra agitata si obosita se poate concentra asupra unor intrebari care ne framinta. E liniste, e o atmosfera smerita. Nu stiu de ce, dar cred ca oamenii rai nu au pornirea sa intre intr-o biserica ca sa se roage pentru lucruri negative. Apoi, am inceput sa mizez doar pe intuitie si pe increderea ca mai bine ca mine nimeni nu va putea face o alegere in favoarea mea. E ceva. Iti da certitudinea ca esti stapin pe propria viata. Ca nimeni si nimic nu stie mai bine ca tine de ce ai nevoie. Stiu ca si tie ti s-a intimplat de multe ori sa fii in fata unei alegeri…In ce sau cine ai incredere?
De-ale mele
21 Comments
Eu cred ca in primul rind credinta o ai in suflet. Ma irita persoanele de genul femeilor ce merg pe strada si dau carti ,sau v-or sa discute cu tine tipa despre dumnezeu, kiar la usa apartamentulu suna….tare ma deranjeaza, sau se apropie de tine atunci cind te plimbi cu copilu, tare ma deranjeaza…m-am nascut intr-o credinta si in ea o sa mor, nu ajung des pe la biserica ca sintem tineri si sunt sigura ca cind v-om fi mai batrini atunci om merge mai des. Cel putin imi aduc cu drag aminte de perioada din copilarie cind bunica ma lua la biserica cu ea duminica, sau la paste cind mergem cu ea sau cu familia la sfintit oua si cozonaci, ce emotii aveam cind mergeam noaptea la biserica…si tare mi-i dor uneori de acele sentimente de copil..de satisfactiile care le primeam atunci ca acum din pacate deja altfel primesti totul.
sotul meu de obicei cind vede la tv stiri ceva legat dspre preoti din pacate se arata tare multe cazuri grave si urite despre ei, zice “vezi ..si cum sa crezi in ei” sau mai vezi vre-un preot cu masina tare pompoasa ….si iar imi arata…eu una il opresc si-i zic ca sint deacord dar sa nu fcem pacate sa-i judecam ..ca oricum dumnezeu ii judeca pe ei.
Salutare Nata! Revenita aseara din Nepal de dupa aproape 3 saptamini, mi-a fost dor sa-ti vizitez blogul si la subiectul abordat in aceasta postare, chiar pot spune ca 95% din ceea ce facem sau alegem sa facem sunt deciziile noastre …
Vreo 5% sunt factorii externi ori ceea ce nu depinde de noi, cu toate ca unii “experti” ar spune ca si acesti factori pot fi controlati!
Daca e sa revin la ale mele 95%, din ele cred ca vreo 20% ba poate mai mult ar fi stereotipurile – ori luarea deciziilor prin prisma unor modele vazute, invatare, auzite (acasa, parinti, societate, cultura, etc.).
Restul sunt deciziile noastre personale …
Eu cred in gindire pozitiva si in capacitatea omului de a putea gindi pozitiv … prin asta, influentind direct sau indirect evenimentele din jurul sau.
Si inca o chestie importanta dupa mine sunt EMOTIILE: starea in care ne aflam si capacitatea de a manevra cu starea noastra emotionala. Pentru ca faptele noastre, deciziile luate de noi sunt nimic altceva decit noi, intr-un moment anume ori intr-o stare anume …
Asa ca mai cred in puterea de a conduce cu starea si emotiile tale personale si nu invers, emotiile conducind cu tine … De aici si puterea de a conduce cu destinul tau propriu!
O saptamina frumoasa! Nica
Citesc mesajul tau si recunosc ca am trecut si eu prin momente similare cu horoscopuri si predispozitii de a realiza pe parcursul zilei ceea ce ti-a prescris crainicul radio. Tin minte acum vre-o sapre ani, pe cind lucram la TV, ascultam horoscopul la radio din rutiera, mergind in drum spre servici, unde mi-era prescris intilnire cu prietenii, pe care nu-i vazusem de mult timp. Astfel, pentru ca filmarile reportajului meu erau planificate dupa amiaza, m-a facut sa-i dau un telefon celei mai bune prietene, pe care n-o vazusem de mult timp (lipsa de comunicare intre noi, putea sa se soldeze cu efectul Zomby pentru mine). Ne-am intilnit, am palavragit citeva ore la o cafea, am pus toate pe policioare si am mers dupa sa-mi realizez reportajul satisfacuta.
Mai tirziu, ma intrebam… Ce s-ar fi intimplat in acea zi, daca nu ascultam horoscopul !?
Am hotarit pentru mine sa nu mai caut motive artificiale de a ma intilni cu oamenii dragi si daca simt ca nu mai pot respira fara a comunica cu ei sa-i apelez imediat.
nu stiu in ce masura, eu am fost stapana pe destin.Dar daca am o familie normala, cu un copil de aur, si un servici care in mare masura ma multumeste, hai sa zic ca eu sunt “bossul” pe soarta.
Adevaru ca in viata pana acum, am fost, de mai multe ori pusa in situatia, cand trebuia sa aleg sau una sau alta.Alegeri care urmau sa-mi influenteze viata mai apoi.
Prima, cand m-am hoatarat sa dau la ASE, ca era la moda, si desi as fi ales filologia care imi era pe suflet, am facut altfel.Sau atunci cand am intrat la buget la ASE Chisinau, si am ales sa merg pe cont propriu in Bucuresti.Nu stiu …atunci cand prin anul 3 de facultate am mers in Anglia , si toti au ramas acolo , doar eu m-am intors…si alte n. situatii de alegeri importante.Nu stiu de ce, cand credeam ca gata , am obtinut ceva important , iarasi eram pusa in situatia de alegere, si iarasi eram nedumerita daca a fost alegerea corecta.
Da ! destinul nostru este un sir de decizi intr-un sir de situatii.
Probabil toti din noi se gandesc : ca daca intr-o anumita situatie facea altfel, cum era atunci???
Sau acum…imi fac doctoratul in economie, cu toate ca nu ma atrage cu nimic, si nu ma pot hoatari sa las totul, si in sfarsit sa fac ce vreau.Dar, iar ma tem ca destinul imi va juca festa cum a mai facuta de atatea ori. Sau poate asta si este destinul.Restul au fost niste cai intortochiate,si domnul stie cate vor fi de acum incolo.
Nata, ai scris un articol bun. Pe mine ma framinta de ceva timp o alegere, am un job bine platit, dar foarte plictisitor, nu invat numic nou si tot mai mult ma gindesc sa plec, apare intrebarea unde? la un salariu mizer,dar simti ca ai viata! Tu cum ai fi procedat?
1.Poti incerca doua joburi concomitent?
2.De ce, fara sa fi gasit un job interesant, indata admiti ca e unul cu salariu mizer. Schimba atitudinea. Spune-ti ca ai un job superinteresant si bine platit. sa vezi cum il si gasesti.
Cel mai bine sa ai incredere in tine ( dar fara infatuare) si in oamenii de alaturi (aceea adevarati si care tzin la tine). Anterior am avut ceva preocupari ezoterice 🙂 si am inteles ca horoscoapele, ma refer la cele serioase si nu ale de 2 bani sunt cele mai inofensive si uneori chiar utile. Nu-s mare astroloaga:), incit sa fac propaganda, dar o doza de adevar si chiar unele explicatii despre tine si viata ta… le poti gasi.
Eu foarte greu iau hotariri, in multe cazuri ajung la concluzia ca o decizie anterioara a fost gresita si atunci ma macin zile, saptamini… Acum trec prin asa ceva…Dupa lungi meditatii, cred ca deciziile noastre depind si de noi, dar si destin in egala masura…dar daca analizam fiecare situatie in parte, atunci fiecare alegere a noastra depinde de diferiti factori-de o imprejurare, de gradul nostru de maturitate(sau intelgenta, sau informare), de starea de spirit, de cit de importanta este acea decizie,etc, etc. Cert este ca ,teoretic vorbind, atunci cind am dat-o in bara, ar trebui sa vedem jumatatea plina a paharulu, dar practic, este atit de greu…i
Ma regasesc in aceste randuri. Am crezut si in horoscoape, si la biserica am umblat. La un moment am crezut si in ghicitori, cititoare de destine, nici nu stiu cum se numesc. Intr-un an, cind disperasem de tot in urma mai multor nenorociri, care se abatusera peste capul meu, un “prieten m-a sfatuit” sa merg la o ghicitoare, ca era convins ca eram blestemata. Eu am mers dupa el, asa cum duci vitica la cireada. Altfel nici nu pot spune, ca la cum m-a dezbracat ghicitoarea, si mi-a luat toti banii (si am mai umprumutat)……… Vai de capul meu. Acum nu cred in nimic si in nimeni, doar in mine, in propriile mele forte. Or, norocul ti-l croiesti cu mana si mintea ta.
@In ce sau cine ai incredere? – în primul rând în Dumnezeu, apoi părinți și femeia de alături.
Eu recunosc nu cred in previziunile zilnice ale horoscopului, dar cred in acele trasaturi deja stabilite ale zodiilor.Ele iti dezvaluie intr-adevar caracterul unei persoane. Si culmea cind ii zic unei persoane dupa zodie cam ce caracteristici are, ajung sa mi se dea dreptate. Nu cred ca doar le ghicesc. Pentru aceasta folosesc horoscopul.
Cit despre destin cred ca deja este o traiectorie stabilita, noi avem rolul de a mai corecta “unele momente” care le putem face dupa plac in limita putintelor.
Biserica intr-adevar iti ajuta mult, si zic asta din intimplari care schimba viata oamenilor.
Te inteleg foarte bine, majoritatea oamenilor trec prin astfel de stari, pentru ca omul este facut dupa chipul si aseminarea lui Dumnezeu (nu infatisarea), adica trinitar trup, suflet si duh. Trupul are nevoie de lucruri materiale, sufletul de cele emotionale(eu de exemplu nu credeam in dragoste, povesti dea scriitorilor sa-ti mai aline inimioara, toate comunicarile si intilnirele erau la un paharel,altfel nu-i vedeam scopul). Ma framintau intrebarile de felul rostului vietii pe pamint?Asta era a treia parte din om care cauta sa fie implinita, asta mi-a adus aminte de bunica, de copilarie, de biserica din satul vecin, pentru ca a satului a fost distrusa de comunisti, de o dorinta neinteleasa de a merge la invatatura, ca sa devin preot, la Kiev, bucuria bunicii si a parintilor, si am inceput sa-L caut pe Dumnezeu si El mi-a indreptat pasii spre Biserica in care am aflat ca cuvintele Lui sunt duh si viata, si la fel sunt o hrana pentru om, cu care alimentindu-se omul va trai vesnic in aceeasi componenta trinitrara numai ca va avea un trup nou nesupus putrezirii, pentru ca trupul acesta, supus putrezirii, se va intoarce de unde a fost luat.
Eu cred in Bunul Dumnezeu. Cred ca el imi vrea tot binele din Univers cred ca ma iubeste cred ca mi-a rezervat un viitor frumos cred ca vrea sa ma faca fericita si sa-I faca fericiti si pe acei din jurul meu ca sa ma hranesc cu bucuria lor.
E greu sa te concentrezi, e greu sa crezi ca te mai poate ajuta “cineva” intr-un moment de suferinta…Dar vine forta suprema si iti alina sufletul te ridici si te faci bine,revii cu echilibrul interior lasi caldura Dumnezeiasca sa-ti patrunda-n oase…Verticalitate!!!!
Important este sa crezi, nimic nu-i intimplator, e o ispita pe care o poti trece cu brio.Pesemne Dumnezeu asa o vrea.
Cu mine s’a intamplat un pic altfel… Mereu am cautat sa tin sub control viata mea. N’am crezut niciodata in horoscop ori predictii astrale, vrajitori, Dumnezeu, destin… Eram o sceptica rebela! “Eu si numai eu imi fauresc destinul!”ziceam. Acum insa am ajuns sa gandesc un pic altfel… Pana la urma de noi depinde Tot si in acelasi timp Nimic. Ajunsi pe Pamant, noi invatam sa iubim, sa credem, sa iertam , sa cerem, sa simtim, sa daruim neconditionat… sau, cel putin, asta ar trebui sa invatam, dar de cele mai multe ori, se intampla sa canalizam toata atentia noastra asupra partii materiale, tendintei de a avea totul sub control, de a obtine ce ne’am propus cu orice pret. Astfel ajungem sa uitam ca am putea sa ne bucuram si de lucruri simple…si ,mai tarziu, ne trezim in doi cu singuratatea, tristetsea si cu gandul ca nimic nu ne mai poate face fericiti…
Eu una cred in mine, cred in iubire, cred in faptul ca orice s’ar intampla e spre bine. Am si eu caderi,de altfel asa am fost construiti, dar nu mai zac in depresii care durau ani de zile…
Am invatat sa tin ochii deschisi! Si inca mai invat sa traiesc, sa iubesc si sa iert .. si mai e ceva…
….
N’ai nevoie de biserica ca sa crezi!…pt ca pe Dumnezeu il ai in sufletul tau!
Horoscopul tre’ sa’ti spuna care sunt calitatile si viciile tale, tu nu ti le stii?
Preziceri astrale? – chiar nu esti in stare sa’ti faci un program pt o zi singur?…daca te mai gandesti si la cate mln de persoane sunt nascute in aceeasi zodie cu tine… 🙂
Destin…de obicei vine la brat cu karma. Iar “Destin” nu inseamna sa stai in pat si “intamplarile” sa’ti vina livrate acasa… Dupa mine,”destin” e totalitatea posibilitatilor de a alege… si in dependenta de alegerile tale vin si rezolvarile problemelor tale karmice (sau energetice, emotionale).
Alegem sa invatam sa traim fericiti fara a cauta raspunsuri pe care doar Dumnezeu le stie…ori cautam sa facem imposibilul astfel ratand Viata…
E o tema fff interesanta, complexa si discutabila… Cate minti atatea pareri si poti s’o dezbati la nesfarsit… 🙂
Sfirsitul tuturor destinilor sunt numai doua,sau in rai cu Dumnezeu sau in iad cu satana,mai multe oportunitati nu sunt.Asa ca fiecare are dreptul la alegere pentru ca nu suntem masini ci vieti vii.
“omului cu care sa-ti imparti patul si visele” – frumos spus
Salut,raminind fara parinti la o virsta fragida,totul ce faceam ma conduceam de intuitiea mea daca simtem careva indoieli in interiorul meu atunci ma opream im-i cumparam o careva carte care earasi alegeam autorul intuitiv si mergeam inainte.Pina am ajuns sa am o companie un sot care i-l iubesc si ma iubeste doi copii un baiat si o fata “ca-n carte”, cind reuseam si chear daca nu ii multumeam lui Dumnezeu si spunem ca el are grija de mine deoarece mi-a luat-o pe mama prea degraba.Acuma am o mica problema fata im-i mirie si earasi mi-am cumparat o carte si earasi la intuitie (cum sa dezvatam copilul sa mirie)este in rusa. Am citit jumate si sunt atit de bucuroasa si fericita ca intuitiea mea nu ma dus in eroare imi este forte aproape de educatiea care o sustin.Mesajul tau ma facut sa ma gindesc, asta Dumnezeu sau intuitiea ma ajuta in cea ce fac si cum fac? Am o carte care mi-am cumparat-o de la Odesa despre religiile existente in lume si nici decum nu ma apuc s-o citesc,de ce? Ma discurc eu.O zi buna
nu-mi ascult decat propria intuitie atunci cand iau decizii. decizii de a (re)actiona sau nu in anumite circumstante, de a accepta sau nu anumite situatii, de a lua in calcul sfaturile altora sau de a le ignora.
cred ca fiecare dintre noi isi poate modela catusi de putin destinul. poti sta cu mainile in san sperand ca soarta iti va oferi visul pe tava sau poti alege sa faci ceva ca visul sa se implineasca mai repede. tine de alegerea individuala.
“Destiny is usually just around the corner. Like a thief, a hooker, or a lottery vendor: its three most common personifications. But what destiny does not do is home visits. You have to go for it.”
Carlos Ruiz Zafón, The Shadow of the Wind
Daca te increzi in Cine sau in Ce – e important sa-i studiezi radacinile,ca sa stii cu adevarat daca se merita…
Credinta si este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite ,o puternica incredintzare despre lucrurile care nu se vad .
Prefer sa ma incred in D-zeu..pt ca stiu in Cine imi pun increderea 🙂
Bafta
Din pacate eu sunt un “Toma Necredinciosu”…cred doar in mine si rar cind imi las increderea sa se iveasca dupa zidul incertitudinii si a neicrederii iar dc si se impla intr-un final apoi cu 100 de argumente si dovezi …sper intr-o zi sa capat mai multa incredere in oameni