Acum 3 luni am acceptat această provocare. Vreau sa precizez că în momentul cînd primisem oferta aveam un regim de viață foarte lights, lucram intr-un ritm foarte plăcut la proiectele mele, scriam zilnic pe blog, il susțineam pe Pasha Turcu, prezentam doar evenimentele la care se platea bine si care imi erau interesante, faceam yoga de 3 ori pe saptamina, meditam, mergeam la cursuri de psihologie, aveam timp sa-mi iau copilul de la gradinita si sa le spun povesti înainte de somn. Acum totul este exact invers…..
Recunosc…nu am muncit pînă acum în echipe atît de numeroase.Faptul că suntem atît de mulţi, deşi uneori mă sperie prin anumite momente de dezorganizare, de cele mai dese ori mă încîntă.
Dar hai să vă spun ce mă încîntă cu adevărat:
– în sfîrșit se mișcă din loc lucrurile în mass media basarabeană. Puțini înțeleg ce înseamnă asta și ce consecințe în diferite domenii ale vieții noastre le vor avea aceste mişcări
– utilizez cele mai performante echipamente și softuri de tv
– pot crește profesional fără ca să mai fac încă o școală
-oamenii muncesc în spații deschise, fără cabinete și pereți între birouri
– îmi place că am de la cine învăța o gramadă de lucruri
– îmi place că pot învăța și pe alții cum să facă lucrurile corect, profesionist și inspirat
– îmi place că pot să mă dau tare în fața altora cu termeni precum “cgs”, “mcr”, “playout” și altele de acest gen
– îmi place că am muuulți oameni în jur și pînă apuci să le spui la toți bună dimineța a și venit timpul să le spun bună dimineța în următoarea zi
– am un badge la gît în care mai este un key-card electronic și mă amuz tare de fiecare dată cînd vreau să deschid o ușă și nu o pot deschide decît dacă am cheia la gît, fix ca în anii de școală
– am la 2 m de biroul meu o butelie cu apă potabilă. Cînd se goleşte, aceasta este înlocuită cu alta plină.Ştiu că vă vine să râdeţi de această remarcă bună de oricine, numai nu de un om serios care vorbeşte despre avantajele apariţiei unui nou post de televiziune. Eu însă consider că apa potabilă este una dintre sursele importante de energie.Să stai ore în șir la birou și sa nu ai de unde bea apă ar fi pentru mine chiar o problemă. Aşa că ma refere aici mai mult la o atitudine foarte sănătoasă pentru angajaţi.
ce nu-mi place, nu face parte din această poveste…pentru că nu vreau să înmulțesc prin vorbe lucrurile care neapărat se vor pune la punct…
Acum. Mă trezesc la 4.30 și mă culc la pe la 2. Dorm cîte 3 ore și muncesc mai mult decît orice om normal ar putea rezista ca să produc o emisiune de 3 ore în direct la tv. Am o echipa de 20 de oameni și îi iubesc enorm. Chiar dacă asta nu se vede după cum urlu la ei uneori și îi cert.
Îi iubesc pentru că îmi acceptă rigorile și vor să facă televiziune la fel de mult ca și mine.
Vă invit să vă începeți diminețile cu “Deșteptarea” la JurnlaTv. De luni pînă vineri de la 8.15.
Din acest moment vă promit mai multe detalii….
48 Comments
OOO daaaa ….matinalu cu eroii sai e super tare ……..stiind care-i potentialul lor chiar imi pare rau ca nu se manifesta pe 100 % ……….e super ca sa ales ideia de matinal distractiv gen Razvan si Dani si nu ca la canalele din Rusia ……..dar e nevoie de mult mai mult umor…….chestia cu clovnii a fost tare super……mi-a ridicat dispozitia de dimineata la maxim……:))) Drive umor si nebunie asta as vrea sa asocieze la toti spectatorii inclusiv si la mine Matinalul de la JurnalTV…………iuhuuuuuuuuuuuuu hai Nata ca asta sunt sigur ca poti s-o faci 😀
nu cred ca rezisti mult cu un asemenea ritm, cred ca exagerezi un pic cu 3 ore de somn; oricum sunt curios cat de repede o sa irosesti energia acumulata in perioada anterioara
nata, si noi te iubim:D (chiar daca esti uneori insuportabila)
Nata am ras cu pofta :-)) Merci pentru postare
Ai descris exact oficiul unde lucrez si eu)))
si am o sefa la fel de exigenta, care are o energie si o vointa de nedescris….de multe ori nu ne place, insa stiu ca voi plinge cu lacrimi de crocodil cind va trebui sa accepte o alta provocare….(, pentru ca ne-a invatat multe lucruri care la sigur ne vor fi de pret in viitor…
iubesc enorm oamenii care se dedica trup si suflet la ceea ce fac…
Cum sa vad JurnalTV la TV?
cautat dar nu dat de el! (
Nata, super woman! Avem asa femei la serviciu care avind copii si familie reusesc sa fie mai mereu “online”, primesti scrisori de la ele la orele 3 AM, 6 AM, 1 AM, etc….arata minunat si te gindesti mai mereu – cind oare reusesc sa doarma?! ))
Imi place… un alt fel de tv, un alt concept…un pic mai diferit…mie imi place
Nata, baga vitamine, apa potabila cat sa circule energiile eficient si… FORTA!
Recomand:
– radacina de obligeana (air in rusa), o gasesti la farmacie. Se mestica in loc de guma cand simti ca yingul si/sau yangul au luat-o razna. E cam iute dar daca ei cate o bucatica mica e suportabila in comparatie cu beneficiile.
– restul stii tu.
Nata, arata super promitzator! Multa bafta!
Petru cei care nu-s in tzara, vom putea urmari emisiunea on-line? Sau cel putin secventze?
emisiunea pote fi vizionata live pe jurnaltv.md
Oooooo…. in sfirsit ceva caldut! E o noutate foarte buna!
Va urez mult succes si bafta!
Am uitat ceva: somnul de 3 ore nu dureaza de obicei mult…. Ai grija!
Ai mare grija cum iti dozezi efortul. Ia uite care e subiectul nr. 1 zilele astea in romania :
http://www.mediafax.ro/social/o-femeie-se-afla-in-coma-profunda-de-doua-zile-dupa-ce-i-s-a-facut-rau-la-serviciu-5737746
Se discuta pe toate canalele despre orele suplimentare neplatite pe care suntem `obligati` sa le facem pentru a ne incadra in deadline-uri.
Multa bafta cu matinalul !
Bravo Nata! revii in forta. dar la 8-15 plec deja la lucru
we love u too :*
Tot imi place, mai putin interviul in engleza. Corectitudinea cuvintelor lasa de dorit.
In rest Good job!!!
Se pare că e mișto din câte văz’t-am-n clip. Pe ‘net, se poate urmări emisiunea matinală? O mică sugestie dacă-mi permiți Nata. Acolo-n platou să-ncercați să schimbați nivelul de antifonare. este ceva ecou parcă.
Succese la matinale Nata. E bine când îți place. Dincâte ai scris, se vede că ai dăruire. Asta face succesul: dăruirea.
poti sa-mi zici unde mergi la cursuri de psiohologie?
Mă bucur că a apărut JurnlaTV, am văzut emisiunea pe care o produci de vreo 3 ori, e ok, deosebită, gafele se rezolvă cu timpul. Ieri am fost la o emisiune în direct unde am vorbit despre bloguri, am văzut platoul și echipamentul. Multă baftă în continuare, vezi să nu te extenuezi în așa ritm 🙂
multa bafta Nata si e foarte frumos ce faci… pe mine in general ma shocat jurnaltv. cu studiourile, reporterii, reportajele, emisiunile sale… sincer nu credeam ca este posibil asa ceva in r. moldova…
sincer, ma bucur foarte mult pentru aparitia lor si se vede ca buba e si in finante. chiar de ai o idee foarte buna si nu ai bani pt sustinerea ei, pai ea este mai proasta de cat o idee proasta dar cu sustinere financiare. in sensul ca a doua are sanse, iar prima nu, fiindca nu are bani pt a fi lansata…
BRAVOOOOOO!!!! Va urez succese mari mari de tot!!!!
pe zi ce trece ma conving ca…..
Nata esti cea mai tare!!!! Chiar mi-as dori sa am placerea de a lucra intr-o echipa cu tine :)) si nu-mi imaginez deloc cum ar fi tu sa strigi sau sa certi la echipa…… ivi vine greu sa-mi inchipui, de fapt nici nu pot….. pentru ca esti o draguta…. cu foarte multe idei bune!!!
Salut, imi era dor. Succese.Realizari si satisfactie profesionala.
Imi place emisiunea si sunt sigura ca gafele se vor corecta.
Dar va rog sa nu mai recomandati bloguri ale unor fundamentalisti religiosi de genul celui de azi, mai ales insotite de comentarii aprobatoare. M-ati dezamagit, va credeam mai destupati la minte, iar voi faceti de astea…
“bloguri ale unor fundamentalisti religiosi”
Mari
Care-s acele bloguri? 😀
Asta a fost recomandat – http://criscente.wordpress.com/2010/03/14/este-homosexualitatea-exprimare-a-dragostei/
Pe langa toate ineptiile de pe blogul acela, mai e si foarte agramat.
A fost recomandat “criscente”, il gasesti pe net.
Pe langa ineptiile pe care le scrie, mai e si foarte agramat tipul.
Am să trag o privire. Interesant. Merci.
In sfirsit a aparut ceva nou pe blog. Felicitari,dar din pacate nu am timp sa privesc. Poate un pic mai tirziu cind voi sta acasa. Felicitari inca o data, si multa rezistenta. Sa le reusesti pe toate.
Felicitari! Imi plae emisiunea, desi e la inceput de cale, ati pasit cu dreptul.Eu voiam foarte mult sa trimit CV pentru a lucra la TV, e un vis pe care il voi realiza cu siguranta,acum,insa,din pacate pentru cariera mea, dar si din fericire pentru viata personala(sunt tanara mamica, iar puisorul meu are doar 5 lunisoare si nu ma lasa inima sa-l incredintez altcuiva),nu m avut aceasta posibilitate, dar ma bucur sa pot invata,fie si prin corespondenta(adica TV),multe lucruri bune.Stau acasa si chiar ma straduiesc sa urmaresc ceea ce faceti!Buna treaba, bravo.
Blin…4:30 dimineata! Asta-i bred…adica e tortura…Eu sunt de parerea ca nici un lucru, oricit de super puper ni ti-ar parea ca-ti place nu merita atita efort si timp pe care. Nici un om normal nu rezista mult cu asa regim. Si totusi … Why??????
tu cum crezi?
inseamna ca n-ai dat tu de lucrul care te va face sa-ti schimbi parerea….
Bull shit. Why-il meu a fost mai mult retoric….
Elena, nu sunt de acord cu tine. Eu de exemplu judec dupa experienta mea. Imi place lucrul meu. E platit bine (dupa standardele moldovenesti etc. etc.etc.), sunt buna la ceea ce fac si lucrez mult. Dar de fiecare data cind vin acasa obosita si fara de puteri sa fac chestii care intradevar sunt cu mult mai importante…ma intreb de ce naiba am lucrat atita….pur si simplu nu merita…de aceeea el si se numeste lucru, dar nu viata. Eu cred ca lucrul deseori este o evadare pentru multe chestii…vai…a trecut ziua…ce scurta e ziua, etc.etc.dar viata blin trece…Eu cred ca de lucrat trebuie, dar nu intratita de mult ca sa uiti de oameni, de tine, de trecut, viitor, tot. Ca sa raspund la intrebare…eu nu cred nishcum.Tu singura trebuie sa stii
imi place….se merita efortul…
Eu va urez mult inainte, pentru ca sunt sigura ca atunci cand veti deveni mai buni, mai naturali, vreau sa zic, o sa zambiti probabil uitandu-va inapoi.
Inghitim, deocamdata. 🙂
o emisiune primitiva de 2 bani…cu prezentatori stangaci si cam zapacitzi saracutzii… “va rog, fara obijduiala”, dar mai e muuuult de lucru!!!
nu fi invidioasă:))
sincer, Andrei mi se pare mult mai bun decat colega… dealtfel, stangacia si zapaceala se refera nu doar la emisiune, ci la toata “tembeleziunea” in general…dar e adevarat si asta, ca performanta se obtine cu timpul! asa ca…mult succes si mai multa indrazneala si foc la ghete!
Ma mira pe mine indivizii care vor miracole de la primul post TV calumea din RM. Eu cad ca putin Lilu (de-ar pune Zorg mina pe tine!!!) s-a uitat la Moldova1, buletinele de stiri ale altora, etc. Nica nu se face din senin si pentru tot este nevoie de timp…Da, mai e muuult de lucru, dar eu de exemplu ma uit la Jurnal cu placere. Nu stiu cum o sa fie Pubika (sorry Publika) dar nici nu conteaza pentru ca cei de la Jurnal sunt bravo. Succes
Tare haios, mi-a placut materialul foarte mult. Cel mai mult mi-a placut ca sunt implicati oameni deosebiti cu simtul umorului. super super super.
e chiar foarte bine…in sfirsit scapam de stereotipurile gen Starish sau talk/show/urile prezentate de nellycika ciobanu de la m1…stiu ca la voi munceste o editoritza tinerica si foarte, foarte cumsecade…aurelia se numeste.am invatzat impreuna.Nata,sa stii k ascunzi acolo o comoara de fata…ai grija de ea si n/o exploata la maximum,e atit de firava si gingasha…emisiunea e chiar foarte reusita…invidiosii sa priveasca in continuare posturile rusesti…k sunt ft multe in media ns….succes!!!!!!!!
Nata, la noi nu exista practica si profesionalism in televiziune. Poate si si dormi 3 ore pe noapte dar asta nu inseamna ca si faci ceva eficient. Fii mai modesta ca mai e de lucru pina la o iesire in eter sanatoasa. Bafta.
… ce daca la noi in Moldova “nu exista practica si profesionalism in televiziune” cum spui tu asta inseamna ca nu trebuie sa se faca nimic???Macar incearca cineva sa schimbe ceva spre deosebire de altii.
Cind omul are dar i se primeste totul,sooper emisiune,Bravo Nata!!!!
mi-a plàcut foarte mult in sfirrsit o emisiune de ralax ce frumos,o bomboanà pentru un zimbet,totul natural ,spontan,uitativà cite zinbete a scos fata de la trecàtori,và doresc baftà!
invatat o multime
imi doresc mult sa fiu in echipa ta imi dau seama ca la stiri imi oplace dar nu din domeniul politic imi place mai mult ceea ce tine de domeniile sociale