Pentru că pînă acum n-ai avut, nu ai și poate nici nu ai fi avut. Tu je, abia ai trecut de la lingură de lemn la aia înegrită de aluminiu. Ei de unde să ai tu televiziune?
Frumoasă lansare,stimați colegi! Cam mult patos! Dar ce să-i faci! Cînd Moldova are în sfîrșit, în sec 21,o televiziune. Cu asta nu-i de pășit modest în vîrful degetelor. Cu asta poți și tricoul de pe kept să-l rupi.
Pentru sloganul lansării, însă aș decapita pe cineva. Așa cum era de așteptat, o abordare demnă de un vecin. Superioritatea din “amuia ai” îmi amintise îndată de colaborarea anterioară cu o altă româncă din tv, venită în Moldova cu aceleasi gânduri cu care conquestadorii lui Columb îmblînzeau aborigenii.Și nu mi-a venit bine…
Descălecați tancul, baieți. Om fi noi în Moldova, dar am mai auzit și pînă la voi de prompter, beta si sincron. Și au fost unii pînă la voi care au mîncat și bătaie făcînd televiune adevărată. Și au fost aici unii oameni din Tv pe care nici o ofertă nu i-a putut convinge să-și lase postul mamă.
În altă ordine de idei….
Textul imnului făcut de Zdubi – sub orice critică. O bilă neagră omului care a reușit atăt de bine să enerveze prin lipsa de orice melodicitate. Acum “Limba noastră” mi se pare un imn genial. Pentru că totul se percepe prin comparație.
Lia Bejenaru, te iubesc, te ador. Ești foarte tare! Și fetele, în general, sunt foarte ok. Stilistului nota 9 cu plus.
Primul jurnal de știri: previzibil și neinteresant. Doar scîrbă, scîrbă și iar scîrba. Nici un love story, nici un success story, nici o rază de lumină. Deci pentru asta avem acum televiziune. Cel puțin 3 reportaje cu absolut aceleași personaje au fost acum o lună difuzate la JurnalTv . Pentru cei care încă n-au înțeles – asta înseamnă că noi ACUM avem televiziune.
Departamentul promo – super tare. Aici dimpotrivă le-aș spune un mare mulțumesc ălora care au venit să le transmită know how-ul la ai noștri.
În concluzie! Felicitări și multă baftă!Trăiască concurența!
103 Comments
Titlul artoculului Rupe! Bravo Nata!
ai pus-o bine! mi-a placut!
am asteptat si eu acest 7 aprilie.. la inceput din panourile publicitare credeam ca e ceva legat totusi de evenimetele din 7 aprilie anul trecut… apoi am aflat ca e lansare de un nou post tv… Asta nu mi-a placut.. adica s-au folosit de aceasta data…
Apoi… totusi aveam interes sa aflu… ce fel de televiziune ma rog e asta! Ce nou poate sa-mi arate, mai ales dupa aparitia Jurnal TV… care mi-a potolit in sfirsit pofta de informatie si talk-show-uri la orice ora (nu doar o data pe saptamina, luni, “In profunzime”)
Azi dimineata… ma trezesc pe la aproape 8…off!! am intirziat cu debutul! Repejor pornesc televizorul.. si deoadata imi apare mutra jurnalistului de la Moldova 1.. si reportajul despre evenimentele din 7aprilie 2009, dar in asa forma, in care eu cel mai putin ma asteptam: “devastarea cladirilor de protestatari”, “lovitura de stat”, si chipuri doar de politisti batuti si insingerati..
Iar jos inca mai scriu ca diseara au ca invitat la o emisiune pe Mark Tkaciuk….
Asta mi-a fost clar… nu stiu de ce, dar mi s-a facut impresia unei televiziuni cu gen de propaganda ca la Nit…. si tare as vrea sa ma gresesc.. si sa nu fie in spatele ei acele persoane, care au si NIT-ul…
Cred eu ca de cind comunistii au scapat televiziunea publica din maini, apoi a aparut Jurnal TV… e sigur si e logic sa fi format o televiziune pe placul lor… cu “maskirovka” de televiziune democrata…
logic ar fi sa fie asa cum zici… cineva mi-a soptit po sekretu in spatele la super postul asta stau fratii mai mari. indirect,cica investitie din romania, adica si-au tras mana prin romania ca sa para nepalinno ca ei sunt neutri si acum ca vin cu jurnalisti de la n4, moldova 1 etc. apu ma krashesk…
jurnaltv the bets, publikatv …jos comunistii
e trist la noi in tara, si roza-i fleshkaita…
da mai lasati-ne odata in pace cu saracia noastra
care po sikretu?
asta toti stiu ca Publika TV e in stransa legatura cu Realitatea TV din RO, e acelasi patron si niciodata nu s-a ascuns asta 😉
pe mine m-a dat gata si umorul seara in emisiunea “Las ca-i ghini”.. cu Vsevolod Cernei (daca nu ma gresesc cu familia)….. Daca omul acesta e cu umor…. mai lasati-ma!
Dear Nata,
Special p/u tine am căutat: http://www.youtube.com/watch?v=BBQUiEIsC1U
Şi JurnalTV şi Publika sunteţi nişte umbre al PROTV Chişinău aveţi mult de învăţat…
nu trebuia atita efort…invidia nu exista in vocabularul meu, la fel ca si frica de exprimare….
la mine exista… aberatii de genul acesta aud zilnic de la drujii nostri… sau cum ar veni. vin eu asa, nepalinno si iti trasnesc una in bot si zic, pana nu dovedeste instanta, eu nu sunt vinovat cu nimic… ai martori ca eu ts-am futut botu? nu? apu eu nu-s vinovat dar…
da kiar ca publika tv si jurnaltv sunt cer si pamant… m-am bucurat mult de aparitia lui jurnaltv si mult m-am intristat de kakatv
“TU NU TE-AI SATURAT SA TE UITI LA RAHATURI LA TELEVIZOR SI INCA SA ITI BAGE SI PUBLICITATE PE GAT” ? hmm… mi se pare ca vroiai sa zici acelashi lucru ca si sloganul PUBLIKA 😀 Cel putin eu asa l-am tradus. Si nu cred ca numai eu.
Se pare ca ti-a ranit orgoliul faptul ca altii considera televisiunea nostra una neprofesionista. Lasa telespectatorul sa hotarasca cine e profesionist si cine-i mai putin … nu mai critica atat de agresiv.
sunt si eu un telespectator…si pot si eu sa critic cit si pe cine vreau…stii vorba aia: eu pot sa nu fiu de acord cu parerea ta, dar as da orice ca sa o aud….
“televisiunea nostra”… e… daca la “televisiunea vostra” toti sunt la fel de agramati, atunci chiar ca am meritat-o. Italiano vero, si? 😀
Ok, Nata, dar ideea e ca tu critici un post concurent postului la care lucrezi
si care-i probelema. oare ar trebui sa-i critic doar pe ai mei?
No ofense, dar se simte diferenta intre Publika TV si Jurnal TV din ce am prins dimineata inainte de a pleca la munca. Nu avem cum compara know-how-ul importat cu cel autohton. Ultimul e la pamant, din pacate. La capitolul asta produsul moldovenesc mai are mult de munca chiar si cu bani din afara. Chiar daca avem si oamenii nostri de valoare, vorba ceea: primavara nu se face cu o randunica. Prostia colectiva e mai puternica decat un exemplar de valoare, iarasi, din pacate. Dar o sa fie si bine, doar de asta noi cei odata plecati ne-am intors acasa.
nu-ti fa griji Tatiana, ne descurcam de minune si fara cei ‘plecati’ sau ‘intorsi din tarile calde’
din start a fost aiurea,chiar si promo pe care aseara l-am vazut prima data….bleeaaahhh …..ce sa mai zici de continut…dezastru:(
mesajul lansarii e simplu, interpretarile’s multe…
hai macar sa nu acuzam vecinii – astea’s complexe de inferioritate.
cine poate fi complectamente “corect” in auto-promovare?
Jurnal TV inca bate moneda celor 10 ani de experienta,
desi se stie (si se observa) ca mare parte din staff e cam necopt…
Doru, acuma ai si tu INTERNET! Si TELEVIZIUNE! Si ELECTRICITATE! Si FRIGIDERE!
Multumim SOV, va rugam sa ne furnizati si GAZE!
Am vazut un pic din campania publika. Nu mi s-a parut iesit din comun.Foarte tare faptul ca s-au legat de 7 Aprilie. Asta era MARELE EVENIMENT !
Sloganul “Moldova acum ai televiziune” dupa mine s-ar traduce ” Va concurez de nu va vedeti ” 🙂 Foarte bine. Consumatorul e cel care cistiga.
Nata in postarea ta am citit:”imi amintise îndată de colaborarea anterioară cu o altă româncă din TV”
Daca e vorba de Andreea Raicu… a fost o greseala ca au trimis-o pe ea in Moldova. E falsa, si pe noi-cei din Romania-ne-a informat ca pe timpul lui Ceausescu se imbraca din revista Nekerman nu ca noi… Am zis “falsa” ca sa nu zic “proasta ” 🙂
Eu aș asocia treaba asta (acum ai) cu expresii de genul: cel mai tare portal, tel mai tare blog sau primul blog de nu știu ce…
cred că e cam naiv spus.. măcar să ia în ghilimele 🙂 .
Oricum, cred că pe viitor vor avea buletine de știri mai “normale”, la fel ca ;i Jurnal TV. Inițial, cam multe greșeli, se vorbea, părerea mea, prea mult despre lansare (dealtfel ca și la Publika acum) .
Deci, trăiască concurența!
Mult suces Nata!;)
ce zici de zero? ‘Portalul de stiri NR zero’ li se potriveste mai bine 🙂
he he interesant post (pe blog)
am ras si eu cu mama dimineata de faptul ca acum avem televiziune 🙂
dar daca sincer le doresc ambelor televiziuni jurnal si publika 😀 sa nu faca din orice prostie o stire, asta cel mai mult ma enerveaza, sau altfel: dintr-o stire faci o mie, si am observat ca ambele au o asa tenta
daca de comparat..nu am vazut nici o diferenta, poate pe viitor va fi, pina acum daca sincer nu prea m-au impresionat televiziunile de stiri
jurnaltv tot s-au ridicat numai ca anul trecut la 7 aprilie au tot transmis stiri de la 7 aprilie… si nu vad problema ca publika s-au lansat pe 7, ba chiar bravo lor 😀 eu stiu si cine a dat ideea datii de 7 😀 acolo la ei. 🙂
concluzionand monologul meu de mai sus…
Nata tu uneori esti stranie, de neinteles 🙂 in sensul te comporti foarte rautacios si stiu ca nu e invidie sau “viibeala” (sorry aici echivalent in romana chiar nu gasesc) dar ce e…inca nu imi pot da seama 🙂
PS. Desteptarea de dimineata e destul de atractiva 🙂
nata e buna 🙂 dar mai sunt si oameni invidiosi. ca mama mi-o zis sa ma feresc de oameni prosti si beti, dar vad ca sunt multi si pe acest blogg simpatic
ce are coada vacii cu stampila primariei? raspunsul tau e total irelevant la ce am scris eu mai sus, inafara de primele 3 cuvinte 😉
danielei prosta nu-i place Nata, dar noua ni place! Daniela, citeste blogul lui Dodon 🙂
ei, las-o mai moale, Jurnal TV din ziua lansarii si urmatoarele 2-3 zile ne-a tot umplut capul de gafe tehnice lamentabile, de care i-ar fi rusine oricaruia care s-ar auto-intitula jurnalist, si cu texte de genul “lumea deja ne iubeste” 😀 come on :)))) …nu mai spun de nenumaratele ecrane negre cu care ne-a servit generos Jurnalul, iar pe fundal se auzeau exaltari de genul la “ia v shoke” !
Nu tin apararea Publikai, dar la capitolul “modestie”, numai nu Jurnalul ar trebui sa tina predici.
nu cred ca Jurnalul tine predici, ci Nata, ca cetatean de rind, ca tine si mine…
dai e plin de frustrari si complexe de inferioritate articolul astaaaaaa… mai ok era sa scrii: bravo baieti de la PUB tivi ca incercati cumva..poate.. sa faceti concurenta Jurnal-ului, dar ma stimuleaza ..uhhh )) la lupta 🙂 ps: Eu raman cu ProTv ,gaina batrana face zeama buna .. (fara referinta la jurnalistele din televiziune care is mai mult decat ok 😛 )
De acord cu Oleg. Jurnalistele de la ProTV nu se uita numai cum arata pe ecran, dar mai si gandesc ceea ce spun. Si nu fac maimutareala din orice.
Aici ai rupt-o de tot, frate.
” Nata tu uneori esti stranie, de neinteles 🙂 in sensul te comporti foarte rautacios si stiu ca nu e invidie sau “viibeala” (sorry aici echivalent in romana chiar nu gasesc) dar ce e…inca nu imi pot da seama 🙂 ”
iti spun eu: e fenomenul Capra Vecinului 🙂
Nu cred ca Capra Vecinului e cu pricina.O urmaresc pe Nata de foarte mult timp.De foarte multe ori eram fermecata si spuneam ca fata aceasta are ceva,cel putin p/n sufletelul meu.Insa sa nu fie cu suparare sint momente cind farmecul de adineaori se trasforma intr-o iritare putin spus,ma repet tot p/n mine.In aceste momente ma intreb ce e?Provocare sau totusi tineretea e de vina.Cind e reala si cind e falsa?Nu-mi doresc raspunsuri la aceste intrebari.Orice om este o enigma pina la urma,dar nu pot sa nu recunosc si voi cred la fel ca este o persoana care intereseaza,care intriga.Altfel de ce ati posta si ati reveni pe blog in continuare.
Sa se “razboiasca” televiziunile, sa castige telespectatorii. Logic ar fi ca fiecare din posturi sa-si gaseasca nisa, atu-ul si inainte!
Nata iti inteleg indignarea.
Mie personal, Jurnal TV mi se pare mult mai aproape de suflet. E ca un adolescent, un tip foarte simpatic la ale lui, haios uneori, cu mult entuziasm si dorinte, care se straduie sa intevete din fiecare experienta ca sa devina tot mai bun si mai bun. Se mai intimpla sa faca cate-o gafa, dar asta parca-i da farmec si mai multa dragalasenie.
Oricum, ma bucur ca s-a lansat Publika TV. Mai multa concurenta inseamna un produs mai bun.
Bafta ambelor!
De acord cu mayo, Nata procedezi si faci altora exact ceia ce nu-ti place tie, dar cred nu observi dintr-o parte ma refer la rautate, rautacios. In unele arcitole te admir, cind vorbesti de rautatea si invidia moldovenilor, apoi unde dai si unde crapa, demonstrezi aceiasi rautate tu insasi. Ineleg ca critica e necesara, dar printre rindurile scrise de tine se vede altceva… rautate, invidie
Nisha-i clara:
Publika – Orasele
JurnalTV – satele
discriminare evidenta, domnule Vasile
Nu inteleg de unde si pana unde s-a ajuns la invidie si rautate. Si-a expus omul un of!!!!! Cui nu i se intampla? Se intampla sa simti nevoia sa te descarci, sa spui ce ai pe suflet si nu astepti sa fii laudat sau criticat drept raspuns.
Parerea mea e ca ar trebui sa apreciezi orice tv care apare acolo! Privind din Romania ce vad acolo e sub orice critica! Nu pot spune ca ma mandresc cu televiziunile din Romania dar pur si simplu nu prea se pot face comparatii! Singura care intradevar se misca bine mi se pare Protv Md (la cat am putut sa vad!)
Despre Jurnal tv pot sa spun ca ma impresioneaza in continuare f neplacut cu greselile de exprimare in lb romana (culmea e ca pe undeva dadeau si lectii!)
Publika din ce am putut sa vad incearca sa faca ceva dar mai are de muncit (dincolo de stangaciile de la inceput!)
Pana una alta se va vedea dupa ce oamenii vor incepe sa caute televiziunile noi
Am impresia ca articolul de mai sus a venit asa, dintr-o concentratie de foarte multa energie negativa pe care ai simtit nevoia sa o imprastii cu orice pret. Din pacate ti-au lipsit argumentele, iar numai cu insinuari cam primitive nu se face primavara.
Pacat. Cu putina gandire analitica s-ar fi adus argumente mai bune decat sloganul (care in mod evident e un raspuns catre cel al Jurnalului – Prima televiziune de stiri din RM) si coafura prezentatorilor.
De fapt, cu putina gandire analitica nu s-ar fi tras concluzii dupa prima ora de emisie a unei televiziuni concurente.
Eu le urmaresc cu interes evolutia ambelor TV. Cu siguranta o bila neagra pt Jurnal (daca tot oamenii fac televiziunea) dupa articolul de mai sus.
Nata te bate la gandire analitica, Corina, it’s a fact!
Nata… ai devenit subiectiva si inraita pe toata lumea. Foarte urit ai scris si sunt de acord 100%: ca miroase a inferioritate si complexe aici…
Te-ai uritit datorita vorbelor rautacioase si fara sens.
P.S. Si cine n-o iubeste pe LIA BEJENARU? E formidabila!
Lansarea publika a eshuat . Nu au reusit sa semneze cu toti operatorii de cablu contracte … astfel nici acum nu pot sa privesc publika la TV .
La fel , pe site nu au LIVE .
Sloganul – FAIL ! Data lansarii – ExtraSuper FAIL ! S-au lansat pe 7 aprilie si nimeni nu i-a urmarit … audienta zero 🙂
Unica ce impresioneaza e suma investitiilor . cu aceeasi suma , noi faceam aici 3 televiziuni mai bune :))
PUBLIKATV – FAIL !
am mai uitat sa scriu de denumirea proasta , imnul ala cu zdop si zdup extrasuper slaba…. si multe altele….
Cel mai interesant, ca Moldova are acum televiziune, dar nici Jurnal, nici Publika nu le poti prinde in eter simplu. Ieri am stat o seara intreaga sa incerc sa le gasesc si nu mi-a reusit.
Apare intrebarea: cum poti spune ca Moldova are televiziune de ieri, daca eu nu o prind, si Mos Gheorghe din Peciştea sau Cobusca la fel?
PublikaTV
nu-mi place imnul cu Zdubii,
nu-mi place Las că-i ghini,
prea multe spoturi ACUM AI TELEVIZIUNE
Ador ca a trecut 7 aprilie, ujas cite prostii am auzit, toti ii compatimesc pe aia care au fost in piata si au luat bataie, dar nimeni nu s-a gindit la politistii care au fost batuti, au fost acolo ca asa li s-a ordonat, nu ca ar fi vrut, si daca acei din piata au avut optiunea de a alege, sa mearga, sau nu, pai politistii au fost acolo ca asa trebuia, si cind ziua debili de studenti i-au batut, si maltratat, pai e ok, da cind noaptea politistii si-au luat revansa, pai vai ce is de rai, si Boboc a fost decorat cu ordinul Republicii, post mortem, dar ca are antecedente penale, si s-a ocupat cu prostii, nimeni nu ia asta in calcul. Sunt politisti care au copii, si ce explicatii au dat acasa, “am luat bataie ca aparam Parlamentul”, ujas, si aveam incredere in actuala guvernare, prostii, is la fel de lacomi si corupti si mirsavi.
E bine ce ai scris . Nata. Nu stiu daca tine de moldoveni sau nu, da foarte multi tampiti au comentat pe aici. care invidie si rautate?:)) sa mori de ras.. asta denota ca au ceva personal cu tine. Oameni buni, Nata a zis si partile bune si partile rele, in caz ca sunteti chiori sau prosti. Mie articolul nu mi se pare scris la nervi sau sub influenta unei rautati si invidii. Exista Lucruri foarte clare, pe care Nata le-a accentuat. De ce sa ne facem intr-o ureche? Asta-i adevarul. Amandoua televiziuni nu sunt perfect, e adevarat, Dar cred ca pre putini dintre voi Inteleg sau Stiu Ce este de fapt Publika si mai ales ce cauta Vantu aici, in chisinau( cand in romania televiziunea sa e cu un picior in groapa) Nu vreau sa va stric farmecul de a afla singuri, prin a va spune acum aceste detalii. Va spun doar atat: O sa vedeti. La sigur, se vor afla toate. La timpul lor, desigur 🙂
“amuia ai…” e facut intentionat, daca nu era “amuia..” nu se vorbea nu se critica, daca nu se vorbea nu se critica inseamna ca e un mort si investiitile erau in vint, sunt buni cei care fac promovarea. e bine ca sunt deja 4 televeziuni … a 4’a ar fi si moldova 1 ca se vede schimbarea si la ei. place concurenta, se misca totusi ceva
Totul bine cu JurnalTv si cu Publika de altfel, continutul informativ e cel care trebie cantarit si mai putin efectele marginale. Zic ca calitatea publicitatii are o pondere redusa in aprecierea calitatii postului.
Prea putine obiectii am in general ca telespectator, totusi cei de la “Desteptarea” s-au evidentiat prin capacitati slabe in exprimare si dictie. Extrem de iritanti ambii.
La Publika e bine ca se prezinta in 2 limbi.
Urmaresc Jurnal Tv din prima zi de lansare, uneori imi pare ca privesc comedie… prezentatoarele de la meteo nu au nici tinuta nici dictie si cu minile nu stiu ce sa faca si undesa le bage,am impresia ca le cam incurca uneori… Cat despre Desteptare,fara suparare, am tot incercat sa privesc, mai ales ca Nata e producator, dar trebuie sa ma impun sa rezist pina la sfirsit. Poate ar trebui sa va ginditi la alti prezentatori… maimutareala lor deloc nu incinta pe nimeni,dimpotriva : d-soara cam uita adesea ca este filmata si face niste mutre de parca -i mascarici, glume de prost gust, bea intruna ceai sau cafea, sau poate demult nu mai are nimic in ea,dar noua nu ne ramine decit doar sa vedem fundul canii… Nu vreau sa jignesc pe nimeni ,mi-am expus doar parerea.
Bullshit acasta publiKAKA……… DA, din punct de vedere tehnic sunt ok, cu toate ca se observa lapsusuri la capit.lumini, regie, etc(aici toate se invata!), dar echipa…mama,mama!!!!!!!!!!!!
Aceasta Pahomova si aceasta Morari cu romana lor sa se duca-n ma-sa……….
N-au stil,n-au nicio fata si NICIO voce cea ce e fOOOOOOArte important in TV…parerea mea….
Cati vorbitori de rusa ai vazut ca incearca sa vorbeasca romana? Chiar si o romana stalcita e mai buna decat un “я не понимайю”. Mai bine sa-i incurajam ca intr-un sfarsit sa ajunga si ei sa vb romaneste si toti o sa fie mai fericiti.
Sint de acord cu Nata in ceea ce tine de slogan – e prea ingimfat, cu nasul pe sus. Stirile – deocamdata sunt nu prea. Insa ieri am privit emisiune alui Voloc – cool publika – trebuie sa recunosc ca e ceva foarte si foarte original. Talk-show-ul Nataliei Morari – semana mai mult a bazar decat a o emisiune cum se cade. Un fel de пусть Говорят. M-a uimit faptul ca e putina publicitate. Doar doua spoturi publicitare – in prime-time. Ramane de vazut ce vor face baietii in continuare cu publicitate.
Moldova, acum chiar ai TV! un altfel de TV, decat cel cu care ne obisnuisem si care nu impresiona cu multe (de foarte mult timp). Eram intr-o stare de stand by. E bine sa se faca si restart si up-grade uneori. Traiasca un alt fel de TV. Traiasca concurenta. 🙂
Dar de ce nimeni nu vorbeste despre furturi intelectuale? Eu, bunaoara, am vayut mai multe panouri publicitare cu urmatorul continut: FII LIBER! Din 7 aprilie. Publika s-a lansat pe 7 aprilie cu sloganul, foarte cunoscut, al publicatiei Jurnal de Chisinau. A fost descoperita si alta coincidenta… stranie. SPUNE CE GANDESTI e alt slogan cunoscut, folosit ani de zile de Ziarul de Garda. Din pacate, nu receptionez Publika, poate asi gasi mai multe “kapete” de acuzare.
Vorba cu capra vecinului, multstimata producatoare Jurnaltv o stiti? Se pare ca moldovenii mai rau, prefera sa toarne zoaie in capul colegilor. Bag de seama ca v-au atins orgoliul de fosta protvista, ca numai acolo s-a facut si se face jurnalism adevarat, ca numai acolo, acriturile alea tifnoase sunt jurnaliste, ce cred ele ca l-au apucat pe Dumnezeu de barba? “Amu nu is unicele pe planeta moldova!” Au cam imbatranit.
Iaka pe voi lumea v-o sustinut, cand v-ati lansat. Si nu ati fost profesionisti din fasa. Nu v-o aratat asa cu degetul, cand ati gafat. Si jurnaltv la fel. Si astia sunt la inceput, cu timpul vor creste. Lasa ranza moldoveneasca la o parte si cauta-ti de treaba, multstimata Doamna.
Nu înţelegeam de ce pute în Chişinău, deja am aflat că sa deschis un nou post de televziune – PublikaTV ! (Spun ce gîndesc)
PublikaTV – Moldova acum ai putoare!
Nata, nu mai spune de Lia Bejenaru ca mi se face greata. Cum poti tu, ditamai femeie inteligenta sa lauzi o faptura comunisto roschista fara nici un pic de demnitate? Eu in locul tau m-as abtine de la astfel de comentarii. fatuca asta a stat alaturi de colegii de la EU TV, precum compromisii Mihaela Gherasim si Vasea Nastase, ramasi dupa plecari masive in 2008 de acolo, si a lins in blidele lui rosca de ii putea gura ca la un hoit. Ia vezi aici ce “profesionista” e
http://www.youtube.com/watch?v=EJVqOCdvw2Y
Amanta lui Rosca ca fata la publikaka hmmm, oare care o fi legatura, ia ghici?
PS. A fost sefa Noii generatii de la PPCD si a lucrat la firma lui Iura Ivanci – ascent group.
Sper sa nu deranjeze mesajul meu. Tu esti bravo. Succes.
Doamne, cum poti sa iti asumi o aparitie pe 7 aprilie cu oamenii lui rosca si flux si nit si moldova 1 ca fete la pulika tv? Chiar nu le e rusine deloc? raman mai departe alaturi de jurnal tv. pulika e pro rusa, vantu e securist rus, dar jurnalul cum o fi el, tot al nostru romanesc e. de asta si va iubesc.
O analiza a concurentului. Binevenita. Acum poti face si o autoanaliza(jurnalistica) a lansarii JurnalTV?Astept un raspuns.
Am vazut si eu lansarea la apa a Publicii Teve. Era intr-adevar deranjat sloganul acela cu Moldova ai televiziune. Desi era limpede ca nu se referea la faptul ca nu ar fi avut deloc televiziune ci se voia un subtil mesaj de genul: acum ai in sfarsit o televiziune adevarata. Au cam ratat-o.
Daca o sa semene cu televiziunea mogulilor din Romania mai bine lipsa. Nu ca nu ar avea capacitati tehnice si resurse necesare. Tocmai ca au. Dar deontologia lipseste cu desavarsire. Jurnalistii se pun in slujba celor care ii platesc chiar daca asta insemna incalcarea deontologiei. Asa ca nu ma mir sa vad fete familiare de la NIT. Sunt jurnalisti care stiu sa faca ziaristica la comanda. Care la nevoie mananca si fecale daca asta le aduce bani in portofel.
Si as incheia cu sloganul: Moldova, ai moguloviziune!
slogan de doi bani, imi venea sa arunc cu ceva in tv cand am auzit. au venit “civilizatorii” , yeah …
mi-e scarba sa ma uit la ei dupa asta, oricat de know-how-uisti ar fi.
Deakord ku “sin”….la Deshteptarea prezentatorii sunt asha…..shtii…..da de Mariana sau kum o keama pe fata ceea, in general nu vreau sa zik dekit e FUUUUUUUUUuuu, parka e un robot de acela made in China….Kit despre Publika TV kred ka mai mult promo am vazut dekit fapte……
Swami Nata, namaste 🙂
Ma intreb: ce vorbeste in tine?
Ego!
Transcinde-l!
PublikaTv.md – idee geniala! Imbinarea RO+RU pentru a crea ceva mai multa coeziune in MD.
Realitatea este ca solul MD este prea fertil astfel incat organismul tanar (PublikaTv.md) se dezvolta ca un adolescent in perioada pubertara. Pana si dictia unor prezentatori comporta elemente reminiscente alofone.
Am dat SMS-uri in seara de lansare care sper sa fi ajuns inginerilor de sunet. Totusi am constatat si astazi cu stupoare ca sunetul reduce tot ceea ce fac ei la “Buna ziua din butoi”.
Sper ca in final, ‘cu ajiutoru lu Dumnedzau’ sa perieze defectiunile tehnice, sa se relaxeze, caci tare mai era incordata sarmana prezentatoare in seara de lansare, si … sa adaoge ceva concurenta sanatoasa pe piata media.
Concentrarea de putere dauneaza grav societatii si distruge piata. Traiasca libera concurenta!
Namaste,
Victor
este foarte bine ca apar alte posturi de TV. vom avea in sfarsit CONCURENTA, care va misca carul din loc. Dupa mine, oricum deocamdata cel mai bun ramane jurnalul. sa vedem ce ofera publika, pare promitator.
Nu imi fac iluzii. fiecare isi va castiga locul meritat numai prin calitatea materialului si prin curaj…
Cat despre postul la care ai sau lucrezi tu Nata. mare ne-a fost speranta 10 ani in urma. nu a fost sa fie. o ora de stiri zilnic si o emisiune de dezbateri pe saptamana a fost cea mai mare greseala si lasitate a protvului pentru o tara cu atatea probleme, atatea idioti si cu o populatie flamanda informational. eu zic ca nu ati dat dovada nici de curaj (lasa tu martirismul la o parte) si nici de competenta. stirile voastre dau prioritate unor subiecte de 2 bani, cu unele mici exceptii, si doar uneori. scuze. sincer imi pare rau pentru voi. locul vostru nu e langa NIT, dar … cu emisiuni gen Axente, Leana, Garcea sau stiri despre Angela Gonta si pavel stratan riscati dar si meritati sa va duceti la … culcare. Daca taceai – filosoafa ramaneai…
Noapte buna proule!
doar o vorbă să-ţi mai spun:
@sin spune că: “Prea putine obiectii am in general ca telespectator, totusi cei de la “Desteptarea” s-au evidentiat prin capacitati slabe in exprimare si dictie. Extrem de iritanti ambii”.
Poftim? cred că n-am citit bine…am recitit. Ce stii tu de exprimare si dictie? ai facut Radio, TV? Oamenii ăştia( prezentatorii) sunt geniali, prin simplu fapt că au o română mai mult decât bună, sunt interesanţi, nu se bagă în clişee, sunt spontani…să mai scriu? sunt buni, domle! şi tare de mult timp Moldova nu s-a trezit aşa de fain dimineaţa.
Ar mai fi de comentat câte ceva pe ici pe colo.
Altfel, nu ţin parte nimănui. Îmi place Deşteptarea şi urmăresc ştirile Jurnal TV. În rest, n-am înţeles foarte clar cum se poziţionează ei… (spun că se poziţionează ca o televiziune de ştiri, dar în mintea consumatorului imaginea asta nu e foarte bine conturată). PublikaTV? Foarte bine. Concurenţa este bună! DAR de aici şi până la să te baţi cu pumnul în piept că ai adus TV-ul în Moldova e cale lungă. Get a life, Publika! Studiouri 3D şi jurnalişti, în mare parte, foarte buni. Aşteptăm să vă treacă euforia asta şi să vedem rezultate.
Nata, maladeţ! 5 kapişi şi un duş rece pentru frustraţi!
Mai lasama Natasic-o,coboara Tu de pe tankul moldovenesc!!!!Daca vreau, pot sa ma iau de orice cuvint deal tau.Ce, te consideri tare desteapta de dai sfaturi cum sa-si faca promovarea o televiziune sau alt agent economic.Si ce daca ai rezistat si n-ai mers la alt post radio,Tv, eu vad asta din alt punct de vedere,Nu-ti place cantitatea de bani care au oferit-o.Asa ca ciocul mic!!!!!!!!
O luna am avut un k.kat.Acum avem doi.E mult pina departe.
Ok, deci vorbim despre slogane de LANSARE si INTERPRETARI: Avem “PRIMA” – interpretabil si riscant (mai e o institutie “PRIMA”, dar care nu-i chiar prima) si “ACUM AI”. Cu prima e clar. Cand spui prima, inseamna ca insinuezi fara sa vrei ca dupa tine vine si A DOUA, nu? Ok, mai departe. Daca era doar PRIMA, era oare consumatorul (= Moldova) multumit? Aparent, da. Pentru ca n-ai din ce alege, deci e bine. E MAI BINE daca ai din ce alege, nu? Asa ca vine A DOUA. Consumatorul spune “Super, am din ce alege” adica, apare cel putin un sector media din care sa POTI ALEGE. Acest sector se numeste TELEVIZIUNE (cuvant prezent in ambele slogane), deci prin urmare (si tu Nata stii asta) tre sa fii tampit sa sa spui “A DOAU TV DIN MD” si atunci gasesti un slogan de lansare care sa poata fi interpretabil (la fel ca PRIMA. Care poate fi: Prima in ordinea numerica si Nr. 1 care-i THE BEST). Ai din ce alege, AI DOUA ACUM, poftim maninca, masa e diversa… adica, MOLDOVA ACUM AI TELEVIZIUNE! Evident ca cealalta parte care se poate interpreta este in articolul de mai sus… scris de cineva care vine din Jurnal.. hmmm Cum sa zic? Daca era scris de o parte terta – DA! Era cumva o coerenta. Si asta e interpretabil. “Blogul meu, fac ce vreau cu el” – corect, ca doar nu ai scis in vreo gazeta (care putea fi chiar Jurnal:). Pana la urma tot ce e scris aici e PUBLIC. Deci, welcome to the ring! Dar la intrare mai puneti niste argumente reci. Vrem sa mergem inainte? Pai, hai!
Daca sincer, am crezut ca Nata Albot are o educatie mult mai profunda si mai bogata… Nu cred ca un om inteligent si bine educat si-ar permite sa foloseasca cuvinte de tipul: “tu je”, “amuai”, “kept”…etc., care face parte din badaranismul inradacinat in societea noastra…
“Nici un love story, nici un succes story…”, sincer ma face sa rid de simplitatea dumneaei… E bine ca a fost in SUA, dar nu e nevoie s-o faca pe “americanii”, aici e Moldova – cea mai saraca tara din Europa, lumea cauta sa fuga din tara din cauza saraciei, iar Nata zboara in nori…
Cica nu-i plac posturile noi de televiziune(Jurnal TV, Publica TV)… in asa caz banuiesc ca-i place ceea cea mai ramas:NIT, TV21, Prime… daca e asa atunci ar trebui sa-i fie rusine…
Din pacate tocmai am vazut ca lucrezi la Jurnal tv postul “rival ” – Publika!
Asa ca te pot banui si de putina ranchiuna! 😛 Sper sa nu fie asa!
Eu stiu cum a procedat Vantu cu jurnalistii in Romania. La Chisinau a aplicat aceeasi schema! Ganditi-va asupra unui moment: Cum altfel daca nu asa, prin tentatia banului si a unei “investitii romanesti proeuropene” puteau comunistii sa-i faca pe jurnalistii de la “Europa Libera” si alti jurnalisti decenti si cu verticalitate sa se inhame in raspandirea ciumei rosii? Fratilor, angajati PublikaTV, uitati-va in contractele pe care le-ati semnat… Daca apare in ele conditia de a restitui o anumita suma de bani in cazul in care va dati demisia – inseamna ca ati cazut in capcana comunista a lui Lupu… sau poate chiar a lui Voronin. Daca ati fi fost un pic mai atenti, ati fi vazut ca in toate afacerile lui Vantu apar tot felul de mafioti rusi sau interpusi (gainari) moldoveni cu trecut sau prezent cu miros de muscarie. Regret ca ati cazut in aceeasi capcana in care am cazut si noi in Romania…
nata, da de ce te temi matale de comentariile mele. ca spun adevarul? eeee
e mare jale cu acest nou “concurent”!Oameni destepti mi-au spus sa nu ma bag la asa televiziune care e “creata” special pentru “a dilua” putin spiritul democratic de aici cu niste “alte puncte de vedere” mai socialiste.Pentru ca Ovidiu Vintu nu mai are piata de desfacere acolo,dupa ce Basescu a invins.Si desi socialistul Vintu impreuna cu Gioana nu prea iubesc basarabenii si-l criticau pe Basescu ca ne acorda prea multa atentie,iaka ne-a deschis televiziune de tare ce ne iubeste.Era clar inca de la inceput:citeva fete de la Euro TV(unele simpatice pina deschid gura),multe minti luminate de acolo unde se faceau cele mai bestiale talk-show-uri politice,embrionul nedezvoltat Ion Cristal de la “Molodva Suverana”,unul de la TVM(ce importanta are?) A pupat in fund niste babute redactore sefe la tv.publika a cum a trecut la publika care e diferenta:funduri de lins sa fie.Si multi altii,printre care si citiva reporteri mai ratati de la Protv,poate unul-doi mai buni plecati pentru bani acolo.
Tare bine spus. Totusi, corectare, niste TOAPE de la Euro Tv
Sunteti bolnavi cu asa mod de gandire.
Talk-show-ul facut astazi 9 aprilie 2010 cu prezentatoarea Mihaela Gherasim impreuna cu cei doi pompieri m-a facut sa mor de ras! M-am apucat de cap si scirba m/a coplesit imediat cind am vazut ce se face la aceasta televiziune! Acesta prezentatore in timp ce statea de vorba cu doi pompieri si dicutau problemele lor, a intervenit cu stirea de ultima ora priviind arestarea unui jurnalist in Transnistria, si a inceput deacuma sa vorbesca cu pompierii despre soarta jurnalistilor arestati si problema separatistilor! Incredibil dar asa ceva nici la Jurnal tv nu am vazut!
Si ce ma rog te-a facut asa de tare sa mori de ras??? Tu intai gandeste-te inainte de a scrie ceva, desigur daca ai cu ce gandi. Apropo, PUBLIKA TV e deasupra tuturor in REPUBLICA MOLDOVA.
Doamne, atatea interpretari la acest articol… invidie – nu invidie, argumente sau lipsa lor, cine-i mai bun, cine-i… whatever!
Chiar e o referinta destul de obiectiva in ceea ce priveste sloganul de lansare a postului, care a improscat cu dispret in experienta multor jurnalisti si producatori tv din tara, care chiar au muncit din greu in conditii, de fapt in lipsa de conditii, pentru a putea bucura cu ceva publicul sarac din tara.
Televiziunea, pe langa toata tehnica, in primul rand se tine pe oameni si este intretinuta de oameni. Multi dintre cei care apar la Publika, nu apar pentru prima data la micile ecrane… De ce ar trebui sa credem ca ceea ce fac acum este altfel? Pentru ca se afla in “altfel” de studiouri?
Iar in ceea ce priveste talk-show-ul lui Voloc… acesta cu siguranta va ridica ratingul postului :)))
dragut articol
da chestia aia cu “ai televiziune”…….lasa de dorit
eu lucrez la TV, sau nu………………dupa acest slogan tre sa ma gandesc oare unde am lucrat toti acesti ani……..din cate stiu la TV
da concurenta e buna!!!! bafta tuturor
Nu e la tema mesajul… Dar cum de nu ai scris vre’un articol despre chiciul moldovenilor la sarbatoare de blajini? Chiar eram in asteptare de asa ceva.
Nici nu stiu despre ce e vorba, dar las si eu comentariu asa ca sa ma bag aiurea in seama 😐
Nata sunt absolut deacord cu tine..
de parca n-am avut pina acum televiziune,
ma irita acei de la Publika cu spot-urile lor publicitare..cu culorile lor..in general cu totul.. vreau sa privesc stirile, dar sunt nevoita sa privesc din nou, cit timp ei au muncit asupra stirilor..
Nu stiu de ce te superii asa tare?A-ti avut televiziune pana acum ?
Voi “moldoveni”nici macar nu vreti sa vb romaneste daramite sa aveti o televiziune.Rusine voua
idiot de pe Prut….
zmeus – respira adinc, cobori din copac si … trezeste-te la realitate. dobitocule
exact, sunt buni la promo, publicitate pentru produse, mai putin-putin la restul
Draga colega,
Felicitari pentru spiritul tau liber, critic, incisiv. Un singur lucru te rog: este nevoie de mai multa atentie la corectitudinea limbii cu atat mai mult cu cat acum ai si cititori din Romania. Iti spune acest lucru un jurnalist pe care viata/experienta l-a invatat. Pe scurt: conchistadori (nu struto-camila spaniolo-romaneasca pe care ai folosit-o), imblanzeau pe aborigeni (se foloseste acuzativul nu nominativul), prompter (vine de la englezescul to prompt), ai sarit s-ul final in expresia englezeasca success story. Te rog sa nu te superi deoarece este departe de mine gandul de a da lectii. Pur si simplu, mi-a parut rau sa vad cum un text bun este umbrit.
Iti doresc succes in cariera. Il meriti.
Cu drag, Mihaela
PS. Ce inseamna amuia ai?
Sloganul tradus pe limba locului…
Aborigenii sunt din Australia, dar ma rog, poate Cristofor a mai trecut putin si pe acolo 🙂
aborigen, potrivit Dex, înseamnă băştinaş. Asta însemnînd că poate fi de oriunde, inclusiv din Australia.
…of…tare destepti va mai credeti voi cei care incercati sa va dati cu parerea…ca ai scris asa sau asa…cu sau fara diacritice…nominativ…ce inseamna promter…mai lasati-o balta…ma! chiar nu ati avut pina acum televiziune?…va pricepeti voi in tv cei care comentati negativ, ca porcu-n portocale…asa-i? priviti care post de tv vreti…nimeni nu va da peste maina!
Limba locului))))))Chiar ma amuz.. Nu ca as tine cu unii cu altii chiar treaba nu am , dar chiar nu e o rusine sa vorbesti literar, si nimeni nu interzice acest lucru. Limba locului)))) Un mesaj catre toti tinerii, chiar as ruga vorbiti putin mai frumos NU Rusisme. Chiar daca va pare amuzant , e chiar trist . Dar cu “amuia” chiar nu ma asteptam. Cu ce e mai urat “acum? Pana la urma cu aia de la Publika lasa ma oamenii sa-si faca treaba mai vedem cat sunt de buni …
Vad ca nu shtii k un koleg de al tau de la ChisTv este la Publika..dar totusi….nu inteleg de ce asa multa neplacere fata de Publika…kaci este un post ku mult mai bun si mai performant dekat Jurnal TV, daka tu esti angajata Jurnal Trust media asta nu explika faptul de ce ai kritika prin argumente neintemeiate o televiziune cu un spatiu publik larg! Oricum…critika e ceva firesc…mai ales in situatia ta…Succes comepaniei Moldcell in rebrandingul ce il va face pe 28 aprilie! Multa bafta si tie…!
Yo ptvoi….ce dea destepti…mai ales de peste Prut…si ce dea talentati si specialisti in televiziune…
Concurenta e un lucru sanatos si cei care nu inghit concurenta respectiv ar trebui sa mearga la specialist mai ales specialistii de peste Prut… 🙂
in ce limba sunt scrise primele doua cuvinte….in romina sau rusa ???? 😀
Nata maladetz!!!! taie in specialisti cu ponturi deshovie…stii la ce ma refer…;)
amuia ai ar putea insemna “hai acum, haideti acum”?
Draga SORA ROMANCA de peste Prut,”PublikaTV” a aparut pentru ca RUSIA avea nevoie de un post BOLSEVIC unde prostituatele mediatice ale lui VoroninKGB sa fie “reciclate” si vandute NAIVILOR intr-un nou ambalaj.
In fapt “PublikaTV” face PROPAGANDA CALAILOR RUSI OCUPANTI.
Atenţie la FORUMISTII KGB tip “Zmeus” cu care CĂLĂII OCUPANŢI RUŞI au umplut forumurile şi blogurile de pe ambele parţi ale Prutului!
Zmeus:
“Nu stiu de ce te superii asa tare?A-ti avut televiziune pana acum ?
Voi “moldoveni”nici macar nu vreti sa vb romaneste daramite sa aveti o televiziune.Rusine voua”
FORUMIŞTII KGB împrăştie pe internet VENINUL PROPAGANDEI RUSEŞTI prin VICLENIE şi MINCIUNI ORDINARE.
Scopul lor este UNUL SINGUR: SĂ BAGE URA ÎNTRE FRAŢII ROMÂNI!!!
“Zmeus”,MANIPULATOR KAGHEBIST,nu intelegi?
RE-UNIFICAREA Basarabiei cu Ţara Mamă ESTE ÎN PLINĂ DESFĂŞURARE!
AFARĂ CU ARMATA RUSĂ DE OCUPAŢIE!
Mare tampit mai esti in anumite privinte, desigur ca nu in toate. A cui e PUBLIKA TV??? Tu mai informeaza-te inainte de a scri ceva, ok?
@Vanatorul de forumisti KGB, esti bolnav.