De-ale mele

De ochii lumii….

Moldovenii cînd se însoară se ciocnesc cu prima problemă: pe cine luăm de nănași? Nașii dau tonul nunții și mai ales la Masa Mare.

De obicei, dacă e vorba despre un cuplu cu stagiu, victimă a  onorabilului rol devine un cuplu de prieteni mai apropiați sau mai înstăriți. Uneori decizia le aparține părinților. În ambele cazuri se poate întîmpla așa-numitul fenomen: “De ochii lumii”. Asta cînd nănașii se înțeleg cu mirii că vor pune pe masă 2000 euro, ca să dea tonul generozității, ca după aceea 600 de euro să-i ia înapoi.

Eh, toate-s bune și frumoase.Și toată lumea-i mulțumită. Și nașii care n-au dat cu obrazul în glod,și mirii care au reușit să facă conspirația cu nașii, dar și să-i convingă pe musafiri să pună mai mult pe masă. Dacă însă trece pe alături un cameramam mai atent, imagini absolut nepotrivite pot intra pentru totdeauna în filmul  nunții. Imagini cu nașul care anunță 2000 de euro (600 din care îi ia mai tîrziu înapoi), dar în realitate pune pe masă doar 1400 (dintre care oricum 600 îi ia mai tîrziu înapoi)…Asta am aflat  despre o nuntă la care nu am fost.

Eu însă am fost recent la o altă nuntă.Una olandezo-moldovenească. Olandezii au rămas cu gura căscată la unele dintre tradițiile noastre. Tradiții de care ei nici nu au auzit. Cum ar fi aceea de a aduna bani la sfîrșit de ceremonie. Mintea practică a acestui popor nu poate consuma ideea de a cheltui o grămadă de bani pentru masă, pe care rămîn tone de mîncare, ca să încerci după aceea să recuperezi cheltuielile din Masa Mare.La ei se dă o recepție pentru toată lumea, mai târziu o petrecere pentru prieten, nu se adună bani, dar se fac cadouri în baza unei liste întocmite de miri. În curînd sper să am ocazia să asist la un astfel de eveniment. Curios, oare poate fi la fel de distractiv ca și la nunțile noastre…

Comentarii

Previous Post Next Post

27 Comments

  • Reply olya 26 May 2010 at 21:52

    Nu stiu daca poate fi la fel de distractiv ca la nuntile noastre, da noi cu siguranta nu am luat nasii pentru a pune bani pe masa! Sunt oameni dragi care vroiau foarte mult sa ne fie alaturi!!!
    Cred ca mai avem mult timp pana si la noi la nunti se vor face doar cadouri de care mai tarziu o sa ia nevoie!
    Desi e o idee foarte buna, caci deobicei la dezbracatul miresei (mie tare numi place chestia asta) esti acoperit de cele mai multe ori cu cateava plapumeeeeee, cateva “pleduri” si tot felul de chestii care sau sunt in cantitati mari, 3-5 plapume, 3-4 pleduri, ce sa faci cu atatea…………….
    Aaaaa si nasii tre sa dea si ei un cadou asa sa vada toata lumeaaaaaaaaa, ce cadou au pus pe masa!!! Totul se face de ochii lumii
    Sper ca nunta mea va fi una draguta, la care lumea se va distra, fara scenariu coplicat cum se face deocbice, dansezi 2-3 dansuri si esti rugat sa stai jos caci avem un program domnule si tot asa de cateva ori, sincer iti trece cheful de dans si de distractie!!!
    Vedem………..

  • Reply diana g. 26 May 2010 at 22:18

    nuntile europenilor sunt la fel de distractive ca ale noastre, depinde cat esti de pus pe chef…

  • Reply Dee 26 May 2010 at 22:30

    poate!! mie chiar imi place cum e la ei!! mult mai simplu si practic 🙂

  • Reply Olga 26 May 2010 at 23:25

    Mai grav e cand nasii pun 1000 si iau inapoi 1200 😀 Am vazut-o si pe asta.

  • Reply dirtymartini 27 May 2010 at 00:43

    de acest “de ochii lumii” plus de “gura lumii” mi-e greatza pana in adancul rarunchilor… ma simt binecuvantata ca sunt departe de aceste “fenomene” sociale moldovenesti.

  • Reply Elena... 27 May 2010 at 08:44

    Intotdeuna am condamnat risipa pe care o facem de ochii lumii….dar asta suntem noi…la romani este mai simplu si cel mai ciudat este ca e mult mai costisitor sa faci o nunta aici cu 2 cartofi o maliga cu mujdei si 2 snitele decit la CH cind se rupe masa de feluri si feluri de mincare…chiar inca nu m-am dumerit cum e mai bine…

  • Reply "aliona" 27 May 2010 at 09:41

    Mda vesnica problema la nuntile noastre,,,,,si eu care vreau sami fac cununia acum cu o mica petrecere dupa,,,leam zis nanasilor ca sa nu se supuna la cheltuili ca stiu ca e greu la toata lumea acum ,si ca toti invitatii ,inclusiv ei sa faca acest cadou financiar in plic ,si nimeni din invitati sa nu se simta stingheriti de faptul ca cel de-alaturi asezat la masa, a pus mai mult, sa scoata si el ultimii bani din gura copiilor ,important doar sa fie ca sa nu dea cu obrazul in glod la momentul ceremoniei care este filmat si urmarit de totii invitatii…Prostii!!!
    Mai avem inka pina populatia tarii noastre isi va schimba mentalitatea in acest sens…
    P.S….dar posibil sa nu fac nici o masa cu pusul banilor,mai putine cheltuieli p-u toti si dureri de cap p-u ceilalti!!!
    Sa ai parte de o zi frumoasa!!!

  • Reply Samanta Sophie 27 May 2010 at 09:59

    Eu insa am fost la o nunta moldo-elvetiana, care s-a sarbatorit intrun castel. Fara traditii moldovenesti inutile si neintelese, fara traditii elvetiene (ei oare au traditii?), ceva foarte chic. Pana in momentul in care pe la ora 2 dimineata, mireasa s-a imbracat intrun tricou larg, blugi si slapi si a inceput sa stranga de pe masa, in timp ce ultimii oaspeti asteptau taxiul.
    Cum n-ar fi nuntile noastre moldovenesti o mireasa nu si-ar permite asa ceva, cred eu.
    Dar ce ai descris tu cu nasii… Eh, fenomenul “de ochii lumii” nu permite neamului nostru sa fie sincer cu sine insusi. Penibil!

  • Reply lilia r 27 May 2010 at 11:46

    Da, la noi miresele nu-si permit sa stringa de pe masa in tricou si slapi, ele string in rochii si cu manusi. La ultima nunta la care am fost mireasa cu manusi albe aduna de pe masa cu miina tiftelute si pirjoale si le aduna in pungi, cica astepta a doua zi oaspeti si acasa.

  • Reply Ulya 27 May 2010 at 14:09

    Ca sa faci o nunta asa cum vrei tre sa fie din banii tai (a tinerilor) si nu ai parintilor, plus e nevoie de putin schimb de mentalitate.

    Fiindca gasesc si eu banale multe dintre traditiile nostre, inclusiv ‘pusul banilor’, din insistentele mele nu s-a zis cine si cat ‘pune pe masa’. Nu era nevoie de nici o camera de filmat ca sa vezi cum lumea scotea banii pe sub masa si mai scadea din suma. OK, oricum pentru noi era important sa se simta lumea bine si noi impliniti, da sunt exact chestii din astea ‘de ochii lumii’. Daca s-ar fi spus, apoi, na, uite cat eu dau.
    Ei, fiecare cu valorile lui. Bine zicie Samanta, “fenomenul “de ochii lumii” nu permite neamului nostru sa fie sincer cu sine insusi”

    Daca as face nunta din nou (cu acelasi mire) as merge cred undeva departe si mi-as lua doar parintii si prietenii apropiati. Restul, nu au de ce sa se chinuie indeplinindusi ‘datoria’.

    Acum zilele astea mi-a zis cineva ca cica nasii in MD pun pana la 5000 euro.
    E adevarat? Oare nu e mai cu folos de investit asa bani in educatia copiilor decat sa ii arunci in halul asta?

  • Reply Gerassol 27 May 2010 at 14:58

    Poate nu ar fi atit de importanta suma pe care o daruieste fiecare invitat mirilor daca si preturile de la restaurante nu ar fi atit de exagerate.Noi am facut nunta cu 6 luni in urma ,tot asa spuneam ca nu conteaza cit vor inchina invitatii sau ce cadouri vom primi principalul sa se simta toti bine.Ei pe naiba cind vezi ca dai 700 de lei pe o gaina impluta si 350 pe o farfurie cu sarmale, ma scuzati va rog.De ce sa se simta stingherit de cit scoate vecinu din buzunar, ar fi logic ca el sa se uite in farfurie si sa aprecieze singur masa la care sta.Pina la urma nimeni nu te obliga sa vii la nunta, daca poti si ai o stima fata de miri sau parintii acestora vii si-ti faci datoria, p-u ca nu cred ca se duce vre-o unu la nunta din placerea de a minca si inchina, mai degraba p-u ca are o datorie de intors sau va ajunge si el in rol de socru(soacra) mare(mica) sau nanasi.
    Am fost prea rea?!:)

  • Reply E.T. 27 May 2010 at 18:52

    Asa ma enervati cu comentariile astea ieftine.
    Gata am decis, la nunta mea sigur o sa selectez oameni care o sa-i invit, o sa ma informez sa nu fie birfitori, nemultumitori si putin informati.

  • Reply Nicole 27 May 2010 at 19:55

    stiti ce asta e tipic moldovenesc sa discutam ce si cum si de ochii lumii sa facem multe fara a ne gindi ce ne dorim sa ne discute lumea sau nunta sa fie cu mare chef si daca mireasa stringe de pe masa pe cine si ce il doare care e problema si chiar daca oaspetii asteapta ultimul taxi ….si risipa e mare ca nu ne gindim la dumnezeu …asta am vrut sa spun dar nepotica mea care o facut nunta stitit ce am sfatutito eu sa-si ee o muzica buna ca atunci nimeni nu are timp sa discute citi bani se pun pe masa si cem incare e pe masa si daca cineva o mers acasa flamind si cum si ce cadouri se aduce…noi in familie ne-am inteles ce sai cumparam ca sa nu fie cadouri duble si inutile asa ca oameni buni daca doriti din toata inima sa dauriti ceva atunci o puteti face chiar daca nu va este greu sa intrebati ce isi doresc mirii sau sa va intelegeti si cu alti prieteni in privinta cadourilor….asa ca oameni buni noi avem traditii frumoase da nu stim ale pretui si ca la noi nu sunt nicaieri chiar ca masa mare ca dezbracatu miresii si multe altele ..si vreu sa spun ca aceasta sarbatoare se organizeaza ca un adevarat scenariu….asa ca adaca aveti de gind ceva organizati bine ca sa aveti parte de o frumoasa amintire pentru voi da nu pentru gura lumii incepind si cu alegerea nasilor de care iti va fi placere sa mergi la ei si dupa un sfat si sa stai la masa….
    Sa va spun can unta o fost tare frumoasa si vesela si ea imi tot multumeste mult ca eu am facut atunci atatea nervi sa ee muzica care iam spus eu ….atat ca eu nu am putut fi la nunta din cauza vucanului uite asa …..sa ma simt cea mai fericita cind lumea zice de nunta lor ca au primit atata energie pozitiva de la nunta lor…….

    • Reply Samanta Sophie 28 May 2010 at 10:05

      Nu pot spune ca pe mine tare m-a durut undeva vazand mireasa strangand de pe masa, dar pur si simplu mi s-a parut urat de tot. Mireasa trebuie sa fie mireasa pana o dezbraca mirele in dormitor, invitatii sa pastreze in amintire imaginea unei mirese fermecatoare, de la inceputul nuntii, pana la capat.
      Nu stiu cum altii concep miresele, dar mie ele mi se par zane din povesti, si odata cu schimbul hainelor, mi se distruge iluzia creata. Asta m-a deranjat. Toata seara mireasa si spre dimineata – servitoare. N-ar trebui asa, totusi…

  • Reply Nicole 27 May 2010 at 20:00

    am facut greseli ….

  • Reply Ranbir 27 May 2010 at 20:29

    Eh, mi-ati pravalit toate certitudinile…nu ma mai insor nici vara asta….

  • Reply Nicole 27 May 2010 at 21:24

    da si am uitat ce am vrut sa spun in europa fiecare stie ca merge la nunta si trebuie sa-si plateasca masa plus un ajutor la cei tineri…. asa ca gura lumiiii…..si daca tu vrei cit si cum si cit de trage inima …ai venit din tata inima atunci tii totuna ce zice lumea si cit pune nasu aici el nici nu-i si mai ales ca nu se striga ce si cum si cit so pus se da plic si buna ziua citi bani sunt acolo….

    • Reply DvT 27 May 2010 at 23:40

      Nu e adevarat.
      la nunta noastra am primit : carti de bucatarie, jucarii “wish you luck”, max 50 euro in plic ( au fost si 15). NB: nuntasii au fost din 5 tari dijn europa de West, instariti ( sa nu credeti ca niste saracii), pur si simplu aici NU se dau cadouri scumpe. toata lumea stie despre asta si accepta ca nuntile sunt pentru a lasa amintiri placute, nu pentru a colecta bani.

  • Reply DvT 27 May 2010 at 23:31

    si eu m-am maritat in Olanda si am facut doua nunti: acolo si la Chisinau.

    cea din Olanda a costat 25,000 eur si am primit in dar 1,100 euro.

    daca as putea s-o fac inca o data, as face-o fara a ezita, caci a fost superba!

    cea din chisinau a costat 8,000 euro si cadouri am primit 6,000. Nu am colectat bani, nici macar nu am avut ‘inchinatul paharelor’ – cine a vrut, s-a apropiat si a dat un cadou. chiar din contra, la sfirsit noi am oferit cadouri la toti nuntasii, ca sa aiba o amintire de la nunta noastra. asa am avut noi chef s-o facem.

    pina la urma multi s-au suparat ca nu le-am dat voie sa anunte cadoul, ‘ ca la oameni’, ‘sa le aratam olandezilor ca nu suntem mai prejos’.

    oalndezii insa au ramas inchintati de muzica-mincare-bautura-dans, si au zis ca nunta mai frumoasa nu au vazut.

    iau eu cu sotul meu am ramas cu amintiri excelente, caci am facut cum am vrut, noi am platit, si noi ne-am veselit.

    the end.

  • Reply viky 28 May 2010 at 19:32

    In mare parte sint de acord cu Nicole, facem multe lucruri in MD de ochii lumii, ca sa nu ne scoata birfe… Stiu si eu niste nunti care au avut din belsug mincare si bautura, dar la urma tot au fost vorbe pe din spate ca a fost putin… de, nu poti intra in voie la fiecare…

    Am fost la mai multe nunti grecesti, ca sa fac si eu o comparatie. Ei fac la magazinele specializate in asemenea evenimente, o lista cu cadourile ce ar dori eventual sa la primeasca. Rudele se duc acolo si ,, pun” bani pentru un cadou mai mare , cum ar fi frigider sau cuptor, depinde ce cadouri sint in lista. Daca nu se reuseste sa vezi acea lista se poate de daruit si ce cadou al la indemina, noi ne-am dus cu un set de pahare din cristal, care nu au depasit 30 de euro. Astfel au procedat mai multi. Ei nu percep cum sa dai bani, adica ca la restaurant, ”am mincat si am platit?”

    De fapt ei pun accentul pe cununia religioasa care e frumoasa si biserica e impodobita cu floti vii.
    La capitolul mincare au cel mult 5 feluri care sunt impartite in gustare, felul principal si desertul care este torta.
    Pe urma urmeaza dansuri pina la rasarit de soare si nimeni nu-si face griji ca a pus mai mult sau mai putin ca altii.
    Ce-mi place la ei ca dau la sfirsit ca amintire o ” bomboniera” un pachetel simpatic cu caramele mici si eventual un suvenir mic ce simbolozeaza unirea a doi oameni…

    Simplu si frumos, cred ca avem ce invata de la ei…

    • Reply E.T. 29 May 2010 at 10:57

      DAR, nu noi suntem primii si nici ultimii, asta-i legea nuntilor la moldoveni, si nasul e acel care porneste masa si face cadou tinerilor o suma mare de bani. Daca sincer eu n-am auzit caz unde nasii sa sa spuna o suma dar acolo sa fie mai putin si tot asa. Plus la toate in legatura cu masa care se rupe in doua de bucate…si ce daca? Fiecare face dupa posibilitatea lui. Daca familiile mirilor au posibilitate si vor sa impartase bucuria lor mare cu prietenii rudele si altii, ei dau un chef de zile mari care se numeste nunta si credeti-ma ca nu invita oamenii pentru bani dar pentru chef si veselie.
      Dar am intilnit cazuri cind oaspetii au vrut sa puna o suma dupa care s-au razgindit, motivind ca pe masa locul pentru un om nu a costat mai mult de 1000 de lei…ia-ta aici e “po moldavschi”. Mi e imi plac nuntile la noi in tara pentru ca sunt frumoase si pentru ca avem muzica populara buna, de calitate,si pentru ca avem gospodine care gatesc extraordinar, si pentru ca avem oameni cu bun simt care stiu sa faca veselie. Si pentru ca avem miri frumosi care isi iau haine de sute de ori mai frumoase decit a europenilor sau a americanilor, si pentru ca avem saloane cu mesteri iscusiti care stiu sa transforme o domnita in Zina sis a-I implineasca visul sa se simta MIREASA…inca multe as adauga…iar nasiii
      Pentru mine nasii ar fi niste persoane pe care in primul rind i-as respecta si m-as mindri cind as spune ca astea sunt nasii mei, plus la asta, nasii sunt ai doilea parinti, persoane care te cununa, care iti boteaza primii copilul care iti sunt alaturi la bine si la rau si care stiu sa fie un exemplu pentru fini.
      Imi place absolut tot ce tine de tara mea.

  • Reply Elena 29 May 2010 at 14:28

    n-am inca cu cine sa fac nunta insa tot mai mult merg spre ideea sa nu o fac deloc in sensul cel mai traditionalist moldovenesc sau sa o fac intr-un mod original cu cei mai apropiati….

  • Reply Bonita 29 May 2010 at 15:22

    Fecare isi face nunta asa cum isi doreste, traditiile sunt pentru reper, vrei le respecti, nu vrei, nu le respecti, si la noi daca vrei la nunta poti sa nu stringi bani, asa ca fiecare decide sa faca cum vrea, si nu mai dati vina pe obiceiuri, si lasati odata Europa asta, de parca am trai undeva in jungla, si acolo e civilizatia. O sa imi fac nunta cu toate obiceiurile in viziunea cuiva “prostesti’, si asta din simplu motiv ca asa vreau eu, si daca as trai si in Patagonia, as face la fel.
    P.S. Patagonia e pe linga Argentina

  • Reply Daniel 31 May 2010 at 10:14

    Si in Romania e la fel ca in MD. Mi se pare jenant sa astepti sa strangi bani dupa nunta. Ca si cum nunta ar fi o afacere si nu o placere a celor care se casatoresc. De asta nici nu am facut nunta. M-am rezumat la o casatorie civila plus doua mici petreceri restranse. Una cu parintii si rudele mai apropiate si inca una cu amicii. In ambele situatii am suportat cum era firesc cheltuielile iar micile cadouri primite au fost strict simbolice.

  • Reply shon 18 January 2011 at 12:13

    spunetimi va rog se poat esa i doi nasi la nunta?

    • Reply Nata Albot 18 January 2011 at 17:12

      se poate si fara nanasi, daca se bat tocmai 2 perechi…

  • Reply Marina 18 April 2012 at 22:30

    Citesc aceste comentarii si ma ia groaza. Cum sa se schimbe mentalitatea noastra moldoveneasca, daca anume generatia de azi nu mai stie cum sa exagereze. Din obiceiurile si tradittile stravechi n-a ramas nimic, s-a amplificat numai inchinatul l masa mare. Adica cifra sumei dublata sau triplata sau ….. Cineva a mai scris : nimeni nu e obligat sa vina la nunta, daca are placere , apoi sa vina sa-si faca datoria….. ce datorie , oameni buni? cui aratam fala cu sali si restaurante care au preturi astronomice???? cui aratam inchinatul asta de mii de euro??? pentru ce? ca pina la urma, duèpa petrecere sa se inceapa cearta intre rude, parinti , tineri s.m.d. ca cineva a pus mai mult sau mai putin???? Oare nu e mai bine si mai frumos intr-adevar sa contribuim la lista de cadouri propusa de miri , iar in seara nuntii sa felicitam si sa cinam impreuna cu mirii . Da, da sa cinam, si sa nu ne batem joc de masa care este intinsa in straturi de platouri cu toate bunatatie pentru orele noptii, cind lumea deja doarme din picioare si nu mai are chef fe mincare. Pe timpuri, nuntile se se serbau duminica, asa ne spune si sfinta biserica, ca sa simtim si sa savuram din frumoasa sarbatoare ce da nastere unui nucleu familiar, care trebuie sa inceapa viata de familie nu de la calculele matematice dr de la valorile familiei.

  • Leave a Reply