Tot în cămin am trăit o altă experiență. Am aflat ce este moartea. Un băiat de la un etaj de mai jos, s-a spânzurat chiar de niște copaci din apropierea căminului. În capul meu de copil de 4-5 ani s-a întîmplat o confuzie:cum adică vecinul pe care îl cunoșteam putea să se spînzure? Ce-I lipsea?Părea un băiat împăcat cu viața?De ce oare ar vrea să se despartă de ea? Atunci probabil am înțeles absurdul unui astfel de gest disperat. Moartea însă nu a rămas pentru mine doar o descoperire a copilăriei. Abia acum înțeleg că această are loc în fiecare zi. Trece prin destinele multor oameni, iar într-un moment dat și destinele acestor oameni se încheie cu o moarte. Știu că mulți ar putea să mă condamne pentru că vorbesc atât de ușor despre ea. Eu însă nu i-aș condamna.
Părinții mei, fie au avut prea multă încredere în mine, fie erau pre ocupați de serviciu, casă, griji. Pentru că mi-au dat destul de multă libertate. Eram mică, nici nu mergeam la școală cred, cînd m-a înscris mămica la școala de balet. Despre balet nu-mi amintesc mare lucru, dar despre drumul pe care trebuia să-l fac pînă acasă, singură, cu troleibuzul – asta da experiență! Vai, ce mică și măndră eram să știu că sunt atît de mare, încăt pot singură să merg acasă.
13 Comments
Da! cand santem mici vrem sa facem totul singuri, acum prefer unele lucruri totusi parca sa le faca cineva pentru mine si sa nu mai fiu atat de “independenta”, ei, da asta e parerea mea!
Cat despre moarte, eu, personal, tare ma tem de ea, posibil pentru ca sunt foarte curioasa de fire si ma tem sa nu-mi scape ceva. Ce daca se intampla ceva super important dupa ce mor eu (mai ales dupa ce “decid” sa mor?)
As vrea sa pot avea mai multa credinta, atunci as fi mai nefricoasa, as vrea sa pot crede in ingeri si rai si viata dulce de dupa (daca nu faci pacate), dar imi este greu, asta-i rau 🙁
Cam fara sens am scris se pare, dar nu am redactat, am scris ce mi-a venit ca raspuns la randurile tale de mai sus 🙂
trist si frumos mesaj
Super tema… care ma framinta de citiva ani buni… Si cu orice ocazie spun tuturor…”orice faci, gindeste-te la moarte… toata viata trebuie sa te gindesti la asta”… am ajuns la concluzia ca asta e filosofia vietii noastre… (daca stam la o bere pot sa povestesc si o istorie (mai multe) despre bunicii mei, subiect de film…care m-a si determinat sa cred asta cel mai mult)… Mersul tau la balet seamana mult cu mersul meu la acordeon si pian… Sper sa revin…acuma o fac asa, in graba, dar tema imi pare esentiala pentru existenta noasta… (nu-s influentat nici de Bacovia, nici Baudelaire).
e o temà care face parte din viatà,eu cind eram micà Nata,aveam o fricà enormà de moarte,datorità lui taicàmeu am invins frica,deoarece el m’a fàcut sà cred cà si asta se intimplà,cum exzistà viatà asa exzistà si moarte din pàcate,si frica iti trece ,cind mai ales se intimplà cu cineva apropiat.cind tata a trecut in nefiintà am stat ultima noapte lingà el si simteam parcà mà privea de undeva de sus,cel mai interesant e cind iti apar in vise,totushi sint niste lucruri ciudate,care mà pun pe ginduri si as vrea sà cred cà mai este o viatà si pe lumea cealaltà.sint convinsà cà putin se discutà despre tema datà si poate incà cineva mai are tremurici cum aveam eu in copilàrie,deaceia e bine ca sà discutàm de toate lucrurile care fac parte diin viata noastrà.
Salut!! Moarte este la ceia ce ma gindesc de foarte mult timp si nu la moartea mea ci NU DA DOAMNE la copii mei, De ce? nu stiu, ma tem foarte mult si stiu ca nu este bine dar parca ceva ma impune, imi imaginez situatia….
Ajutati-ma !! cum sa scap de ginduri rele.
eu zic sa mergi la medic. el ti-ar acorda un ajutor profesional… dar daca vrei parerea mea, atunci moartea este un lucru inevitabil si este absurd sa te gandesti sau sa te feresti de moarte. pur si simplu nu are rost si nici o logica sa ai asa ganduri… vreau mai multe sa zic, dar nu sunt eu cel cu sfaturile… pur si simplu traiesteti viata. unica ce depinde de tine e sa traversezi drumul a culoarea verde si sa te asiguri in acelas timp, in rest apa curge la vale si pasarile zbor, bine ca vacine nu zbor…
eh, copii in africa mor cu miile de foame, da tu ganduri de moarte ai… cum s-ar zishi…
este exact ceea ce vorbeam eu mai sus, trebuie sa gasesti credinta si atunci moartea nu va mai parea un lucru rau sau urat sau trist, dar….asta e greu, asta as vrea si eu sa stiu cum!
eu tot vrea sa povestesc despre moarte un pic… zilele trecute am avut o intamplare si m-a marcat puternic, desi par a fi o persoana pragmatica si mai putin emotiva sau tind spre asta…
am fost la alimentara de alaturi de casa si am observat un pisic acolo, vanzatoarea la fugarit… am iesit din magazin cu cumparaturile si m-am pornit spre casa si am observat din nou pisicul, care de data asta trafersa drumul. cu coada sus, tsantsos, liber si increzator in viitor… in timpul acesta, fara viteza mergea un automobil in mod regulamentar, cum s-ar zishi… si uite asa lent, trece peste pisic si-i curmeaza existenta… pisicul nici nu a incercat sa se fereasca de masina, iar soferul cred ca nu l-a observat caci nici el nu a franat sau nu a vierat ca sa-l ocoleasca, caci nu avea viteza mai mult de cat 40 km la ora…..
uite este, uite nui…. si dupa asta ma gandeam… de unde as avea incredere ca voi ajunge acasa cu alimentele… cred ca este o intrebare in surplus…
da de marcat, am fost marcat…
Din codru rupi o ramurea
Ce-i pasa codrului de ea,
Ce-i pasa unei lumi intregi de moartea mea.
(G. Cosbuc)
Refertor la moarte, nu-mi este atit frica de moartea mea, mai mult imi este teama de stingerea din viata a celor dragi si apropiati. Personal ma tem mai mult de o boala grea incurabila, de chin.
EXACT! mai bine spus nu se putea
As vrea sa am timp, sa pot sa ma gindesc la prostii din astea, si la aberatii, avind un regim super incarcat, nu prea stiu ce e cu mine uneori, daramite sa ma mai gindesc la moarte, o sa vina cind o fi sa vina, intre timp incerc sa imi fac existenta cit mai frumoasa,,,, da la lucruri triste, la ele o sa ma gindesc miine, daca o sa am timp………da tare bun subiect de discutie “ati mai gasit”
“U menya doma vanna glubje”