Așa ar trebui să fie, cel puțin, și cine crede că n-am dreptate, să arunce în mine cu ceva. Cred că m-aș întoarce în vară.Acolo mi-a fost încă bine. Acolo toamna mi se părea vară. Și numeroasele planuri pe care le aveam erau urcate pe curcubeu. Știe cineva dacă există astenie de toamnă? Că eu n-am auzit, dar parcă există. Ia uite, Robbie Williams atâția ani credea că necazurile i se trag de la droguri și când colo medicii îi pun diagnosticul: boală mentală – depresie cronică. Omul numa-numa și-a găsit femeia vieții, a călcat, cum s-ar zice la noi, cu dreptul și hopa! se-nchedică. Unde-i dreptatea?
Azi blogul meu continuă depresivă linie a insatisfacției, regretelor și nedumeririlor. Cred că trebuie să trec, ca un fluture în formare, prin această îngustă și asfixiantă gaură a coconului. Pentru că doar așa, se zice, un fluture se poate face fluture cu aripi puternice și vânjoase. Da nu evo nafig…m-am săturat de găuri înguste.
Eu nu-s Mădălina Manole și nici Paris Hilton. Eu îs un om care reprezintă o stare de spirit, bântuită și miciunoasă. Că doar n-o să mă apuc acum să vă povestesc brașoavele vieții, dar știu că multe dintre ele coincid cu ale voastre.Mai multe decât par la prima vedere. Așa un post trebuie să fie foarte liniștitor, măgulitor și întrebător.Parca aș asculta un I Will Survive, dar Gloria Gaynor e un pic iritant de optimistă. O să caut un relaxed version. Tre să incetez să fac consultanță, simt cum mă istovește. M-aș încărca de la alții, dar nu prea am alți în jurul meu care să mă încarce.
Azi la 13.00, la Aquarelle FM, vine Ina Vieru – femeia-femeie. Mi-e dragă de ea. Poate pentru că a trecut prin aceleași stări, poate pentru că a dus-o capul cum să le depășească.Deci ne auzim. La radio eu îs alta, nu vă temeți. La radio eu pot fi fericită, fără să fiu ipocrită. Și de fapt, încercând să urmez sfatul unui minunat psiholog: că să scapi de o problemă, încearcă să o formulezi, identific-o cu un obiect și găsește-i în imaginația ta ceea ce poatea distruge acest obiect. De ex: te doare capul, durearea seamănă cu o lamă. Lama poate fi distrusă de un buldozer.Foc la imaginație!
27 Comments
citind rindurile acestea ma regasesc in anumite episoade….dar totusi imi trag o palma si merg inainte!!
viata e prea scurta pentru a-ti irosi timpul in depresii sau bad-mooduri…
Nata tu esti imboldul cela viu si rapid care te readuce pe planeta prezentului indifernet de cum este ea la moment…..
te iubim, fii tare….
🙁 cu parere de rau, eu traiesc sub deviza … жизнь коротка , потерпи, не долго осталось …
De ce fara dispozitie?
Cheianu azi nu toarna?
Organizeaza-ti peste 6-8 saptamini o plimbare in Egypt cu familia,unde vei mai acumula ceva energie.
Derjisi.
Acum e 13.06 va ascult cu atentie!!!pupi. Si mie imi place Ina Vieru.
Este pentru prima data cind vad pesimism la tine. Ce-i cu depresia asta?S-au nu sunt eu la curent cu ceva? Felicitari lui Cheianu prin intermediul tau.
Datorita tie am cunoscut-o pe Ina Vieru si mi-a placut de ea. E super inteligenta, adevarata si curajoasa. Te cred pe cuvant ca e si frumoasa, ca eu nu stiu cum arata si nici povestea ei trista n-o stiam. Iti iese tare bine emisiunea, nu am obiectii:) Urmaresc activitatea ta de mai mult de un deceniu, pe toate posturile posibile si cred ca devii tot mai buna!
PS Apropo, esti suficient de optimista, nici nu poti cere mai mult de la o Scorpioana.
Nu este in viata inegalitate mai mare care duce la dezechilibrul balantei, decit nepotrivirea de gindire si de intentii.
La fel ca si bucuria, tristetea este o stare normala care face sa mai meditam sau sa punem gindurile in ordine (asa e la mine). Nu pot sa fiu un robot programat numai sa zimbeasca, nu e real.
Eu de doua zile ma intreb de ce cuvintul ”abreviere” este asa de lung!!
Eu de mai multe zile ma intreb daca avioanele zboara pe la polul nord, pe de-a dreptul…..
numai pe diagonala
Multumesc pentru efortul de a raspunde, sper ca am inteles corect 🙂
la servici deanline-uri si munca ca sa faca profit multinatioanala si sa iasa tara ei de origine din criza;
vin acasa -deschid tv si o vad pe fosta concurenta la miss ca a fraudat voturile la legea pensiilor (si in aceasta lege se zice ca voi iesi la pensie la 65 de ani
Asa ca am aminat orice gind pe alta zi si mi-am pus castile pe urechi
Asta-i terapia din momentul asta ! Daca vreti-ascultati si voi … miine va fi o alta zi !
http://www.youtube.com/watch?v=hcU3ZgLVrYo&p=5D363D0B034425E1&playnext=1&index=8
Nata, esti cea mai frumoasa fata de la JurnalTV. Apropo, ati putea-o desemna in cadrul televiziunii pe cea de-a doua dupa tine si de ce sa nu aveti si voi un concurs de frumusete? Ca doar e Jurnal, ce mai! Faceti lucruri inteligente, doar ca trebuie sa izgoniti badaranii de acolo si astfel n-o sa mai fii pesimista.
concursurile de frumusete sunt cea mai mare pierdere de timp. cit despre cea mai frumoasa….m+ai facut sa ma intreb daca trebuie sa activey un astfel de mesaj sau nu…il activey cu remarca: nu sunt de-acord
super! 😉 succese in viitor
Eu de luni tot astept ca “maine” sa fie mai bine. N-a fost. Cel tarziu azi am renuntat sa cred asta. Daca a inceput asa de la o luni, apoi precis va tine toata saptamana. Imi va fi mai usor sa trec peste ea daca nu voi mai avea asa asteptari inalte la ziua de maine…
Cind am auzit la emisiune de la tine ceva de genul “ce fac femeile cu salariu de 4-5 mii de lei”…m-am gindit…Nata, pe ce lume traiesti?
Totusi nu pot sa inteleg femei care traiesc cu sot care le insala. Cum poti sa te mai uiti la el dupa, cum poti sa te subestimezi in asa hal, cum poti sa te abtii sa-i reprosezi…cred ca continuarea mariajului dupa ce te-a inselat cu o *** este un samoobman care dureaza doar un timp. Eu nu as putea sa traiesc cu asa sot care pur si simplu a mutilat o relatie si o viata si o familie si precis o “samootenka”. Asta stiu la sigur.
Inca ceva…emisiunile tale imi plac mult. Inteleg ca chestia cu mincatul tine de reclama la local probabil, dar nu imi place. Succes
as vrea sa ascult si eu interviul tau cu ina vieru,n-am reusit sa-l ascult ieri la aquarelle fm
emisiunile sunt pe site-ul aquarelle
Cu Vieru nu-i!
Salut Nata. Ba esti frumoasa si desteapta si trista si vesela si asha cum vrei tu sa fii. Nustiu ce-i asta dispozitie de toamna sau altceva , dar exact cind se termina caldurile si vine frigu te apuca depresia. Cind toti iti spun ” fii tare” dar tu vrei sa fii slaba, ” esti frumoasa” dar tu nu sti de acord. Si vrei sa te lase toti in pace. Linishte si un pic de singuratate. Asha ca sa te aduni. Sa iesi din “vodovorot-ul”asta rutinos.Ca apoi sa apari iarashi stralucind. Nush, eu asha ma simt. Dar tu? Iata si cintecul dispozitiei mele. http://www.youtube.com/watch?v=X1Fqn9du7xo
da mie cind mi/e scirba de tot ascult Donna Hightower “If you hold my hand”…super energizant…si asa mi/e kisla de tot..k acum spre exemplu…da nata chiar e frumoasa…da nu cea mai frumoasa de la jurnal…hai sa fim seriosi rokoko sau kakadu cum ti se mai pune acolo…da eu de azi invatz franceza…iaca asa…
frumusetea nu se vede numai pe dinafara, mai Costachele. Reiterez> Nata, esti cea mai frumoasa.
Este adevarat ca unii platesc ca sa apara la Prinzul in Aer?
bineinteles…Ghimpu a fost primul
Da, e adevarat….Ghimpu a fost primul care a platit
Gotcha!