Drăguţă seară. Fără prea multă agitaţie. Echipa de marketing de la Mall – destul de bine organizată şi inspirată. Deci totul a mers strună. Aşa cum îmi şi doream, rochia de la Ted Lapidus a fost, în primul rând, o sărbătoare pentru mine. Şi chiar dacă era cu o mărime mai mare, nimeni nu şi-a dat seama. Iar eu am avut loc în decolteu să-mi ascund şi rujul şi telefonul mobil.
Aşa deşteptare ca azi, mai des….Mi-am luam elanul să ies din pat de vreo sprezece ori. Una dintre tentative a fost însă cea mai dulce. Când a venit cea mai mică, Sonia, în pat la mine, fiind dornică de comunicare, şi văzându-mă aşa somnoroasă, în loc să insiste, aşa cum fac de obicei copii, îmi declară: Mama, nu te mai deranjez. Mă duc jiosi. Hai domi, mama. Învăţ şi eu la 30 să fiu simţită, cum e ea 2,5 ani. Tot Sonia azi a înţeles legătura directă între faptă şi consecinţe. Mama, dacă facem dezordine, nu mai vin azi musafirii?
Eu azi am timp de mine. Frig aceste vorbe. Mai ales după ce ieri am revăzut o cunoştinţă care are tot timpul pentru ea. Este echilibrată. Este împăcată. Este împlinită. Nu, nu aş vrea să fiu ca ea. Dar nici ca mine nu poate mult dura. Se uita la mine şi mă întreba dacă mai pot. Eu de unde să ştiu?Când n-o să mai pot, atunci voi şti.
Dar să nu ne mai lingem rănile atâta. Azi aştept musafiri şi am o satisfacţie nebună din timpul petrecut la bucătătrie. Am ales 4 reţete de salate pe care nu le-am mai gătit până acum. Morcovi ca la El Paso, Salata de telina cu pui, Salata de pasta cu rosii uscate la soare si Salata de varză cu chimen şi alune.
Dacă Jamie Oliver lucrează azi la bucătărie, eu la bucătărie mă odihnesc – în mica mea biserică, în care intru foarte rar, dar în care mă încarc cu energie, ca în cel mai sacru lăcaş. În curând, aceste sporadice plăceri de gospodină vor deveni partea din activitatea mea zilnică. Ştiu că vreţi mai multe detalii, dar încă nu, nu acum. Promit să vă placă.
13 Comments
Se asteapta un “Едим дома” cu Nata?
he… ti-i draga si tie de Jamie Oliver?
cred ca daca traiam in UK, nu eram maritata si eram mai desteapta… atunci precis ca ma agatam de el sa ma ia de nevasta :)) Ii faceam si 3 fete cum ia facut actuala lui sotie 🙂
dar fiindca traiesc in RM, si sunt casatorita cu cine sunt.. si am doar 2 fete..
nu-mi ramine decit sa fac colectie de carti ale lui Jamie, si sa-i delectez pe ai mei cu vreo receta trasnita de-a lui.
of, of, mai, mai… eu cu sotia mea, ambii citim acest blogg si comentariile… dar barbatul tau?!
:))
barbatul meu nu are timp de bloguri… el face bani
una nu incurca alteia sau altuia. de altfel sa-i dea domnu sanatate sa faca bani in continuare, dar important e sa-si gaseasca si timp sa-i cheltuie sau are cine-i cheltui!? 😉 de altfel sa fie o veriga buna in sistem, sa plateasca impozite dar mai mult sa le evite, ca asa se practica la noi. mai ales ceea care fac bani, ca restu na, citesc blogguri… dar eu o sa continui sa citesc blogg-uri, o sa citesc si o carte, invat ceva franceza, stau cu familia, educ personal copilul… nu inteleg, cu ce-i mai rau asta e de cat sa faci bani?!. oricum eu plec la serviciu, ca de foame nu moare nimeni, dar eu iau salariu si da! nu fac bani cum unuii… citesc blogg-uri. nu inteleg, cei rau in asta
Esti foarte frumoasa, tot mai frumoasa. Succese.
asteptam, asteptam.
arati de milionae, ca de obicei :-*
sper ca ti-ai iesit bine salatele! am incercat si eu una cu pui si telina. e f buna.
aparitia de la mall a fost de-a dreptul spectaculoasa! ca de obicei!
bafta!
Esti insarcinata? Sper sa nu par prea bagacioasa
nu sunt. rochia era prea mare
Deloc rochia am avut in vedere:) Daca tot ai zis ca vei sta mai mult la bucatarie…:)
De ceva timp am si eu prea mult timp liber pt mine:) nu este tocmai distractiv. In cazul in care ai nevoie de ajutoare in activitatea zilnica, despre care deocamdata nu vrei sa vorbesti, asi fi bucuroasa sa ma contactezi.Snt si eu pasionata de bucatarie:))))