October 2010

Dialog între mine şi mine..(pls fără aluzii la careva devieri psihice)
– Nata, ce ai fi vrut să faci iubito în această magică zi a cifrelor?
– Păi, cum adică ce? Cel mai mare vis al meu, în acestă zi, e să lucrez. Neapărat să lucrez.E duminică totuşi. Să stau în ploaie, cu machiaj, coafură, în cea mai frumoasă, romantică şi vaporoasă rochie, cu un microfon în mână, să-mi îngheţe măinile şi vârful degetelor de la picioare,să mă fac că nu plouă şi să-i fac şi pe vreo 300 de oameni să uite de ploaie, frig şi de ziua de luni care urmează.
– Şi ţi-a reuşit? Cum?
– Uuuuu. Ştii vorba aia: satu arde, da baba se chiaptănă. Azi am înţeles că nu e o zicală chiar atât de proastă. Având în vedere condiţiile climaterice precare, evenimentul din start nu promitea mare lucru. Dar musafirii s-au simţit binişor, ascunzându-şi pielea de găină sub plapumele primite în dar, au urcat la înalţime să admire oraşul, au văzut cele mai spectaculoase focuri de artificii şi au gustat din canapeuri gustoşele.
– Şi totuşi cum ţi-a reuşit?
– Păi am avut un partener cărui nici cu pistolul la tâmplă nu-i închizi gura. Slavic Romanică. Bun băiat. Adevărat profesionist. Rezervat în spatele scenei, dar foarte generos în faţa publicului.

Şi bineînţeles, această superbă rochie, care cred că şi pe cel mai mare ger te-ar încălzi cu gândul că eşti aproape irezistibilă.

Pentru aceasta nu pot pot decât să-i spun un mare mulţumesc Cătălinei şi salonului Royal, al cărui proprietară este. Îţi face din ochi de pe strada Bucureşti, Crown Plaza.

Vă sugerez să mergeţi neapărat acolo, dacă veţi avea nevoie să arătaţi excelent şi nu vă veţi dori decât o rochie cu adevărat specială. Sper, că de aici în colo, să legăm cu Royal o colaborare  frumoasă, care mi-ar permite de fiecare dată să ies în scenă cu capul sus ridicat. Ce puţin îi trebuie unei femei pentru a se simţi pe cal, pe ploaie, pe scenă….