De-ale mele

Ultima, vinere, din noiembrie

Azi, vineri, credeam că va fi mai greu. De fapt a fost şi n-a fost. Întîi de toate, aproape că am inventat o zicală sau chiar două,inspirată din experienţa mea matinală de la stomatolog: Sub orice punct, se poate ascunde o groapă sau Nu orice găurică din dinte e atât de mică pe cât pare. Am precizat că e din dinte, ca nu cumva nişte muligambişti neinspiraţi să dea replici, doar de dragul replicilor.

În al doilea rând, azi mi-am umflat capul de reţete. Şi nu înzadar. Pentru că în sfârşit, am avut timp să le aleg pe cele care o să-mi placă să le şi gătesc. Că până acum, cam multe la repezeală s-au făcut.

Tot azi, am avut un interviu cu Stela Popa. Interviul a fost făcut pentru Vocea Basarabiei, iar eu am simţit un val de admiraţie pentru Stela şi pentru abilitatea ei de a conecta întrebările cu răspunsurile, aşa încît să nu fie nici un moment de suspans, nici o pauză şi în acelaşi timp, interviul să curgă ca din izvor.

Tot azi, am mai petrecut o oră în juriul Concertului la Pălărie şi deşi i-am avertizat că voi fi rea şi necruţătoare – n-am avut nici chef şi nici inspiraţie. Aşa că am vegetat 60 de min, urmărînd oameni atât de diferiţi, cu vârste între 12 şi 72 de ani, fiecare cu micul său talent. Ei cum să fii tu rea şi nesuferită când unii pleacă la mozzarella şi spaghetti, iar alţii râmân să mănânce mămăligă şi caşă de hrişcă şi încă mai cred că pot veni la TV, fluierând ca o privighetoare ca să câştige un apartament?

Vine iarna. Colegii din redacţie suspină. Eu mă bucur. Eu vreau bulgări de zăpadă şi mai sper că se va găsi vreun prieten mai bun să-mi bage un bulgăre după ceafă. E viroză în oraş – păziţi-vă! Maică mea umple casa cu hrean şi îşi amăgeşte inofensiv nepoatele cu usturoi la prânz.

Şi încă ceva. Nu rataţi Sare şi Piper de luni. De ce de luni? Pentru că nu veţi mai avea la ce să vă uitaţi mai bun. Da, eu ştiu că nu prea ai la ce te uita seara la tv. Şicemi mai ştiu, că noi ne facem luntre şi punte să iasă bine tot ce vedeţi voi. Mai avem de rânit, dar nu atât de mult.

Nu rataţi nici emisiunea de marţi. Veţi cunoaşte pe unicul blogger-bucătar de la noi. Am atâta admiraţie pentru el, iar reţeta pe care mi-a propus-o mi-a făcut să simt un complex de inferioritate. Lasă, recuperez eu. Timp, răbdare şi muuuuuuuuuultă dragoste pentru tot ce faci. Iată încă o reţetă.

Miercuri, de Ziua României, voi învăţa să gătesc la Sare şi Piper supă cu perişoare şi saramură de pui. Invitatul nostru mi-a vorbit azi atât de inspirat despre aceste bucate tradiţionale româneşti, încât mie deja mi-a lăsat gura apă.

Vin sms-ri electorale. Parcă-i Anul Nou.Toţi la vot. Eu vreau să vină anul nou!

Comentarii

Previous Post Next Post

23 Comments

  • Reply olya 26 November 2010 at 23:27

    si eu vreau sa vina anul nou!!!azi am imbodobit bradul la o prietena, frumos, daca ar fi nins azi….ce bune era!!!si la mine ziua a fost buna,am mers la munca,am venit acasa am gatit mancare
    acuma lenevesc in pat caci bebeluska mea azi seara dansa in burtica!!! de cateva zile era tare pasiva, dara zi iar mama bucurat de acea senzatie superba!!! burtica mea danseaza
    o iarna cat mai frumoasa si un sfarsit de noiembrie corect!!!

  • Reply Denis 26 November 2010 at 23:28

    Eu ma bucur sa te vad asa 😀
    Si vreau sati zik un lucru care pe mine ma marcat foarte mult Tu Nata si Bolocan (cite ceva si despre tine azi) sunteti 2 oameni cu o inima mare si 2 prieteni adevarati 🙂 respect

    bafta 😀 si ne vedem luni 😀

    • Reply ilona 27 November 2010 at 22:17

      denis jardan??? tu esti?

    • Reply Irina 30 November 2010 at 07:32

      Deniska…you are the best

  • Reply natalia 27 November 2010 at 08:40

    Anul Nou da, este o sarbatoare minuata cu multe surprize o astept si eu, esti optimista aceasta ne incurajaza,privesc cu drag emisiunea ,imi pare rau ca uneori nu reusesc in timp. Nata cum s-ar putea de vazut retetele care le pregaesti sunt foarte delicioase dar cu parere de rau nu tot timpul reusesc sa le aud si sa le scriu?

  • Reply E.T. 27 November 2010 at 09:34

    Sculareaaaaaaaaaaaaaaaa! Afara ninge, si e atit de frumos si e atit de bine….un weekend placut la toata Lumea!!!

  • Reply vitela 27 November 2010 at 09:54

    Multa bafta in tot ceea ce faci! Te astept cu maaaare drag si placere sa vii in casuta noastra si luni si marti si miercuri si joi si daca se poate in fiecare zi ca taaaare ne esti draga si te admiram mult mult mult, numai bine 🙂

  • Reply iulia 27 November 2010 at 10:13

    Multumesc, Nata pentru tot ce faci in emisiunea Sare si piper. Ajungi la inimile oamenilor nu numai prin recetele savuroase de mincaruri, dar ci prin educarea in noi a spiritului civic, corectitudinii in a te exprima. Sunteti bravo.Sincer. Dpa vizionarea voastra parca prinzi aripi. Succes!!!!!

  • Reply olya 27 November 2010 at 13:15

    eu mam trezit la 7 caci mia adus o prietena cainele ca ei au plecat pe weekend si a inceput sa ninga atat de frumos afara, nu degeaba am pus ieri pe facebook piesa “let it snow”
    weekend frumosssssss

  • Reply Nina 27 November 2010 at 13:57

    Buna Nata! Fiindca tot ai pomenit de dinti, puncte si gauri, rog sa-mi propui un stomatolog BUN. Am foarte mari probleme cu dintii, insa nu stiu cui sa-i incredintez. Multumesc si multa bafta!

    • Reply Nata Albot 30 November 2010 at 21:53

      Nu sunt buna la recomandari, mai ales in materie de medici…ca cine-i bun pentru mine, poate sa nu fie prea bun pt altcineva, m-am convins deja…asa ca prin experimente personale iti descoperi cel mai bun ingrijitor de dinti si nu numai

  • Reply eko 27 November 2010 at 15:41

    Marti vine Povestelnicul, tot el kirpi4, tot el si pionerul, tot el si Dinu ??? :))
    daca da, tre “neaparat sa prin emisiunea!!!
    intregii echipe a emisiunii spor la “ranit”

    • Reply Iuliana 27 November 2010 at 23:25

      eu am incercat o reteta de pe blogul lui ;)) tare delicioasa
      sper sa ajung marti in timp acasa sa vad si eu emisiunea

  • Reply Ana 27 November 2010 at 18:37

    Inainte de face toate cele, va propun sa ascultati cit de tare puteti asta :

    http://www.youtube.com/watch?v=uwsxMJUkIOU

  • Reply Liv 27 November 2010 at 19:16

    Draga mea,
    Mi asi fi dorit sa ti urmaresc emisiunea de acasa, dar … te urmaresc pe site si imi place…esti tare.
    Mi e dor de tine!
    Liv&Timi

  • Reply felicia 28 November 2010 at 19:38

    Si eu vreau sa vina anul nou.Ce frumos suna – Anul Nou. Nu Revelion, dar anume Anul Nou. Dispozitia asta de la sfirshit de noiembrie cind a mai ramas o luna si .. beculete, bradutz, sarbatoare!!!

  • Reply ana 28 November 2010 at 19:59

    Foarte frumoasa emisiunea ta, este delicioasa, chiar daca are si …piper! Sau tocmai de aceea 🙂
    Nimeni nu te intrece la interviuri, ai un stil aparte, spontaneitate si umor!
    Sper ca “sare si piper” inceapa sarbatorile cu multe ‘cadouri’ pentru ascultatori si pentru echipa emisiunii!

  • Reply felicia 29 November 2010 at 15:28

    Nata, stiu ca ai ce spune , stiu ca vrei sa spui privitor la rezultatele alegerilor. Eu sunt uimita si indignata. Astept emisiunea ta.

  • Reply Tatiana 29 November 2010 at 17:37

    Salut,
    Poate gospodinele ce participa la concurs ne lasa noua si cite o reteta interesanta ca amintire.Ultima gospodina a facut o tarta interesanta si chiar mi-a parut rau ca nu am posibilitate de a afla receta.

  • Reply Cristina 29 November 2010 at 18:43

    NAta ne dai te rog link-ul la blogul bucatarului moldovean?
    Please….

  • Reply andreea 30 November 2010 at 13:42

    http://gandestemare.blogest.ro/

  • Leave a Reply