M-am trezit de la un vis. De la unul deloc placut. Ba chiar un coshmarel, asa. Nu a mai putut dormi. Mi-era frica. Ma uit la ceas. 5.45.Kukoshii vecinilor s-au ales cu un client in persoana mea. O ora tocmai buna sa ma pregatesc ca sa nu scap Yardsale-ul. Ca acolo tot ce-i mai bun la-nceput se vinde. Lasind ironia la o parte, as fi vrut sa adorm linga fetele mele. Daca ar sti cita senzatie de protectie imi ofera fosaitul lor din somn. Dar nu pot sa ma culc linga ele. Sunt bolnava. De o caracatitza in git si de frici. Cobor in bucatarie si pornesc lupta cu caracatitza. Prima frica. Ma doare atit de tare in git, incit mi-e frica sa inghit. Peroxid, gargara, lugol. Ma uit in oglinda si-mi amintesc de vis. Mi-e frica sa-mi amintesc de el, pentru ca mi-e frica sa nu cumva sa mai vad pe cineva in ea. Nu stiu cine dintre voi si la ce virsta a vazut Twin Peaks, ca au l-am vazut atunci cind nu prea stiam de frici, dar gratie acestei odioase productii,m-am ales cu vrei doua. Imi recapitulez visul, ma intreb cit de mult din el imi poate indica o realitate. Si cu o parte mai teafara a inconstientului ajung la o concluzie: hop, asta e doar o frica, transformata intrun vis. Ah, frica…Ce bine! Doar o frica…. Imediat imi amintesc de balena Movileta din povestea “Cheralim si ingerul” si inteleg ca as putea sa mai stau de vorba cu aceasta frica, sa ma uit in ochi la ea, sa o studiez si sa o las sa-si schimbe culoarea din negru in mov. Nu e chiar atit de simplu sa stai de vorba cu propriile frici. Bine ca nimeni nu te vede si aude, ca sa te suspecteze de dementa, dar oricum e cam ciudat.In schimb, functioneaza.Mie iar mi-e somn.
De-ale mele
5 Comments
Azi e 27 si eu nu am dormit decit vreo doua ore noaptea asta. Am examen si inca vreo citeva chestii si discuti in cap. Care nu ma lasa sa dorm. Dar ce dulce e somnul copiilor mei. Ce caldutz e patucul in care dorm si cind vin linga cel mic sa-i dau sin ma gindesc si eu ce-ash mai dormi linga el, asha vreo zi , fara sa ma deranjeze nimeni. Asha ca te inteleg fosrte bine Nata.
P.S. De cind vreau si eu sa nimeresc la un Yardsale si de fiecare data imi reuseste….. sa-l ratez pentru ca nu stiu ca se petrece.
Am avut asa stare in viata mea,frica a aparut din cauza stresului.Am luptat cum am putut-apreciind foarte mult tot ce e frumos (subintelegind toate sensurile acestui cuvint);bun.M-am daruit,am muncit.La momentul acela am avut sprijinul unei femei intelepte,medic de specialitate(50 ani de activitate profesionala).Atunci de cite ori ne intilneam,ea imi punea o singura intrebare:oare ce stres ti-ar mai trebui ca sa ieshi din starea aceasta?Blestem cred eu pina la urma al vietii,ca stresul a venit, n-am asteptat mult ca sa ma refac eu.Toate fricile au disparut .Dar ce pret am patit a 2-a oara …Nu intamplator plasez acest mesaj.Daca te-ar interesa in detalii si crezi ca ar putea sa te ajute cumva ceea ce mi s-a intamplat mie cu drag te-as povesti.
Povesteste…
Frica, da probabil e cel mai greu să depăşeşti aceste emoţii. Am avut şi eu de mai multe ori senzaţia asta. Trebuie să recunosc că mereu găsesc un motiv să-mi fie frică. Fiind motivată sau nemotivată. Cea mai mare frică, însă am avut-o cînd băieţelul meu de abea 2 luni s-a îmbolnăvit rău…credeam că nu scăpăm şi nu mai pot… Din fericire s-a trecut, a rămas doar de domeniul trecutului, o frică care şi acum mă stăpîneşte cînd îmi amintesc de ea!
Imi cer scuze,cred ca nu am stiut sa ma exprim corect.Ma grabeam sa scriu,am dorit de fapt sa ma impart cu spaima si suferinta prin care am trecut eu.Frica- aceasta m-a facut sa fiu receptiva.