15 minute. Cum se face o copertă

Mai țineți minte Eurovisionul din acest an? Mă întrebam pe atunci cine a creat ținuta Nataliei Barbu pentru show. Mi s-a părut extrem de reușită. Mai tîrziu primisem pe blog un comentariu cu un modest “mulțumesc” și uite-așa aflasem că stilul a fost creat de o tânără, dar foarte talentată stilistă de la noi.

Cunoașteți mulți oameni care se pricep atît de bine la a vă citi personalitatea, încît ați putea să le încredințați propria imagine, fără să vă faceți griji pentru rezultat? Eu cunosc, dar foarte puțini. Mai exact 2 stiliste cu adevărat talentate am descoperit în Moldova. Și una dintre ele este Ileana Zbârnea. Fiică de mare pictor, nu putea să sară departe de trunchi. Colaborează cu mai mulți artiști de la noi.Uite că am avut și eu ocazia. Pentru că Ileana se ocupă și de Revista 15 minute. Se ocupă cu atîta patimă, încît uneori mă gîndesc cu tristețe la astfel de flăcări.

Așa dar, într-o bună zi, colegele de la marketing din Jurnal TV m-au întrebat dacă aș vrea să apar pe coperta revistei respective. Coperte nu am mai făcut demult, mai exact de vreo 2 ani,din mai multe motive. În primul rând,  pentru că nu-mi doream asta. Știți că am trecut și mai trec prin momente de viață care nu mă inspirau să-mi văd mutra zîmbăreață din vitrinele chioșcurilor și cu sloganul: Viața merge înainte, orice ar fi!  Un alt motiv, poate puțin arogant, este faptul că m-am plictisit. Prea puțin se străduie publicaâiile noastre să facă lucruri inedite pe coperte. De ce să faci lucruri inedite cînd ai o coadă de “celebrități” cu nota achitata în avans, doar pentru a se vedea pe copertă. De ce să mă bag eu între un politician care plătește ca să apară pe copertă luna trecută și o ditamai businesslady ajunsă la închisoare pentru trafic de diamante, programată pentru luna viitoare?  Eu ce să caut între ei? Asta eu ar trebui să fiu plătită că să accept rușinea de a mă înghesui între cei dornici de popularitate, artifial cultivată.

Refuzînd prietenos cîteva coperte anterior, propunerea celor de la marketing mi-a pus rotițele în mișcare și mi-am zis:   cu Ileana aș încerca. Dare  îmi era clar: ne va ieși ceva doar dacă  Ileana o va face cu multă dragoste pentru mine, eu,Nata, bună-rea, nouă-veche, caldă-rece. Adică nu teap-leap, hai mai repede, că tre să dau mâine revisa în tipar și cine ești tu de fapt să-mi ceri mie idei inspirate. Nu am șantajat-o pe Ileana cu avertismente gen, vezi, că eu nu accept să lucrez cu oricine. Am lăsat pe ea. Să vedem ce iese. Inițial am întrebat-o ce idei are. Mi-a dat niște exemple care s-au pliat perfect pe așteptările mele. Apoi am mers la un magazin foarte ciudat de haine. Nu hainele-s ciudate. Hainele-s superbe, unele. Magazinul se află într-o curte îndepărtată din Ciocana. Este imens și se vând o sumedenie de lucruri scumpe și bune. Sper că se vând. Ne-am apucat ambele să alegem. Ileana alegea ținute în care i-ar fi plăcut să mă vadă. Eu alegeam ținute în care mă vedeam. Rochia verde mi-a amintit de Jacqueline Kennedy Onassis. Stofă super calitativă, culoarea absolut feerică, broșa absolut kitchioasă, dar în combinație cu deocheata croială de la gît – o mică operă de artă.

Într-un final ne-am oprit la vreo 5 ținute și am fixat și ziua filmării. Întro sfântă duminică, cînd îmi e viața mai dragă să stau acasă cu fetele mele, după o sîmbătă cu un grătar mai crâncen,nesomn și oră  schimbată.Cel mai urît lucru pe care cred că-l fac oamenii care s-au înțeles de oră, e să întîrzie. Eu am întîrziat. Cu o oră.În rest, am fost cuminte.

Am început cu minunata Lilia Sobuleac. Încă o fire talentată, gata în curînd să mai nască o ființă,sper la fel de talentată ca și mama. Lilia e finuță, e atentă, e pricepută, nu abuzează, simte. Machiajul ieșise așa de parcă tocmai am avut o baie de ozon. Ei, poate stratul dublu de gene nu a chiar pe placul meu, dar pentru că vi-l recunosc acum, mă simt revanșată. În timpul machiajului ne-am șușotit și cu Olga Bălan pentru interviu.

Tot Lilia a facut și magia din păr. Cu o coafură plină de cutii, am urcat la volan și am plecat la hotel. Într-un decor care mie îmi lasă mult de dorit, cel puțin pentru o sesiune foto,Roman Rybaleov a apăsat de cîteva zeci de ori pe trăgaci și a împușcat cîteva clipe de glorie. Bineînțeles nu fără a se implica și Ileana, care parcă și imaginat exact unghiul, privirea, reacția, buzele pe care le vedea în final pe copertă.

Cînd am ajuns la rochia neagră, ne-am istovit. Ne-a istovit ambianța. Am încercat să facem cîteva poze afară, dar încremeneam de ger. Cred că a fost cea mai scurtă și mai fructuoasă sesiune foto. După vreo oră și jumate, cu toate mulțumirile de rigoare ne-am dus pe la case.

Peste cîteva săptămîni am văzut pozele.  Good job, mi-am zis. Știți cît de mult diferă originalul unei imagini de cea care în final ajunge pe copertă? Mai există un nene foarte talentat, în ultima instanță. Talentat și ascultător. Se numește photoshop. Dacă ai și tu talent și știi pe ce butoane să apeși, acest photoshop poate face minuni. Prin photoshop, de asemenea, se fac multe perversiuni. De la scoaterea tuturor culorilor, pînă la adăugare de mai mult roșu, verde, umbre, sepia și cîte și mai cîte.  Photoshopul poate fi și un chirurg estetician. Scoate pete, riduri, încrețituri, alunele, deseneză orice-ți trebuie. Prin photoshop, un artist ca Ileana, se poate manifesta din plin. 

Așa că, după ce am văzut o splendoare de poze, Ileana îmi spune:  Da ce-ar fi să o prelucrăm pe cea de pe copertă, în stil Esquire. Zic hai să vedem. Ce-a făcut photoshopul era cel puțin freaky. Nu mă deranja ceva nou, mă deranja doar că nu-mi plăcea de mine, nu-mi era dragă să mă văd așa, dură, îmbătrînită, întunecată și respingătoare. Și i-am zis: vrei, las-o așa, n-am probleme, pot ieși și nemachiată în fața oamenilor, dar să știi că eu nu sunt mândră de mine  și deci nu o voi pune pe blog cu recomaddarea: asta îmi place , citiți și voi.  Tu ești șefa, tu ești cea cu viziunea. Eu rămîn la pozele inițiale.  Înstil stil Esquire,după mine – urîtă, cu siguranță aș fi stîrnit mai multă vorbă. Dar mă conving, că nu sunt deloc adepta PR-lui negru. Sunt mai naivă. Decît PR negru, mai bine deloc.

Îmi place atît de mult poza încît o pun și pe blog. E o chestiuță care îmi stîrnește zbor, elan și bucurie. Bucurie pentru reușita unei încercări. Dacă aș fi un producător muzical și aș lansa o nouă vedetă, i-aș da jos vedetei în devenire toate cizmulițele albe de lac, toate fustițele cu dantelă și toți cerceii auriți din urechi și aș da-o pe mâinile Ilenei. Să facă, să creieze.

Aș mai colabora cu Ileana, aș mai experimenta cu Roman Rybaleov, sunt mult prea multe lucruri pe care le-aș încerca – să am cu cine. Sunt prea plăcute aceste 15 minute de ….glorie. Revista e peste tot în oraș. Se distribuie gratuit. Și mai au acolo diverși indivizi care scriu lucruri trasnite. Răsfoiți-o la o cafea.

Comentarii