Eu niciodată nu apuc să mă înreb: Oare ce să mai fac?
Aşa se întîmplă, nu ştiu cum, că ajung în weekend cu o gramada de activitati. Desi toata saptamina visez la o carte, un pat si nimic mai mult. M-am impăcat cu asta. Cred că nu mai e vorba de ceva ce ar depinde mine. Sincer, nu fac nimic special ca sa am telefonul plin de remindere. Se umple de la sine.
Am început deja să mă împac cu această realitate şi să încerc să scot din ea măcar câte o plăcere mică. De exemplu atunci când le duc pe fete la Ramzamzam la Mall(ţin să le mulţumesc pe această cale fetelor de acolo), îmi iau o sticlă de suc fresh şi mă duc la Diverta în fotoliul roşu de lângă imensul geam. Stau pe net sau citesc o carte nouă. Urmăresc adolescenţi care chipurile vin la librărie să mai rasfoiască o carte nouă, dar de fapt se achipuie printre rânduri şi bocesc cu muci după primele deziluzii sentimentale. Vai, deloc nu mi-ar plăcea să fiu în locul vostru. Pentru mine a fost o vârstă prea chinuitoare.
În rarele clipe de intimitate am început să mă simt foarte bine. Şi atunci când n-am nimic scris în agendă, cea mai mare distracţie a mea este singurătatea. Accea, sfântă, calmă, pacifistă, atotcuprinzătoare…în care neapărat îmi amintesc ce să mai scriu în agendă. Am început deja să-mi programez scurtele evadări din această lume tumultoasă. Adică am început să-mi programez cele 20 min garantate de intimitate. Se întîmplă o dată pe săptămână. Medităm mai multe femei care cauta putina liniste.
În ultimele zile planetele au conspirat împotriva mea. Probabil au hotărât: să o scoatem la hat cu interviurile. Un interviu pentru o bloggeriţa aflată la început de cale, hai un interviu şi o sesiune foto pentru o revistă, hai un interviu pentru un ziar, hai un interviu pentru o publicaţie online, hai un articol pentru o revistă care pregăteşte noul număr. În primul rând vreau să remarc faptul că a crescut calitativ nivelul celor care intervievează. Din fericire, nu am auzit nici o întrebare dintre cele top 5 întrebări cu care poţi să-ţi ruinezi cariera de jurnalist, fără să o fi început:
1. Cum a început totul?
2. Cum le reuşiţi pe toate?
3. Care este cheia succesului dvs?
4. Ce planuri de viitor aveţi?
5. Povestiţi-ne o istorie amuzantă din copilărie sau de la serviciu?
Mă bucur că oamenii caută să ocolească banalitatea. Vor trece anii si voi cauta aceste intrebari prin interviuri, dar deocamdata sarim peste ele.
La fel m-am bucurat să fiu în juriu la Balul Bobocilor de la USM şi să descopăr o generaţie de cu totul alţi studenţi. Nebuni, fără inhibiţii, comunicabili, artistici. Suprinzator. Cei mai talentati au fost de la drept.
Nu ştiu al cui merit este, dar se mai schimbă lucrurile în capul oamenilor. Mai puţin în capul celor care votează secera şi ciocanul. Generaţia care vine, dacă n-o să fugă din ţară, o vor revoluţiona. Hai ca suna reminderul.
8 Comments
http://dexonline.ro/definitie/%C3%AEmp%C4%83ca
sry…
In ce context?
dmna Albot! Eu tin sa va multumesc din numele bucatarilor si celor din domeniul gastronomiei (eu nu sint in acest domeniu) din Moldova pentru ideea de proiect din data de 14 octombrie. Se pare ca aceasta va cunoaste continuitate deoarece s-au mai apucat si altii de gatit doar ca d-voastra nu ati tinut cont ca se poate de gatit intr-un mod mai eficient asa ca sa fie toate criteriile respectate din expresia “ieftin, bun si mult in kila” (la cirnaciori m-am referit aici) si deja cu mamaliga pentru cartea recordurilor: Eu spre exemplu am vazut acolo mamaligi
vreo sase la numar) nu mamaliga da daca asa-i asa-i. Eu sper ca m-ati inteles 🙂
Şi Natalia, unde vezi tu problema?
pai o vad eu, si se vede credca la toata lumea care intelege prostia asta a moldovenilor de a plagia aproape intotdeauna. Si nu pot sa inteleg de ce ar fi mai placut sa arate oamenilor ca pot si ei ce altii au facut dar nu cela original. Aici ar fi problema din pacate a multora dintre noi…
Natalia, atit in cazul ciulamalei cit si in cazul mamaligii de ieri a fost aceeasi echipa de bucatari. Nu poti plagia tot de la tine. Iar prostia moldovenilor este sa judece aparentele, fara a cunoaste detaliile.
Prostia moldovenilor e ca moldovenii tot timpul ii numesc pe moldoveni prosti si a doua prostie e ca permanent ne plingem de mila. Exista si o categorie mai avansata care nu se pling de ei dar de tsara, care e total nepotrivita conform planurilor.
Interesant, daca moldovenilor li s-ar oferi sansa sa aleaga in ce tara s-ar fi nascut, ipotetic Moldova ar mai exista?
Cei care traiesc in sat chiar pot sa se plinga ca tara in care s-au nascut e total nepotrivita planurilor lor. Dragostea de tara nu se poate alimenta din saracie impusa si atunci moldovenilor, de fapt, nici nu trebuie sa li se mai ofere sansa de a alege tara, fiindca plecarea lor masiva e suficient de convingatoare.