De-ale mele

Despre medici şi tămăduitori

La doar 3 luni trecute din acest an, avem deja 8 cazuri de suflete pierdute, cu ajutorul medicilor , pe teritoriul de activitate a acestora. Ce sunt astea? Întîmplări nefericite, incidente inexplicabile? Sau erori fatale ale medicilor, dar mai cu seamă crime ale unui sistem medical obosit de ignoranţă şi aşteptarea unei revoluţii. Crime, care au rămas nepedepsite şi au nenorocit familii întregi. Ministrul Sănătăţii, D-ul Usatâi are mult tupeu, crezând că toate cazurile sunt nişte simple incidente. La cât de strigătoare la cer sunt cele întîmplate în 2012, pedepsirea penală a medicilor şi o demisie onorabilă a Ministrului ar fi fost cea mai firească realitate. Din păcate, nu şi în Moldova.

Atenţia mi-a fost atrasă, în primul rând, de anestezia care a adus un copil în comă, la sfârşitul anului trecut.

Anestezie, la care am apelat cu Eva, cu câteva luni înainte de această tragedie, pentru a-i scoate 2 dinţi de lapte.Îmi amintesc prea bine cum o bunică a intrat cu nepoţelul înaintea noastră, în acelaşi cabinet. Apoi a ieşit şi mi-a spus că medicul i-a cerut să nu plătească pentru extracţie la casă, ci să-i dea direct lui, în buzunar. Nu era o sumă mare. Ceea ce m-a şi mirat. Oare 36 de lei pentru un stomatolog de copii sunt mai importanţi decât onoarea lui? Mi-am zis, aşa dar, să am grijă ca medicul să nu se simtă sinchisit de persoana mea, dar şi să fiu pregătită pentru orice numai ca Eva să treacă prin această primă experienţă cu cât mai puţină durere. Nu ne-a întrebat nimic, nici de predispunere faţă de alergii, nici de alte lucruri. I-a injectat anestezia, i-a extras cei 2 dinţi şi dându-şi seama cine sunt, m-a rugat să plătesc la casă. M-am dus la casă, am plătit şi i-am lăsat, recunosc acum cu riscul de a fi judecată de voi, o sumă un pic mai mare în buzunar. Am vrut să-i mulţumesc, mi s-a părut ruşinos să plec , având în vedere solicitarea lui faţă de anterioara bunică şi să-l las să regrete că i-au scăpat printre degete alte zeci de lei, doar pentru că i-a venit una de la tv în cabinet. Acum însă, când am aflat tragica istorie a copilului ajuns în comă după anestezia la dinte, am înţeles cât de proastă am fost şi cu cât de multă superficialitate am tratat această extragere de dinţi de lapte. În locul acelui copil, al cărui mamă şi-a petrecut lângă el, revelionul în spital, abandonată de soţ şi speranţe putea fi copilul oricăruia dintre noi. Pentru că suntem învăţaţi să fim timizi, smeriţi, să fim comozi, să nu punem întrebări în plus, să nu avem curajul să admitem că un medic poate greşi. Şi chiar dacă greşeşte, asta e….aşa a vrut Dumnezeu.

Să facem acum o pauză şi să ne amintim fiecare câţi codaşi a avut la facultatea pe care a făcut-o şi ce s-a întîmplat cu acei codaşi după absolvire? A renunţat vreunul la meserie, recunoscându-şi că nu e bun de cutare sau cutare domeniu? Dar la medicină, la facultate, cum credeţi, printre studenţii buni, talentaţi, există codaşi? Şi dacă e un fenomen atât de firesc să existe codaşi peste tot, oare codaşii de la medicină, nu tot în medicină ajung să profeseze mai târziu? Bine, vă voi zice eu. Dacă un codaş la drept ajunge să judece alehamite un proces e grav. Dar e şi mai grav când codaşii din medicină sunt lăsaţi să trateze oamenii. Să facă anestezie unui copil, fără să analizeze minuţios starea acestuia, să facă un vaccin, o perfuzie sau o operaţie de extragere a amigdalelor. Absolvenţii buni, ca şi cei slabi, de la medicină,ajung într-o bună zi medici. La fel, ca şi în toate domeniile de activitate bănoasă în MD, se cumpără note, examene şi posturi. Şi atunci, de unde încrederea aceasta oarbă în cunoştinţele şi talentul lui de medic. Orice diagnostic trebuie supus banuielilor, orice constatare – unei verificări triple. Pentru că există cel puţin o şansă ca medicul din faţa voastră să fi fost corigent, a chiulit exact de la lecţia pe care acum trebuie să o aplice în practică. Şi dacă acesta va greşi, în cel mai rău caz, va fi suspendat de la serviciu. Din câte ştiu, din toate cazurile de malpraxis întîmplate până acum în Moldova, un singur medic a fost condamnat. Anul acesta, din cele 8 cazuri întîmplate, doar un medic anesteziolog este cercetat penal pentru moarte copilului, adus de părinţi la spital pentru o simplă operaţie de extragere a amigdalelor. Şi asta după ce, din vina aceluiaşi medic, acum câţiva ani, un al copil s-a stins din viaţă, din cauza unei supradoze de anestezie. Iar medicul a fost lăsat, bine mercy, să muncească mai departe.

Ştiu, că fiecare dintre voi, are istorii cutremurătoare, legate de uşurinţa cu care medici tratează firul de viaţă al omului, care îi cere ajutorul. Dacă doriţi, puteţi să le înşiruiţi aici. Eu însă, de câţiva ani, sunt periodic rugată, de mai multă lume, să povestesc istoria vaccinurilor din viaţa noastră. Ş mai ales, de ce am decis să nu-mi vaccinez copiii. Pentru mine, până acum, subiectul e un motiv de tahicardie. Prea dureros. Din cauza lor, astăzi Eva putea să nu-şi sărbătorească cei 6 ani. Neapărat voi scrie despre asta. În curând. Până una alta, am o singură rugaminte. Să evitaţi extremele. Nu faceţi abuz de încredere în medicamente, reţete şi cei care le prescriu, dar nici nu vă apucaţi să sfidaţi medicina clasică. Toate echilibrat trebuie să aibă un loc în viaţa noastră. Dar un loc pe care nimeni altcineva, decât no,i îl decidem. Pentru că suntem singurii responsabili de viaţa şi sănătatea noastră şi a celor pe care îi iubim. Dumnezeu să-i ajute pe medicii care niciodată nu au încălcat jurământul pe care l-au făcut. Care nu ştiu de aroganţă, de supremaţie faţă de pacient, de mântuială. Eu nu-i numesc medici,deşIi au facultate absolvită, ci tămăduitori. Ei există, dar sunt atât de puţini.
Vreau la această temă, încă o dată să vă recomand un film excepţional.

Comentarii

Previous Post Next Post

68 Comments

  • Reply Dumitru 31 March 2012 at 04:12

    Stiu ca sunteti o femeie respectabila, un lider de opinie, un bun conducator. Intotdeauna am crezut, si cred, ca sunteti printre putinii oameni din MD care are o alta viziune despre prezentul si viitorul in Moldova. O viziune optimista, mult mai optimista, inovatoare ca scop de a schimba ceva spre bine. Dar nu intr-atat de optimista cand vine vorba de medici. De ce majoritatea numara, inclusiv si dvstra, erorile medicilor? De ce nu scrieti cate vieti au fost salvate la doar 3 luni trecute din acest an? Cate transplanturi cu succes au fost efectuate? Cati oameni nu mai simt durerea, care au purtat-o cu lacrimi in ochi timp de N ani?

    Eu cred ca exista un principiu simplu, omul ce vede la aceea se gandeste, la ce se gandeste aceea se si intimpla cu dansul mai devreme sau mai tarziu, intr-o forma sau alta sau deloc nu se intimpla dar o stare de spirit buna/rea/optimista/pesimista o capătă cu siguranta. Daca la televizor vede cum doctorii iau mita, va lua si el. La televizor a vazut cum un baiat a murit din cauza unui anestezic il va pune pe ganduri si atunci cand dintr-o cauza sau alta ajunge la un moment la care va fi nevoie de anestezie – el se va indoi de hotararea medicului anesteziolog, din motiv ca a vazut la televizor – poftim a murit din cauza anesteziei, dar nu se intreaba cate vieti a salvat aceasta anestezie pana acum. Si nu numai ce a vazut la televizor dar si ce a citit de pe un blog, ce a auzit de la vecini, pe strada, in cafenea.

    Nu sunt un avocat al medicilor si opinia mea nu vine in apararea lor, fiindca cum s-ar zice в семье не без урода. E doar o simpla dorinta de a schimba atentia la lucrurile mult mai bune si frumoase, de a face din ele subiecte de trend, dar cand vad la tv despre omucideri, furturi, politica, moarte; citesc pe bloguri tot despre aceeasi, la lucru se vorbeste tot despre asta – ma simt slab si neputincios…

    • Reply nataalbot 31 March 2012 at 07:04

      Sfatul tau Dumitru si eu îl aplic, zi de zi, altfel ar deveni imposibilă aflarea în Md. Nu și cînd vine vorba despre neglijența in relație cu viața omului. Aici gândirea mea pozitivă nu mă salvează. Nu pot să aud asemenea știri și să-mi spun: a murit un copil, a îmbătrînit o mama de durere, dar lasă, în schimb au fost salvate atitea vieti. Nici o viața salvată nu justifică o eroare medică.

    • Reply larisa 31 March 2012 at 08:38

      Daca s-ar face o emisiune de tipul “Romania, te iubesc” atunci ar iesi la iveala mult mai multe cazuri de acest gen din medicina din Moldova!!! De aia mai bine eu mor acasa decit de miina medicilor…..

  • Reply Tolea 31 March 2012 at 06:57

    Suntem nişte mincinoşi. Nişte leneşi. Nişte hoţi. Suntem săraci. Nu ştim ce ştim. Nu ştim ce putem. Nu ne folosim potenţialul. Nu muncim. Nu învăţăm. Nu creştem. Minţim. Copiem, copiem, copiem. Fraudăm. Furăm. Ne prefacem.
    http://www.ospoon.eu/eu-copiez-tu-copiezi-el-ea-copiaza/

  • Reply Kira 31 March 2012 at 08:28

    Buna Nata,felicitari Evei,sa fie sanatoasa si invete de la mama sa multe lucruri bune.Sincer nu m-am asteptat ca un om atit de sincer si CORECT ca TINE sa bage bani unui medic(rusinos moment-ii incurajezi),dar stiu ca atunci cind vine vorba de copii nostri dam cit trebuie , cine stie sa nu se poarte urit cind mai ajungi la ei.M-am invatat minte si dau bani doar cind imi fac un servici “extrapachet” in rest e datoria lor,NU DAU MITA.Eu deja stiu ce inseamna medici incapabili,am fost in situatia cind eram gata sa dau orice suma numai ca medicul sa faca tot posibilul…si stiti de ce pentru ca odata ce nu pricepeam in medicina decit nuante informative din internet, aveam incredere in medici si eram naiva,ca ei stiu ce fac.Dar dupa cum bine stim saracia ne-a inrait si ne-a facut nepasatori, uneori indiferenti ;de aceea UNII medici nu au rezistat si si-au facit bagajele plecind definitiv din MD…iar cei ce au ramas ,nu au rezistat “regimului salarial” mizer si au suferit o transformare negativa in ceea ce priveste sinceritatea si omenia.MARE RESPECT medicilor care rezista tentatiei de a lua bani si isi fac meseria asa cum i-au promis lui Hipocrates,dar nr lor este foarte foarte mic,ar fi bine sa-i incurajam,iar statul sa-i premieze.Sint de parerea ca nepasarea si necarturaria medicilor nu trebuie lasate nepedepsite.Iar nepasarea nu este sora cu Voia Lui Dumnezeu.

    • Reply nataalbot 31 March 2012 at 09:04

      Nu am dat mită, mai cu seamă am vrut să mulțumesc un medic, după ce a prestat un serviciu al carui pret este estimat de stat cu doar 36 lei.

      • Reply elena matei 31 March 2012 at 10:18

        tot mita e

        • Reply Samanta Sophie 2 April 2012 at 08:41

          Elena, bacsisul, dat unui chelner dragut, tot mita e?

      • Reply Nata 2 April 2012 at 22:32

        Sunt tari în care toate serviciile dentistului pentru copii sunt gratuite (100% acoperite de stat). Printre ele se numără și Canada.

  • Reply Nona 31 March 2012 at 09:22

    ai atins dupa mine cel mai vulnerabil punct – CUM SUNT ADMISI STUDENTII LA MEDICINA si apoi cum isi fac studiile?! Ori cunosc profesori, care predau la medicina si recunosc, ca in grupa de obicie sunt 4-5 tineri cu care poti lucra, restu toti platesc pentru exaamene, costul 100 eur bucata, de la arabu mai mult!!! de aici incepe, viitorul medic din anul intii stie, ca azi da, miine va lua, alt aspect calitatea studiilor, cati studenti si mai apoi medici cunosc engleza, cati din ei se informeaza de metodele de tratament din lume, cu ce aparataj medical sint dotale cabinetele medicilor, am vazut ca au compiutere, dar nu ma mirat, ca era conectat in odnoklassniki!!! consider, ca mai scump decat viata nu EXISTA ALTCEVA, DE ASTA ESTE STRICT NECESAR DE SCHIMBAT TOTUL DIN RADACINA, MULTUMESC NATA, PENTRU POSTARE, DAR CRED, CA ASTA E PUTIN, POATE INJGHEBAM VRE-O ASOCIATIE CEVA?

  • Reply Very Happy 31 March 2012 at 09:24

    Dragilor, nu confundati “mita” cu “bacsisul” (/tips)… E vorba de niste banuti pe care-i dai aditional pentru prestarea unor servicii de care esti satisfacut sau pentru atitudinea placuta cu care ai fost tratat. Dam tipsuri peste tot… chelnerilor, taxistilor, frizerilor, manichiuristelor… de ce nu, si medicilor? Apropo, asta chiar ar fi o solutie de combatere a mitei. Daca lumea ar da mai mult si mai des bacsis, nimeni nu ar mai cere mita… Think about! 🙂

    Daca am prestat un serviciu pentru 36 de lei si am primit aditional bacsis de 10/20 de lei, ma simt apreciata. Simt ca, clinetul e multumit de lucrul meu, imi respecta timpul si efortul depus si stiu sigur ca va mai apela la profesionalismul meu. Astfel, ambii suntem fericiti sa colaboram mult timp de-acum in colo… Iar oamenii fericiti nu fac lucruri rele/urite. Si nici nu sunt nevoiti sa recurga la mita.

    • Reply Kira 1 April 2012 at 15:20

      Draga Very Happy ,nu vreau sa fiu rea , nu o condamn pe Nata, dar bacsisul e un “supliment” la suma de baza ,in cazul dat- daca erau 10 -20 lei da se numea bacsis- dar aici” o sumă un pic mai mare în buzunar”-nu stiu daca se poate numi bacsis …asa noi ii deprindem si cind vine un sarman la ei se poarta foarte urit cu ei pentru ca stiu ca “bacsis” nu vor primi(o stiu sigur ,am vazut)
      DEX
      bacșíș n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] bahšiš, pop. bakšiš). Banĭ dațĭ unuĭ inferior (unuĭ servitor, unuĭ birjar) în semn de mulțămire. V. plocon, mită, șpagă, gratificațiune.

  • Reply vasile 31 March 2012 at 09:28

    De ce ai dat mita, Nata? Nu te ambala, mita sa numeste ceea ce spui tu ca e recunostinta. Noi ii invatam cu asta, apoi ne plangem, ca ei asteapta mita!

  • Reply liza 31 March 2012 at 10:11

    cind s-a nascut fetita, avea o hemangioma la pulpa piciorului. Destul de marisoara, avind in vedere proportiile fata de piciorusul ei micut. La 2 luni mergem la consultatie la dna Godumac. Cu tot respectul fata de ea (sunt sigura ca a facut si bine multor copii), fara multe ezitari (de inteles: investigatii, analize, metode neinvazive, etc.etc) ne programeaza in citeva zile la operatie. Desigur cu anestezie, taiere, etc.. Eu v shoke. Cum asa? poate cautam ceva alte metode? Nu, nu ma invatati ce sa fac – a fost raspunsul ei.
    M-am inervat si am cautat alte metode. Internet-ul m-a ajutat. Am aflat ca la Medazur se face cu un aparat ceva un fel de ardere. Am fost. 5 minute a durat. Insashi procedura – citeva secunde. Un fel de fotoelement. am platit 150 lei (cu vreo 5 ani in urma). FARA ANESTEZIE, BISTURIU, RECUPERARE postoperatorie, etc.. si posibilele reactii negative dupa operatie si anestezie. Peste 1 luna am repetat procedura. Acum ma uit la piciorusul fetei si doar eu pot sa vad o mica nuanta de culoare in acel loc. In rest – nimic. Si cind ma gindesc ca dna Godumac voia sa-i taie o jumatate de pulpa….

    nu vreau sa- intorc pe toti de la medicina clasica. Dar, oameni buni, adica medici, mai consultati-va, mai cititi chiar acel internet. Medicina si metodele de tratare in lumea civilizata se mai dezvolta.
    Mi-a zis cineva ca in Canada (in lumea civilizata) pediatrii nu prescriu nimic medicamente in primele zile de febra la copii. Doar siropuri pt scaderea febrei. In rest – te trimit acasa si sa vii dupa 3 zile (daca copilul in acest timp nu se simte mai bine). La noi – din prima secunda iti baga o lista de medicamente, ca doar trebuie sa traiasca pe ceva miile de de farmacii de la tot pasul.

    • Reply oxana 2 April 2012 at 13:07

      asta cu febra de 3 zile e valabila pentru orice tara civilizata, nu numai in Canada, e oarecum si logic…la noi insa medicamentele trebuie vandute cumva…asha ca la prima ocazie…poftim…serviti…

    • Reply basarabu 9 April 2012 at 13:44

      sunt plastician, incerc echivalare in EU, va spun ca hemangiomele si petele la copii mici, in 80% din cazuri dispar odata cu varsta sau se micsoreaza semnificativ… daca nu e ceva malign, e preferabil sa asteptati. Procedurile laser sunt si ele periculoase, mai ales copiilor, nu va ingrijorati, dar sa stiti pe viitor! daca o sa mai aveti probleme de chirurgie reconstructiva, nu va adresati in Moldova… mergeti la Cluj la Georgescu!

    • Reply talia 9 January 2013 at 15:42

      Fetitsa mea tot s-a nascut cu hemangioma pe cap , si absolut toti vroiau sa i-o taie (am fost pe la cei mai buni, inclusiv Godumac) , nici unul nu a zis: hoooo stati sa vedem ce se poate de facut !!! de la 1 luna hai pe masa de operatie sa taiem tot, nu conteaza nimik, atitea (…) EURo si “net problem”. Eram ingrozita dar n-am dat-o pe mina lor.. Acum fetitsa are 3 ani , hemangioma se inalbeste si reabsorbe…Totul va fi bine !!! Dragi Parinti aveti grija de copii vostri si multa sanatate tuturor!!!

  • Reply Victoria 31 March 2012 at 10:13

    Draga Nata, inteleg indignarea ta.
    Recunosc ca multe lucruri nu le intelegeam pana n-am devenit eu insami studenta la medicina si am aflat o sumedenie de lucruri, uimitoare, despre functionarea organismului uman. Pe scurt, pot sa spun doar ca totul e legat una de alta, sunt niste particularitati atat de subtile, lucruri care chiar te lasa cu gura cascata cand afli de fapt..datorita caror procese la nivel celular,la nivelul unor particule foaaaarte mici – traim:) Dar asta e deja alta tema.

    Am vrut sa spun ca uneori motivul unui deces – ca in cazurile de mai sus – poate fi da,atat neglijenta medicului,o atitudine incorecta din partea lui; dar pot fi si unele complicatii nebanuite aparute in timpul lucrului, in timpul operatiei, pentru ca astfel de lucruri sunt destul de frecvente in practica medicala.
    De cele mai multe ori, se reuseste salvarea vietii, iar in unele cazuri, din pacate nu..Inteleg cum suna asta, dar.. asta e, se intampla tragedii, pentru toti este o lovitura si toti regreta, dar, se intampla, cateodata.. Fiiti siguri ca medicii buni incearca intotdeauna sa faca tot posibilul in asa cazuri, e datoria lor, dar iarasi, cateodata, e imposibil, organismul nu reactioneaza de ex. etc. Sunt unele lucruri in fata carora medicii nu pot sa faca nimic.. de aceea medicina e intr-un continuu progres..

    E o greseala foarte mare daca n-a facut probele necesare inainte de a administra acele preparate anestezice, aici sunt total de acord, uite in asa cazuri, chiar ar trebui pedepsit, chiar e o dovada de iresponsabilitate!!
    Dar toate cazurile sunt individuale.

    P.S. Si inca o data, ma deranjeaza expresia auzita deja de nu stiu cate ori “o simpla opeatie de extragere a amigdalelor”. Oameni buni, cine v-a zis ca e simpla? Nici o operatie nu e simpla, implica niste manevre extrem de complexe, de fapt, nu judecati dupa timpul cat dureaza aceasta. Este o interventie chirurgicala, care implica riscuri, care necesita o atentie sporita.. Si extragerea unui dinte este o interventie chirurgicala.Credeti ca e simpla, ca nu-i mare lucru, “Ei, sa scoata acolo un dinte” (sunt multi oameni de asa parere, gresita, de altfel!) – ba nu, nu subestimati nici asta, de exemplu..

    Tragediile se intampla mai rar, si sunt extrem de intens mediatizate. Vietile salvate, in schimb, n-am vazut sa fie vreodata motivul “ridicarii in slavi” a medicului. In schimb daca s-a intamplat ceva rau, toate pietrele- in capul lui. Totusi mi se pare incorect sa se faca foarte multa zarva in cazuri nefericite si totodata, niciun cuvant bun pentru miile de vieti salvate. Nu stiu de cand n-am mai auzit la tv un cuvant bun in adresa medicilor,avand in vedere zarva de cateva luni incoace. Si cred ca totusi ar merita.

    Si ma mai deranjeaza unii cetateni care nu pricep nicio boaba despre ceea ce vorbesc sau despre ceea ce s-a intamplat – dar o fac pe marele si tarele la tv, in talk-show-uri. Tin sa mentionez aici ca nu ma refer la tine,Nata! 😉 Dar am remarcat niste astfel de exemplare, de-a dreptul revoltator.

    P.P.S. Felicitari Evei! 🙂
    Si imi cer scuze ca “m-am dezlantuit” intr-un comentariu, poate prea lung.. 🙂

    • Reply nataalbot 31 March 2012 at 12:30

      As fi fericita sa mediatizez toate cazurile de reusita, insa aceastea sunt tinute in taina sau oferite exclusiv doar unor televiziuni. Presa face legatura intre cei ce ofera informatia si consumatorii de informatie. De asemenea sarcina jurnalistilor este sa investigheze. Nu stiu daca e corect ca jurnalistii sa umle pe la spitale ca sa descopere cazurile fericite. Cu acestea ar trebui chiar medicii sa se laude si sa le aduca la cunostinta publicului, pt ca tragediile se incearca a fi camuflate. Ar putea macar vestile bune medicii sa le ofere singuri, daca cele triste sunt ascunse.

      • Reply Nona 31 March 2012 at 19:47

        chiar nu gasiti nici o diferenta intre ” a ramas viu gratie medicului si a decedat, gratie medicului…”

    • Reply basarabu 9 April 2012 at 13:47

      nu e cazul sofismelor aici, va invit sa ne uitam la cazurile de deces in 2012 in Franta dupa amigdalectomii si in Moldova… sau Austria, sau, atat de dragul Natei Albot, Israel… Halotanul este toxic si interzis (sau nerecomandat) un Europa pentru ca au fost si la ei cazuri de deces… in anii 80

    • Reply Ina 11 September 2012 at 07:07

      Sint absolut deacord cu Dmvs Victoria ,99% dim populatia RM sint analfabetzi in ceea ce priveste medicina,tozi citind timpenii de pe internet …de tipul cum satzi mareshti glandele mamare sau membru masculin …dar cu parere de rau exista shi medici printre aceshti 99%…Dar sai lasam in pace…Va indenm lume mergetzi la medic mai des …pentru control nu doar atunci cind va doare shi in borta fesului>)

    • Reply eugenia 18 July 2014 at 20:37

      ba da domnul. e o operatie simpla deja in alte tari pentru una ca asta nici nu te interneaza dupa ce ai facuto te lasa sa pleci acsa , doar problema asta are fiica mea,,

  • Reply Q10 31 March 2012 at 14:17

    Ignoranta incepe cu parintele mentalitate. Povestind despre copilul tau mi-am amintit de o trauma traita in copilarie, pe scurt: anestezie la o masea, scos o masea sanatoasa pe partea fara anestezie.Consecinte? Zero, mentalitate parinti- toleranta,smerenia si limitare (diversi factori interiori de moment,care la final se transforma in regret,pt nu s-au luat masuri in momentul oportun).
    Cazul relevant pe care l-ai prezentat te inculpa, faci parte din sistem, scrii despre[…], incerci sa explici de ce indirect ai tolerat malpraxisul.
    Toti isi apara demnitatea,puii si cuibul…ca sa treaca podul, iar coruptia isi face efectul constant si te loveste atunci cand te astepti mai putin.
    Societatea e bolnava, dar nu de o boala incurabila. Cand veni vorba de sanatate toti suntem pasibili spre a oferi mita, si astfel incurajam acel individ care triseaza si pune in umbra pe celalalt care si-a facut treaba corect.
    Voit sau ba, generalizam, suferim si plangem… cat de mult nu ne-am plange de nesuferita barbarie a unor medici , coruptia pleaca de jos…raspunsul e in fiecare dintre noi…
    P.S: Pt cei care cred ca televiziunea ofenseaza/denigreaza pe acei medici onesti : atata timp cat exista opinie si mediatizare avem o sansa ca cei care se fac vinovati-sa plateasca. O alta presiune in RM nu vad (nici morala, deontologica,penala sau de oricare fel).Pedeapsa are loc prin diverse metode: diferenta o face doar “grosimea obrazului”.

  • Reply Adriana 31 March 2012 at 14:22

    uite, am eu un caz de reusita medicala in Moldova. domnul doctor chirurg oftalmolog Ivanov de la clinica Ovisus. este un medic recunoscut international si care ne-a fost recomandat din foarte multe parti atunci cand am avut nevoie de un chirurg pentru copilul nostru. am primit un diagnostic extrem de corect, foloseste cea ma noua tehnica si ,cel mai important, monitorizeaza recuperarea copilului si dezvoltarea acestuia pana la 5 ani (la noi a fost cataracta congenitala). putem merge oricand la clinica, garatis, pentru orice control sau mica schimbare pe care o vedem. cand se face interventia se plateste suma integrala la casa, primesti cec si atat. tot personalul se comporta extrem de bine si de atent, nimeni nu accepta atentii, primesti tratamentul de la ei atunci cand iesi din spital. si disponibilitate 24/24.
    as fost cu acleasi copil la un control de rutina si in Romania, fiind acolo o perioada. am mers la un medic oftalmolog bun, din Cluj. ne-a spus ca baiatul nostru nu vede cu un ochi si a ochiul este irecuperabil. diagnostic total gresit si confirmat acest lucru de Ivanov, care printr-o simpla curatare laser a indepartat pelicula care se formeaza si care celalat medic a interpretata-o ca orbire irecuperabila…. asa ca se intampla si la case mai mari 🙂

    ideea este ca exista si in MD medici buni. nu am auzit de el la televizor niciodata, desi primeste cazuri din toata Europa. cazuri de care alti medici nici nu vor sa se apuce. si el reuseste sa le ofere acelor copii o sansa la o viata mai buna.

    cand eram internata cu copilul meu la clinica, era acolo o mamica cu o fetita de 2 ani si 7 luni tot cu cataracta. venise prima data la varsta asta, pentru ca seful de la clinica Fiodorov (daca nu am scris bine sa ma corectati) i-a spus sa astepte cu operatia pana la 5 ani, desi in toata lumea asta ctaracta la copii se opereaza in primele 3 luni de viata. este vital pentru ochi…. va inchipuiti cata dezinformare in medicii astia. chiar noua ne-a spus tipa de la maternitate care a pus diagnosticul de cataracta, ca nu putem facem nimic pana la 1 an minimum…. daca eram parinti care credeau orbeste in medic, acum copilul nostru era orb….

    la gradinita pentru copii cu deficienta de vedere (tot acea mama de sus imi povestea) sunt copii cu cataracta pe la 5 sau 6 ani si nu stiu ca ar fi trebuit sa se opereze. mama a ajuns la Ivanov pentru ca a venit o echipa de strainanate prin ceva ong si a adus aparatura la gradinita si au consultat copiii. asa a aflat ca trebuia de mult sa isi opereze fata…..

    exista medici buni si exista medici prosti peste tot. si da, se intampla multe lucruri neprevazute in timpul unei operatii, dar la sigur incompetenta si nestiinta nu este nimic neprevazut… este crima si bataie de joc pentru niste copii care ar fi avut sanse la o viata normala, daca ar fi gasit medicul bun sa ar fi avut banii necesari…. pentru ca la Ovisus nu este ieftina o astfel de operatie, desi in comparatie cu alte tari unde ne-am inetersat este un pret infim….

    • Reply olga 27 May 2016 at 04:57

      Adriana as vrea sa fac legatura cu tine, pentru ami da mai multe detalii in privinta cataractei congenitale la copil, noi ne confruntam cu aceeasi problema , ti-as fi foarte recunoscatoare daca m-ai contacta 069709830 sau olga.romanciuc@mail.ru

    • Reply olga 27 May 2016 at 04:58

      Nata ajuta-ma te rog sa fac legatura cu Adriana, multumesc mult

  • Reply Ladybird 31 March 2012 at 17:02

    Medicii sunt nepasatori pentru ca nu poarta raspundere! Dau prescriptii pentru medicamente fara a considera influienta acestora pentru ale organe, fara a face legatura cu starea geenrala de sanatate samd. Nici nu mai vb ca daca mergi la 3 medici diferiti, o sa “obtii” 3 diagnoze diferite. Si spun asta din proprie experienta, nu din auzite. 3 medici cu 3 diagnoze diferite si toti 3 ma convingeau ca anume diagnoza lor este cea mai corecta si laboratorul lor face cele mai minuntioase si bune (in sens de calitate a procedurii) analize! Da, suntem o tara de rusinosi si ne este rusine si incomod si mai nustiu cum sa ne aparam drepturile. Daca medicul ar sti din start ca in caz de prestare necalitativa a serviciului (da, presteaza servicii medicale) va fi dat in judecata si va trebui sa-si “corecteze” greseala profesionala si ca poarta raspundere fata de pacient (nu numai morala, dar si materiala) cred eu, ar fi mai responsabili si mai atenti cu ce proceduri si medicamente prescriu.

    • Reply Kira 8 April 2012 at 18:31

      Asa sunt medicii . Stii ce spun ei “U kajdava dodica svoia metodica” 🙂

    • Reply eugenia 18 July 2014 at 20:40

      adevarat. sunt deacord cu dumneavoastra eu am postat ce mi s-a intimplat ,ma gindesc si nu-mi vine sa cred, doar ca eu astea le-am trecut prin 1998-1999 si de aia am plecat si din moldova ,,,,,,

  • Reply Iulia 31 March 2012 at 18:39

    Sincer imi pare foarte rau ca se ponegresc in asa hal medicii (nu sunt medic).Sunt deacord ca sistemul e putred si ca multi dintre doctori trateaza sablonat fara a se implica prea mult in cazul fiecarui pacient.Acelasi medicament poate avea efecte total diferite asupra organismelor diferite ,astfel trebuie luata in consideratie individualitatea.Eu cred ca aici un rol major il joaca parintii (daca e vorba de copilas bolnav).Trebuie sa fim mai insistenti si nu sa asteptam sa ne intrebe la ce e alergic copilul sau ce afectiuni a suferit anterior (medicii mai “uita” sa specifice , fie din oboseala,indiferenta ,lipsa de profesionalism sau din alte 100 de motive).Stiu ca vor zbura rosii in directia mea din partea celor care considera ca medicul e responsabil si basta ,dar ,oameni buni, medicul vede copilul prima data si starea lui i se poate parea ok sau din contra .Dar daca vom colabora un pic rezultatul va fi cel scontat .Sunt din pacate si exceptii cind organismul reactioneaza nu asa cum ne-am astepta la un medicament sau altul.
    Eu fac parte din categoria “pacientilor siciitori” cind e vorba de sanatatea copiilor mei si nu-mi este rusine sa verific doza preparatului ,sa insist sa nu i se administreze Gentomicina numai deaceea ca doar acest preparat este in sectie ,sa rog asistentele medicale sa-si spele miinile inainte de-a pune injectia(am ramas socata ca intrun spital de copii acest lucru nu e lege).
    Copiii mei mai mari sunt partial vaccinati ,iar al treilea copil nu are nici un vaccin (mi-am asumat responsabilitatea ,desi nu e simplu pentru mine).As avea multe de povestit la capitolul lipsa de profesionalism(la ei pur si simplu nu ma mai intorc ) ,dar am intilnit si medici cu litera mare care nu privesc pacientul ca un” buzunar” .
    P.S.Sunt deacord cu Victoria ca nu exista operatii usoare si din pacate riscul de complicatii e foarte mare.

    Sa dea Dumnezeu sanatate tuturor copiilor!

  • Reply Evy 31 March 2012 at 19:07

    mersi pentru film, Nata. ai dreptate. un film EXCEPTIONAL !!!!

  • Reply ECG 1 April 2012 at 11:57

    Nu judeca si nu vei fi judecat.
    Fiecare are dreptul la parere si replica dar ceea ce se intîmpla astazi la noi în ţara,este rezultatul lipsei de cultura in general.
    Nimeni in afara de medici nu poate sti ce inseamna Medicina. Nimeni nu poate intelege cum isi termina medicul ziua de lucru(daca şi-o mai termina),cum doarme (daca mai doarme) cum isi incepe alta zi de lucru…
    Medicina cere jertfire de sine permanenta.Ceea ce ai învaţat la facultate a fost doar alfabetul(care a cerut 6 ani din viaţa,fara distractii,fara timp liber),apoi cel puţin trei ani de rezidenţiat petrecut prin spitale,prin sate,prin polilinici suplimentat cu un salariu mizer bun numai pentru o pereche de pantofi(sa ajunga macar petru un sezon),nemaivorbind ca pe la 26 de ani ai deja o familie de intretinut .Nimeni nu stie ce salariu are un medic începator(care deja este sur la cap) si ca aproape de pensie medicii işi mai cauta undeva să mai activeze,ca să aiba o pensie de supravieţuit.
    Ştiţi cîţi medici au abandonat Medicina practica,pentru a lucra in alte domenii sau au plecat peste hotare pentru asi caştiga un suport financiar necesar unei cariere incipiente.
    Şi mai apoi,ce sa mai zic,medicina evolueaza in ficare secunda,ca tehnologia informationala.Daca nu citesti macar o zi cate ceva …
    Medicina are nevoie de suport finaniar,juridic,psihologic şi nici într-un caz nu are nevoie de bîrfe.
    Nu aveţi dreptul moral sa va expuneţi parerile ca la un tîrg de găini sau gîşte.
    Şi pîna la urma,toata lumea are dreptul să-şi aleaga medicul(numai sa-i retina numele fiinca mai des auzi”am fost la aceea grasa sau la acela pleşcat sau la doctorul cel înalt şi cu urechile mari).
    În Romania,pacentii le ureaza medicilor pofta mare la pauza de masă,iar Voi ne replicaţi” iata au flamînzit de atîta lucru”!
    Fiti sanatoşi,
    Adresaţi-va la medic atunci cand sînteţi sanatoşi!

    • Reply nataalbot 1 April 2012 at 16:45

      Ciudat sfatul de la finala….

      • Reply ECG 1 April 2012 at 19:06

        E mai ieftin si mai usor sa previi ,decat sa tratezi. Cand ultima oara Va-ti facut un examen medical profilactic?…

      • Reply Nelly 1 April 2012 at 23:08

        referitor la sfatul de la finala , mai e o vorba, cruda, dar reala, zik eu (avind in vedere ce sist si cultura medicala avem) : “evreii merg la medik cu o zi inainte de a se imbolnavi, dar moldovenii cu o zi inainte de a muri”. asa ca cel mai bine e sa previi decat se tratezi !!! caliti si hraniti kopii sanatos! kit despre cotidianul unui medik si cum a ajuns el sa fie medik (studii, sacrificii, etc) sunt de acord, dar iarasi ajungem la problema statului si gestionarii lui. orikum aspectul deontologic trebuie CATEGORIC respectat, daca te respecti tu insuti. si mai ales cand e vorba de viata unui om!

    • Reply diana 1 April 2012 at 22:12

      Nu-i de vina societatea si oamenii de rind sau un copilas ca tu ai ales sa inveti medicina.Cind iti alegi profesia,stii unde te bagi,stii ca e o meserie obositoare,stii ca e un salariu mizer,stii ca nu dormi cu noptile.Daca crezi ca nu vei face fata lucrurilor,atunci nu te mai duce la medicina.Dar daca ai invatat si lucrezi cu oameni bolnavi si suferinzi,nu astepta remunerare sau multumire.Pentru treaba pe care o faci ai salariu,mic sau mare,stiai inainte de a da actele la universitate!

      • Reply Kira 8 April 2012 at 18:34

        …si stii ca se dau “bacshisi ” foarte buni .

        • Reply diana 9 April 2012 at 21:38

          decizia iti apartine.n-ai decit!

  • Reply elena 1 April 2012 at 12:56

    eu am o experienta foarte urita cu medicii nostri. sunt cu gindire veche si nu tin pasul si ritmul cu noutaztile, ma refer ca si bolile sunt altfel acuma.tot mai mult apar bolile nu organice, dar functionale,adica ,exemplu:te doare groaznic stomacul pe fon de stres(tu nu-ti dai seama ca esti stresat) si ei in loc sa te intrebe ce fel de viatza ai, sa iti spuna ca sunt spasme si ca tre sa-ti schimbi modul de viatza,te trimite la farmacia cutare sa cumperi o punga mare de medicamente.pina nu am fo la bucuresti sa-mi zica medicul din prima, care e treaba nu s-a rezolvat.poate nu toti, dar majoritatea ai nostri trateaza cu kile de medicamente de ti se inegreste in fatza ochilor…

  • Reply sabina 1 April 2012 at 13:05

    Mie imi pare rau pentru atitudinea multur persoane care au scris pe blog.
    La fel cum se intimpla acccidentele rutiere, (a caror sofer poate fi si medic, si om de TV, si politician si vinzator) la fel se intimpla greseli (acestea trebuiesc pedepsite) dar si complicatii (care sunt inevitabile) in activitatea medicala. Imi place mult renumitul citat, “moartea unei persoane o tragedie,moartea milioanelor e statistica”, si cred ca multora posibil le pare ca iata numai la noi in tara se intimpla sa decedeze un copil de la anestezie;
    Insa va rog sa cautati pe internet, sa vedeti rata complicatiilor anestetice in Franta, SUA sau alte tari ca caror sisteme de sanatate sunt cu mult mai performante, si unde se investesc bani multi.
    EU o sa va prezint unele date: IN Sua este un “registru” POCA in care s-au inscris 63 de institutii care contabilizeaza numarul de complicatii anesteziologiece la copii, astfel in 150 de cazuri de cardiac arrest (ceea ce s-a intimplat si in cazul din baietelului din moldova!) 39 au fost letale. Si aceste date nu cuprind toata tara. Adica la ei mor 39 de copii si toata lumea cu carte intelege ca este vorba de complicatii, unele malpraxis, altele nu,si ca acest lucru este inevitabil, inca si articole scriu despre aceasta si le publica in reviste medicale internationale.
    Nu se ascund pentru ca nu ii arata nimeni cu degetul.
    Imi pare rau ca nu este pusa la punct utiliyarea “acordului informat”, care ar fi semnat de parinti. El nu te protejeaza de malpraxis, insa de complicatii da. Dar societatea noastra nu este pregatita.

    Nata, daca ti-ar fi explicat stomatologul ca in 1% din cazuri copii dau alergie pina la soc anafilactic cu deces la anestezia locala, nu i-ai fi aplicat anestezia la extractia dentara? Nu cred, pentru ca exista un alt procent de decese datorita socului din cauza durerii din care cauza decedeaza copii. Cred ca orice complicatie s-ar fi intimplat oricum spuneai ca e doctorul vinovat, ca i-a facut prea dureros, sau ca anestezicul nu a fost bun.

    • Reply diana 1 April 2012 at 22:16

      Nu are importanta procentajul.Pentru anestezie se face proba.Nici nu stii cum anume acest copil e acel 1 procent din cazuri cu alergie.Paza buna trece primejdia rea!

  • Reply 903 1 April 2012 at 20:53

    Azi dimineaţa am eşir din tură. 21 solicitări, un infarct, un copil în convulsii, 7 ori 8 pacienţi cu febră, 3 persoane fără conştienţă (beţi criţă), o sumedenie de hipertensiuni l acare medicul de familie le-a prescris tratamentul, dar persoana nu se îndură să-l primească. A-a, da, şi încă unul, care a vrut nu ştiu ce să demonstreze şi s-a apucat să-şi taie venele (măcar să se intereseze cum).
    M-am dus să trec roţile la automobil. Ce să spun, 2 roţi au fost puse corect, iar altele 2 nu (am roţi direcţionate, cine pricepe) schimbul, balansarea, instalerea:280 lei plus 20 lei bacşiş(12 %din salariul meu). Am văzut abia acasă (flămînd şi nedormit). Nu e caz similar cu cele descrise anterior, dar ce să fac? să-l la procuratură pe cel de la servis? Cel care nu face nimic nu greşeşte. Medicii au nevoie de condiţii( salaroale, legale, sociale) pentru a se dedica profeiei(care nu e un schimb de roţi auto, care tot pot provoca un deces).
    Fiţi sănătoşi şi nu uitaţi de elementara responsabilitate faţă de propria sănătate.

    • Reply sabina 2 April 2012 at 13:06

      vad ca astfel de mesaje nu prea stirnesc interesul opiniei publice, nici a NATEI. Iata daca scriati ca stiti un caz unde un om a decedat, atunci si interviu va luau, si va intrebau 100 de intrebari si mai ales daca medicul nue vinovat…dar asa…un copil in convulsii tratat..nimic deosebit…

    • Reply Kira 8 April 2012 at 18:38

      sa va dea Domnul sanatate sa puteti sa ajutati oamenii .

  • Reply Cristina 1 April 2012 at 21:47

    Sunt medici exceptionali si in Moldova, medici care poarta cu demnitate si smerenie profesia pe care si-au ales-o. Avem doctori la care se adreseaza si pacienti de peste hotare pentru interventii chirurgicale complexe. Avem medici de rara omenie si modestie despre care nu aflam in buletinele de stiri tocmai ca, in viziunea spectatorului obisnuit cu senzationalul, ei nu fac nimic neobisnuit. Isi fac doar treaba. Salveaza zilnic vieti. Sunt medici care fac cinste neamului nostru, care, in pofida faptului ca sunt ademeniti cu oferte de clinici de peste hotare, aleg sa isi profeseze meseria aici, acasa, considerind ca si oamenii nostri merita un tratament corect, o operatie reusita.

    Nu cunosc multi medici din astia, dar domeniul cu care am avut tangenta, cardiochirugia, m-a facut sa il descopar pe Dr Aurel Batrinac, cardiochirug la Institutul de Cardiologie. Un om de la Dumnezeu, cu maini si suflet de aur.

    Eu zic ca tara trebuie sa isi cunoasca nu doar calaii, dar si eroii, de aceea n-ar fi rau sa vedem la TV o serie de reportaje despre oameni-eroi, indiferent de meseria lor.

  • Reply Gina 2 April 2012 at 09:44

    Buna. eu am avut o problema la picior, am fost la medicul dermatolog (timp de vreo 2 luni periodic), dlui mi-a prescris tot felul de unsori ( la care uita denumirea si le cauta pe net), ape colorate facute la comanda pe la farmacii. cind nu mergea un medicament venea urmatorul pe lista si tot asa. rezultatul final > ZERO. ca ulterior sa merg la alt medic care sa imi spuna ca am pierdut timpul si doar o interventie chirurgicala este solutia. rezumat: timp pierdut, bani aruncati in vint si gustul amar al experientei.

    nu judeca si nu vei fi judecat. Doar ca o viata pierduta, pn ca nu au fost efectuate testarile de rigoare inaintea operatiei, este deja prea mult.

  • Reply natalia 2 April 2012 at 14:56

    anul trecut mi s a pus diagnosticul Hepatita b spitalul diagnostic de la malina , am cheltuit o suta de euro la toate clinicile private , si laboratoarele din chisinau ca sa ma conving ca nu am …eu am avut o suta de euro …dar verisoara mea din sat, care nu are atatia bani ce face ea ?crede ..pentru ca laboratorul din chisinau i ai dat asemenea diagnostic …se duce in raion si se trateaza ….la pliclina nr 1 in cabinet sta o babutza un copil cu mama , si eu …eu fiind racita …doctorul tace nu mi zice nimic …eu repede ies din cabinet de teama sa nu transmit viroza …
    este o tragedie ce se intampla in moldova ….si domnul usatii este un incompetent …cum a fost si hotineanu de altfel …

  • Reply dana 2 April 2012 at 15:04

    buna..as vrea sa te intreb ,nata,fiind si eu mamaica,cum ai luat aceasta decizie de a a nu vaccina copiii?pentru ca ,nevaccinindu-i ii protejezi de o eventuala reactie la vaccin,dar de poliomelita cum ii protejezi,?sau de hepatita?sau de alte strasnicii? eu sunt intr-o mare dilema..am de vaccinat puiu meu si nu stiu cum sa procedez…are deja un anisor.. o mare responsabilitate imi asum oricum….

  • Reply dana 2 April 2012 at 15:10

    si inca ceva..despre medici-sa lea dea Dumnezeu putere celor care vindeca si celor care depun o munca nemarginita atit intelectuala cit si fizica pentru a gasi solutia optima si pentru a vindeca,iar celor care au gresit profesia le doresc minte si putere sa si-o schimbe pentru a nu fi ulterior blestemati.mai exista si cazuri iesite din comun-in cazul copilului decedat nimeni nu va recunoaste niciodata ca este vina preparatului medical poate si nu a doctorului,pentru ca se rupe o afacere, se pierd bani mari,se strica legaturi…

  • Reply viki 3 April 2012 at 11:04

    Exista tamaduitori ( medici cu dar de la Dumnezeu de a tamadui durerea cuiva ) si “macelari” care fac parte tot din categoria de medici fara compasiune. inteligenta, profesionalism si cu mult tupeu.
    si parerea mea e ca in Moldova din pacate depinde de marele NOROK la cine nimerim pentru a trata o problema de SANATATE la unii sau la altii. in sistemul medical ” moldav” e o loterie cu viata.

  • Reply carpediem 3 April 2012 at 21:27

    Citeva ginduri despre exprienta din Canada, pe care moldovenii din Moldova o glorifica, iar moldoveni stabiliti de aici o pun la un nivel mult inferior medicinii din Moldova.

    1. Moldovenii se asteapta de la consultatiile medicale de aici sa iasa cu o lista mare de medicamente si analize inutile pt probleme minore. Ei sunt obisnuiti cu listele mari de medicamente si analize multiple din Moldova. Cauza: aici medicina e publica, respectiv, pacientul este trimis sa faca cercetari suplimentare doar daca e nevoie, pentru ca in caz contrar, statul are cheltuieli inutile. In Moldova, medicina tot publica e, insa stim ft bine ca pt orice analiza, si orice intilnire cu un alt medic/asistent la care ai fost referit, reprezinta un cistig suplimentar pt sistem.

    2. Pt ca lucrez oarecum in domeniul educatiei, si anume rezidentura, vad ft bine cine sunt viitorii medici. Pt ca sa devii medic, tr sa fii in top 5% cel putin, cu note doar de A+, ei poate vreo citiva de A- incepind cu liceul si terminind cu colegiu, apoi scoala medicala. Ca sa ajungi la rezidentura, trebuie sa ai o diploma impecabila, scrisori de referinta de top, si un comportament perfect. Ajung sa faca rezidentura putini, iar dupa rezidentura, nu toti trec examenele de specialitate. Doar dupa asta devii medic. In total, dupa 11 ani de scoala secundara, doi ani de colegiu, si patru ani de scoala medicala, mai faci intre 4-7 ani de rezidentura. Rezidentii au un program super incarcat, care pe linga clinici, include lectii saptaminale, conferinte, examene, teste. La aceste lectii, care dureaza o zi pe saptamina, participa si medicii. Astfel, medicii isi mentin permnanent calificarea. In cazul in care nu aduna un numar anumit de lectii pe an, ei trebuie sa redea examenele. Mai pe scurt, e un sistem ft comlicat, care insa produce cei mai buni specialisti din lume. Si atunci cind nimeresti pe mina lor, esti sigur ca problema va fi gasita si apoi tratata.

    3. Mita nici n-am incercat sa dau aici nici la clinicile publice, nici la cele private. Am incercat insa sa dau unui acupuncturist, o mica atentie la sfirsit de o luna de proceduri, la care amabil am fost rugata sa iau atentia acasa. Nici vorba de asa ceva. 🙂

    4. Revenind la situatia din Moldova. Cred ca medicii au fost unicii carora le-am dat mita cit am trait in tara. Si asta din citeva considerente. Avind in vedere ca totusi medicii sunt intelectualii cei mai de vaza, specialisti pe mina carora cad vieti de oameni, mi se pare inuman sa fie platiti cu salariile cu care sunt platiti. Mi se pare umilitor ca eu ca cetatean al tarii, care plateste impozitele, si care lucreaza unde lucreaza, sa aiba un salariu mai mare decit persoana care ma trateaza. Iata de ce, atata timp cit sistemul e putred si trateaza cea mai importanta clasa de profesionisti atat de incorect, cred ca e ok sa ajuti acest profesionist sa traiasca. Caci nu vorbim de mite de zeci de mii de euro, sunt niste banuti daca e sa comparam cu mitele care circula in alte sisteme, voi pomeni doar cel judecatoresc, unde o mita e usor peste $1000.

    Erorile medicale, despre care a amintit Nata, sunt mai degraba cauzate de sistemul infect in care e nevoita sa existe medicina in Republica Moldova. Iar cum toate sistemele din Moldova sunt infecte, va mai curge multa apa pina vom avea medicina, educatia, cultura, etc. la nivelul altor state dezvoltate.

    • Reply Kira 8 April 2012 at 18:49

      Nu sint deacord ca mita sunt doar banuti,probabil nu ati ajuns pe mina lor(nici sa nu ajungeti)
      De fapt nu le dai mita ei singuri iti stabilesc taxa indiferent ai polita sau nu , exemplu : taxa pentru medic anesteziolog 400 lei , taxa pentru o operatie 1000 lei. Sint deacord ca sistemul e dezastruos, dar asta nu le da dreptul sa CEARA !
      Repet: Sint si medici buni sa le dea Dumnezeu sanatate.

  • Reply Lidia 4 April 2012 at 15:53

    sora mea, medic in spital, are zilnic minim 30 de pacienti, dupa Craciun, Paste numarul se ridica la 50. Deci, sanatatea la 50 de oameni depinde de deciziile ei. Sa gandim matur, oare la asa volum de munca nu sint posibile greseli? Omul nu e o masina.
    Faptul ca ea profeseaza se datoreaza doar faptului ca sotul intelege ca asta ii place, eu o sustin financiar iar bunica sta cu copilul.
    Sa isi perfectioneze cunostintele poate doar din carti (sa le cumpere din ce bani?), in Moldova nu se organizeaza nimic. Peste hotare aplica, obtine invitatii pentru cursuri achitate, dar nu are voie sa isi ia liber de la spital. Conducerea spitalului nu vede necesitatea lor, chiar daca ea ar pleca din contul concediului. Concediu ar fi indicat sa nu vrea niciodata.
    Nu sint sigura cat mai rezista ea, eu zic 2 ani max, dupa care se lasa de medicina (ca o treime din colegii ei) sau pleaca peste hotare( cum a facut o alta treime).
    Si, apropo, Nata, s-au gandit colegii tai stiristi ce se intampla cu medicii pe care ei ii termina psihologic pana a avea o decizie a organelor de drept? Ma refer acum la doamna medic din Straseni, care era acuzata ca a ucis un copil, vaccinandu-l incorect. Pentru ei importanta e stirea, cat mai inspaimantatoare sa fie. Dupa, rezultatul nu ii mai intereseaza la fel de mult, dar nici starea la care au adus omul pe nedrept.

    • Reply nataalbot 5 April 2012 at 07:02

      Colegii de la ştiri nu sunt angajaţi să promoveze pe nimeni şi nici să îngroape, ci doar să informeze. Ia atunci când se spune că părinţii dau vina pe medici, se dă neapărat şi versiunea medicilor. Să îngroape sau dezgroape e treaba procurorilor.

  • Reply Diana 5 April 2012 at 13:18

    Asa mai sinteti toti buni de dat sfaturi si de aratat cu degetul la greselile altora, si acolo e asa, si dincolo e si mai rau si strigator la cer, da ce-ar fi sa incepem schimbarea de la noi insusi si sa nu mai cautam vinovati?! Cica nu dati mita…da recunosc ca i-am lasat niste banuti….chiar m-a facut sa rid cind am citit.

  • Reply Kiki 5 April 2012 at 15:27

    Diana, pina la urma n-am inteles mesajul tau, tu cu cine tii? Si nu vad nimic de ris in mesajele precedente, e mai degraba de plins … Si e corect sa scrii ” noi insine”…

    • Reply Diana 5 April 2012 at 19:39

      Da e neaparat nevoie sa tin cu cineva?! Nu stiam ))))
      “… i-am lăsat, recunosc acum cu riscul de a fi judecată de voi, o sumă un pic mai mare în buzunar…” anume asta m-a facut sa rid, doar ca nu prea pricep ce treaba ai cu mesajul meu de trebuia sa intelegi ceva din el..

      P.S. Merci de rectificare

  • Reply M 5 April 2012 at 16:55

    http://www.youtube.com/watch?v=zU1U9cKAbH8 sint si acum socata de acestvideo,merita de privit!

  • Reply Kiki 5 April 2012 at 20:55

    Diana, nu pot sa cred ca tu chiar niciodata n-ai lasat “o suma un pic mai mare” in buzunarul vreunui medic sau vreunui functionar, de care ai depins? Si, uite, chiar nu inteleg, ce-i asa de ris??? Sau mesajul tau se referea direct la Nata Albot, iar noi ceilalti nu trebuia sa-l intelegem … si mai pun pariu ca nici Nata nu l-a inteles pina la urma …

    • Reply Diana 6 April 2012 at 11:36

      E de ris draga Kiki, cum altfel ar trebui sa reactionez atunci cind un om si in stinga si in dreapta zice ca nu dati mita, trebuie sa luptam cu coruptia, da de-aici “recunosc, am dat..”

      • Reply nataalbot 6 April 2012 at 22:28

        Draga Diana, poti sa rizi pina crapi. Mita se da pt a facilita obtina unui beneficiu. Eu beneficiul il obtinusem , ba chiar il achitasem in casa. Ceea ce am dat, e mai cu seama o spalare de rusinea pe care am simtit-o pt ca medicii accepta sa munceasca in schimbul unor tarife atit de mizere. Am considerat ca e mai bine in loc sa-i dao o cutie de bomboane.

        • Reply Diana 7 April 2012 at 14:37

          Ms de urare Nata! Atit de dragut din partea ta! Sper mult insa Domnul sa fie mai indulgent cu umila mea persoana.
          Iar ce tine de medici – au mers si au facut facultate din proprie initiativa, stiind foarte bine care este situatia cu salariile…au depus si juramint…

  • Reply ma pish pe medicina din MD 7 September 2012 at 04:16

    Usor de criticat !!
    Nata are perfecta dreptate, codasii din universitate tot medici devin. Singura diferenta aici la care atrag atentia – cand ei incep sa practice medicina, exista foarte multe lucruri standarde care pot fi aplicate – tratament, abordarea pacientului, diagnostic. Chiar si dupa ce am terminat medicina si rezidentiatul – in practica clinica, doar o mica parte din informatia de la medicina mi-a trebuit. Practic, ca sa tratez pacientii, mie imi trebuia sa invat doar o tema anumita – specialitate. Restul informatiei poate fi foarte usor primita din practica. La rezidentiat nu conteaza atat de mult ca ai invatat pe 9 sau pe 5. Conteaza cum poti repede invata specialitatea, iar specialitatea, in multe ramuri, se invata cu bani sau cu neamuri. Problema medicinii in moldova, nu sunt medicii, dar este sistemul. Majoritatea medicilor lucreaza asa cum este stabilit de sistem. Ei nu pot face prea multe modificari. Iar preparatul cela care a fost administrat copilului, a fost aprobat de seful spitalului, care a dat indicatii medicului.

    Iar cat priveste mita – dragi clienti, cu salariul meu de 2000 de lei, daca eu nu primeam mita de la voi, atunci eu nu aveam bani nici ca sa-mi platesc chiria, mancarea si transportul lunar. Acum sunt in strainate. In sfarsit am inceput sa traiesc. Moldova cu toate medicina ei si toti sefii imbebicili care pot doar sa dea indicatii si sa fure bani de la pacienti si de la medici – a fost un vis urat. Va doresc la toti sa va treziti. Doresc ca toti medicii buni sa plece din MD. Eu ma voi stradui sa-mi ajut toti prietenii medici sa plece de acolo. Acum am bani si am resurse.

  • Reply Adriana Grigoriev 13 September 2012 at 17:25

    Exista codul de deontologie medicala, adica o serie de reguli comportamentale in fata exercitarii acestei profesii. Nimeni nu doreste sa evite intelectul si ”sacrificiul” multor medici din Moldova, dealtfel avem si recunostinte internationale, vine vorba insa de nepasarea si lipsa de nesiguranta in multe figuri pe care le intalnim in spitale. Deseori am asistat la anumite servicii spitaliere acordate bunicii mele si tatalui meu si de 3 ori m-am confruntat cu momente de extrema rusine:
    1. o sora medicala il numea pe tatal meu cu ”tu” si a trebuit sa-i fac observatie..ca nu importa cine este persoana din fata ta sau cu ce tip de pacienti esti obisnuit. Persoana din fata ta este mereu tratata cu respect si numita cu Dumneavoastra
    2. intrasem in spital chiar atunci cand bunica mea iesea din cabinet si uimita imi zicea ca doamna medic i-a cerut 38 de lei fara a mai merge la casa. A trebuit sa intru si o cert pentru ca isi permite astfel de comportamente fata de o persoana de 80 de ani care merita un profund respect si care doreste sa inchida intregul proces de control cu o simpla chitanta.
    3. am intrat in cabinetul medicului care il trata pe tatal meu si imi promitea ca il va salva insa si-a permis sa ma invite la un ”cinema”

    Nu putem nega ca mita sau asa zisa multumire nu exista oriunde in lume. este un gest “linistitor” deseori. Este mare diferenta desigur unde aplici aceste practici. E foarte periculoasa si grava mituirea in scoli si universitati si acolo ar trebui sa ne inflacaram mai des.

    Citing toate comentarrile de mai sus ma face sa inteleg ca am putea evita aceste griji si discutii daca profesionistii si-ar exercita meseriile cu mai multa pasiune, implicare, propunere organizativa si responsabilitate.

  • Reply eugenia 18 July 2014 at 20:11

    din pacate eu am trecut printr-o situatie dificila dar nu am dat spaga la doctor ,si am fost multumita dar si doamna doctora nu a cerut nimic niciodata sa-i dea dumnezeu sanatate ,,,dar asta a fost doar cu spitalul dar de pneumoftiziologie ,, deoarece dupa o perioada am inceput sa fac febra dar nu mai mare de37.3 ceea ce punea pe jar ca e pneumonia care se intoarce ,tbc si fel de fel numai ca toata povestea asta m-a luat din senin fiind acasa am facut tot felul de examene pot sa spun de la a-z incluzind si psihiatria la hincesti la care dragii mei nu au gasit nimit totul era perfect m-au trimis sa ma internez la spitalul nr 9 din chisinau pentru a face examenele detailate deoarece aveau aparate mai performante imi amintesc cu stupoare ca imi facea o asistenta tinerica iesita din banca scolii magneziu si nu mai tin minte dupa 3 zile aveam mainile negre vena sparta si vroiau sa treaca la vena de la picior ,la care am telefonat la doamna doctora ,a vorbit cu ei si m.au lasat sa ies sa fac injectiile la sectia dumneaei erau doamne in varsta 38-52 ani si nimereau vana in fuga si cu o lumina oarba ,,,, dar problema cu temperatura era constanta nu scadea!!!!!!!!! iar dupa nenumarate spuse la toti specialistii ca ma doare un pic coloana nu au depistat niciunul atunci i.am zis doamnei doctora care era si sefa de sectie ca imi da un pic de dureri pe coloana ,,,s-a uitat dansa .mia dat trimitere pe loc si urgent sa fac radiografia si au depistat ca defapt coloana vertebrala este in 3 locuri deplasata si ca toata febra vine de acolo,,,!!!!!!!!acuma am stat 10 in romania nu zic ca nu se ia spaga se ia si acolo dar numai la spital si numai dupa ce a terminat,,analizele se fac gratis si copii pana la 18 au medicamente gratis si asistenzta medicala,,,in schimb in italia se plateste tichet si nu se da la doctor ca altfel il dau afara ,,,analizele la fel se plateste la casa si atat. eu as fi de parerea ca cel ce greseste sa plateasca,,,,

  • Reply eugenia 18 July 2014 at 20:45

    dar sa nu uitam ca sunt medici inttre medici care studiaza si citesc si citesc pentru informatii,,,ca sunt si bravi ,,imi repet opinia care greseste sa plateasca dar toti nu numai unul di 1000 pentru ca are mai putini bani,,,,,,

  • Reply eugenia 18 July 2014 at 20:48

    vroiam sa mai adaug ca un doctor in moldova dupa 35 de ani in cimpul muncii si sef de sectie in 2011 avea salariul de 2500 de lei este si strigator la cer,,eu am terminat cu biologie chimie la liceu am intrat in romania la o fabrica de medicamente fara practica si aveam 400 de euro curat in maina si am studiat pe linga domnul doctor poti sa zici nimic el plus 7 ani ,plus doctoratul

  • Leave a Reply