Solidară cu Pictura M(o)urală

Pentru început vreau să spun că mă bucură enorm de mult orice rază de lumină la capitolul schimbare la față a Chișinăului. Este un oraș trist pentru cei care nu ies din el, dar pentru cei care mai au ocazia să vadă și alte orașe, Chișinăul e și mai trist. Nu trist, greșesc. E un oraș plictisitor, fără pesonalitate, cu prea multe clădiri gri,  fără identitate, o vinegretă de kitch și rămășițe ale trecutului sovietic, în plus invadat de gherete și reclame. Dar de fiecare dată când aud că este pornită o nouă inițiativă artistică de culturalizare, îmi vine să mă așez și să-mi acopăr capul, de parcă aș aștepta să cadă o bombă. Din păcate, inițiativele de consultare a populației locale pe teme de cultură, artă, alegere a culorii troleibuzelor sau decorare a bradului de Crăciun nu au fost prea fericite până acum. Așa că e foarte bine, că această pictură murală a fost realizată în colaborare cu artiști polonezi și moldoveni.

Mie nu-mi mai place să mă solidarizez cu moldovenii. Dar cu locals.md mă solidarizez. Probabil pentru că nu prea sunt moldoveni acolo, în spate. Pe acest link veți găsi un articol pe care eu l-aș fi scris exact la fel. Chiar și pacifiștii de la locals  pot fi scoși din sărite.

Ce mă bucură în inițitiva Institului Polonez și a Primăriei este însăși inițiativa. Vom fi niște norocoși dacă această pictură murală, făcută pe bani europeni, va fi urmată de multe altele care ne vor colora oașul. De aceea, nu aș vrea în nici un caz, să critic și să-i descurajez pe europeni în susținerea unor inițiative de acest gen și mai departe în Moldova.

Ce mă întristează este că din punct de vedere estetic, mie personal, lucrarea nu-mi trezește emoții pozitive. Mult prea blamata culoare roșie, pumni albaștri ridicați războinic în aer, fizionomia chiar și a foarte legendarului Lech Wałęsa – toate acestea pe mine mă și mă lasă rece. Poate doar pe mine.  Risc să admit că simbolurile folosite în această cultură murală nu prea tare îi vor solidariza pe moldoveni. Se pot solidariza oamenii cu valori și aspirații comune. Noi nu le avem. Lipsa de toleranță, necunoașterea limbii locale, divizarea etnică, pierderea timpului pe lucruri neînsemnate, zarvă multă în pahare de apă, necesitatea vitală a unor câștiguri cât mai ușoare și nu prea legale, ușurința cu care se corupe orice gură flămândă sau lacomă, necunoașterea limbilor străine pentru a citi și alte surse de informație în afară de cele locale, necesitatea de exhibiționism material în fața lumii, preocuparea de vieți străine mai mult decât de cele proprii, lipsa unei educații estetice, copii crescuți pe transferuri de iubire prin Western Union, timp pierdut pe invenții de copiat la examene, în loc de învățat tot anul, studii proaste și superficiale care nasc diletanți nu profesioniști. Iată ce trebuie reparat, înainte de a-i chema pe oameni la solidaritate. Așa cum există hip-hop pentru a vorbi depre probleme sociale într-o formă mai curajoasă, așa ar putea fi folosită pictura murală pentru a sensibiliza oamenii. Iar forma prin care aceste probleme pot fi exprimate trebuie să fie una cât mai ironică, pozitivă și estetică. Uneori pictură murală poate avea doar un rol estetic, nu neapărat educativ. Și asta tot e de susținut. Frumosul în viața noastră din păcate trebuie să aib un rol utilitar ca să devină real. Or frumosul trebuie să existe, așa pur și simplu. Dar asta e doar părerea umilă a unui om, care de foarte mult timp visează la un proiect de înviorare a Chișinăului. Deocamdată vânez frumosul în Montreal.

Comentarii