Vintage-terapia

Nu ştiu care-s trendurile şi must have-le, decât atunci când întâmplător îmi pică în cale vreo revistă de modă care să recomande pe ce să-ţi cheltui banii.Şi continui să cred că niciodată nu voi avea suficient de mult timp sau dorinţă să mă aprofundez în domeniu. Pentru că nu-i de mine. Niciodată nu m-am omorât după mari designeri şi nici după a lăsa o avere, doar ca să le port creaţiile. Dar ştiu exat ce-mi place să port şi ce mă inspiră. Îmi place moda scandinavă, îmi plac designerii tineri. Şi când călătoresc – pe ei îi caut, în primul rând . Mă inspiră croielile care sparg  tipare şi oamenii coloraţi.

Nu am în dulap nici o haină cu animal print – pentru că mi se pare îngrozitor, dacă nu ştii cum să-l dozezi şi să-l asortezi. Am câteva little black dresses, dar cea mai iubită dintre ele îmi provoacă o durere prea mare şi de 3 ani nu o mai pot îmbărca. Nu am decât o singură rochie cu paiete,de la Zara, dar o păstrez pentru broderia frumoasă, ca să o transmit într-o bună zi fetelor mele. Nu port culori foarte ţipătoare, pentru că nu mai am nici corpul şi nici starea de spirit ca să mă simt confortabil în ele. Am vreo 30 de perechi de blugi, pentru că nu mă despart nici de cei pe care i-am purtat acum 12 ani. Mi-ar fi plăcut să renunţ la 3/4 din ei în favoarea unor fuste sau rochii rămase de la maică-mea sau bunic-mea.  Mă disperă mall-le grandioase sau magazinele în care dacă nu pierzi vreo 5 ore până îl traversezi, nu scapi. De aceea refugiul meu sunt bouticurile. Şi tot timpul am avut o slăbiciune inexplicabilă pentru vintage. În sfârşit, vara asta am picat pradă acestei slăbiciuni.

Aflându-mă la Montreal, CarpeDiem mi-a propus să mergem la shopping. La un altfel de shopping. Şi am mers. Şi m-am scăpat la magazinaşe frumuşele, cochete, cu un uşor iz de naftalină, dar unde puteai să găseşti haine de prin anii 60-70. unele dintre ele chiar noi.

Există un cartier în Montreal împânzit cu asemenea buticuri. Nu, asta nu e second hand. Asta e o întreagă filozofie. Şi trebuie să te pricepi bine ca să ai un magazin vintage bun, dar şi să porţi vintage cu gust nu e chiar simplu. Eu nu mă pricep, dar îmi place la nebunie. Chiar dacă cumpărăturile mele i-au cam lăsat fără replică pe cei de-ai casei când am început să le demonstrez cumpărăturile. Cică e prea colorat, prea extravagant, prea retro. E clar că nu am fost înţeleasă deloc.Şi asta  m-a făcut să mă simt şi mai bine.

 

Iar pantalonii ăştia probabil sunt cea mai deocheată achiziţie a mea. Dar gândul la ei mă face să zâmbesc:)

În final, treceam pe lângă o vitrina şi mi s-a născut o metăforă. Am văzut în această fustă roz un simbol al viselor noastre de femei. Apoi am trecut pe lângă vitrina din poza din dreaptă. Şi am văzut în aceste rochii cum ajung unele dintre visele noastre să se banalizeze sau să moară. În una, e un fel de zefir, vis, freamăt, fior înaripat,  imaginea a ceea ce întruchipează perfectul. Na, că până la urmă perfectul pentru fiecare e diferit. În altă poză e realitatea pe care o văd în stradă şi în ochii femeilor care îmbătrânesc mai devreme decât le vine timpul. Nu uitaţi de fustele voastre roz cu aripi niciodată şi aveţi grijă ca rochiile de nanaşă care vă trag la pământ să nu le ocupe locul.

Comentarii