Am primit o invitaţie să merg la Strasbourg, la iniţiativa Atelierului de Stil, o comunitate de femei-mame-neveste-gospodine-deştepte-frumoase-talentate-moldovence care sunt stabilite acolo, fie din cauza misiunii diplomatice în care le sunt soţii, fie din cauza unui job primit acolo. Şi aceasta comunitate feminină este destul de prietenoasă, un fapt mai ciudat despre poporul nostru şi destul de solidară, un fapt şi mai ciudat despre poporul nostru. Ele se adună şi crează: bloguri, evenimente, bijuterii, decoraţiuni de Paşti, distracţii pentru copii. Şi toate acestea sub umbrela Atelier de Stil.
Eu am primit invitaţia să vin la unul dintre ateliere. Bijuterii din pietre nu ştiu să fac, dar încerc să le fac în bucătarie. Aşa că ne-am înţeles să fie un atelier gastronomic. Zis şi făcut. Am selectat reţetele. Vreo 14 la număr, toate vegetariene. Am trimis lista ingredientelor. Am stabilit că sunt de toate în Strasbourg, în afară de măcriş, leuştean şi caş de oaie, deci astea le aduceam eu de la Chişinău. Era destul de amuzant când îmi închipuiam ce văd cei de la serviciul de securitate de la aeroport: 3 kg de caş de oi, 4 legături de leuştean, 3 legături de pătrunjel şi mărar. Cum s-ar zice, pachetul de bază al călătorului spre Strasbourg.
La atelierul gastronomic s-au înscris 25 de moldoveni. Deci trebuia să hrănim gustos nici mai mult, nici mai puţin decât atâţia oameni, cu gusturi destul de plimbate prin gastronomie bună.
De la 15 şi până la 18.30, noi, ca un roi de furnici am gătit: 2 feluri de tarte sărăţele şi 2 feluri de tarte dulci, îngheţată de casă, 3 feluri de dipuri pentru legume, 2 feluri de bruschetta, 1 salată rece şi 2 calde, 2 feluri de bucate cu creveţi – toate vegetariene, dar..cea mai populară s-a adeverit a fi tot gustarea caldă de caş cu ceapă şi ulei de măsline….
Seara a fost mirifică. Vin bun, franţuzesc, diplomaţi, studenţi, oameni frumoşi. Am adus cu mine şi o colecţie mică de bluze ale Valentinei Vidraşcu, care au completat atmosfera.
Am stat la taclale, m-am uitat în ochi, am sorbit priviri, stări de spirit şi vise.
M-am încărcat de energie şi de gândul că fiecare dintre noi merită câte un Strasbourg al său, pentru ca să locuieşti într-un mediu care să te inspiră să ai o viaţă frumoasă, tu şi lumea care te înconjoară.
Dacă această seară a fost felul de bază, apoi desertul a însemnat o piaţă de purici sau vechituri, unde m-am încântat să fac cumăpărături. Apoi, la Bad Krozingen, în Germania, câteva ore la băi termale, cu saune, proceduri cu argilă şi miere, m-au convins să mai revin la ele, măcar încă o dată.
Stau uneori şi mă întreb ce doagă sau ce reacţie chimică din gene le lipseşte moldovenilor de nu sunt în stare să trăiască frumos şi bine. Cred că ştiu răspunsul. Dar nu e nimic nou sub soare. Cred că legea în Moldova nu are nici o putere. De aceea nimeni nu o respectă, iar cei care trebuie să urmărească respectarea legii, sunt fix ca şi ea, legea: mediocri, stupizi, neimportanţi, uşor de corupt, fără demnitate.
La ei, în Strasbourg legea e în capul mesei. Poate de aceea, toţi îşi caută dreptatea acolo. Moldovenii inclusiv.
La ei, parcarea neregulamentară e neregulamentară! La ei ce nu e voie să faci, nu e voie şi nu există alte variante.
Iar arhitectura veche este atât de armonios combinată cu cea nouă. Cum pot trăi ei fără gherete şi bujori înveliţi în cleioancă, nu-nţeleg.
Foto: Sorina Nedelcu (gusturisiculori.wordpress.com) şi Adrian Blănaru (presasportivă.com)
Mulţumiri speciale:
Oxanei Munteanu, pentru norocul de a descoperi Strasbourgul
Victor Munteanu, pentru ospitalitate şi un vin bun franţuzesc la botul calului
Tuturor fetelor de la atelier de stil pentru echipa pe care am făcut-o la organizarea sărbătorii noastre
No Comments