O vinigretă destul de rară și colorată în capul meu. Unele lucruri își pierd culoarea, altele dimpotrivă devin mai colorate, mai iminente și mai intense.
Plecarea Inei Corețchi a afectat atât de multă lume. Și i-a făcut pe absolut toți cei care o cunoșteau să vrea să și-i îmbrățișeze mai strâns pe cei dragi. Blogul său, cu denumirea inspirată din celebrul cântec Paroles, cântat de Dalida și Alain Delon, sper să rămână un etern exemplu al unei plecări sfâșietor de frumoase din această viață. La doar 34 abia împliniți. Nu știam că are un blog. Nu știam câ scrie atât de adevărat și atât de dureros de frumos. Atâta iubire și lumină adusă de un singur om pe pământ. Nici măcar asta nu a contat în fața unui scenariu de destin, atât de devreme întrerupt. Dacă decidem, putem liber crea cel mai mare partid din Moldova.Partidul oamenilor care au pierdut măcar câte un om drag din cauza cancerului. Când un bârbat plânge la alt capăt al firului, vrei să devii tu bărbat. Pe urmă nu mai vrei nimic. Pe urmă se trezesc toate instinctele primare, de exemplu de autoconservare. Dar orice eforturi conștiente parcă nu au nici un rost. Frica de a vorbi despre asta încă pe nimeni nu a asigurat de ocolirea unui asemenea destin. Frica este un spurcat sentiment. Ea trebuie să fie depășită. Poate mai ușor în grup. Sau pe un vârf de munte sau pe un mal de lac de munte sau….
