Yearly Archives

2013

Blog

30 IUNIE – VESELIA, BUCURIA, MÂNDRIA, IA MANIA

Dacă aveţi o ie pe care vreţi să o scoateţi la plimbare sau dacă nu aveţi o ie, dar vreţi să vă cumpăraţi una, atunci pregătiţi bănişorii, că iile nu costă puţin şi veniţi. Pe 30 iunie, duminică, să nu vă faceţi alte planuri. Începând cu ora 14.00, pe str. Alexandru Cel Bun 19, pe teritoriul Satului Moldovenesc Buciumul, se va întîmpla ceva frumos. Cel puţin noi foarte, foarte tare ne vom strădui aşa să se întâmple. Trasformăm Ziua Universală a Iei în Săptămâna Iei şi o încheiem cu “Ia Mania” – Un eveniment de modă şi gastronomie tradiţională. Vom avea meşteşugari din toate breslele tradiţionale, ateliere de meşteşuguri, prezentări de modă.Vă aşteaptă o super atmosferă asigurată de Vatra Neamului, Viorica Lupu, Formaţia Peeno, Taraful Lăutăresc, Cristina Scarlat cu un program muzical inspirat din repertoriul Marie Tănase. Sper să iasă un eveniment Klumea. Mai multe detalii vă dau în curând. Pentru cei interesaţi să participe într-un mod anume sau să devină parteneri sau sponsori ai evenimentului, uşile sunt deschise.

Identitate elaborată de Imago.

P.S Cine vrea să facă voluntariat pentru acest eveniment îmi poate scrie la nataalbot@gmail.com

Loading

Blog

ATELIERUL DE IE A ÎNCEPUT

Prima ediție a început.Am aflat ce este altița, pava, încrețul și râurile. Am aflat unde e loc de negru și când e bine să folosim roșu sau galben.
Nu vă întristați dacă nu ați intrat în acest atelier. Văzând cât de multe femei visează să învețe meșteșugul iilor, am hotârât că vom mai organiza ateliere. Următorul va începe din 1 iulie. Deci doritorii de a se înscrie, trebuie să-mi trimită un mail cu mesajul ATELIER DE IE la nataalbot@gmail.com

P.S Asta e tare, tare greu și e tare, tare frumos. Și e tămăduitor.

Loading

CĂLĂTORII

LA STRASBOURG ESTE BINE


Am primit o invitaţie să merg la Strasbourg, la iniţiativa  Atelierului de Stil, o comunitate de femei-mame-neveste-gospodine-deştepte-frumoase-talentate-moldovence care sunt stabilite acolo, fie din cauza misiunii diplomatice în care le sunt soţii, fie din cauza unui job primit acolo. Şi aceasta comunitate feminină este destul de prietenoasă, un fapt mai ciudat despre poporul nostru şi destul de solidară, un fapt şi mai ciudat despre poporul nostru. Ele se adună şi crează: bloguri, evenimente, bijuterii, decoraţiuni de Paşti, distracţii pentru copii. Şi toate acestea sub umbrela Atelier de Stil.

Continue Reading

Loading

Blog

ÎNSCRIE-TE LA UN ATELIER DE BRODAT IE

20130607-010927.jpg

Numai cine înţelege ce înseamnă munca manuală, este de acord că o ie nu poate costa puţin.

Mai exact, dacă e să intrăm în pâine, e nevoie de ochi sănătoşi, multă răbdare şi timp. Un meşter lucrează la o ie frumoasă nu mai puţin de o lună.

Cât credeţi că ar trebui să coste muncă acestui om timp de o lună plus stofa care stă la bază? Continue Reading

Loading

Blog

CONCURS FOTO: POARTĂ IE CU MÂNDRIE!

Cu întârziere, blogul meu se alătură acțiunilor demarate cu ocazia Zilei Universale a Iei. Poate știi, poate nu știi, dar de Sânzâiene, pe 24 iunie, n-ai voie să uitați de ea.

Prima mea ie am cumpărat-o de la Valentina Vidrașcu. De atunci, o iubesc și mă iubește. De aceea, nu mi-a fost greu să o conving să îți ofere șansa să ai și tu în garderobă o ie creată în atelierul său.

20130605-001610.jpg

20130605-001602.jpg

Această ie, semnată de Valentina Vidrașcu, ce-și poartă numele de “Maramureș”, poate deveni a ta. Da, a ta! Pentru asta trebuie să-ți faci o poză cu tine, purtând o ie cu mândrie, adică cu atitudine. Poart-o cum o simți. Poart-o cu blugi. Poart-o la birou. Poart-o la petrecere. Mărită-te în ea. Poartă o ie care îți este dragă, pe care o ai în dulap sau ți-o cumperi chiar acum. Fă o poză și trimitemi-o la nataalbot@gmail.com. Nu uita să-mi lași coordonatele tale și o frază în care să descrii povestea iei tale. Mult succes!

Apropo, în sfârșit pe www.valentinavidrascu.ro pot fi admirate toate creațiile Valentinei.

Aștept pozele voastre cu ii purtate cu mândrie. Iar în curând vă anunț detalii despre un atelier de brodat ie la care vă puteți înscrie. Locuri limitate, doar 10. Înscrierea deja a început.

Loading

EVENIMENTE

BIENALA INTERNAȚIONALĂ DE PICTURĂ LA BRÂNCUȘI

Știu că nu aveți timp niciodată. Nici eu nu am timp. Niciodată nu am timp. Dar de data asta chiar mi-am făcut timp. Pentru că la Galeria Brâncuși până pe data de 16 iunie sunt expuse lucrări din peste 30 de țări și mai ales, ceea ce m-a atras pe mine sunt  mai multe lucrări ale celor mai buni pictori din Moldova. Ar fi păcat ca în apropiatele 2 săptămâni să nu găsiți timp pentru  Eternitatea Ecaterinei Ajder,  Ucraineanca Cezarei Colesnic,  nebunia colorată a lui Ion Morărescu , o lucrare frumoasă semnataă de pictorița Valentina Rusu Ciobanu, văduva lui Glebus Sainciuc. În cele 3 săli fiecare își va găsi tabloul și artistul de care să se îndrăgostească. Și dacă nici de data asta nu reușiți să croiți un pic de timp, trageți cu ochiul aici ca să vedeți o mică părticică din ce ratați.

20130603-125120.jpg

Continue Reading

Loading

Blog, EVENIMENTE

UN ECOU MAI DULCE

Peste 4000 de oameni ne-au vizitat. Mame cu copii, mame cu mulți copii, tați cu mame și copii. Litri de limonadă, kilograme de prăjituri, cornulețe și turte s-au încercat. 3 scaune s-au furat. 4 șorțuri au dispărut, toate 4 după aceea le-am găsit. Scaunele nu s-au mai găsit. Zeci de metri de ghirlande și hârtie colorată cărate de la Amsterdam. Puteam în loc să-mi iau o pereche nouă de balerini. Nu am avut loc în bagaje. 9 ateliere arhi solicitate și oameni care au rotit roata olarului, au împâslit, au copt prăjituri sau au împletit paie. Și tot s-au găsit voci care au spus că nu au avut cu ce să se ocupe, și că s-au plictisit, și că nu le-a plăcut. 8000 de lei am adunat. Copiii de internat, Ștefan și Ana, se vor înscrie la o școală de bucătari.

Scopul Târgului Mai Dulce a fost pe deplin atins. Gastronomic vorbind, am avut de toate. Atât tradiționale românești, cât și internaționale. Ba chiar și deserturi raw food, havuz de miere și multe alte bunătățuri. Eu nu am apucat să gust din ele deloc.

20130602-140044.jpg

(null)

Loading