Scriu rar acum. Știți și voi de ce. Pentru că într-un interval de timp atât de scurt, petrecut în Moldova, încerc să încadrez prea multe lucruri. Și atunci blogul meu rămâne desertul la care nu mai ajung.
Câteva cuvinte despre Festivalul ”Mai Dulce”, Ediția II. E loc de mai bine, ca de obicei. Dar a fost mai frumos ca anul trecut. Și așa va fi, din an, în an. Dacă va fi.
O altă concluzie. Încă mai avem o resursă valoroasă în Moldova. Această resursă se numește ”oamenii”. Oamenii sunt, după mine, de două feluri: de treabă și nemernici. Cei care sunt de treabă sunt foarte importanți pentru această țară. Pe ei se vor mai ține lucrurile în Moldova. Până nu vor mai putea nici ei. Ocrotiți oamenii de treabă. Ei încep să devină o categorie bună de Cartea Roșie a Moldovei. Și dacă vreți, contribuiți ca să intrați și voi în ea.
Pe 1 iunie am înțeles ce-aș face cu ziua aceasta, dacă ar fi în puterile mele. Aș reboteza 1 iunie dintr-o zi a copiilor, într-o zi a Culturii pentru Copii. Am avut parte de atâtea evenimente culturale frumoase și deosebite, încât mi-am imaginat că prima zi de vară ar putea să-și îmbunătățească formatul, așa încât numeroasele sărbători pentru copii,organizate prin oraș, să fie toate cu și despre cultură, sub orice formă: ateliere, teatru, film.
Pe 1 iunie, de dimineață, m-am încălzit lângă oameni frumoși, în costume tradiționale, la Festivalul ”La Nistru, La Mărgioara”, din satul Șerpeni. La amiază mi-am scăldat ochii în culoare și creativitate, întinse pe cele 10 vaci ajunse la Chișinău, la Arcul de Triumf. Seara am făcut tahicardie la spectacolul Luminiței Țâcu ”Copiii Foametei. Mărturii” de la Teatrul Mihai Eminescu. Vă îndemn să mergeți și să-l vedeți. După spectacol am primit o invitație de la Leontina Vatamanu la o premieră pe care o aștept cu sufletul la gură. E vorba de filmul despre Ion și Doina Aldea Teodorovici care va fi prezentat în această săptămână. Numai eu știu cât am visat ca acest film să apară, în sfârșit. Bienala Teatrului Eugene Ionesco, care se desfășoară acum la Chișinău, bucură ochiul. O explozie de evenimente culturale în Chișinău, semn că se consumă.
Închei prin a vă spune că am avut parte de 2 zile în care mă trezeam cu senzația că mă așteaptă un examen și trebuie neapărat să-l susțin, or eu urăsc examenele. Din comentariile lăsate pe foaie de participantele la șezătoarea ”Vorbește și Cucerește” organizată cu Academia Nicolae Dumitrescu, se pare că examenul l-am susținut destul de bine. Vlad Ianusevici este un trainer cu un dar de la natură. El este dator să facă ceea ce face. Eu nu. Credeam că pot, fără regrete, să mă lipsesc de stresul pe care îl trăiește un trainer. Dar cele 20 de femei m-au făcut să îmi revăd poziția. Să te simți util pentru cineva este foarte plăcut.Fiecare dintre cei care pot schimba destinul măcar și a unui singur om, TREBUIE să știe cât de importanți pot fi ei pentru acest om.
Închei prin a mă repeta. Ocrotiți și susțineți oamenii care pot schimba spre bine lumea din jurul lor. Uneori am senzația că faptele și existența lor sunt mistuite de știri care aduc atâta nimic după ele.
Pe 21 iunie vă aștept la Ia Mania 2014 – Festivalul Artelor născute din tradiții. Vă invit la țară, în satul Holercani. Pentru că țara are nevoie de noi, mai uniți, mai prieteni, mai buni. Ah da, vom vinde și bilete online, în curînd, cu bani apropo. Pentru că organizarea evenimentelor frumoase costă. Iar biletele cumpărate sunt contribuția voastră directă la organizarea lor. Deci simțiți-vă mândri că și voi decideți soarta unor evenimente Klumea.
No Comments