BUCURIE CU MIROS DE LEVĂNȚICĂ

Am o conexiune desosebită cu plantele. Cred că acestea au pentru noi mult mai multe secrete decât vrem noi să le știm. Îmi e suficient să văd la piață o tanti cu poala plină de plante că mă și și duc spre ea ca spre un magnet. Pojarniță, mintă, mușețel, salvie, cimbru, levănțica… Mă prăpădesc după ele. Fiind foarte ocupată la Chișinău, nu am apucat decât din poze să sorbesc  frumoasele lanuri de levănțică pe care le avem în Moldova. Și mi-a părut tare rău că nu mi-am făcut timp pentru mine.Ajungând la Montreal, chiar din primul weekend am căutat să mă răsplătesc pentru ce fată cuminte am fost eu în ultimele luni. De învățat am învățat bine. Am luat la toate trei examene câte un A, la unul chiar cu plus. Am reușit și niște sărbători de suflet să organizez la Chișinău. Și pentru că bateriile mi s-au golit, am căutat pe unde să merg să mi le reîncarc.

Inspirația mi-am găsit-o pe malul lacului Brome. Localitatea se numește Knowlton. Într-o provincie franceză precum e Quebec, am dat de un orășel unde 85 % din populație vorbește engleza. Aici locuiește o familie de englezi care de 9 ani este în posesia unui loc de poveste. Primul lucru pe care l-am întrebat pe Christopher, stăpânul moșiei,  după ”bună ziua” a fost: Spuneți-mi cum e să trăiești ca în poveste?

A răs cu poftă, apoi mi-a zis că-i place întrebarea  și s-a pornit să ne facă o limonadă. Probabil avea în vedere că aparențele înșeală. Au trecut prin diverse necazuri. Acum 4 ani le-a ars casa până la temelie. Ambii, el și soția sa Alison, s-au îmbolnăvit după acest incediu. Fiecare cu boala sa, fiecare cu crucea pe care o duce de atunci. Dar ambii sunt atât de optimiști, atât de dăruitori și primitori. Mica lor fermă a fost unica pe care am găsit-o pe net cu acces gratuit și asta spune ceva. Atunci când am sunat să întreb ce se poate face în zonă, Alison mi-a spus la telefon, că levănțică abia începe să înflorească și la întrebarea mea: poate venim peste o săptămână?, ea mi-a răspuns: veniți când doriți, dar e păcat să pierdeți așa o zi de frumoasă și asta m-a covnins să merg într-acolo. Levănțica nu este o afacere pentru ei. Este un mod de viață. Moșia le este scăldată în levănțică. Iar bucuria pe care o emană acest violet aromat nu se poate compara cu nimic și parcă reușește să spele tot stresul.  Am aflat, printre altele, că există mai multe soiuri de levănțică. Unul dintre ele, nu foarte aprins la culoare, dar cu aroma parcă amestecată cu lămâie se numește Munstead.

Ea și-a dorit foarte tare să se ocupe de levănțică. A fost visul ei cel mare. Și deși mai muncește la bancă, iar în weekend este florăreasă, levănțică pare să fie cea care le ocupă tot timpul, le protejează casa și bătrânețea. Au călătorit prin Europa, au aflat secretele de cultivare, s-au plimbat prin câmpii de levănțică în Provence-ul francez. Apoi au revenit în Canada și și-au plantat zeci de tufe de levănțică în jurul casei.

Nu arată ca în pozele cu lanuri violete. Dar arată ca o pagină de poveste: 2 îndrăgostiți care îmbătrânesc împreună, cu nepoata alături, un câine de vănătoare foarte prietenos, un lac micuț în care se răcoresc stăpânii când căldura e mare, un părau care curge pe lângă casă și din care nepoata își scoate lut ca să facă diverse figurine, o poiană imensă și îngrijită pe care te lasă să faci un picnic și un magazinaș cochet în care vizitatorii nu au contenit să vină pe tot parcursul zilei.

Decorul buticului este atât de casnic și bine ales. Obiecte de mobilier vechi, decorațuni aduse din călătorii. Buchețele de levănțică uscată, săpun, gel de baie, miere, șampon, deodorant, sare de baie –   unele sunt produse pe loc, altele sunt importate.

Joie de lavande înseamnă bucurie de levănțică și denumirea, sunt sigură, că nu a fost aleasă întâmplător. Este numele perfect pentru un vis pe care ajungi să ți-l împlinești atunci când toate celelalte vise sunt deja împlinite și când îți rămâne timp să te răsfeți doar pe tine.  Sunt foarte apropiați cei doi. E greu să-ți imaginezi că altceva decât ceea ce și-au promis în jurământ cândvă îi mai poate despărți. Noul lor copil este levănțică. Și au în ei atâta dragoste pentru ea, încât nu e de mirare că locul  pare să fie rupt dintr-o poveste. Pentru că e legănat de sufletul lor.

Iar la întrebarea pe care i-am adresat-o la început Christopher nu mai reușit să-mi răspundă. S-a apucat să plivească buruianul de printre tufele de levănțică. Și nu o putea face decât într-o singură poziție, așezat. Acum câțiva ani genunchii săi naturali au fost înlocuiți cu genunchi artificiali. Dar  întinerește pe loc dacă îl întrebi de levănțică.

 

Comentarii