CUM ACOLO, ÎN CANADA?

Nata cum Canada? Nata cum acolo? Nata v-ați adaptat deja? Nata cum v-ați adaptat? Nata ți-i greu? Nata cum să ajungem și noi? Nata unde găsesc cursuri de franceză? Nata este de lucru? Nata cum te descurci? Nata cum la lecții? Nata din ce trăiești? Nata nu te stresează așa de mulți gay? Nata nu te deranjează așa de mulți arabi? Nata ți-i dor de roșii moldovenești? Nata e frumos acolo?

De un an de zile răspund la aceleași întrebări. Sau nu răspund, dacă nu am timp. Mi-am promis să nu mă grăbesc să-mi fac concluzii. Mi-am promis să nu laud nimic. Majoritatea celor plecați au aceleași porniri, când schimbă locul de trai. Să se minuneze de fiecare frunză și colț. Povestesc despre cum oamenii îs mai buni, iarba e mai verde, laptele e mai gras. Pe mulți știu că asta îi irită. Nu vreau să irit pe nimeni. Mai ales că sunt atâtea pro și contra. M-am luat 1 an ca să mă dumeresc ce-i cu toată migrația aceasta, ce-i cu cu Canada mult aclaată și cu iarba care la străini e mai verde. Vă spun cu toată certitudinea : nu e suficient 1 an pentru un verdict definitiv, dar e destul ca să îți poți face niște idei. În fiecare zi din acest an aș fi scris câte o istorie nouă, nu neapărat pozitivă, și apoi le-aș fi adunat toate într-un mănunchi de amintiri. Cel mai mult mă întristează că ziua are doar 24 de ore, iar evenimente au fost atât de multe, încât cea mai mare parte din ele au rămas pe policioară, pentru altă dată, adică pentru niciodată.Dar acum o să scriu.

Despre fiecare capitol câte o istorie voi scrie. O să vă povestesc despre Canada mea. Vă rog din toată inima să nu mă asaltați cu întrebări despre cum e acolo și cum să emigrați și voi. Pentru aceasta există o sumedine de surse de informații pe net, mai bune decât aș fi eu. Sau vă puteți adresa la specialiști din domeniu. Aici aș avea câteva recomandări. Tot ce voi face este să aduc câte o mică istorie, revelație, dezamăgire sau descoperire canadiană. Și îmi voi lăsa timp să nu trag concluzii, ci să îmi mai schimb părerile, ori de câte ori va fi cazul. Un lucru vă promit, să nu înzorzonesc nimic. Mai ales câ ar fi prea multe de înzorzonat, dacă tare aș vrea.

Când te muți în Canada, trebuie să fii pregătit financiar. Viața este scumpă. Totul este scump, foarte scump. Mai puțin hainele. Dar eu cu hainele anul acesta am avut o înțelegere. Să mă mai scutească un pic. Nu de alta, dar când îți muți averea de pe un continent pe altul, hainele tale cumpărate cu 10 euro la H&M cresc prea tare în preț, din cauza transportării, și nu mai ai chef să cumperi altele.

Așadar, când te muți, prima problemă este unde să stai. Dacă ai rude sau prieteni și sunt gata să te găzduiască, e bine. Dacă nu, te duci la hotel. Puțini merg pe cea de-a doua cale. Ai noștri mereu găzduiesc aici pe cineva. De obicei această perioadă durează în jur de 2 săptămâni, timp în care umbli ca nebunul și îți cauți un apartament în chirie. Chiriile se caută pe kijiji.ca (un fel de 999.md local) Acolo găsești de toate: de la șuruburi până la canapele, mașini și biciclete. Pe kijiji e bine să cauți când știi ce cauți: zonă, mărime a apartamentului, comodități. Dacă nu știi, te simți derutat. De obicei, la început nimeni nu știe ce caută. Ca să știi ce să cauți trebuie să fii măcar un pic în temă. De exemplu, mărimea apartamentelor aici se clasifică în 3 1/2, 4 1/2, 5 1/2, ceea ce înseamnă 3, 4 sau 5 odăi și o cameră de baie. Cu cât mai mare e apartamentul, cu atât mai mari sunt prețurile și bătăile de cap. Chiria unui apartament de 3 1/2 odăi , unul destul de mic, oscilează între 650 și 800 $. Cele mai spatioase, de 5 1/2 nu coboară sub 1000 $.

Apartamentele pot veni mobilate sau fără mobilă, cu echipamente de uz casnic sau fără. Am văzut de toate, și mai curate și mai murdare și foarte murdare, dar la preț de curate. Cele mai murdare și urât mirositoare s-au adeverit a fi ale chinezilor. După aproape 2 săptămâni de căutări disperate pe net, și după mai multe apartamente văzute, am pornit cu fratele meu să hoinărim cu mașina prin cartiere și să ne oprim la fiecare anunț de chirie. Căutam ceva aproape de casa fratelui meu, să aibă prin zonă un magazin alimentar, farmacie, parc și autoatrada mai amproape. Ei anunță apartamentele vacante cu un anunț ” À Louer ” afișat în stradă. Acest gen de anunțuri se vând la minunatul magazin Dollarama.

De ce e atât greu de găsit o chirie potrivită? Pentru că am aterizat în Canada în luna august. Or de regulă, pe 1 iulie, de ziua Canadei, toată lumea demenajează, adică se mută. Toate contractele se întrerup sau se semnează pe 1 iulie. Și atunci oamenii deștepți încep să-și caute chiria de prin februarie-martie. Așa încât găsind-o, să înceapă negocierile cu ceva timp înainte ca să le expire contractul de chirie actuală.

Electrocasnicile în Canada sunt foarte scumpe. De câte ori am pomenit magazinele noastre chișinăuiene, îmbelșugate cu frigidere și aragazuri de toate mărcile și pentru toate buzunarele. Aici însă prețurile sunt fabuloase și atâta timp cât nu stai la casa ta proprie, recomandabil e să-ți iei electrocasnice la mâna a doua, tot de pe kijiji. Din păcate, din Moldova nu prea poți aduce mare lucru în materie de electrocasnice, prizele sunt altele, puterea în ele e alta.

În Canada majoritatea oamenilor stau în chirie. Casele sunt scumpe, sunt greu de întreținut și le poți lua numai dacă demonstrezi la bancă faptul că ești în stare să-ți plătești lunar ipoteca, adică atunci când ai un job permanent.

Să zicem că ai noroc și îți găsești rapid apartamentul care îți place. Zic despre noroc, pentru că în lipsa unui mijloc de transport personal, în lipsă de oameni care să te ghideze, în lipsa unei franceze decente și mai ales în lipsă de vreme bună, chiar din primele săptămâni începi să intri în depresia aceia tipică pentru imigranți. Următorul pas sunt negocierile cu proprietarul. Al nostru nici nu a vrut să discute cu mine după ce aflase că suntem noi veniți. Pentru că li se întâmplă foarte des ca persoana să plătească chiria timp de câteva luni și gata. Și atunci proprietarul este nevoit să se adreseze la Regie de Logement și să ceară asistență, evacuarea chiriașului rău platnic. Cum proprietarul apartamentului ochit de mine se arătase destul de rece la telefon, invocând diverse motive de ce apartamentul său liber nu poate fi închiriat de noi, l-am pus puțin la punct și am închis. Mai târziu chiar el a revenit și a propus să ne vedem. Din experiența asta am învățat că nu trebuie să permiți nimănui să te disconsidere, fie că este un quebecoi sau un imigrant bine pus pe picioare. Am învățat că trebuie să știi să îți aperi poziția și adevărul, iar atitudinea asta umilă și smerită pe care o avem în sânge trebuie lăsată fix în aeroport. Aici supraviețuiesc doar cei mai puternici. În Canada, ei sunt cam pățiți cu imigranții. Și de aceea, dacă nu ai pe cineva care să garanteze pentru tine la semnarea contractului de chirie, e mai greu să ajungi la semnarea lui. În cazul meu a garantat fratele.

Deși am semnat din 1 septembrie, contractul a fost încheiat până la 1 iulie, așa cum spuneam și mai sus. Imediat am fost anunțată de proprietar că trebuie să îmi fac o asigurare pentru acasă. Am întrebat de ce? Mi-a zis că am copii mici și dacă lasă vreunul apa să curgă în cadă și îl inundă, cine plătește? Am căutat companie de asigurări și mi-am luat o asigurare.

În cazul meu, cheltuielile de trai presupun chiria, asigurarea și electricitatea, care se plătește o dată la 2 luni. Factura îmi vine pe poșta electronică și tot pe net o și achit. Apa este gratuită, sistemul de încălzire și aragazul funcționează cu electricitate.

Iarna trebuie curățată zăpada de pe terasa. Asta nu e deloc distractiv, mai ales când sunt -23 grade, cerne necontenit și zăpade se adună, și se tot adună, iar vecinul începe să-ți dea în obraz pentru lipsă de gospodari în casă.

Casele lor se construiesc rapid, între 2 săptămâni și o lună. Materialele folosite la construcții sunt suprinzătoare pentru mintea moldoveanului, obișnuit să construiască o viață întreagă casa fie din cotileț, fie din cărămidă și foarte rar din lemn. Casele lor, deși construite din materiale lejere, la prima vedere, rezistă bine la condițiile dure de iarnă, dar au un neajuns, scârțîe tare și sunt nu prea au izolare sonoră.

Apa din robinet este potabilă, noroc de atâta apă naturală care curge pe pâmântul acesta nordic.

Uscătorul de rufe este iminent. Aici nu prea vei vedea oameni uscându-și chiloții la balcon. Mașina de spălat vasele este și ea prezentă în toate casele și are prevăzut un loc decupat în construcția mobilierului de bucătărie, dar noi ne-am lipsit de ea, cred că tot din obiceiul de a spăla singuri vasele.

Ei nu prea pun tapete pe pereți, nu au lustră în salon, doar o veioză.

După o săptămână de curățenie și amenajări, navete nenumărate până la Ikea și înapoi, a venit primul somn în cază nouă.

Și aici, vine primul meu articol.

Cine crede că e ușor să comentezi viața din Moldova, trăind o viață dulce prin străinătate, vă invit cu drag să gustați din ea. Distracția vă este garantată. O să mai revin, despre Canada și școli. Fiți pe-aproape.

 

Comentarii