MOLDOVENII ÎN FAȚA TESTULUI DE OMENIE

Prima dată mi-e frică cu adevărat pentru țara mea. Ceea ce mă îngrozește este să văd oamenii făcând cozi la magazine sau benzinării pentru a face rezerve. Cred că am auzit asta doar despre vremuri de înainte de război.

Mi-e frică…

de foame și de sărăcie adevărată și am impresia că acest tzunami este de neoprit în Moldova.

de cei care cred că acum e momentul să-și facă averile pe disperarea oamenilor, crescând nemotivat prețurile.

de liniștea transmisă de cei care au scos țara la hat și de prostia celor care ies la televizor ca să liniștească oamenii prin a-i învinui că fac panică degeaba și că demisia este un joc politic în care ei nu se bagă.

Mi-e frică….

pentru că vorbesc cu părinții în fiecare zi prin telefon și nu știu cum să-i încurajez după ce se uită la știri. Oamenii se simt ca niște pui de cuc, căzuți din cuibul lor orfan.

pentru că în timp ce eu începeam deja să adun argumente că totuși nicăieri nu-i mai bine ca acasă, citesc nici nu câteva, ci zeci de mesaje pe zi de la oameni care întreabă cum să plece din țară.

pentru că un pensionar trebuie să supraviețuiască cu 35 de euro pe lună, la cursul actual.

pentru că s-au terminat medicamentele în spitale.

pentru că după toată această mizerie din țară sunt nevoită să-mi revizuiesc prieteniile cu oamenii pe care îi cunosc de mulți ani și pe care descopăr că nu-i cunosc deloc, după  implicărea lor în activități pe care eu le cred nedemne.

pentru că sunt obșnuită să înfrunt durerea singură, prin a o anihila cu activități care să aducă lumină mie și celor din jur. Or  aceste raze de lumină par să fie atât de neadecavate acum sub plapuma de deznădejde care ne acoperă țara.

Încercând să privesc dincolo de frici, intuiția îmi șoptește ceva banal, la prima vedere.

E o stare de lucruri dificilă. Poate chiar mai dificilă decât credem noi. Iar poporul nu va ieși în stradă ca să o rezolve. Adică va ieși, dar cu grupulețe timide. Pentru că poporul nu are în sânge nici solidarizarea, nici curajul, nici revolta. Poporul e format din câteva popoare care nu se respectă și nu vor să fie unite.

Și atunci ce e de făcut? Indiferent  de momentul în care vom ajunge cu țara în triunghiul bermudelor, există un singur pai salvator: relațiile umane. De acolo nici un politician nu ne poate fura. Acolo noi înșine suntem politicienii și numai de noi depinde dacă suportăm această deznădejde împreună, uniți, susținându-ne, încurajându-ne, sărindu-ne în ajutor, compătimindu-ne sau mâncându-ne ca niște șacali. Acum, mai mult ca oricând vor fi testate familiile și prieteniile. Aveți grijă de ele. Bunăstarea pierdută o să vă pară floare la ureche pe lângă rupturi de legături spirituale.

În buzunar poate bate vântul, dar căldura din suflet numai noi suntem capabili să o reținem.

Cine știe, poate tocmai acest test de omenie ar fi trebuit să-l treacă moldovenii în istoria poporului lor pentru a se nimici definitiv sau a renaște.

Solidară cu voi. Și nu zic asta pentru că de departe e mai ușor să te uiți la necazurile oamenilor. Dacă spuneți asta, înseamnă că nu știți voi nimic despre cum e departe. Și despre cum este la gust acest ”ușor”.

Să ne ținem grămadă, toți cei plecați și rămași. Și să ținem minte oricât de greu ar fi: spiritul nu este o monedă.

Valoarea lui nu-și schimbă cursul valutar. Cu spiritul cald și luminos poți  supraviețui oricărui necaz.

Comentarii