AMINITIRI PENTRU MAGDA

Faceți cunoștință. Ea este Magda și acum e puțin mai mare decât în poză. Mai exact e trecută de prima lună de viață.

Cei care au trăit nașterea proprilor copii știu cât de rapid se uită aceste clipe. Noi încercăm să imortalizăm aceste momente sfinte, făcând poze, filmând video, păstrând tot felul de obiecte precum primul dinte, firul de păr de la botez. Dar cred că ceea ce nu apucăm noi să facem este să  păstrăm niște gânduri scrise pentru copii noștri. Așa că următoarele amintiri scrise sunt pentru eternitate.Pentru Magda.

Am un fișier pe hardul meu de memorie de la laptop. Se numește Poze. Acolo am alte zeci de fișiere.  Unul din ele se numește Family. De acum o lună în Family am creat un nou fișier. Se numește Magda și salvez în el ceea ce nu vreau în ruptul capului să dispară din memoria mea. Aceste prime clipe din viața Magdei. O să vină timpul și ea își va lua un laptop și își va crea acolo un fișier numit Family și va salva acolo poze cu mama ei, cu tatăl ei, cu surorile sale. Dar deocamdată am eu grijă să adun amintirile, bine?

Odată ajunsă la Montreal, după o perioadă destul de plină, petrecută în Moldova, speram să am încă vreo 2 săptămâni în care să-mi fac ordine în casă, să cumpăr toate cele necesare pentru venirea Magdei pe lume. În plus, a doua zi trebuia neapărat să ajung la cineva care îmi oferea mai multe lucruri rămase de la copilul său. Asta de fapt, era o supriză de Baby Shower, pregătită de fetele  de la Montreal, la care noi cu Magda așa și nu am mai apucat să venim. Vorba aia, vrei să-l amuzi pe Dumnezeu, povestește-i despre planurile tale.

 

Odată ajunsă acasă la Montreal, am cărat niște cutii, am mai șters un praf și pe la 3 dimineața m-am trezit cu gândul că gata,  până aici a mers ostașul. I-am trezit pe ai mei și le-am zis că nu sunt sigură că voi naște azi, dar e mai bine să mergem la maternitate. În vreo 2 ore și jumate, cu geanta făcută, am ajuns la spital. Acolo primul lucru am fost întrebată al cui nume de familie va purta copilul sau presucrtat BB. Nici prin gând să-mi treacă că aș avea alternative. Se pare că în țara în care feminismul a înregistrat o  victorie atât de spectaculoasă nu este neapărat ca un nou născut să poarte numele tatălui.

Apoi am fost conectată la monitoare și mi s-a spus că dacă voi naște apoi nu mai devreme decât spre seară. Era ora 6 dimineața. Pronosticul nu m-a prea încurajat. Nu aveam contracții, nu aveam dureri, iar idea de a avea un travaliu de 12 ore nu-mi surâdea. Am făcut un pact cu mine: voi naște rapid și ușor.

Sora medicală m-a examinat  și imediat după asta am simțit prima contracție, apoi pe a doua și foarte curând pe a treia. Se pare că prognoza medicului începea să nu se împlinească. În drum spre sală de naștere am fost întrebată dacă aș dori o injecție epidurală. Am zis NU! Am fost din nou întrebată, semn că până la mine femeile nu prea au refuzat epidurala. Apoi am aflat că medicii sunt obligați să propună epidurala la naștere.

Sala de naștere este o cămeruță cu un singur pat, cu un dulap de haine , toaletă și câteva echipamente. Sunt rugată să mă culc, pentru că Magda nu-și fixase bine capul. Eu însă simțeam nevoia să mă mișc cât mai mult. Mi-au spus că nu am voie și că trebuie să mai stau culcată.

Se făcea ora 7, apoi 8. Durerile deveneau tot mai greu de suportat. Iar eu respiram, respiram, respiram. Fiecare contracție o preluam din prima clipă și o conudceam până ultima cu o respirație de yogina, adâncă, pe gât. Andrei a prins niște poze, Eva și Sonia cumințele mă urmăreau.

În sfârșit m-au lăsat să mă scol. Am cerut un fitball. Să aibă mult noroc cel care l-a inventat. Pe fitball e mult mai ușor să suporți travaliul și îți ajuți și copilul să vină mai repede pe lume. Fratele meu, ieșit din tura de noapte de la spital,  venise după Eva și Sonia. Îmi părea rău să mă despart de ele, pentru că îmi doream mult să vadă cum sora lor vine pe lume, dar așa era să fie mai ușor pentru toți.

9 dimineața. Andrei vrea să doarmă. Eu tot tare vreau să dorm. Andrei adoarme, eu nu pot pentru că doare.Eu respir și nu mă las. Peste jumate de oră îl trezesc și îi spun că nu mai rezist și vreau să-mi facă masajul acela, special, pe care l-am învățat cândva. El, obosit și buimac, îmi face masaj. Eu apăs pe butonul de urgență și chem sora medicală. Îmi face și ea masaj. Andrei se uită și învață din practică deja.

La un moment dat simt că respiratul contracțiilor dă rezultate. Apăs iar pe butonul de urgență.Vine sora medicală și îi spun că probabil trebuie să nasc. Urc pe pat. Ea mă bucură spunând că vede capul bebeșului și cheamă medicul. Atunci am văzut și eu prima dată medicul la față. A intrat, eu am născut, mi-a pus-o pe Magda pe burtă și cu multă tandrețele a petrecut cu mine încă 5 minute și a plecat, felicitându-mă pentru această naștere frumoasă. Putea mmăcar să-mi spună cum o cheamă. Era ora 10.30 dimineața.

Normal că fotograful casei s-a emoționat și a uitat de aparat. Magda, tată-l tău e bravo. El nu a leșinat, el a plâns și a uitat să facă poze.

Am avut o naștere încântătoare, Magda. Iar într-o bună zi, când o să îți vină și ție rândul să fii mamă,  sper să nu uiți să respiri, mai ales când te doare cel mai tare și să îl ai alături pe omul tău drag, că fără el singurătatea e tristă în sala de nașteri și să-i spui să facă poze…ca să ai de ce îți aminti.

Comentarii