CÂT COPILUL DOARME. LA MULȚI ANI!

Dragi oameni, se mai duce un an. De fapt eu sunt de părere că unitățile de măsură ale timpului, fiind inventate tot de oameni, sunt foarte relative. Dar poate azi nu se duce un an, ci o treime de timp dintr-o altă dimensiune? Sau se încheie un secol după socotelile Universului? Și poate vârsta mea acum e 18 unități de timp cosmic. Oricum ar fi, noi, oamenii,ne inventăm tradiții legate de trecerea timpului și mie asta îmi place. Mie, de fapt, îmi plac tradițiile, pentru că văd în ele un izvor de energie care consolidează. Una dintre tradiții de la sfârșit de an este să recapitulăm ce a fost mai bun și să venim cu urări pentru ce urmează. Eu cred că asta este important pentru un echilibru al energiilor noastre vitale, pentru că la sfârșit de an suntem istoviți, iar urările pe care le facem și le primim nu sunt doar niște sunete, ele sunt purtătoare de energii bune, care au menirea să suplinească rezervele noastre.

Pentru mine anul 2015 a fost unul hoinar, cu multe victorii, mici și mari, și cu vise mai vechi, care odată realizate m-au făcut să mă simt pe cât de fericită, pe atât de golită. Acest an al Căprii, l-am simțit din start că va veni cu multe bucurii (sunt și eu o Capră) și totodată am presimțit că vor veni momente când vă trebui să returnez ceva destinului pentru atâta generozitate.

Bucuriile și realizările mele au fost din proiectele extraordinare pe care le-am organizat cu echipa K Lumea, cartea de rețete la care am lucrat atât de mult, aventurile extraordinare prin țări și locuri în care nu aș fi ajuns chiar dacă ar fi trebuit să-mi aleg singură călătoriile, o campanie de colectare de fonduri pentru copii cu autism prin care am reușit să adunăm toți banii necesari, o secție de spital în care în loc de gri a venit un curcubeu, adus de proiectul nostru Arterapia. Venirea pe lume a Magdei a completat  acest an, iar surorile sale, Sonia și Eva, au făcut așa ca maternitatea să fie puțin mai ușoară.

Am dat însă și înapoi destinului. Problemele de sănătate ale tatălui meu chiar în prima zi a lui 2015 mi-au amintit de frica de a pierde. Am avut cucuie dureroase, venite din necunoașterea multor lucruri, învățate din mers, avalanșe de oameni nu foarte bine intenționați, veniți din lumea virtuală, o măsea de minte mi-a furat luna decembrie, cu dureri pe care încă mult timp le voi ține minte. Iar pe final, bunica mea Vera a plecat în ceruri într-o dimineața de decembrie.Și deși cam suferea de bătrănețe la cei 88 de ani ai săi și ne-am bucurat să a scăpat de dureri, plecarea ei m-a făcut să mă gândesc la copiii mei, pentru care și eu într-o zi voi deveni o bătrânică și la părinții mei, de care suntem acum prea departe și asta mi se pare total greșit față de ei și față de copiii mei.

Dar viața merge mai departe. Toate se trec, și rele și bune, numai să nu uităm de lecțiile pe care trebuie să le învățăm din ce ne servește destinul în fiecare zi. Lecția mea din acest an este să rămân oricând un om bun,  să fiu prietenă bună cu intuiția mea, să nu uit de Dumnezeul din mine, care mă ajută să rămân un om optimist, activ și constructiv, să elimin fără ezitare din viața mea pe cei care emană negativism și să mă înconjor cu cei de la care am ce învăța sau am cu ce mă molipsi. Și încă ceva, eu cred mult în legea bumerangului și de aceea încerc, oricât de greu ar fi uneori, să scot din mine și să distribui ceea ce vreau să se înmulțească și să sting în mine ce nu mi se pare bun.

Vă mulțumesc tuturor celor care ați găsit în acest an timp și energie să mă criticați. Nici nu știți câtă putere mi-a dat asta. Dar mai ales mulțumesc celor care ați găsit timp și energie să-mi scrieți o vorbă de bine. Probabil nici voi nu știți că datorită mesajelor voastre unele clipe au fost mult mai ușoare în 2015.

Vă doresc un an nou în care să fiți împăcați cu voi și cu lumea în care trăiți. Să aveți atâta noroc și bucurii încât să vreți să-l împărțiți cu alții, ca pe o felie de pâine proaspătă, de casă, cu brânză de oi și cu un castravete de vară, din grădină de la părinți.

P. Sponsorul acestei postări este Magda Bolocan, care a oferit câteve zeci de minute de somn pentru a înșira aceste gânduri.

 

Comentarii