Cultura și mentalitatea noastră nu este deschisă pentru discuții despre moarte, boli, nenorociri. Se consideră un semn rău să vorbești despre subiecte triste, pentru că se presupune că asta atrage răul. Când o veni nenorocirea, atunci o veni, spune lumea. Și când vine, pentru că oamenii inevitabil se îmbolnăvesc sau mor, poți vedea consecințele abordării nechibzuite și superficiale a acestui inevitabil. Iar când te afli printre străini, cu rezerve financiare limitate, fără oameni apropiați care să ușureze lovitura sorții, tema situațiilor de viață neprevăzute este și mai actuală.
Olga Știucă este o moldoveancă pe care am cunoscut-o atunci când am ajuns la Montreal. Dincolo de relația personală pe care am dezvoltat-0, Olga având o istorie de viață din care mulți am putea învăța câte o lecție, am apelat la serviciile sale de asigurator. De ce? Pentru că am auzit diverse istorii triste despre conaționalii noștri aflați în străinătate, cum ar fi că soțul unei moldovence a murit de cancer și aceasta a rămas cu copii mici fără o sursă de venit, cu datorii mari, pentru că nu avea o asigurare care să acopere cheltuielile de înmormântare sau mama unuia dintre moldoveni a făcut ictus cerebral când a venit în vizită la copii săi și i-a costat o avere să suporte tratamentul și deplasarea acasă pentru că nu avea o asigurare. Să fii bolnav sau să mori printre străini este un subiect care ar merita o carte. Aici nu ai rude sau prieteni la care să apelezi după ajutor. Iar prețurile pentru servicii de sănătate și funebre ajung de ordinul miilor.Am rugat-o pe Olga să îmi povestească o istorie din cele pe care le-a trăit în activitatea sa profesională. Mai jos aveți una.
Cu trei ani în urma, la recomandarea unor clienți, am cunoscut o familie. Erau împreună de 15 ani. Am mers la ei acasă. Ea s-a lăsat greu convinsă să mă primească. Le-am explicat atunci că sunt in stagiu și că am nevoie de ajutorul lor pentru a face un sondaj profesional. Eram la început de cariera și încercam să cunosc cât mai mulți oameni pentru a le cere opinia cu privire la ceea ce ar însemna pentru ei autonomia financiară.
Am descoperit o familie frumoasă cu doi copii minunați. Fiecare cu jobul lui, cu o situație financiară decentă, nici extraordinară, dar nici proastă. Soții aveau un cont comun in bancă. El era contabilul familiei. El mai prudent, ea mai zburătoare și optimistă, zicea că ia lucrurile mai ușor și că are încredere că nu li se poate întâmpla nimic rău. Noi suntem bine, de ce să ne batem capul de situații precum “dar dacă”. Eu eram la început de carieră nu prea știam cum să răspund argumentat la asemenea întrebări.
Familia în cauză avea deja un conselier în securitate financiară care le-a deschis conturile în bancă, care le-a oferit creditul ipothecar pentru casă și care le-a deschis un cont de depozit. Era conselierul lor de 15 ani și cei doi nu se simțeau cofortabili să caute servicii de asigurare de viață și sănătate în altă parte. Nici aici nu am știut cum să-i cuceresc.
Am continuat discursul despre știați oare că 3 canadieni din 5 dezvoltă un cancer în cursul vieții. Ea, mai glumeț, îmi răspundea că este imigrantă și statistice nu sunt pentru ea. Apoi a mai adăugat că i s-au mai propus asigurări, dar le-a refuzat pe toate pentru că și așa plătesc prea multe: asigurare colectivă, asigurare de casă, asigurare de mașină, asigurare de voyage, chiar și cea a televizorului din salon. Deci pentru un oarecare “dar dacă se întîmpla ceva” nu ar mai vrea să cheltuie bani.
Soțul, văzînd ca m-am pierdut cu firea, interveni cu hai dragă, vezi ca e la început de carieră fata, e doar un simplu chestionar, sa o lăsăm sa-si faca jobul.
Avansând cu fiecare întrebare din chestionar, el a început sa pună întrebări despre ce fel de boli și câte boli grave pot fi asigurate si ce tip de contracte de asigurare există și dacă se întâmplă ceva când sunt plătiți banii? Fiind cu studiile proaspăt încheiate, cunoșteam produsul pe de rost. I-am povestit și. după vreo ora de discuții, ne-am spus la revedere.
Peste o lună primesc un apel. Ma suna el și ma întreba dacă am încheiat cu bine stagiul și dacă voi continua să lucrez în asigurări. Sigur! Bucuria mea nu avea margini. Clientul singur mă suna. Wow! Mi-a spus că vrea să vină la birou să vorbim. Am stabilit un rendez-vous și el a mai adăugat, după cum știi eu sunt cel care controlează toate cheltuielile în casă.
În timpul întâlnirii mi-a spus că deși Monique, conselierul de peste 15 ani este bună în meserie, nu au avut parte de un serviciu personalizat așa cum nu l-am oferit eu. Și a mai adăugat: ”Am simțit ca nu suntem o cifră în afacerea ta, ci aveai nevoie de părerea noastră pentru sondajul tău. Noi avem tot felul de asigurări, dar o asigurare de viață și boli grave nu avem. Aș vrea să ne faci o analiză financiară a familiei noastre, așa cum ai învătat tu la școala ta, și să ne spui dacă avem noi nevoie de serviciile tale.”
Am studiat dosarul lor și am ajuns la concluzia că dacă acestei familii i s-ar întâmpla ceva și s-ar pierde capacitatea financiară a unuia din membri, având în vedere ipotecă de 120000 mii, câte 50 mii pentru fiecare copil ca și moștenire, restul pentru a acoperi cheltuiala de ” prazdnic”, cum a menționat el, ar fi nevoie de o asigurare pentru suma de 280 000 $.
Omul a mai menționat că are o asigurare colectivă, dar statistica cu cancerul l-a pus în gardă, de aceea ar vrea să se asigurare de boli grave, macar pentru el, dacă soția nu vrea.Am semnat contractul pentru o asigurare de viață. Odată cu el clientul a primit și o tarificare priveligiată pentru boli grave.
Vezi, îi spunea ea, esti sănătos, la ce să mai plătești și această asigurare. Ai vazut tu prețul ei? Încă o asigurare pe lângă toate pe care le avem? Iți imaginez că pe banii ăstia am putea avea o vacanță frumoasă în Cuba?
Peste un an jumătate am primit un apel: Olga, ce asigurări a semnat soțul cu tine? Nu înțelegeam, despre cine este vorba, a trecut ceva timp. Ții minte ai fost la noi în timpul stagiului și după asta sotul a fost la tine la birou, eu eram împotrivă, dar el mi-a spus că a semnat ceva cu tine. Ce s-a intimplat?, am întrebat-o. Mi-a povestit că soțului îi place să joace fotbal sîmbăta cu baieții. De atâtea ori i-am spus să nu mai alerge atâta simbetele la fotbal ? Și el, lasă femeie ca e bine pentru sănătate și, uite la ce am ajuns? Ce ați pățit? Olga, soțul meu a făcut infarct, 10 zile a stat în comă, 6 săptaămâni de spitalizare. Stii ce înseamnă șase săptămâni de dute-vină, să nu lucrezi în acesta perioadă pentru ca nimeni nu o să se ducă în locul tău nici la lucru, nici la spital. Am chemat-o pe mama să mă ajute, bilete, cheltuieli mari. Dar soțul, ce e cu el? E la reabilitare acum, dar am terminat toate economiile noastre și chiar și banii copiilor pentru studii.El mi-a spus că are ceva contracte cu tine. Ai putea verifica? Sigur, spun eu.
Am verificat, omul a păstrat toate contractele de asigurare. În mai putin de o lună, am bătut la ușa casei lor și le-am adus cecul cu 50 000$. Nevasta a plâns și mulțumea lui Dumnezeu că soțul nu a ascultat-o și a semnat contractul de asigurare de boli grave. Au trecut trei luni. Ea și-a reluat jobul la timp parțial. Finanțele au început puțin cu puțin să se redreseze. Mă numește colacul de salvare și îmi spune: știi în viața mai este și situația “și dacă se întîmpla ceva, ești tu gata să-i faci față?”
Olga Știucă,consultant in securitate financiară, Industrielle Alliance
OLGA STIUCA INSURANCE PAGINA DE FACEBOOK
Tel: (514) 560-7809
No Comments