Criț este unul dintre acele sate din Transilvania în care veți dori să ajungeți neapărat, dacă locurile care ascund povești, arhitectura veche și peisajele care îți taie răsuflarea, brodate în căpițe de fân, nu vă lasă indiferenți. Satul a fost menționat pentru prima dată la începutul sex XIII. Multe s-au întâmplat de atunci. Sașii au plecat în Germania, satul a devenit mai pustiu, dar biserica fortificată, frumoasele case colorate, cu acoperișuri din solzi de lut, obloane la ferestre și ornamente pe fațade, te fac să te simți norocos pentru că poți atinge și tu această urmă de istorie.
Această doamnă, dornică de vorbă și obișnuită să zâmbească la cameră, este fericita posesoare a unei curți, cu casă și toată gospodăria. Nu s-a născut în sat, dar a primit o moștenire de la unul din părinții săi și s-a mutat în Criț. De fapt, i-a aparținut și casa vecină, dar într-o bună zi, prin 2009, i-a bătut la poartă cineva să întrebe despre anunțul de vânzare a casei.
Astfel, gospodăria învecinată s-a ales cu o nouă stăpână. Una care avea un vis și o pasiune. Visul era să reînvie casa și să primească în ea oameni dornici de o altfel de vacanță. Pasiunea pentru gastronomie a făcut ca acest loc să prindă o identitate culinară și să devină o atracție gustoasă din Transilvania.
Așa s-a născut Academia Culinară sau Convivium Transilvania – o destinație de vacanță, unde turiștii pot nu doar să-și petreacă câteva zile în atmosfera autentica a unei gospodării sășești, ci și să guste, și să învețe să gătească rețete autentice ale locului.
Voi începe cu decorul, pentru că el dictează atmofera, atunci când intri pe poartă. Nimic nu e în plus, nimic nu supără ochiul. Dacă e bârnă, atunci e una veche, strâmbă, ca pe vremuri, dacă e mobilă, atunci e una armonios reprodusă cu tot cu forme, culori și desene, fie conține bucăți de lemn din mobilierul vechi, ce sunt organic asamblate în piese noi. Noua stăpână nu a aruncat nimic la gunoi din gospodăria cumpărată, totul a fost păstrat cu sfințenie și readus la viață.
Pentru început am fost invitați la un păhărel de vișinată cu o felie de tartă cu vișină.
Între timp, stăpâna Academiei Culinare ne-a povestit ce vom învăța să gătim și cum arăta meniul tipic al sașilor. Am fost bucuroasă să aflu ceva nou, ca de exemplu faptul că aceștia iubeau să combine carnea cu fructele pe post de garnitură. Ni s-a propus să gătim un fel de tocană din carne de oaie și miel cu cartofi și o tartă de mere. Am împărțit rolurile. Fetele au tăiat ceapa, băieții s-au ocupat de carne.
Acum să v-o introduc și pe Mihaela Podolsky, gazda noastră. Este un om cu o poftă mare de a spune povești, de a împărtăși, de a transmite mai departe tot ce a învățat până acum. A absolvit Arte Plastice la București, are un simț estetic deosebit, colectează rețete sășești și se bucură de tot greul prin care a trecut ca să poată avea acum această bogăție de curte. Are o grădină în care crește câte puțin de toate, își face singură vinul, care apropo e foarte bun.
În această sală s-a întâmplat atelierul nostru culinar.
Mâncarea pornită de noi trebuie să fie lăsată pe foc vreo oră și ceva, ca să devină fragedă carnea. La final, am adăugat cartofii, un soi deosebit, tradițional pentru acest loc, al cărui sămânță este păstrată din generație în generație,atât de buni sunt. Se păstrează tari, chiat și după 40 min de fierbere, nu-și pierd formă și sunt deosebit de gustoși.
La un moment dat, pentru a scurta așteptarea mâncării, Petru, Scalețchi, bucătarul nostru diplomat, a dat o fugă până în grădină după flori de dovleac, pe care le-a umplut cu urdă și frunze se sfeclă tocată.
Văzându-ne flămânzi, Mihaela ne-a invitat la gustări, care au constat dintr-o salată de păstăi, fasole bătută, castraveți murați, tartine cu ceapă roșie și un cârnaț de casă. Mihaela este ajutată în gospodărie de câteva femei din sat. Altfel nu ar fi reușit să pregătească atâte bunătăți.
Deși mai avea clienți la cină, mereu găsea 5 minute să revină la masa noastră, ca să ciocnească un pahar de vin, de data asta făcut de soțul său, ucrainean de origine.
Apoi a venit rândul bucatelor gătite de noi, din care au mâncat toți cei cazați în pensiunea Mihaelei. Tocana a fost nemaipomenit de bună, era gătită cu ceapă și usturoi, boia, chimen, vin alb, puțin zahăr, o pastă de ardei capia și cartofi sășești.
Tarta de mere, servită la terasă, cu ceai de mentă, a încununat această experiență culinară. Și pentru că gustul vișinatei ne mai rămânea undeva pe limbă, am rugat-o pe Mihaela să ne mai ofere câte un păhărel.
Cred că timpul vacanțelor banale, cu all inclusive sau cu excursii bătătorite de turiști s-a cam terminat. Azi oamenii caută experiențe în vacanțele lor. Și noi am avut una culinară, cu un dram de istorie. Să mergeți în Criț. O să vă placă, dacă vânați și voi experiențe care să rămână în memoria papilelor voastre gustative.
Fotografii: Andrei Bolocan
No Comments