În afară de faptul că e foarte cald, luna august este extraordinar de ofertantă pentru a explora Moldova. Săptămâna aceasta sunt pe drumuri. Călătoresc cu 11 fotografi prin țară. 7 din acești fotografi sunt din Moldova, dar nici măcar ei nu au vizitat până acum multe din locurile pe care le-am ales drept destinații pentru acest photo trip. Azi vă arăt pe unde am hoinărit cu aparatele foto în prima zi de proiect.
DESTINAȚIA I: CASTEL MIMI
Este oficial! Pe 17 septembrie Castel Mimi își deschide larg porțile pentru vizitatori. Pe teritoriu încă se fac lucrări, dar multe dintre ele vor fi încheiate până la mijlocul lui septembrie. Optimismul Cristinei Frolov ar fi bun de împărțit în doze mici la toată populația țării.
Ce-am văzut din ce nu a mai văzut? De exemplu, acest perete de teracotă, construit în epoca sovietică, peste peretele de piatră original al castelului. Cred că acest colț trebuie conservat așa cum este el acum și păstrat ca o atracție a locului, pentru a arăta diferența de gusturi, materiale și atitudini în diferite epoci de existență a acestui edificiu.
Fotografii noștri s-au simțit bine în răcoarea beciurilor castelului. Pozele au început să curgă gârlă.
Nu pot să nu remarc splendoarea de masă pregătită de gazde. Ca și organizator al acestui proiect, am depus un efort mare să selectez destinațiile, să organizăm toată logistica, de la apă potabilă până la spray de țânțari. Dar, la un moment dat, anumite lucruri nu mai depind de noi. Cum ar fi, de exemplu, cât de conștiente sunt gazdele de faptul că de pregătirea lor depind și impresiile pe care le vor lăsa vizitatorilor, și pozele care vor fi făcute ulterior. Când te strădui să impresionezi, asta neapărat dă rezultate. Așa a fost și cu acea masă, plină de bucate extraordinar de frumos expuse, dar și mai extraordinare la gust, care ne așteptau la Mimi. Vreau să spun un mare BRAVO gazdelor.Efortul vostru a fost apreciat. Iar eu voi avea grijă să recomand bucătăria voastră tuturor.
Zacusca din gogoșari, puțin picantă, servită cu porumb copt și cârnați, făcuți după o rețetă veche a familiei. E vorba de umplutura de carne cu cartof din interior. Nu vă imaginați cât de bun este asta.
Pateu de casă, tobă, cremă de brânză, roșii dulci de grădină, flori de dovleac, umplute cu brânză. Toate completate cu vinuri de la Mimi.
Ca și organizator, țin să mulțumesc Cristinei Frolov și mamei sale Natalia, și întregii echipe de la Mimi, pentru generozitate, bun gust și ospitalitate, dar mai ales pentru înțelegerea că efortul nostru, fără efortul lor, s-ar egala cu zero.
DESTINAȚIA II: MINI FERMA PRODUCĂTOARE DE BRÂNZĂ DE POPEASCA
Despre Brânza de Popeasca am aflat în urma unei întâlniri avute la Ministerul Agriculturii. M-am ales atunci cu o listă de producători locali, care și-au înregistrat brandurile și și-au transformat produsele în marcă națională. Vadim și Mariana Osipov sunt gospodarii care administrează 200 de capete în ferma lor. Produc caș, cu diverse adaosuri precum mărar, pătrunjel, ardei gras, dar și brânză. Clienții lor sunt câteva restaurante și supermarkete din Chișinău. Muncesc foarte mult acești oameni, au zilnic de înfruntat o sumedenie de greutăți, de la factor uman până la condiții climaterice. Dar uite așa, în pofida tuturor greutăților, merg înainte și își văd de viața lor și mica lor afacere. De-ar fi mai mulți ca ei în Moldova.
Mariana Osipov nu doar ne-a servit cu brânză și fructe, ci ne-a alintat ca pe niște prieteni apropiați, cu tot felul de bunătăți precum zeamă, plăcinte, miel cu ierburi aromate, sarmale, mămăligă. Când ne înțelegeam de meniu prin telefon, i se părea puțin. Ne-am sculat de la masă și toT putea fi hrănită o armată întreagă, atâta belșug rămânea acolo. Totuși ospitalitatea și generozitatea moldovenilor ar merita capitole aparte în cărțile noastre de istorie.
DESTINAȚIA NR III: VINĂRIA ETCETERA
Trebuie neapărat să ajungeți la Crocmaz. Și ce dacă-s vreo 120 km? Ieșiți din oraș! Mergeți să vă cheltuiți banii de weekend la țară. Nici nu vă imaginați cât bine va aduce asta regiunilor noastre. Vinăria Etcetera e un loc de poveste. Unul în care trebuie să vii ca să-ți încarci bateriile cu mândrie de țară. Tare mai suferim de un deficit de mândrie de țară. Și tare ne-ar trebui tuturor măcar un pic să ne molipsim de la oamenii ăștia, care nu mai apucă să se plângă de greutăți, ci acționează, muncesc din greu și construiesc.
Tanti Nina, mama patronului, ne-a invitat imediat cum am ajuns, cu un zâmbet cât soarele de mare, să vedem cum se face plăcintă miresei. Ne-a spus și istoria plăcintei. Zice că ar fi gătită de mama miresei și adusă împreună cu o găină gătită la nașă acasă, a doua zi după nuntă. Și mai zice că tinerii nu au voie să mănânce din găină, ci doar să aleagă oasele și să le sădească la rădăcina unui pom. Rețeta plăcintei e cât se poate de simplă. Aluatul se face cu apă, făină și sare. Apoi trebuie lăsat să se odihnească ca mai apoi din el să fie întinse pe-o tavă 8 straturi subțiri: 5 la bază, unse cu ulei fiecare, apoi umplutură, apoi alte 3 de-asupra, iarăși unse între ele. Plăcinta se stropește cu ulei și să găurește cu o furculiță, ca se se coacă bine. Am gustat-o pe cea cu cartofi și ceapă. Este extrem de bună.
Igor, este unul din cei doi frați Luchianov, patroni ai vinăriei Etcetera. Primii bani și i-au câștigat muncind la casino în SUA. La început și-au dorit să producă un vin bun. Apoi a veni ideea să construiască un restaurant și in hotel, care în curând va putea găzdui primii musafiri. La vinărie deja se organizează nunți și diverse petreceri.
Igor ne-a invitat în vinărie și ne-a povestit cu lux de amănunte cum se produc vinurile lor. Prima partidă de vin, scoasă în 2007, le-a adus doar medalii, atât de bună a fost. De atunci vinurile le-au dat aripi. Ne-a servit cu vinul Petrichor care va fi lansat în curând. Am savurat un Serendipity roșu pe care vi-l recomand pentru buchetul extraordinar, dar și un Cuvé blanc care m-a făcut să-mi revăd atitudinea față de vinurile albe, în general.
La vinăria Etcetera s-a încheiat prima noastră zi de GUSTAR EXPERIENCE. Fotografii au făcut schimb de păreri, eu mi-am tras concluzii ca și organizator. Mâine revin cu impresii proaspete. Poate vă convingem și pe voi să lăsați Chișinăul și să mergeți prin țară. Acolo nu e totul strălucit, dar sunt și raze de lumină care vă vor umple cu speranță și vă vor ajuta să vă reîndrăgostiți de Moldova.
Pentru a urmări călătoria noastră în căutare de poze frumoase cu Moldova, intrați pe pagina evenimentului: GUSTAR EXPERIENCE
Gustar Experience este organizat cu sprijinul Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova.
No Comments