DE LA ZERO

De la zero. Asta înseamnă de la primul șurub și până la un apartament mobilat, totul este căutat, negociat, cumpărat, împrumutat și adus în noua locuință. Dacă aș fi un satelit și m-aș uita de sus la mine, nimic din acest proces nu mi s-ar părea ieșit din comun, cu excepția faptului că animăluțul care adună toate acestea în noua vizuină sunt chiar eu.

Canada este frumoasă, Canada este sigură, cel puțin mai sigură decât multe alte țări de pe glob. Canada este mare, poate prea mare pentru ochii mei veniți din Moldova. Canada este complicată, mai ales pentru cei care nu sunt obișnuiți cu legile care funcționează. Canada este înspăimântătoare și descurajantă pentru cei obișnuiți la ei acasă să stea pe cal, dar cu mintea rigidă și plină de complexe. Aici poți fi pe cal, dar nu din prima zi. Și pentru asta e nevoie de răbdare, rezerve financiare, mai mici sau mai mari, mult umor și flexibilitate.

Toți mă avertizau despre cât de greu îmi va fi la început. Ba chiar îmi aduceau exemple de moldoveni care au renunțat și s-au întors pe soba mamei, acasă. Nimeni nu mi-a zis că e floare la ureche. Dar eu nu-mi închipuiam, până a începe să trec prin acest greu, despre ce greu era vorba. Adică îmi imaginam că ei se referă la nostalgie, dor de țară, dor de prieteni…..emoții pe care eu pur și simplu nu am timp să le trăiesc. Deocamdată. Greul se ascunde sub altceva: sub multitudinea de taskuri pe care trebuie în paralel să le rezolvi într-o țară cu o structură și un sistem absolut necunoscut, chiar dacă funcționează ca ceasul.

Cred că în prima săptămână ieșea fum din capul meu. Asta în timp ce apropiații mei îmi spuneau că eu am noroc, că noii veniți reușesc să rezolve aceleași probleme în nu mai puțin de o lună. Și totuși dacă mă veți întreba cum e, v-aș spune la fel ca și alții. În prima perioadă e complicat, foarte complicat. Nu oricine poate rezista unuis stres atât de mare. Eroi sunt cei care au făcut față acestor greutăți fără ajutorul rudelor, prietenilor sau măcar a unei singure familii venite mai devreme și cu mai multă experiență. Mai ales în lipsă de resurse de care să nu-ți pară deloc rău să te desparți.

Imaginați-vă setul de prime griji pe care trebuie să le rezolve un om când se mută cu traiul în altă țară: asigurare medică-obligatorie – fără ea e bîja cu servicile medicale. Nu o ai – plătești din buzunarul tău. Și mușcă tare prețurile.

Căutare apartament: am văzut minim vreo 15. Cele mai multe găsite pe net. Criteriile de selecție te nenorocesc, mai ales când nu știi de ce criterii să ții cont: zona, demi-sol, etaj doi, la greci, la italieni sau la evrei, acces la transport public, apropiere de magazine și centre comerciale, parc pentru copii, apropiere de școală, podea din lemn sau ceramică, încălzit cu ulei sau electricitate, cu electrocasnice sau fără, cu mobilă sau fără. Într-un final, metoda cea mai eficientă pentru mine s-a adeverit a fi: să urci într-o mașină și să navighezi printre străzi. Din fericire, ei anunțurile despre chirie le pun chiar în stradă. Pozele din internet și descrierile nu pot transmite multe dintre mirosurile pe care le simți aflându-te la fața locului.

Căutarea unui mijloc de transport este o altă epopee. Prețul real al automobilului crește substanțial, după ce sunt adăugate toate taxele. Asta dacă nu cumperi mașină de la privat. Dar la privat e și mai riscant. Cunosc cel puțin o istorie reală cum prețul mașinii cumpărate de la privat s-a dublat în urma reparațiilor survenite după ce au început să iasă la suprafață toate stricăciunile din interior. De aceea am ales o mașină de la un concesionar. Fără automobil se poate, dar în acest caz timpul pierdut prin transport public reține cu mult soluționarea tuturor problemelor.

Telefon mobil, acces la internet, cont bancar, relaționare cu diverse instituți de stat, examen de șoferie, studiere de oferte, citit zeci de informații, navigat pe zeci sau poate chiar sute de site-ri(canadienii chiar își rezolvă cele mai multe probleme pe net), anunțarea tuturor instituțiilor despre noua ta adresă.

Căutare de mobilă. Cea bună e foarte-foarte scumpă, cea mai puțin bună e pur și simplu scumpă.

Căutare de electroscasnice. Prețurile de aici sunt explozive. Să le cari din Moldova nu are rost. Au alte prize și altă tensiune în ele.

Aici nimic nu e întâmplător, nici măcar instituția la care merge copilul tău la școală. Alegerea se face în baza codului poștal, pe net. Dar acesta e un subiect interesant pentru o altă postare.

Probabil că stereotipurile legate de viața perfect lustruită a unei vedete, nici pe departe nu vor coincide cu imaginile pe care le vedeți mai jos. Este exaordinar cu ce mă ocup eu acum. Am niște griji Klumea:

Poate tocmai de asta am un feeling sănătos aici, de viață normală, pe care nu trebuie să o ajustez la nici un fel de așteptări ale unor oameni străini care cred că știu mai bine decât mine cum ar trebui să-mi trăiesc viața. Și sunt atât de pasionați în a se da cu părererea, încât uită să și-o trăiască pe a lor. Pot doar să mă amuz de comentariile unora la adresa vieții mele personale sau a schimbărilor pe care le-am întreprins. Am ajuns într-o țară în care fiecare își vede de treaba lui, pentru că e prea mare și sunt prea mulți la număr ca să-i preocupe viața altora.

În cel mai rău caz, vecinul meu uruguaian poate veni să-mi propună un BBQ de pomană, un șurub care îmi lipsește sau să-mi conecteze mașina de spălat. Dar cu cine trăiesc, de ce nu fac asta, dar fac aceea pe nimeni nu interesează. În sfârșit.

Eu de-o săptămână deja locuiesc imaginar în noul meu cuib. În realitate însă, sper să fiu măcar pe ultima sută de metri înainte de mutare. Și da, mie nu mi-e ușor. Deloc. Dacă asta vrea cineva să audă. Dar mă simt atât de puternică și atât de dornică să rezist și să mă pun pe picioare, încât îmi permit cu toată sinceritatea și deschiderea să trăiesc și această aventură a vieții mele. Ah, da…și sigur îmi va reuși tot ce mi-am pus în gând. Poate și cu ajutorul câtorva moldoveni Klumea pe care încep să-i cunosc aici. În această ordine de idei, vreau să aduc un MARE, MARE mulțumesc lui Liusea, pentru mâna de ajutor oferită necondiționat. Și tuturor celor care încă îmi vor fi alături. Dar mai ales familiei mele, fără de care aș fi căpiat, fără îndoială. Ei sunt paratrăsnetul meu aici și speranța că fetele mele vor avea măcar doi verișori alături din tot neamul nostru împrăștiat prin lume.

Comentarii