De-ale mele

PÂINE DIN FĂINĂ DE SEMINŢE DE STRUGURI. ÎN CURÂND!

Acum câteva zile am primit un mail de la Alexandru, un tânăr care lucrează pentru compania Vegetal Org, producătoare de ulei din seminţe de struguri, de cea mai înaltă calitate, presat la rece.

“Buna Nata. Distanţa sper să fie doar fizică şi să fie posibil de făcut ceva frumos. Producem în Moldova ulei din seminţe de struguri şi în curând lansâm pâine cu praf din seminţe de struguri. Beneficiile acestor produse presupun că le cunoşti (vitamina E, proprietăţi antioxidande, îmbunătăţeşte activitatea sistemului cardiovascular, împiedică procesele de îmbătrânire, etc). Ne intereseaza dacă vezi posibil şi dacă eşti inspirată să facem o campanie de popularizare a acestui produs.”

Despre beneficiiile uleiului de seminţe de struguri am mai auzit, dar nu şi despre pâinea din făină de seminţe de struguri. Aşa că,  în primul rând, am intrat pe net. Am rămas plăcut convinsă de cele citite.  Este pâinea ideală pentru cei care fac alergie la glutenul din făina de grâu, dar şi pentru cei care au grijă de silueta lor, de tenul feţei dar şi sănătatea sitemului cardiovascular.

Apoi am vorbit la telefon şi Alexandru m-a întrebat dacă noi în Canada avem făină de seminţe de struguri în magazine. Am zis nu. Deşi eram tare curioasă să gust şi eu pâinea asta.  M-am gândit că cel mai sincer lucru pe care îl pot propune acestei companii este să pregătească câte un pachet frumos cu pâine şi ulei şi să-l livreze la câţiva oameni meseriaşi, care scriu pe bloguri sau site-ri culinare. Lista acestor oameni am făcut-o, iar de mâine sper să aud părerea lor despre acest super produs care vă apărea în curând în supermarkete. Apropo, dacă v-am făcut curioşi, cel mai indicat ar fi să mergeţi dumincă, pe 29 septembrie, la Bostaniada,. Acolo, Vegetal Org vor avea un stand cu produsele lor.

Personal, am o relaţie specială cu pâinea. Nu o percep doar pe ceva ce trebuie mâncat neapărat ca să nu te doară burta, cum eram noi învăţaţi de mici. Ştiu cât de mult îngraşă dacă nu o consumi pe cea corectă. Şi de cele mai dese ori noi apucăm anume cu cea mai nesănătoasă, din făină albă, să ne umplem stomacul.

Am tras o fugă până la market, am găsit praful din seminţe de struguri, ce-i drept într-o cantiate foarte mică,  într-un amestec de mai multe feluri de făină, şi m-am apucat de treabă. Fără nici o reţetă,  folosind doar experienţa mea de la Sare şi Piper, emisiunile de Paşti, în care gospodinele de la ţară mă învăţau să coc cozonac. Am amestecat praful de seminţe de struguri cu făină integrală. Apoi am amestecat ingredientele într-un vas de lemn extraordinar, care anume pentru aluaturi a fost adus de mine din Moldova.

Cred că pot să vă trădez cel puţin 2 secrete, dacă vreţi să vă apucaţi şi voi de copt pâine acasă: aluatul trebuie plămădit într-un loc cald şi neapărat trebuie  lăsat cu răbdare să dospească: întâi după amestecul drojdiei cu puţin zahăr şi apă caldă sau lapte.

Următoarea odihnă pentru aluat este după ce s-a adăugat făina. Apoi mai lăsaţi-l să dospească după ce adăugaţi ingrediente precum: seminţe, măsline, nuci. Eu am pregătit pâinea cu seminţe de chimen şi dovleac. Şi am lăsat să crească aluatul peste noapte.

Bineînţeles, în lipsa unei reţete exacte, nu ştiam la ce să mă aştept, dar o vedeam cum creşte în cuptor şi îmi creştea şi mie inima de bucurie.

La gust a ieşit mi-nu-na-tă! Prima mea pâine. Cu gust de casă şi o aromă specifică, intraductibilă.

Sper să gustaţi şi voi la Bostaniada din pâinea din praf de seminţe de struguri şi să-mi împărtăţiţi impresiile voastre. Din câte ştiu cea cu o cantiate  mai mare de făină di seminţe de struguri are o culoare specifică, foarte intunecata, aproape de culoarea vinului.

Şi nu uitaţi să vă faceţi plinul şi de ulei din seminţe de struguri. Este extraordinar de bun atât în salate de crudităţi, cât şi în aluaturi. Deocamdată aştept reacţiile celor care o vor primi spre degustare.

Comentarii

Previous Post Next Post

3 Comments

  • Reply Maria S 26 September 2013 at 10:42

    Felicitari pentru piinea coapta. Arata extraordinar. Ne incinti si de departe cu ceva specific tie. Voi incerca si eu. Ulei din seminte de struguri folosesc. La bostaniada merg sigur. Sanatate si succes.

  • Reply ali. 29 September 2013 at 20:51

    Nata, te rog mult, ce marca are bratara ta? Unde se poate asa ceva de cumparat/comandat? Mersi mult pt. raspuns!

    • Reply nataalbot 30 September 2013 at 06:00

      Daca te referi la ata rosie cu banut de aur, am primit-o in dar de la Malvina Cervenschi. Stiu ca are o colectie frumoasa de asemenea bratari si se pot comanda.

    Leave a Reply