Azi am uitat cardul de la aparatul foto în computer și nu vă dau poze.Poate între timp colegii își vor face o pomană și-mi trimit vreuna. Deocamdată, toată lumea de la offline bea bere și prețuiește fiecare minut rămas din acest week-end. Mai puțin eu, care tocmai mi-am terminat desfășurătorul pentru Deșteptarea de mâine și înainte de a închide pacostea asta numită laptop vă dau câteva impresii despre întîlnirea de azi cu primul ministru al țării.
Prima impresie: Prea calm și nu exagerat de încrezut. Optimism dozat, suficient de sincer ca să recunoască anumite lucruri, cum ar fi că nu este informat pe o temă sau alta.
Într-un moment dat, eu care sunt toată ziua în JurnalTv și sunt dobă de discuții despre referendum, am simțit nevoia să mai schimb tema. Nu de alta, dar aveam în față un om viu, un bărbat cu multă ambiție și aspirații mari, dar care pînă la urma este un soț, un tată. Și am vrut să știu și alte lucruri despre intrelocutorul nostru. Sper că a fost sincer în tot ce a spus.Iată ce-am aflat…
Vlad Filat este perfect împăcat cu postul său de prim-ministru și nu se visează în postul de președinte
Vlad Filat a promis să ia măsuri pentru promovarea brandului Moldova.Avem nevoie de o strategie modernă, comercială, bine gîndită de cîțiva oameni foarte creativi și cu mintea deschisă. Am cîteva proiecte care-și așteaptă clipa siderală. M-aș bucura ca aceste măsuri să fie luate cît mai curînd. Sunt gata să fac voluntariat pentru a crea o imagine nouă și modernă brandului Moldova.
Vlad Filat și-a petrecut ultima vacanță cu familia la vila din Holercani, care i-a fost oferită de cind și-a ocupat postul
Fiica lui Vlad Filat este gata să protesteze în fața Guvernului că să-și revendice dreptul de a petrece mai mult timp cu tata
Vlad Filat consideră că încrederea și copii sunt cele două componente ale unei relații de durată
Vlad Filat zice că apelează la un consultant în imagine. Deocamdată nu am ce-i reproșa la acest capitol,dar mi-ar plăcea să-l văd, uneori măcar, mai casual.
Vlad Filat susține că nu a încercat niciodată canabis și nici nu va susține inițiativa unuia dintre bloggeri de a fi legalizată marijuana în Moldova
Vlad Filat nu susține căsătoriile între homosexuali, considerînd că avem probleme mult mai importante și mai serioase de soluționat.
Vlad Filat susține că cine are să se înmulțească se va înmulți. Și dacă oamenii vor primi subsidii , asta nu-i va motiva să facă mai mulți copii. (aici nu sunt deloc de acord)
Vlad Filat nu a download-at niciodată filme de pe torrente..și deci pirateria din Moldova nu stă pe agendă
Apropos de întrebările pe care le-ați lăsat aici pe blog:
Textul acordului între MD și Fondul monetar a fost publicat. Deci căutați pe net.
Despre comisionul încasat de bănci pentru achitarea facturilor, și-a făcut notițe
Și la final, am aflat vești bune…există mari șanse să putem vota prin internet. E o procedură scumpă și de lungă durată, dar la asta se lucrează.
11 Comments
Si eu adresasem o intrebare pe blog, ce pacat ca nu citesc nimic despre asta…
ma interesam si eu, inclusiv in facebook,……unde-i textul Acordului final al RM- FMI? cu toate anexele sale?
1. La 19.10.2009 – Prim-ministrul a precizat că înainte ca Acordul dintre Republica Moldova şi Fondul Monetar Internaţional să fie semnat, textul documentului va fi făcut public.
http://www.interlic.md/2009-10-19/filat-inainte-de-a-fi-semnat-textul-acordului-cu-fmi-va-fi-facut-public-12500.html
2. Memorandumul a fost aprobat vineri, 29 ianuarie de către Consiliul de directori al FMI, deci semnat a fost mult mai devreme, iar public se face doar la 02.02.2010.
http://www.azi.md/ro/story/8990
slabutsa consultare totusi.
cu Palanca, la fel se declara ca se va face.
Apropos de intrebarile pe care le-ati lasat aici pe blog, draga Nata, erau mai multe.
Mersi f. mult. Pe net am cautat si nu am gasit 🙁
Dragà Nata!E o veste foarte bunà,de a vota prin internet.
speràm sà se rezolve cit mai curind.
Un bun inceput de sàptàminà la toti.
Pentru cei care se intereseaza: toata informatia legata de relatiile dintre FMI si RM sunt publicate prompt pe http://www.imf.md. Textele acordurilor se publica imediat dupa aprobarea lor de Consiliul de directori executivi ai FMI (practic, concomitent cu publicarea la Washington, pe http://www.imf.org – apropo, exista si posibilitatea de abonare la stiri, ceea ce inseamna ca veti fi anuntati prompt despre publicarea textelor ce tin de RM). Tinand cont de faptul, ca ultima sedinta a avut loc vineri si la noi era noapte, pe http://www.imf.md textele respective au aparut sambata.
In adara de aceasta, puteti oricand forma nr. de telefon 233232 si adresa intrebari direct angajatilor oficiului reprezentantului permanent al FMI in Moldova.
MERSI :))
@ NC
alte anexe, suplimente la
MEMORANDUM OF ECONOMIC AND FINANCIAL POLICIES FOR 2010–12
mai sint? sau intreg documentul e publicat?
http://www.imf.md/press/LOI-MEFP-TMU-jan_2010-ENG–011410.pdf
rasfoind repede, am sesizat ca e un document incomplet.
Om de treaba acest Filat. Nata ai un 10 de la mine pentru ceea ce ai scris. Hai sa promovam premierul, ca are nevoie de sustinerea noastra. Asi vota si de o suta de ori pt El.
nata tu esti producatorul la desteptarea?
e varza co-prezentatorul mascul
prima remarca e ca nu are o fata expresiva
omul cand priveste atrage atentia la mesaj (ce vb.) si cum prezinta (mimica)
sa nu crezi ca il cunosc si sunt invidios
nu il stiu deloc
“Vlad Filat a promis să ia măsuri pentru promovarea brandului Moldova.Avem nevoie de o strategie modernă, comercială, bine gîndită de cîțiva oameni foarte creativi și cu mintea deschis”
citatul de mai sus se incadreaza lejer la categoria “haide-ti sa haidem” sau “sa vorbim vorbe”. A promova MD ACUM e un nonsens. Tb mai intai creat un minim de civilizatie si decenta shi demararea urgenta a reformelor institutionale, economice shi de INFRASTRUCTURA!.
Iar povestile cu brand-ul de tzara tb uitate pt ca MD NU EXCELEAZA la nici un capitol shi cu cat mai rapid cetatenii din MD vor constientiza acest lucru cu atat mai usoara va fi vindecarea societatii.