All Posts By

Nata Albot

De-ale mele

Răbdăm

Se pare că un dezastru cum e cel de acum în societatea moldovenească, n-a mai fost demult. Risc să spun: chiar niciodată. Pentru că nu-mi amintesc să fi fost o concentraţie atât de mare de evenimente teribile, stupide, revoltătoare şi batjocoritoare, într-o perioadă atât de scurtă.

Avem atacuri raider şi oameni care vădit le camuflează. Oameni care, culmea, se află cu fundul în aceeaşi luntre cu cei care atestă şi condamnă aceste atacuri. Judecători din Căuşeni, care ar merita o pedeapsă de la Vlad Ţepeş şi executori judecătoreşti care îşi amintesc de obligaţiile lor numai după un OTKAT sănătos. În acelaşi timp, Ikea şi alţi investitori îşi anunţă intenţiile de a investi în Moldova. ABSURD! Pe de-o parte unii investitori străini sunt jefuiţi, pe de altă parte vin investitori şi aduc bani în MD? Asta-i bună! Câtă otravă moldovenească o fi băut suedezii ăştia? Or le-au îngheţat creierii în ţara aia a lor minunată, or cineva se joacă cu noi de-a ştirile una caldă, alta rece.

Scumpirea gazului cu aproape 30 %. Nu-i aşa că-i de plâns? Şi dacă până acum factura pentru gaz într-o lună de iarnă făcea 3000, acum o să facă aproape 4000? Bineînţeles, nu-i mare paguba. Că unde-s 3, acolo îs şi 4.
Şi oare atunci când o să vă pomeniţi cu datorii de kilometri acumulate de la răuplatnici, pentru că oamenilor veniturile n-o să le crească brusc, ce veţi face? Nu-i chiar atât de greu de ghicit. Veţi deconecta oamenii de la gaz. Şi aceştia, ca muştele, ori vor umple spitalele, ori vor face foc în apartamente cu lemne, tezâc, cărbune şi alte minunăţii.

Băgăm uniforme în şcoli că să dezvoltăm industria de textile. Bun argument. Numai bun de Președintele unei Academii de Știință – omul cu iniţiativa. Dar poate le dăm şi câte un pahar de vin la masă copiilor la şcoală? Dacă tot, în afară de noi, nimeni nu mai vrea să bea vinul moldovenesc.Aproape nimeni. Apropo, eu sunt pentru uniformă şcolară. Dar argumentul meu este unul banal şi niciodată folosit în MD. Pentru că e frumos. Pentru că e mai economicos. Pentru că e mai uşor să-i depistezi pe cei care se duc la o ţigară, în spatele şcolii.

Chirtoacă îşi ia costum nou pentru şedinţa CMC.Şi n-are cui, bietul, să îl arate. Pentru că, aşa-numiţilor, colegi de alianţă, le este fix în cot de noul costum a lui Chirtoacă. Pentru că ei nu pot împărţi nu ştiu ce comisii de specialitate. Eu vreau un primar ca în Vilinius.Şi gata. Dacă ne purtăm ca o turmă de oi, păi înseamnă că doar cu băta putem fi mânaţi spre un viitor mai bun. Şi să mai ştiţi, d-le Primar. Argumentul dvs precum că nu puteţi acţiona decât în limitele legii – NE KANAET!În Moldova legea are fix puterea unui bob de fasole. Aşa că dorinţa dvs de a acţiona în limitele legii este, cel puţin, penibilă. Daţi dovadă o dată şi o dată de prezenţa unui mujic la conducerea acestui oraş. Şi chiar dacă veţi dărâma, ca omologul dvs din Vilnius, vreo maşină, oamenii o să vă facă şi-un monument.Poate. Dar poate, n-o să vă facă. Dar o să vă ţină minte de bine. Deocamdată însă, nu avem decât motive de a vă înjura pentru larioace colorate, cu fundul la centru şi pentru frigiderele cu Kvas Natural de pe Ştefan cel Mare.Apropo, eu i-aş da în judecată pe ăştia cu Kvasul Natural. Pentru publicitatea care induce în eroare consumatorul. Kvas natural făcea bunic-mea pe vremuri, când era mai tânără. Cu fructe uscate, drojdii, stafide şi pâine neagră. Dar ăla, care se vinde în downtown-ul nostru, e pişat. Iar dvs îi lăsaţi pe pretorii de sector să autorizeze vânzarea acestuia în Chişinău.

Deschid în fiecare zi site-le de ştiri. Citesc, fac ochii mari, înghit amar şi iar mă întreb: oare ce-ar mai trebui să se întîmple ca omului simplu să-i crape răbdarea. Şi chiar dacă i-ar crăpa, chiar dacă l-ar ajunge la os, până unde îl va aduce elanul de a se revolta? Şi chiar dacă s-ar revolta, ce pe ce ar schimba? Mă uit la ştiri şi mă îngrozeşte complotul organizat, cu şi fără participarea regimului actual, împotriva acestui stat. Complot,care văzând cu ochii, striveşte,ca un buldozer, voturile de susţinere pentru actuala guvernare. Vai de capul nostru şi al vostru. Astea sunt metastaze ale unei tumori mai vechi sau asta este o nouă tumoare? Cine oare ştie unde se află şcoala aceea unde oamenii au fost învăţaţi să-şi bată joc atât de tare de locul în care s-au născut? Cu ce naiba s-au ocupat părinţii acestora, atunci când făceau copii, care s-au transformat în nişte nemernici de politicieni, corupţi, minciunoşi, lacomi şi nepăsători? Sigur părinţii acestora nu făceau dragoste. Nu poate să se numească dragoste sentimentul, graţie căruia au apărut pe lume oameni răufăcători ca aceştia.

Cert este faptul, că cei care conduc acum ţara sunt copii făcuţi în sărăcie.Mare sărăcie. Pentru că necesitatea de a câştiga bani cu orice preţ, de a fura, de a ascunde, vine din sărăcie. Iar sărăcia este necruţătoare.Mai ales într-o societate plină de biserici, dar fără un Dumnezeu în suflet.

De-ale mele

Mai vleau

Azi putea fi şi o zi mai proastă. Iar durere-n gât, n-am apucat o odihnă pe-ndelete. Pentru asta aş mai avea nevoie de încă 2 zile numai pt mine. Şi fiindcă în restul săptămânii nu apuc să fiu o mamă aşa cum cred că ar fi bine, încerc să concentrez aceste plăceri în weekend.Două experienţe noi am trăit cu această ocazie. Prima e legată de un carusel aflat lângă Circ şi a doua de o vizită la saună. În ambele cazuri, eu am fost pe post de mamă. Adică stresată.

Să începem cu acel carusel, bată-l norocul. Nicăieri nu scria vârsta de la care e permis accesul . La casă se numărau banii, vânzătoarea era o nesuferită, care din lipsă de bancnote mărunte ne-a vândut mai puţine bilete, închizându-ne iritată geamul în nas. Când însă a fost întrebată dacă plătim şi biletele copiilor, fără a ezita, a spus că da, dar nu are rest să ne dea,deci nu ne dă bilete.Puşi în faţa unei dileme, am purces spre carusel. Speram măcar acolo să găsim mai mult[ înţelegere. Pe naiba. Băieţii de acolo erau mai haini decât fata cu biletele. Nu porneau maşina pentru că la calcul nu le ieşea un bilet pe care, tot ei, pe undeva l-au rătăcil. Într-un final, Vortexul (aşa i se spune torturii) a pornit alene până la a accelera şi a ne răsuci atât de tare încât un matur putea da afară şi intestinele, d-apoi un copil de 3 ani şi jumătate. Am avut un scurt atac de panică, pentru că habar nu aveam cât va dura acest chin şi atunci am început să strig la Sonia pentru a păstra contactul cu ea.Când am vazut cum i se răsuceşte capul, mă apucau fiorii. Mi s-a părut un calvar care a durat o veşnicie. În realitate însă, au fost cam 5 min. Timp în care m-am simţit ca în centrifuga unei maşini de spălat. M-am speriat că voi avea de îndurat consecinţe de pe urmă acestei imprudenţe. A mea, dar şi a băieţilor lacomi de la carusel. Imediat cum s-a oprit maşinăria însă, copilul meu de 3 ani şi jumate a exclamat: Mama, mai vleau!!!

Unde aştepţi şi de unde sare.

Am mers şi la saună. Cu o săptămână înainte le-am promis fetelor mele acest lucru. Ideea mi s-a părut din ce în ce mai nereuşită odată cu apropierea de ziua mersului la saună. Dar n-am putut renunţa. Aşa e când faci promisiuni celor mici. Sauna şi copii pot face parte din acelaşi tablou doar dacă cei din urmă sunt: fie bebeluşi manevrabili, fie copii trecuţi de 5 ani. Cam pe la vârsta asta motivaţia “face bine la sănătate” începe să aibă vreun sens. Şi mai capătă copii la această vârstă o aptitudine, pe care noi, adulţii, o cam subapreciem. Puterea de a ne concentra. Copii trecuţi de 5 ani deja sunt capabili să se concentreze, să dea dovadă de ambiţie şi mai ales de prezenţa unui scop. De ex: vei putea sări în piscină, doar dacă vei sta 5 min în saună. Bineînţeles că într-un final sauna s-a transformat în preţul pe care trebuia să-l plătesc pentru corigenţele mele părinteşti anterioare. Aşa încât curiozitatea bunei mele amice cu care eram la saună a dat peste margini şi m-a întrebat ceva legat de bucuria acestei odihne. La care eu, foarte sincer am recunoscut. Fiecare tip de odihnă îşi are clientul. Şi pentru a merge la saună trebuie să mai creştem. Nu e chiar atât de simplu să combini puţinele tale interese cu cele ale unui copil.Bineînţeles, unii vor spune că nimic nu poate fi mai prioritar decât copilul. Fără îndoială. Încerc să mă consolez cu gândul că nu durata contează, ci calitatea timpului. Şi mai ales consecinţele. După saună lumina în casă a stins devreme.Semn că somnul a venit de bună voie.Iar înainte de somn a răsunat deja binecunoscutul:Mama, mai vleau…Melgem şi săptămâna viitoale?

Sper că experienţele mele părinteşti vi s-au părut, cel puţin, citibile.
Pe final vă ofer un spot de publicitate pe care l-am descoperit acum câteva zile şi mi-a plăcut. Mai ales mesajul de final.

De-ale mele

Blog cu greşeli

E adevărat, d-ul Vakulovski. Avem scenarişti. Cunosc unul care fumează cam mult şi dispare subit de la muncă, altul care nu cunoaşte noţiunea de deadline. Unul care face scenarii numai pentru el.Şi mai cunosc încă unul. Singurul care a trecut testul timpului şi cel al calităţii. A făcut emisiuni frumoase în ultimii aproape 2 ani.Are umor. Este inteligent.Are ani în spate. Este Cheianu. Dar Cheianu nu poate fi exploatat la infinit. Altfel se uzează. Nu poţi cu un singur om , oricât de bun ar fi, să ţii o grilă de emisie. Asta am şi avut în vedere când spuneam că nu avem scenarişti.Şi de fapt nu asta aveam în vedere. Bineînţeles că am încercat să fac şi eu o paralelă. Dar ce mai contează? Asta mi-a mai lipsit. Să mă justific pe propriul meu blog. Cât despre greşeli.Chiar mulţumesc. Credeam că nu mă mai citeşte nimeni cu pixul în mână. Şi nimeni nu mă mai rectifică. Apropos, dacă vreţi să-mi faceţi în continuare plăcere – rectificaţi-mă. Ador acest lucru şi chiar vă mulţumesc.Mă faceţi să mă iau în serios cu acest blog. Şi parcă nu cu astfel de gânduri porneam eu la drum acum 2 ani când scriam aici primele texte. Aşa dar, nu ar mai trebui să mă iau atât de ne în serios.Apropos, chiar Cheianu m-a încurajat cândva, spunându-mi că sunt destul de coerentă şi scriu bine. Acum, după un Vakulovski atât de frustrat, oare o să mă mai ierte Cheianu. Cât despre d-ul cu pricina. Culmea e că acum o săptămână am făcut rost de nr tău de telefon de la nişte cunoştinţe comune. Poţi da un telefon în România ca să te asiguri. Vroiam să te sun şi să aflu de ce nu mai vor concurenţii să lucreze cu tine, poate ne reuşeşte nouă. Dar n-a mers numărul. Şi vezi, fără să ştii, mi-ai dat tu de ştire că eşti prin zonă. Numai că eu am uitat de ce te-am mai sunat. Şi nu, nu sunt ranchiunoasă. Adică sunt,uneori, dar nu şi azi cu tine. Pur şi simplu, mi se pare că în loc de zoi, turnate nu doar peste mine, ci şi peste locul în care muncesc, mai bine îmi dădeai un telefon şi-mi spuneai că ai putea tu fi un scenarist bun, dacă ai putea bineînţeles. Dar asta e. Oare timpul mai poate fi întors?

Un om care mă cunoaşte de mai bine de un deceniu mi-a spus după luni întregi de necomunicare, că ceva nu-i place în dispoziţia mea. Omul doar crede că mă cunoaşte. Dar nici mie nu-mi prea place. Presupun că e din cauza că nu sunt capabilă să accept jumătăţile de măsură. Nici în iubire, nici în meserie, nicăieri. Şi prea tare mă dezamăgesc dezamăgirile. Mai ales cele născute pe teren nou. Hai mai bine să trecem la rectificarea greşelilor.

De-ale mele

Scenaristul nr.1 din MD

Noi în televiziune căutăm scenarişti.Ştiţi,din ăia care, în ţarile cu televiziuni mari şi bogate, dacă se apucă să facă grevă, s-a dus televiziunea pe apa sâmbetei, cu tot cu marile lor vedete şi show-ri. Pentru că un show foarte bun de televiziune gen Projektor Paris Hilton, Comedy Club sau David Letterman sau oricare altul care vă place foarte tare, se ţine pe scenarişti. Şi nici măcar nu pe un scenarist. De obicei un show de umor se ţine pe o echipă mai măricică de oameni ale căror servicii sunt plătite per bucata de glume, de ex. Şi nu e Doamne Fereşte dacă ţi s-a supărat scenaristul, s-a îmbolnăvit sau s-a îmbătat. Mai ai vreo 7-8 în rezervă. Glumele din Paris Hilton sunt toate scrise pe foaie, se glumeşte vreo 2 ore în continuu, se mestecă şi ni se scuipă ce e mai bun sub forma a 30 min de super show. La fel e şi la Comedy Club.

La noi însă, imaginaţi-vă că nu avem scenarişti. Adică ar fi ei vreo câţiva bunicei, dintre care şi mai puţini au reuşit să-şi ajusteze talentul la necesităţile televiziunii.Scenariştii din televiziune sunt cei care prind ideea din zbor şi o transformă, în timp rezonabil, într-o scenă de râs sau de plâns. Tocmai de aceea ne aflăm
întrun stadiu cam lung de tranZiţie de la emisiuni beee la emisiuni ooooo. Pentru că, pe lângă problemele rezolvabile, e una mai dificilă – nu se găsesc scenarişti. Nu se găsesc oameni care să aibă viziune, să prietenească cu limba română, să aibă o cultură generală peste nivelul mediu, să fie curioşi pentru tot ce se întâmplă în jurul lor şi plus la toate să aibă şi umor.

Azi mă uitam la declaraţiile pipărate ale primului-ministru V.Filat şi am înţeles că noi totuşi avem un scenarist. Unul atât de bun, încât Oprah Winfrey se poate linge doar pe botişor. Păcat că-l interesează doar să fie stăpân pe vreo jumătate de ţară, iar talentul său de scenarist nu vrea să şi-l irosească pe show-ri de televiziune. Are omul un show mult mai interesant de scenarizat. Este un reality show pe care ni-l serveşte cu multă iscusinţă când vrea el. Mai face un episod şi se uită la telespectatorii săi de pe la vreun etaj 9 al vreunui hotel din centru.Meschin, necruţător, şmecher, lacom,calculat, categoric, hotărât şi neliniştit. Oare în ţara asta există vre-un om care are calităţile necesare cu care să bată un asemenea scenarist? Deocamdată Nu.Dar dacă va creşte cererea, va creşte şi oferta.

P.S. Apropos, noi chiar căutăm scenarişti. Buni.

De-ale mele

Film prost, gânduri bune

http://kinozad.ucoz.ru/news/az_esm/2011-08-29-7934
Acesta nu e genul de film care dă bine să-l recomanzi la tine pe blog. A avut parte de critici nemiloase pentru pretenţia de a fi o peliculă bazată pe credinţă, dar nu i-a reuşit. Producătorul peliculei însă ncrede că dacă filmul a atins măcar un om, înseamnă că el şi-a îndeplinit misiunea. În pofida unui scenariu prost şi a unei distribuţii deloc strălucite, filmul îţi trezeşte o sumedenie de întrebări. Şi oricum eu sunt deschidă pentru filme proaste care provoacă întrebări, decât filme bune care să nu lase nici o urmă.

Dumnezeu e din nou de culoare, poveştile vieţii sunt extrem de banale, iar finalul este strigător de previzibil. Dar eu am terminat cu el seara de vineri şi am început cu el dimineaţa de sâmbătă. Şi mi-au picat foarte bine la inimă cîteva momente. Unul e cu piatra pe care o arunci în apă şi care la rândul său poate provoca un adevărat ţunami – o metaforă perfectă, bine de ţinut minte şi altul e fraza de încheiere. “Într-un final, singurul lucru pe care ţi-ai dorit întotdeauna, a fost singurul lucru pe care l-ai avut.” Nu râdeţi de recomandarea mea. Sau mai bine râdeţi. şi urmăriţi filmul printre rânduri.

De-ale mele

Despre patriotism

Ok. Aşa dar chiar şi la capitolul patriotism suntem capabili să ne împărţim în tabere. În cei care pot deschide gura pentru cele 2-3 cuvinte. În cei care pot, dar nu vor, pentru că nu e mişto să te arăţi patriot faţă de o ţară de căcat.Şi în cei, cărora, le este fix în cot. Primii îmi sunt simpatici, mai ales dacă nu fac exces de zel, cei din urmă nu mă deranjează. Mă supără însă cei care îşi tratează ţara prin prisma unui cumpărător iritat de la piaţă. Unul care nu doar nu e mulţumit de marfă, dar ţine neapărat să se descarce asupra mărfii, de parcă asta ar schimba cumva calitatea de care este nemulţumit.

Cert e că îndrăgostiţii şi dezamăgiţii nu sunt indiferenţi.Vorba cântecului: În dragoste, indiferenţa-i cea mai grea. Şi eu am un paşaport românesc care îmi permite să cutreier Europa fără impedimente, şi eu am o bunică rămasă la 84 de ani cu gustul amar al independeţei din care n-a înţeles nici o boabă. Şi eu n-am unde să-mi duc copii la joacă şi îmi distrug caroseria în fiecare zi prin râpele din Schinoasa. Înţeleg prea bine că grijile funcţionarilor noştri nu sunt nici confortul cetăţenilor, nici consecutivitatea culorilor din tricolor, nici ecologia ţării şi nici faptul că prin semnăturile lor autorizează privatizări unilateral convenabile şi demolări corupte.

Mă întreb însă, dacă postările antipatriotice ale unor colegi din blogosferă moldovenească sunt dictate de dorinţa de a fi,cu orice preţ, altfel decât toţi ceilaţi sau de un profund şi sincer antipatriotism moldovenesc. Unii abia aşteaptă să le vină paşaportul românesc ca să o tulească din gară, dar până atunci nu se obosesc să mai toarne nişte polonice de dohot peste ţara asta “minunată”. Perfect, mă bucur din tot sufletul pentru planurile voastre măreţe, dar de ce să scuipaţi în farfuria din care atâţia ani aţi mâncat? Plecaţi liniştit, realizaţi-vă, împliniţi-vă toate neîmplinirile. De ce naiba ţineţi neapărat să vă faceţi publică poziţia, ştiind prea bine că vă citesc nişte oameni? Cititori care neapărat vor pune nişte like-ri. Like-ri absolut nemeritate. Puse doar de dragul pusului. Marele defect pe care am putea să-l corectăm prin a ne abţine de la astfel de postări antipatriotice, ar fi neputinţa sau nedorinţa noastra de a fi solidari şi uniţi. V-aţi făcut bagajele. Drum bun. Dar nu mai aruncaţi cu pietre în ţara asta, formatori de opinie ce sunteţi. Că şi-aşa destui o fac.

Eu chiar te iubesc. Şi chiar dacă voi pleca într-o bună zi departe, oricum te voi iubi.Pentru că afecţiunea pentru locul în care te-a trimis Dumnezeu să te naşti n-are nici o legătură cu motivele care te îndeamnă să părăseşti acest loc.Şi niciodată nu voi înceta să-mi iubesc rădăcinile. Pentru nu este un sentiment pe care aş putea să-l controlez.Este ca şi grupa ta sanguină, numele tău, părinţii. Nu ţi le alegi şi nu ai cum să nu le iubeşti.

De-ale mele

Kings’s Speech

În ultimele 2 săptămâni, am avut multiple discuții despre programul zilei de 27 august. Ce să facem, cum să facem, cu cine să facem și de ce să facem? Un subiect însă, a trezit cele mai multe dispute între noi. Am ajuns pînă la a ne împărți în 2 tabere. Una, care categoric susține neimportanța discursurilor lui V.Filat și M.Lupu, acestea fiind cosiderate plictisitoare și ucigătoare pentru audiență. Cei din altă tabără consideră că este absolut minunat să putem urmări aceste discursuri. Așa dar, cât de comercial interesante pentru audiența moldovenească pot fi discursurile de aniversare a independeței ale celor doi lideri? Ce vor moldovenii să audă din gura politicienilor pentru a avea curiozitate și respect pentru acest tradițional punct din scenariul oricărei sărbători de așa talie.

Cred cred că cele două adresări merită mai multă atneție decît niște simple cuvinte de felicitare. Speechurile celor șefilor statului vor fi curioase din mai multe puncte de vedere. Începând cu cea mai banală culoare a cravatei, numărul bâlbelor trase și continuînd cu stilul limbajului folosit. Cred, că d-ul M.Lupu, din nou va reuși să ne uimească prin talentul său de a vorbi mult și a ne zăpăci. Și cu toate acestea sunt curioasă să aud această furtună de neînțeles. Poate pentru a mă amuza, poate pentru mai mult decât atât. Sunt convinsă că d-ul Filat va avea un speech inteligent, sec, generalist, lipsit de emoție, așa cum îi șade în fire.

Talentul de a te face auzit în fața unui public numeros, ba chiar a te face îndrăgit, este marea taină a unui lider înnăscut. Există rețete, recomandări, specialiști și o listă întreagă de clișee care pot transforma un speech plat, într-un discurs memorabil. Oare ce ne pregătesc liderii politici pentru 27 august? Cîtă atenție acordă aceștia unui moment de scenariu care va face parte din istoria și arhiva acestei țări. Și cît de mult v-ar interesa să urmăriți cele 2 discursuri la tv?